2,025 matches
-
amfibienilor are foarte multe glande, ce secretă mucus. Ochii amfibienilor sunt mari și sunt dispuși lateral, pentru a mări câmpul vizual și pentru a se feri de prădători. Sistemul nervos este mai dezvoltat decât la pești. Encefalul la amfibieni prezintă emisfere cerebrale mai bine individualizate, iar tuberculii bigemeni au tendința să se dedubleze. Epifiza este dezvoltată la anure, la mormolocii acestora prezentându-se sub forma unei vezicule situate deasupra craniului, sub piele. Inima este alcătuită din trei camere: doi atrii și
Amfibieni () [Corola-website/Science/303806_a_305135]
-
puțin în raport cu ecuatorul lui Uranus. Perioada sa orbitală este de aproximativ , aceeași cu cea de rotație. Cu alte cuvinte, Titania este pe orbită sincronă, având permanent aceeași față îndreptată spre Uranus. Orbita Titaniei se află în întregime în interiorul magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
aceeași față îndreptată spre Uranus. Orbita Titaniei se află în întregime în interiorul magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape culcat, iar sateliții săi îl orbitează în planul ecuatorial, aceștia (inclusiv Titania) sunt supuși unui ciclu sezonier extrem. Atât emisfera sudică, cât și cea nordică, petrec
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape culcat, iar sateliții săi îl orbitează în planul ecuatorial, aceștia (inclusiv Titania) sunt supuși unui ciclu sezonier extrem. Atât emisfera sudică, cât și cea nordică, petrec 42 de ani în întuneric total, și încă 42 de ani în lumină permanentă. O dată la 42 de ani, când Uranus are un echinocțiu și planul său ecuatorial intersectează Pământul, sunt posibile ocultații reciproce
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
în infraroșu efectuate în anii 2001-2005, care au relevat gheață cristalină la suprafața satelitului. Liniile de absorbție ale gheții sunt puțin mai pronunțate la atmosfera frontală a Titaniei decât pe cea posterioară. Este situația opusă celei întâlnite la Oberon, unde emisfera posterioară prezintă mai multă gheață. Nu se cunoaște cauza acestei asimetrii, dar poate fi legată de bombardarea cu particule încărcate electric din magnetosfera lui Uranus, mai puternică în emisfera posterioară (din cauza corotației plasmei). Particulele încărcate cu energie tind să împrăștie
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
pe cea posterioară. Este situația opusă celei întâlnite la Oberon, unde emisfera posterioară prezintă mai multă gheață. Nu se cunoaște cauza acestei asimetrii, dar poate fi legată de bombardarea cu particule încărcate electric din magnetosfera lui Uranus, mai puternică în emisfera posterioară (din cauza corotației plasmei). Particulele încărcate cu energie tind să împrăștie gheața, să descompună metanul din ea și să întunece alți compuși organici, lăsând în urmă un reziduu negru, bogat în carbon. Cu excepția apei, singurul alt compus identificat la suprafața
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
descompună metanul din ea și să întunece alți compuși organici, lăsând în urmă un reziduu negru, bogat în carbon. Cu excepția apei, singurul alt compus identificat la suprafața Titaniei prin spectroscopie în infraroșu este dioxidul de carbon, concentrat mai ales în emisfera posterioară. Origiea dioxidului de carbon nu a fost clarificată. El ar putea fi produs local din carbonate sau din materialele organice sub influența radiațiilor solare ultraviolete sau a particulelor încărcate electric din magnetosfera lui Uranus. Acest din urmă proces ar
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
carbon nu a fost clarificată. El ar putea fi produs local din carbonate sau din materialele organice sub influența radiațiilor solare ultraviolete sau a particulelor încărcate electric din magnetosfera lui Uranus. Acest din urmă proces ar explica asimetria distribuției, deoarece emisfera posterioară este supusă unei influențe magnetosferice mai intense decât cea frontală. O altă sursă posibilă ar fi emanația de CO primordial de sub gheață. Ieșirea de CO din interior ar putea fi legată de activitatea geologică din trecutul acestui satelit. Titania
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
un unghi de 1°. Titania are un albedo de legătură de doar 17%. Suprafața sa este în general roșiatică dar în mai puțină măsură decât suprafața lui Oberon. Depozitele din impacturile mai recente sunt mai albastre, în timp ce câmpiile netede de pe emisfera frontală de lângă craterul Ursula și de-a lungul unor grabene sunt mai roșii.< Ar putea fi o asimetrie între emisferele frontală și posterioară; cea din urmă pare a fi mai roșie cu 8% decât prima. Această diferență este, însă, corelată
