14,776 matches
-
numai pe Valeriano - fiu de judecător de district, licențiat în economie politică, discipol al unor guru indieni și al teozofilor elvețieni, era adeptul predestinat al oricărei doctrine la limita gândirii - dar și pe mine, care veneam de la o școală mai dură, pe mine, care știam că viitorul se juca pe termen redus între Tribunalul revoluționar și Curtea Marțială a Albilor, și că cele două plutoane de execuție, de o parte și de alta, așteptau cu arma la picior. Încercam să scap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
umedă de sudoare de la subraț; unul dintre șireturi îi era desfăcut, constată ea, iar cravata avea o pată de cafea sau ceai. Nu-mi place să fac asta, Rra, spuse ea. Dar asta mi-e meseria. Uneori trebuie să fiu dură și să fac lucruri care nu-mi fac plăcere. Iar ceea ce fac acum trebuie făcut fiindcă undeva există o americancă îndurerată, care nu dorește decât să-și ia rămas bun de la fiul ei. Știu că nu vă pasă de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
astfel, aproape fără apă, recolte acceptabile de roșii, lubenițe, ceapă și pepeni galbeni, care Împreună cu plantațiile de cartofi minusculi, tipic andini, și cu cîteva livezi Îi Îngăduiau să supraviețuiască În singurătate fără să ducă lipsă de nimic. Frugal, aproape ascetic, dur ca acele stînci și obișnuit cu lipsurile Încă dinainte de a avea uzul rațiunii, Iguana Oberlus preschimbase cu timpul Insula Hood sau Insula Spaniolă Într-un loc În care a rămîne În viață nu reprezenta o problemă prea dificilă, dedicîndu-și, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vîrfuri de săgeată, cu ajutorul cărora prindea alți pești mai mici. Îl incita această luptă cu rechinii, aproape la fel de mult cum Îl incitase, la vremea ei, Înfruntarea, dintr-o bărcuță fragilă, a balenelor și cașaloților. Viața de pescar de balene era dură, căci fiecărui ceas de primejdie și entuziasm Îi urmau deseori săptămîni de plictisitoare așteptare, cînd trebuia să Îndure călduri sufocante, calm fără nici o adiere pe mare, furtuni Îngrozitoare și insuportabila duhoare de pe vas, care Îi pătrundea În sînge, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
De ce trebuie atunci să mă port eu altfel cu voi? Acum e rîndul meu. O să fii sclavul meu și-o să faci tot ce-ți poruncesc, iar la cea mai mică nemulțumire pe care mi-o pricinuiești, o să fiu atît de dur, Încît Îți jur că te vei căi că te-ai născut... O să-ți leg picioarele cu lanțuri și-o să lucrezi cît e ziulica de lungă. O să te păzesc În permanență, chiar dacă tu nu mă vei vedea, iar la căderea nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Viața și, mai nou, cărțile Îl Învățau că pînă și eroii - reali sau de ficțiune - Își pierdeau mare parte din puteri cînd, Într-un fel oarecare, femeile le invadau existența, și era uimit să constat cum chiar și cei mai duri și mai energici dintre ei se lăsau dominați de ele. Guyenot fusese Întotdeauna un căpitan violent și temut de echipajul lui, iar la bordul lui Dynastic era de-ajuns un ordin de-al lui pentru ca pînă și catargul central să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu o privire din care scăpărau flăcări: - Ajunge! strigă ea ca scoasă din minți și cu părul vîlvoi. Ce crezi că sînt? Un cîine? Oberlus se ridică de la pămînt oarecum nedumerit, pentru că În momentul ăla nu fusese din cale-afară de dur cu ea, păru că nu știe cum să reacționeze, dar deodată sări Înainte și Îi trase un pumn zdravăn În față, făcînd-o să cadă pe spate. CÎnd Carmen de Ibarra Își recăpătă cunoștința, era așezată cu fața În jos, legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
moarte pe podea și eu stau îngenuncheată lângă ea, spunând povestea de față înainte să intre-n scenă paramedicii. Sari înapoi cu câteva zile, în camera de zi a unei case bogate din Vancouver, Columbia Britanică. Încăperea e îmbrăcată în dura dulceață rococo a lambriurilor de mahon incrustat, cu podea și plinte de marmură și-un șemineu de marmură c-un fel de bucle. În casele bogate în care locuiesc oameni bogați și bătrâni, totu-i așa cum te-ai aștepta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
