4,261 matches
-
de Sus și Burgundia de Jos, în estul acestuia. În secolul XI Ducatul a fost incorporat în Regatul Franței iar cele două regate Burgunde au fost incorporate în Sfântul Imperiu Roman. În timpul Războiului de 100 de ani regele Franței lasă ducatul fiului său mai mic, ceea ce a generat o rivalitate între cele două entități. La apogeul dezvoltării sale, ducatul de Burgundia controla un imperiu ce se întindea din Elveția până în Țările de Jos. În 1477, Carol Temerarul, ultimul Duce de Burgundia
Burgundia () [Corola-website/Science/300730_a_302059]
-
Franței iar cele două regate Burgunde au fost incorporate în Sfântul Imperiu Roman. În timpul Războiului de 100 de ani regele Franței lasă ducatul fiului său mai mic, ceea ce a generat o rivalitate între cele două entități. La apogeul dezvoltării sale, ducatul de Burgundia controla un imperiu ce se întindea din Elveția până în Țările de Jos. În 1477, Carol Temerarul, ultimul Duce de Burgundia a fost ucis, și ducatul a reintrat în componența Regatului Francez, cu toate că titlul de Duce de Burgundia a
Burgundia () [Corola-website/Science/300730_a_302059]
-
ceea ce a generat o rivalitate între cele două entități. La apogeul dezvoltării sale, ducatul de Burgundia controla un imperiu ce se întindea din Elveția până în Țările de Jos. În 1477, Carol Temerarul, ultimul Duce de Burgundia a fost ucis, și ducatul a reintrat în componența Regatului Francez, cu toate că titlul de Duce de Burgundia a fost purtat de către Casa de Habsburg ce controla Țările de Jos, până în secolul XVIII. În partea de nord și de est relieful este de câmpie, în partea
Burgundia () [Corola-website/Science/300730_a_302059]
-
morții. La vârsta de 20 de ani, William devenise un conducător abil și era susținut de regele Henric I al Franței. Ulterior, Henric i-a devenit dușman, însă William a supraviețuit în urma acestui conflict și în 1063 a extins granițele ducatului și asupra regiunii Maine. În anul 1050, William s-a căsătorit cu Mathilde de Flandra, fiica lui Baudouin al V-lea, conte de Flandra. Papa Leon al IX-lea a avut unele reticențe privitoare la această căsătorie, întrucât între William
Wilhelm Cuceritorul () [Corola-website/Science/300742_a_302071]
-
sale, Eleanor de Aquitaine. Deși născut la Palatul Beaumont, Oxford, Anglia, la fel ca și ceilalți Plantageneți, Richard a fost jumătate englez jumătate francez. Cînd părinții lui s-au despărțit, el a rămas cu mama sa în Franța. A moștenit ducatul de Aquitania în 1168 și comitatul Poitiers în 1172. În 1170, fratele său mai mare Henric a fost încoronat rege al Angliei ca Henric al III-lea în timpul vieții tatălui său. Istoricii l-au numit Henric cel Tânăr ca să nu
Richard Inimă de Leu () [Corola-website/Science/300744_a_302073]
-
venise să presteze omagiul slabului Ludovic al VII-lea pentru provinciile Mâine și Anjou. Eleonora obținu divorțul și, după două luni, lua de bărbat, la 27 de ani, pe băiatul acesta de 19 ani, căruia îi aducea că zestre imensul ducat de Aquitainia, adică Limousin, Gasconia, Perigordul, cu drepturi de suzeranitate peste Auvergne și comitatul de Toulouse. Henric, care avea de la mama sa, Matilda, ducatul de Normandia și de la tatăl său, Mâine și Anjou, devenise mult mai puternic în Franța decât
Henric al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/300750_a_302079]
-
la 27 de ani, pe băiatul acesta de 19 ani, căruia îi aducea că zestre imensul ducat de Aquitainia, adică Limousin, Gasconia, Perigordul, cu drepturi de suzeranitate peste Auvergne și comitatul de Toulouse. Henric, care avea de la mama sa, Matilda, ducatul de Normandia și de la tatăl său, Mâine și Anjou, devenise mult mai puternic în Franța decât însuși regele Franței. Din 35 de ani de domnie, el nu va petrece decât 13 în partea de nord a Canalului Mânecii. Între 1158 și