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
în mai puțină măsură decât suprafața lui Oberon. Depozitele din impacturile mai recente sunt mai albastre, în timp ce câmpiile netede de pe emisfera frontală de lângă craterul Ursula și de-a lungul unor grabene sunt mai roșii.< Ar putea fi o asimetrie între emisferele frontală și posterioară; cea din urmă pare a fi mai roșie cu 8% decât prima. Această diferență este, însă, corelată cu câmpiile netede și ar putea fi accidentală. Înroșirea suprafețelor rezultă probabil din bombardarea cu particule încărcate electric și cu
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
electric și cu micrometeoriți de-a lungul existenței Sistemului Solar. Asimetria cromatică a Titaniei este, însă, cel mai probabil, cauzată de acreția de material roșiatic provenit din alte părți ale sistemului uranian, posibil din sateliți neregulați, material depus predominant pe emisfera frontală. Au fost identificate trei mari tipuri de trăsături geologice pe Titania: cratere, chasmata (canioane) și rupes (prăpastii). Suprafața Titaniei prezintă mai puține cratere decât cele ale lui Oberon sau Umbriel, ceea ce înseamnă că este mult mai recentă. Diametrele craterelor
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
mai bune imagini cu acest satelit au rezoluția spațială de aproximativ 3,4 km. Imaginile acoperă aproximativ 40% din suprafață, dar doar pentru 24% din suprafață sunt de calitate suficientă încât să permită extragerea de informații geologice. La momentul trecerii, emisfera sudică a Titaniei era îndreptată spre Soare, astfel că emisfera nordică (întunecată) nu a putut fi studiată. Nicio altă sondă sau navă nu a mai vizitat Uranus (și Titania), și nu este planificată nicio misiune în viitorul apropiat.
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
aproximativ 3,4 km. Imaginile acoperă aproximativ 40% din suprafață, dar doar pentru 24% din suprafață sunt de calitate suficientă încât să permită extragerea de informații geologice. La momentul trecerii, emisfera sudică a Titaniei era îndreptată spre Soare, astfel că emisfera nordică (întunecată) nu a putut fi studiată. Nicio altă sondă sau navă nu a mai vizitat Uranus (și Titania), și nu este planificată nicio misiune în viitorul apropiat.
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
satelitului. În octombrie 2007, observatorii au constatat o creștere a opacității aparente a norilor, deasupra regiunii ecuatoriale Xanadu, un fel de „burniță de metan”, deși acest lucru nu este o dovadă directă a existenței ploii. Totuși, imaginile cu lacurile din emisfera sudică surprinse timp de un an, arată că acestea au crescut și că au fost alimentate de căderile sezoniere de ploi hidrocarbonice. Este posibil ca zonele de suprafață să fie acoperite cu un strat de tolini, dar acest lucru nu
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
curcubeielor ar fi vizibile doar în infraroșu. Simulări ale modelelor vântului global, bazate pe informații privind viteza vântului luate de sonda Huygens au sugerat că atmosfera lui Titan circulă într-o singură celulă Hadley enormă. Aerul cald se ridică în emisfera sudică - ceea ce a dus la experiementrea unei „veri” atunci când Huygens a coborât. Aerul cald se scufundă în emisfera nordică, ceea ce duce la apariția unor curenți de aer de altitudine înaltă dinspre sud către nord și curenți de aer de joasă
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
luate de sonda Huygens au sugerat că atmosfera lui Titan circulă într-o singură celulă Hadley enormă. Aerul cald se ridică în emisfera sudică - ceea ce a dus la experiementrea unei „veri” atunci când Huygens a coborât. Aerul cald se scufundă în emisfera nordică, ceea ce duce la apariția unor curenți de aer de altitudine înaltă dinspre sud către nord și curenți de aer de joasă altitudine dinspre nord către sud. O asemenea enormă celulă Hadley este posibilă numai pe o lume cu rotație
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
este complicată de faptul că formarea norilor a fost observată nu numai după solstițiul de vară, dar, de asemenea, și în mijlocul primăverii. Umiditatea de metan a crescut la Polul Sud, contribuind eventual la creșterea rapidă a mărimii norului . Acolo, în emisfera sudică, a fost vară până în 2010, atunci când orbita lui Saturn, care reglementează mișcare satelitului, a înclinat emisfera nordică spre Soare. Atunci când sezoanele se schimbă, este de așteptat ca etanul să înceapă să se condenseze deasupra Polului Sud. Modelele de cercetare