după-aceea sora Katherine începe să-mi facă lipeli. Ca să mă salveze de Brandy Alexander, mi-l oferă pe avocatul fără nas. Îmi oferă un dentist alpinist ale cărui degete și trăsături faciale sunt mâncare de degerături, rămânând doar mici gâlme dure și roșiatice. Un misionar cu pete întunecate, subcutanate, de la mai știu eu ce ciupercă tropicală. Un mecanic care s-a aplecat peste o baterie în momentul când a explodat și acidul i-a distrus buzele și obrajii de i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în secolul XXI. Vântul îmi suflă părul peste întuneric și Seattle, și mâinile strâng până se albesc balustrada de oțel acolo unde au mai strâns-o un milion de alte mâini, ștergând vopseaua. În hainele sale, în locul platoșelor de mușchi duri care înainte mă scoteau din minți, acum grăsimea îi împinge cămașa peste curea. E din cauza Premarinului. Umbra sexy a bărbii sale de la ora cinci dispare din cauza pastilelor de Provera. Până și degetele i s-au umflat în jurul vechiului său inel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
pare întinsă și tare la atingere, coaste împletite, întărite prin încleiere și racordări. O simți la fel ca pe marginea superioară a unei rochii sau un costum de baie fără bretele, susținut de sârme și straiuri de plastic cusute înăuntru. Dură, dar caldă, așa cum arată o garoafă. Osoasă, dar acoperită de piele moale, palpabilă. Genul ăsta de mandibulectomie traumatică acută fără reconstrucție, înaintea decanulării tubului traheotomiei, poate duce la apnee în somn, au zis doctorii. Ăștia erau ei discutând unul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca‑n maeștrii flamanzi, În ambianța unui interior violaceu, unde paravanul pictat cu stânjenei decadenți, eflorescențe licențioase, adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin discreția sa tot așa cum atrag faldurile ori croiala rochiei): sofaua dură la fel ca și pupa vaporului, tapițată‑n brocart - oh, dar Bandura știa bine rânduiala chiar Înainte s‑o Întâlnească pe Marieta! - un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcând urzeala părului de cămilă, care se mâncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața‑n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mâinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său câine, Kitmir. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Chiar la Începutul cărții anonime dădu de un pasaj care i se păru cunoscut: „Ce le țin În frâu pe aceste bestii care se devorează reciproc și care Își spun oameni?“ era scris acolo. „La Începutul vieții sociale acționează forța dură și nestăpânită, iar mai apoi legea, care este tot forță, rostuită În forme legislative: Întotdeauna Însă forța precede dreptul.“ În cea de‑a doua, În Antichristul lui Nilus, apare un fel de adnotare sub titlul Conspirației, de fapt un citat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aude vocea sonoră a răposatului Dragomirov): „Ce le țin În frâu pe aceste bestii Însetate de sânge care Își spun oameni? Cine sunt cei care i‑au călăuzit până În ziua de azi? La Începutul vieții sociale se subordonau unor forțe dure și oarbe, iar mai apoi legii, care este tot forță, doar că e mascată. Trag deci concluzia că după legea naturii, dreptul În forță...“ (Iată, domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.) În pofida modestiei Înnăscute, pe care i‑a remarcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
iulie 1982, În traducerea lui Amiel Alcalay. Persoana care avusese acel vis și căreia Îi fusese dedicată povestirea, descoperise Într‑o zi, cu o uimire frisonată, că, de fapt, cele mai intime coșmaruri ale sale erau deja materializate În piatră dură, ca‑ntr‑un monument hidos. După mai bine de șase luni de la acel vis coșmaresc, și cum povestirea fusese deja tipărită, o revistă va publica cu subtitlul „Arhive“ următorul articol: „În Munții Stâncoși, aflați la est de capitala statului Utah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