Henric al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/300750_a_302079]
-
episcop catolic, fiind ocupat în prima jumătate a secolului al XIV-lea de Regatul Poloniei, care a încercat să impună religia catolică comunităților locale, menționate acolo încă din secolele X-XIII. Primele fortificații datează din această perioadă. În anul 1351, Marele Ducat al Lituaniei a cucerit regiunea, dar numai pentru trei ani. Între anii 1359 și 1713, Hotinul s-a aflat în componența Principatului Moldovei, dar din cauza poziției strategice, fiind adeseori asediat și ocupat de Regatul Poloniei și Imperiul Otoman. Fortificațiile actuale
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
ce reprezintă lanurile nesfârșite de grâu, în dreapta jos este reprezentat un bivol (animal foarte întâlnit aici), iar în stânga jos este reprezentat un tractor ce reprezintă agricultura înfloritoare. Prima mențiune oficială cu privire la satul Sebeș datează din anul 1453, din timpul când Ducatul Făgărașului era sub stăpânirea domnilor munteni, până în 1464, adică de 174 de ani de la plecarea lui Radu Negru. În acest an când a fost atestat documentar, "Stanciu Dijanul" din Dejani primea alături de alte sate, printr-o diplomă dată de Vladislav
Sebeș, Brașov () [Corola-website/Science/300968_a_302297]
-
diplome voievodale au înnobilat pe anumiți țărani, acestora sub titlul de boieri, domnul dându-le moșii, păduri, munți, scutindu-i de dări în schimbul slujbelor administrative și militarte pentru voievod. Din anul 1464 până în anul 1690, timp de 226 de ani "Ducatul Făgărașului", se află sub stăpânirea regilor unguri și a principilor ardeleni, de multe ori această țărișoară fiind donată soțiilor voievozilor ardeleni sau altor persoane importante. Din 1690, Țara Făgărașului trece sub stăpânire habsburgică. Țăranii din Sebeș, suportând cu greu condiția
Sebeș, Brașov () [Corola-website/Science/300968_a_302297]
-
1787 un nou val de colonizare cu etnici de origine germană ; muncitori forestieri și meșteșugari din regiunile Schwaben și Franconia , landul Bavaria 1849 - Satul și cătunele aferente acestuia sunt organizate în comuna Dzemine (Gemeinde ger.) ca unitate administrativă locală a Ducatului Bucovinei în cadrul Imperiului Austro-Ungar. 1874 - Începe construcția viitoarei biserici zidite purtând hramul Sfinților Petru și Pavel. 1890 - Are loc sfințirea Biserica Sfinților Petru și Pavel din Geminea. 1894 - Inaugurarea clădirii școlii primare 1925 - 1938 comuna Gemenea (formată din satul Gemenea
Gemenea, Suceava () [Corola-website/Science/301957_a_303286]
-
Ungaria, se află Viena de astăzi. Începând cu secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 orașul fiind ridicat de Heinrich Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit statutul de ducat autonom. În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I, din Casa de Habsburg. Astfel a început domnia acestei familii în Austria, domnie care continuat până în 1918, la sfârșitul primului război mondial. Viena s-a aflat în evul
Viena () [Corola-website/Science/296758_a_298087]
-
de astăzi. Începând cu secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 orașul fiind ridicat de Heinrich Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit statutul de ducat autonom. În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I, din Casa de Habsburg. Astfel a început domnia acestei familii în Austria, domnie care continuat până în 1918, la sfârșitul primului război mondial. Viena s-a aflat în evul mediu în umbra orașului