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
de asemenea, și în mijlocul primăverii. Umiditatea de metan a crescut la Polul Sud, contribuind eventual la creșterea rapidă a mărimii norului . Acolo, în emisfera sudică, a fost vară până în 2010, atunci când orbita lui Saturn, care reglementează mișcare satelitului, a înclinat emisfera nordică spre Soare. Atunci când sezoanele se schimbă, este de așteptat ca etanul să înceapă să se condenseze deasupra Polului Sud. Modelele de cercetare care se potrivesc bine cu observațiile efectuate sugerează că norii de pe Titan se grupează la coordonatele preferate
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
peste 60 de grade latitudine) apar pe scară largă nori permanenți de etan și mai sus, în troposferă. La latitudinile mai joase norii principali de metan se găsesc între 15 și 18 km, și sunt mai sporadici și localizați. În emisfera în care este vară de obicei apar nori de metan groși dar sporadici care par să se grupeze în jurul valorii de 40°. Observațiile la sol au evidențiat, de asemenea, variațiile sezoniere ale norilor. Pe parcursul orbitei de 30 de ani a
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
iarnă. Măsurătorile radar efectuate în iulie 2009 și ianuarie 2010 indică faptul că Ontario Lacus este extrem de superficial, cu o adâncime medie de 0,4 - 3,2 m și o adâncime maximă de 2,9 - 7,4 m. În contrast, emisfera nordică a caracteristicii Ligeia Mare are adâncimi de peste 8 m, acesta fiind maximul măsurabil al instrumentelor radar. Radarul, SAR și imaginile pe baza datelor de la "Cassini" au descoperit câteva cratere de impact pe suprafața satelitului Titan, sugerând că acest corp
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
Înalta rezoluție radar obținută de-a lungul anului 2007 a acoperit doar 22% din suprafața satelitului, aceasta a sugerat existenta unui număr de nonuniformități în distribuția craterelor sale. Xanadu are cratere de 2-9 ori mai multe decât în altă parte. Emisfera principală are o densitate de 30% mai mare decât emisfera posterioară. Aici există densități mai mici ale craterelor în zonele cu dune ecuatoriale și în regiunea polară nordică (unde lacurile de hidrocarburi și mările sunt cele mai frecvente). Modelele pre-
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
acoperit doar 22% din suprafața satelitului, aceasta a sugerat existenta unui număr de nonuniformități în distribuția craterelor sale. Xanadu are cratere de 2-9 ori mai multe decât în altă parte. Emisfera principală are o densitate de 30% mai mare decât emisfera posterioară. Aici există densități mai mici ale craterelor în zonele cu dune ecuatoriale și în regiunea polară nordică (unde lacurile de hidrocarburi și mările sunt cele mai frecvente). Modelele pre-"Cassini" cu traiectorii de impact și unghiuri sugerează că dacă
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
la 200 de metri deasupra suprafeței confirmând faptul că au izbucnit de sub suprafață. O zonă muntoasă de 150 km lungime, 30 km lățime și 1,5 km înălțime a fost descoperită de "Cassini" în 2006. Această zonă se află în emisfera sudică și se crede că este compusă din materiale înghețate și acoperită cu zăpadă de metan. Mișcarea plăcilor tectonice, probabil influențată de un bazin de impact din apropiere, ar putea fi creat un gol prin care materialul muntelui a urcat
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
abundente și capătă caracteristicile coastei de vest. Precipitațiile mai bogate în vestul Anzilor și temperaturile scăzute la nivelul mării în larg dau naștere la mase de aer rece, contribuind la formarea ghețarilor și a calotelor glaciare, cele mai mari din emisfera sudică, exceptând Antarctica. Printre depresiunile ce traversează platoul, principalele sunt Gualichu la sud de Rio Negro, Valcheta și Maquinchao prin care înainte au curs apele lacului Nahuel Huapi - care acum curg în râul Limay, râurile Seguerr și Deseado. Unele din
Patagonia () [Corola-website/Science/304103_a_305432]
-
țări în curs de dezvoltare. Termenul „nordul” a înlocuit în anumite contexte cu „vestul”, ca o demarcare mai clară decât „vest” și „est”. Nordul asigură anumite indicații geografice clare pentru localizarea țărilor bogate, cele mai multe dintre ele fiind localizate fizic în emisfera nordică, deși, cum în general în această emisferă sunt situate multe țări, se poate considera această categorisire ca inoperantă de multe ori. Cele 30 de state membre ale OCDE include țarile membre ale UE, Norvegia, Islanda, Elveția, Canada, SUA, Australia
Lumea occidentală () [Corola-website/Science/304109_a_305438]