plăcere, dar iată care este decizia mea: prizonierul va fi sacrificat zeului Tané, insă pielea va fi îndepărtată și păstrată, pentru nevoile expediției. Dar nu va mai fi bună de nimic dacă trece Marara peste el. Răspunsul fu rece și dur, desi bătrânul îl rosti aproape cu scârba: — Când o să treacă Marara peste el, pielea va fi deja pusă bine. Hinói Tefaatáu va avea grijă de astă. Se lasă o tăcere grea, în timp ce toți cei prezenți se uitau unii la alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de vreo patru ore și, puțin după aceea, valurile au încetat să mai vină dinspre sud-est. Ești de acord? Dacă zici tu... —Zic, pentru că eram atent la mare și la vânt, nu-mi pierdeam timpul flecărind cu prietenii, răspunse el dur. În urmă cu trei ore și ceva a trecut ultimul val, deci atunci când acest ultim val o să treacă înapoi, vom ști cât timp i-a luat pentru a se duce și pentru a se întoarce... Ești de acord? Bănuiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un ou. Timp de aproape jumătate de minut păru că nu se va întâmpla nimic, căci uriașă fiara se întoarse foarte încet și rămase în expectativă, așteptând o nouă pradă, însă atunci când vârfurile ascuțite ale țărușilor, făcuți din lemnul foarte dur de aito, începură să-i perforeze intestinele, introducându-i în sânge veninul de Nohú, se scutură tot și, cu o violență zvâcnire a cozii, se scufundă în apele întunecate, pierzându-se imediat în beznele adâncimilor. Doar atunci Vahíne Tiaré își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de presupus că erau bancuri de pești micuți sau mase de plancton, dar era clar că nu putea fi vorba de astă, căci atunci când se loveau de scândurile vasului se auzea un zgomot puternic, ca și cum ar fi fost un corp dur și compact. Oceanul este plin de mistere pe care nici eu n-aș putea să ți le explic, recunoscu Navigatorul-Căpitan, în una din acele nopți când o masă uriașă, fosforescenta, dansa în jurul lor, fără să dovedească intenții ostile. Și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cutițele lungi și extrem de ascuțite pe care unii dintre bărbați le purtau la brâu. Pentru niște oameni că ei, care nu văzuseră niciodată metal, era o experiență fascinantă, căci în ochii lor o spadă de Toledo era lucrul cel mai dur, măi strălucitor și mai letal care se putea gasi pe scoarță pământului. Crucile de aur, săbiile de oțel și cratițele de cupru erau obiecte străine mentalității celor născuți în Bora Bora și simplul fapt de a le atinge cu vârfurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fie mai mare decât un deget, dar, de obicei, sunt atât de mulți și lucrează cu atâta sârguința, încât pot transforma Marara într-o epavă. —Cum? —Mâncând-o. Niho-Nui se hrănesc cu lemn, orice fel de lemn și oricât de dur ar fi, dar care să se afle în apă. Iar asta este perioada anului când se înmulțesc. Când apa este atat de caldă și de liniștită cum este acuma, Niho-Nui fac milioane de pui, care înoată în grup până găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
strat calcaros rezistent, ceea ce le transformă în tuburi perfecte și indestructibile, prin care pătrundea apă. Această îmbiba lemnul, înmuindu-l, pentru că viermele să poată înainta mai departe, învârtindu-și întruna capul, care era prevăzut cu doi dinți minusculi, dar extrem de duri. Capacitatea de distrugere a Teredo navalis din Pacificul Ecuatorial o depășește cu mult pe cea a Teredo megolara sau a Teredo norvegica din apele reci, iar viteza lui de creștere, până ajunge la mărimea unui deget mic de la mână, surprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se aud clinchete de clopoțel, oameni care țipă. Concursuri televizate. Radiografia dezvăluie adevărul, ceva lung și subțire îndoit în vezică. V-ul ăsta lung și subțire dinăuntru colectează toate mineralele din urina puștiului. Se face tot mai mare și mai dur, acoperit cu cristale de calciu, se lovește de colo-colo, sfâșiind căptușeala moale a vezicii, împiedicând urina să se evacueze. Rinichii îi sunt înfundați. Puținul care i se mai scurge din puță e roșu de sânge. Puștiul ăsta, cu părinții lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
intestinele, cumpără niște prezervative din piele de oaie. Ia unul și desfă-l. Umple-l cu unt de arahide. Dă-l cu vaselină și ține-l sub apă. Apoi încearcă să-l sfâșii. Să-l rupi în două. E prea dur și elastic. E atât de lunecos încât abia poți să-l ții în mână. Un prezervativ din piele de oaie e, practic, doar o bucată de intestin. Acuma înțelegi care-i situația. Dai drumul o secundă și rămâi fără mațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]