Viena () [Corola-website/Science/296758_a_298087]
-
topor de piatră având forma ciocanelor de aramă, toate aparținând Epocii Bronzului. În apropierea satului se semnalează și urmele unei așezări de tip "Monteoru". G. Popa Lisseanu a aratăt într-o lucrare că în zona Brețcului a existat un vechi ducat sau cnezat românesc. Atestarea este cuprinsă într-o diplomă a regelui Sigismund din anul 1426. "Ioan-Chinezul, numit și Ungurul și Radul, fiul lui Țacu, din comuna românească Brețcu se prezintă înaintea regelui Sigismund și-l roagă să confirme privilegiile și
Brețcu, Covasna () [Corola-website/Science/300373_a_301702]
-
monedele se păstrează în Muzeul orașului Gherla. Piesele tezaurului au fost emise în Transilvania, Polonia, Lituania, la Elbing, la Danzig, în Prusia, în provinciile austriece Austria Inferioară, Știria și Carintia, în Silezia, în Boemia, în Tirol, în Ungaria și în ducatul Liegnitz-Brieg. Cea mai veche piesă din tezaur este emisă în 1609, iar cea mai nouă din 1706. Această da o indicație în legătură cu data îngropării lor, care a avut loc în 1706 sau 1707 din cauza luptelor și a atmosferei de nesiguranță
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
încercarea de expansiune în spațiul sud-dunărean prin diversele intervenții în luptele interne din statele creștine atât bulgărești cât și sârbești. Pe plan intern emite monedă proprie: ducatul, cu greutatea medie 0,50 gr., și banii anepigrafi, de 0,20 gr. Ducații aparțin tipului comun: pe avers — scut despicat fasciat (în primul câmp) și cu o siglă; pe revers — coif și acvilă. Banii au o acvilă (pe avers) și o cruce cu brațele ancorate și cu câte o treflă (pe revers). S-
Dan I () [Corola-website/Science/298643_a_299972]
-
luptat alături de Napoleon și sub sloganul "pentru libertatea noastră și a voastră", au participat pe scară largă în Primăvara Națiunilor (în special Revoluția din Ungaria din 1848). Polonia ar fi înviată, pentru scurt timp, în 1807, atunci când Napoleon a înființat Ducatul Varșoviei. După înfrângerea lui și după punerea în aplicare a Congresului de la Viena din 1815, a fost creat în locul sau Congresul Regatului Poloniei dominat de Rusia. După Congres, Rusia a câștigat o cotă mai mare din Polonia, iar după zdrobirea
Împărțirile Poloniei () [Corola-website/Science/298630_a_299959]
-
în cea a orașului. În timpul Revoluției Franceze și al Războaielor Napoleoniene orașul a fost cucerit, succesiv, de către francezi (1795) și austrieci, iar Palatinatul a dispărut ca stat (1803). Mannheim a intrat, prin reorganizarea teritorială impusă de Napoleon, în componența Marelui Ducat Baden. În anul 1799 fuseseră distruse zidurile de fortificație ale orașului. În locul lor s-au amenajat parcuri, proiectate de Friedrich Ludwig von Sckell. Castelul din Mannheim a servit între anii 1806 și 1812 drept reședință Marelui Duce Karl Ludwig Friedrich
Mannheim () [Corola-website/Science/298708_a_300037]
-
de mizerabil vagabondaj, în care s-a alăturat "coquillarzilor", o bandă de hoți și/sau o confrerie de homosexuali care activa prin părțile Dijonului de la sfârșitul Războiului de o sută de ani. În anul 1461 Villon a fost prins în ducatul Orléans, se presupune că nevinovat, și, după cum menționează Villon în "Testament", încarcerat la închisoarea Meung-sur-Loire într-un regim deosebit de dur, de torturi, frig, pâine și apă, în urma dispozițiilor date de Episcopul de Orléans, Thibault d’Aussigny. În „Epistolă către prieteni
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
