2,465 matches
-
-mi comoara unei clipe Cu ani de părere de rău! {EminescuOpI 213} DIN VALURILE VREMII... Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălaiu - Și fața străvezie ca fața albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri! Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei, Femeie între stele și stea între femei Și întorcîndu-ți fața spre umărul tău stâng, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng. Cum oare din noianul de neguri să te rump
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Ca taina ce ascunde a tale frumuseți; Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aș risipi o vieață de cugetări senine Pe basme și nimicuri, cuvinte cumpănind, Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind, În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. ......................................... Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai-nainte-mi ca marmura de clară, Când ochiul tău cel
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și lui Riku o să-i fie greu cu pregătirile pentru călătorie și cu desagii. Când vă strângeți toți trimișii la castelul Stăpânului? — După zece ale lunii. O să primim fel de fel de îndrumări. — Ei, Roku. Glasul unchiului deveni dintr-o dată duios. — Să ai grijă de tine în călătoria asta! Samuraiul își înclină capul, dar cu oarecare amărăciune. Unchiul său nu se gândea decât la moștenirea pierdută a strămoșilor lui. Singurul țel al vieții sale era să redobândească pământurile pierdute cât timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
eu ascult cu drag un cânt de păsărele. E larmă și zgomot în sat, Țăranii se duc la arat. Șuier de vânt bate în zori Și mângâie câmpul cu flori. Totul în jur e frumos Și parcă aud un cântec duios, Care în geam îmi va bate În oră târzie din noapte. Se aude a primăverii pas Și iarna în urmă a rămas, Iar peste câmpuri și prin vie Simt miros de iasomie.
Prim?vara by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83207_a_84532]
-
limpedea fântână a timpului și care ne face să privim înstelarea în plină zi, deosebind lumina de umbre prin însăși ființa noastră. Alexandru Poamă rămâne, pentru acest efort, un semn al trecerii. Ce ar putea astăzi să însemne gesturile simple, duioase, hazlii și contradictorii ale experienței consemnărilor sale literare?! Nimic altceva decât bruma de înțelegere care ne părăsește atunci când nu mai putem privi în ochi copilăria ca pe o atitudine și o tratăm ca pe o stare. Îndemnul lui Alexandru Poamă
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
un deceniu, textul acelei ample narațiuni relevă în autorul ei un observator atent al cadrului social transfigurat, adică omul care știa să accepte, cu detașarea înțeleptului, lunecarea iritantă a mizerabilului în sublim. Cât privește ediția de acum, a cărții intitulată, duios, Sorin și Sorina (prenumele minunaților săi copii) - este o culegere de schițe și povestiri, al căror univers exaltă actul pur al vieții. Destinată copiilor, cartea cu acest titlu este, în fapt, o redescoperire a sufletului infantil deschis aventurii, o aventură
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Lăcrimând peste visuri Elena Marin Alexe Cu molatice brațe mă-nfășoară discret dimineața În satin alb ca neaua mă-nvaluie tainic azi ceața Prin gându-mi hoinar trece nestatornic și trist zenitul Pe buze-mi odihnește pecete de aur Cuvântul Înțeleptul, duiosul mesager al forței divine Ochii abia îl zăresc prin bezna tăcută din mine Lăcrimând peste visuri prin făgașuri luciri pribegesc Inundați de lumină uimiți de miracol privesc
L?crim?nd peste visuri by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83226_a_84551]
-
Puntea uzata de pește parau Copleșită de dorul ce plânge Mă adun între bine și rău Eu la fel ca si toamnă ploioasa Amestec de roșu și verde Înțeleg cum din gânduri întoarsă Nădejdea în inimi se pierde Peste umăr duioasa privirea Câtă lung spre adânci depărtări Iar în inima plânge iubirea Azi pribeaga pe triste cărări
Amurgul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83223_a_84548]
-