arheologii, acum 13.000 de ani. Atestările confirmă prezența unor culturii diverse în epoca de piatră și epoca bronzului, popoarelor germanice în epoca fierului și mai târziu, în Evul Mediu, popoarelor slave și vikingilor. Începând cu secolul X, vecinii Pomeraniei — Ducatul Poloniei (apoi regatul), Sfântul Imperiu Roman și Regatul Danez — au început să impună influența asupra regiuni, atât în mod economic cât și în cel militar. În Evul Mediu târziu, a început procesul creștinării Pomeraniei. Deși primul episcop a fost stabilit
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
alte orașe aparținând Pomeraniei Occidentale, și partea de est, sub controlul ducilor din Gdańsk. În timpul fragmentării feudale ale Regatului Poloniei, atât Pomerania Occidentală cât și Pomerania Orientală s-au despărțit din nou de acest stat, formând niște state mai mici. Ducatele occidentale conduse de Grifoni s-au împărțit în sine devenind în 1181 vasalii Sfântului Imperiu German. Din partea polonezilor, Kazimierz cel Mare a făcut ultima încercare de a recuceri această regiune, numind pe Kaźko Słupski, ducele de Stolp (Słupsk) succesorul lui
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
care nu și-a păstrat independența după perioada fragmentării. Deși a intrat în componența statului renăscut lui Władysław Lokietek, a fost mai târziu cucerit de ordinul teutonic, faptul care a cauzat mai multe războaie între acest ordin și Regatul Poloniei. Ducatul Pomeraniei, unit de Bogusław al X-lea în 1478, și-a adoptat luteranismul în 1534, pe când Cașubia, răsturnată Poloniei în 1466, a rămas cu Biserica Romano-Catolică. Războiul de Treizeci de Ani a împiedicat dezvoltarea părții occidentale ale regiuni. Când a
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
1478, și-a adoptat luteranismul în 1534, pe când Cașubia, răsturnată Poloniei în 1466, a rămas cu Biserica Romano-Catolică. Războiul de Treizeci de Ani a împiedicat dezvoltarea părții occidentale ale regiuni. Când a dispărut casa ducală a Pomeraniei în 1637, statutul ducatului a fost pus în chestiune, ceea ce a cauzat împărțirea lui în partea brandenburgheză și partea suedeză în 1648. Regatul Prusiei, format în 1701, a continuat politica brandenburgheză față de Pomerania, primind o parte a Pomeraniei Suedeze cu Stettin în 1720, Pomerania
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
Suedeze cu Stettin în 1720, Pomerania Orientală cu Danzig în 1772 în cursul împărțirilor Poloniei, iar rămășița Pomeraniei Suedeze în 1815 când s-a sfârșit o perioadă de ocupație franceză. Întraga regiune a fost apoi reorganizată administrativ, părțile aparținând odată Ducatului Pomeraniei formând provincia Pomerania, iar cele aparținând Poloniei — provincia Prusia Occidentală. Ambele au devenit o parte a Imperiului German în 1871. Schimbările frontierelor după Primul Război Mondial au atins regiunea — Pomerania Occidentală a rămas cu Germania, Danzig și împrejurimile sale
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
Prusia răsăriteană (limba germană: "Ostpreußen"; limba lituaniană: "Rytų Prūsija" sau "Rytprūsiai"; limba poloneză: "Prusy Wschodnie"; limba rusă: "Восточная Пруссия —" "Vostocinaia Prusia") a fost o provincie a Regatului Pusiei și a Imperiului German, situată pe teritoriul fostului Ducat al Prusiei. În zilele noastre, partea de nord a Prusiei Răsăritene, cu excepția "Memelland" care este parte a Lituaniei, aparține Rusiei - regiunea Kaliningrad ("Königsberg"). Partea sudică face parte din Voievodatul Varmie-Mazuria din Polonia. Pe teritoriul Prusiei Răsăritene au locuit în vechime
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]