interpretat cu bunăvoință mici gesturi de ale Irinei neconvenabile pentru el, s-ar fi consolat filozofic zicând că așa e lumea și s-ar fi agățat pentru mulțumirea lui proprie de mici gentilețe în care Irina ar fi fost sincer duioasă, dezinteresată, îndatoritoare sau gravă. La fel cu acel care, fericit de marea cu imensele ei bogății de culoare și de sunete, și-ar lungi trupul trândav pe nisip, după care l-ar netezi și ar îndepărta toate ierburile ude sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mea, într-adevăr urâtă, dar Irina mi-a luat apărarea. "E doar așa de copil încă!" Și de aici concluzia. Tot se mai gândește la el?" Rămase singure, Irina i-a povestit multe, despre dragostea noastră, despre gelozia ei. Vorbea duios și șoptit, ca de un mort căruia i-ai încerca pentru ultima dată portretul fizic și moral, în timp ce carnea i s-ar face, cu fiecare clipă, mai galbenă și mai tare. Cum nu mai știam nimic, am trimes-o pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Și dacă consider totuși tovărășia lor drept idilă, o fac numai ca să repet clevetirea vecinilor și pentru că devine de o importanță considerabilă, în singurătatea locurilor, conversația lor. Îi întîlnesc uneori spre seară, când vagabondez pe coline, și e amuzant și duios în același timp văzând perechea lor profilată pe mare. De obicei stăm pe plajă toată dimineața. Acolo lâncezești sub soare, nu se pot începe discuții. Ioana și Viky aduc umbrelele lor înflorite și mă adăpostesc și eu lângă ele. Iau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu care mâncase. Nu mă miră gestul acesta și altele similare, căci așa o crescuse unchii ei (cu care, de altfel, nu se împacă), dar mă miră că e întotdeauna așa de subtilă în nuanțele sufletești. Sau enervant (dar și duios) e obiceiul ei de a se îmbrăca imediat cu vreo rochie nouă a Ioanei și a nu o mai schimba toată ziua. Ioana mi-a spus părerea Rozei despre mine: "E singurul om întreg pe care l-am întîlnit". Părerea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
primăvara în codru toate-înverzesc, Iar râurile șușotesc și parcă-mi vorbesc, Se-aprind văpăi în suflet, mă copleșesc, Și simt cum toate în mine ... întineresc. Când vara pătrunde miraculoasă Blândă, visătoare, dulce frumoasă S-aseamănă cu-un sân de mană duioasă Ce fără de ceață în inimi ne lasă. Nepătruns și falnic mintea-mi aprinde, Cu puterea lui adeseori mă cuprinde De dragul lui n-aș mai vrea ca să mor De atâta farmec, liniște, dor. VIAȚA NU E CA UN SOARE Viața nu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
mea, Așa cum mă lăsai mereu, S-adorm cu capu-n poala ta, Tu să te joci prin părul meu. Cu degetele necuminți, Alintă-mă ca altădată! Mi-e inima înfricoșată ... De zborul către sfinți! SRIGĂT DE IUBIRE Aud glasul tău duios cum vine, Ca fulgerul, ca visul către mine Și întreaga noapte mă desfată Cu iubire mă alintă și mă-mbată. Așteptându-te cu tresăriri feline, Aud patul cum suspină fără tine, Fiori se furișează, nu- mi dau pace, Glasul inimii
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
ISBN 9975-74-128-2 (c) LITERA TABEL CRONOLOGIC 1871 La 23 mai, se naște la Tîrgu-Frumos (Iași) G. Ibrăileanu; în anul următor, Ibrăileanu se mută la Roman, unde trăiau părinții Mariei Ibrăileanu, mama viitorului critic. 1876 Copilul rămâne orfan de mamă: evocare duioasă în romanul (1933) și în Amintiri din copilărie și adolescență (apărute postum în 1937). 1883-1887 G. Ibrăileanu se distinge ca elev al gimnaziului "Roman-vodă" din Roman. La 16 ani rămâne orfan de tată. 1887 Continuă studiile la liceul "Codreanu" din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și a da numiri "artificiale" și oficiale, și din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult și o tandrețe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri și, cum se vede, amintiri scumpe și duioase. În acești ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, așa cum îl am și acum. Cu altă copilărie, cu altă viață, fără aceste lucruri neobișnuite și triste, aș fi fost poate altfel. Dar ceea ce mă impresiona
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care avem s-o mai trăim de-acum înainte ne inspiră groaza de moarte, ci viața pe care am trăit-o până acuma. Când ne gândim la moarte nu ni se răzvrătește ființa din cauza planurilor pentru viitor, ci din cauza cântecului duios al amintirilor. Toți acei care au fost rând pe rând noi, îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariția acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
diamantele ei sub dealul dinspre apus, iar cea din dreapta se înălța peste dealul din răsărit, ridicând alte diamante sclipitoare, în mijlocul cărora, ca un motiv stilizat de broderie, strălucea constelația Andromedei. Când am ajuns acasă, glasul Adelei mă chemă cu o duioasă ironie: - Cher maître, mâine mergem iar să admirăm pe Venera din Oșlobeni?... În ogradă, asistată de o servitoare, făcea dulceață de zmeură pentru doamna M... A trebuit să stau cu doamnele în cerdac. Adela privea cu zâmbete complicate cursa în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ce va lua proporții catastrofale! Iar Gică picior de lemn, nu scotea o vorbă. Privirea lui, În care se putea observa - ură și deznădejde - te făcea să simți, picături de sudoare rece pe șira spinării...!! Cei doi gansteri - invidioși - priveau duios la amicul lor, cu ură la Doctor, așteptând semnalul convențional În care Doctorul se va putea numi „Norocos”, numai dacă va reuși să scape În viață...!! Fără a scoate un cuvînt, Gică picior de lemn Îți aprinse o țigară, privind
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Atena realiză, Înțelese de fapt, Tony Pavone era absent la toată vorbăria ei, chiar mai mult Încă, nici măcar nu se uita să-i ghicească culoarea ochilor. Destul de timidă, Îl Întrebă. „Te plictisesc, domnule inginer...?” Oarecum jenat, Tony Pavone o privi duios. „Nu, nu m-ai plictisit...Ba din contră, pot să reproduc tot ce mi-ai povestit ...!” minți el roșindu-se puțin. „Dar uite, a venit autobuzul, să ne urcăm...” Fiind oră de vârf În circulația călătorilor, autobuzul era suficient de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mititei...!!” Atena se Întristă. Îl strânse ușor În brațe, șoptindu-i abea perceptibil: „O teamă oarecum nelămurită nu-mi dă pace...! Acolo, În țara ta - pot Întâmpina o surpriză...?” Tony Pavone intui unde se duce cu gândul fata... O sărută duios, monologând. „Care-i părerea ta...? O femeie are răbdare ori e dispusă să aștepte mai mult de două-trei luni de zile...? Dacă ai gândit, ei bine - stai liniștită! În cinci ani de zile nici copii nu-și mai amintesc de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
birou, Atena Îi sări de gât cu lacrimi curgând șiroaie. „Nando m-a informat...” - suspină ea copleșindu-l cu Îmbrățișările. „Am fost atât de speriată....! Dece n-ai dat un telefon?” Tony Pavone strânse mâna lui Nando care-l privea duios, apoi trecu În revistă persoanele care-l așteptau. Șefi de echipă, muncitori cu mărunte probleme, beneficiari, În timp ce Întregul colectiv de muncă al șantierului Îl asaltau cu Întrebările la care el se străduia să pară cât mai optimist. Desigur, se străduia
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
bine legat În curele nu am putut evita tortura, dar am rezistat. Atunci Însă când flacăra brichetei a fost ținută mai mult timp În același loc, am scos un horcăit de muribund, făcând semn să Înceteze...!” Tony Pavone Îl privi duios. „Ai dreptate bătrâne...! Dacă nu le făceai pe plac te schilodeau...! Ai ideie bătrâne, ce pedeapsă am primit datorită declarației dumitale...?” „Ați fost judecat...?” „Desigur...! Am primit, doisprezece ani de zile bătrâne. Nici mai mult nici mai puțin...!!” „Câtă nedreptate
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Șeful escortei să-i mai de-a o brigadă pentru a o coordona, care la rândul lui promise, dacă pedeapsa rămâne definitivă, va avea libertate deplină În relațiile cu beneficiarul construcțiilor. Prin Maistrul de șantier, Tony Pavone trimese Atenei o duioasă scrisoare În care o rugă să-i mai trimeată ceva Îmbrăcăminte de iarnă și unele obiecte de uz personal. Nu-l neglijă nici pe Șeful Șantierului, mulțumindu-i pentru ajutor și mai ales pentru angajarea Domnului Pora, avocat cu atribuțiuni
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
la mine negrule? mă întrebă cu batjocură femeia care remarcase imediat mimica feței mele? Îmi amintiți de mama, i-am răspuns luând o față de om inocent, în timp ce în gând îmi continuam ideea...“ de mama ta să-ți f... grăsanco!” Ce duios... îmi dau lacrimile, continuă ea pe același ton zeflemitor... Îți iei lucrurile și mergi la etajul trei!... Copilu`, să nu uiți și restul moldovenilor pe-aici, nu de alta, dar sunteți peste tot și mi-e frică să nu mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]