2,590 matches
-
și el, la un moment dat, cochetează cu răscoala.“ Fiecare tip reprezintă o ipostază sintetică și- se poate spunesimbolică,un termen capabil să indice că romanul lui Rebreanu depășește sfera realismului strict, descripția vieții «așa cum este ea», apropiindu-l de epopee, de marea poezie, la o extremă, și de studiul sociologic, la cealaltă.” Discuția din tren dintre Rogojinaru, Grigore Iuga, Baloleanu din capitolul I ne introduce nemijlocit în problematica romanului, printr- un “schematism violent”, foarte deosebit de procedeul care ne familarizează cu
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
imaginativă a gândirii colective. 16 Includ în lista creațiilor românești "literare", din evul mediu, și această lucrare, iluministă prin spiritul ironic și general baroc și prin apartenența la vârsta emancipării culturale din secolul XVIII. Consider însă că substanța narativă a epopeii este de tip medieval. O integrez așadar ca "martor" în seria respectivă, ca reflectare - chiar dacă parodică, poate cu atât mai interesant - a unor topoï medievali ai imaginarului (de ordin istoric, politic, legendar și simbolic, social și cultural). Vezi și Manolescu
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de opera vizuală, care se prezintă sau se exprimă prin intermediul unei forme artistice. De exemplu, caracteristica semnului lingvistic va apărea în forma expresiei în timp ce conținutul unui poem, ca și a compoziție, poate să piardă toate formele tradiționale, ca în cazul epopeii. A treia perioadă temporală este o sinteză a celor două și include o istorie a artei ca formă de expresie, și a artei ca formă de judecare pe care o întâlnim sub numele de filosofia artei. Arta tradițională prezintă mai
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
afirmarea sonetului românesc”, RITL, 1997, 1-2; George Bădărău, Sonetul românesc, CL, 1999, 12; Ovidiu Morar, De-a poezia, CL, 2000, 1; Al. Husar, „Versificație eminesciană”, VR, 2000, 1-2; George Bădărău, Adrian Voica - poet și interpret, CL, 2000, 3; Theodor Codreanu, Epopeea cuvintelor, „Est”, 2001, 2; Simion Bărbulescu, Modelul antonpannesc, LCF, 2001, 20; Mircea Coloșenco, Adrian Voica - Poetul, „Pagini literare”, 2002, 14; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 439-440; N. Georgescu, Bâlciul cuvintelor, „Națiunea”, 2003, 193; Valentin Talpalaru, „Întoarcerea Penelopei”, DL, 2003, 4; Constantin
VOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290622_a_291951]
-
G. Bacovia), G. Topîrceanu (Cântec), Mihai Codreanu (Somnul rozelor), B. Fundoianu (Iarnă, „Charme dangereux”), Enric Furtună (De pe stâncă), Al. Dumbravă, I. Davidescu (Cântec), Al. Vâjâianu, C. R. Ghiulea, B. Lăzăreanu, Dinu B. Arbore, Mihai I. Bantaș. Cu titlul Fragment din „Marea epopee”, Al. Macedonski figurează cu o traducere a capitolului Epoda roșie din romanul Thalassa. Alături de Pagini dintr-un confesional, o nuvelă a lui B. Fundoianu, în general bine concepută, dar cu unele naivități, mai dau proză scurtă I. Teodorescu, V. Irimescu
ZARI SENINE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290711_a_292040]
-
judecăți critice fac din carte o reală contribuție la cunoașterea celor doi poeți în spațiul românesc. Monografia Henryk Sienkiewicz (1972) continuă mai vechile preocupări, scriitorul fiind situat prin poetica romanelor istorice mai aproape de romantism decât de realism, predominant totuși în epopeea sa. Miezul cărții îl alcătuiește analiza consacrată trilogiei istorice care l-a impus ca maestru al genului în Polonia. Pornind de la părerile lui Sienkiewicz, Z. insistă convergent asupra genezei, a problematicii și a tipologiei. Fără a neglija paralelismele cu reprezentanții
ZAICIK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290688_a_292017]
-
Che Guevara de pe „Granma” - numele vasului de pe care au debarcat pentru a da semnalul luptei lor de gherilă, devenit apoi cel al cotidianului PC cubanez -, apoi cea a victorioșilor barbudos ajunși la putere în 1959, s-au transformat într-o epopee mitică. Chiar și în Franța, numeroase străzi au fost botezate „Stalingrad” sau au primit numele cutărui martir sau al cutărui comunist emblematic din Rezistență - Gabriel Pîri, Guy Môquet sau colonelul Fabien - ecou al numelui de „partid al împușcaților” pe care
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
al egalității „reale”, sau „de fapt” - sau „absolute” -, prezentat drept fondator al comunismului* modern. El sărbătorește cu mare pompă cea de-a 150-a aniversare a lui 1789. Iar, în timpul Rezistenței, el își fondează o parte a propagandei sale pe epopeea națională a anilor 1792-1793 chemând la mari manifestații în septembrie 1942, în amintirea luptei de la Valmy. Celelalte revoluții franceze - cea din 1848 și Comuna din Paris din 1871 -, interpretate de Marx* prin prisma teoriei sale, au marcat și ele viziunea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
utopizări” a URSS. Pe de o parte, un proletariat mitizat, angajat corp și suflet în construcție, pentru a înfăptui mai repede și mai bine decât capitaliștii americani: „Sub ochii noștri, munca omului e pe cale să creeze o nouă natură” (Ilin, Epopeea muncii moderne, 1932). De cealaltă, descrierea unei lumi ce va să vină, reperabilă înainte chiar de a exista: „Orașul socialist nu are stradă, are piețe. Iar copiii pot circula de la o casă la alta fără riscul de a fi striviți
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a exista: „Orașul socialist nu are stradă, are piețe. Iar copiii pot circula de la o casă la alta fără riscul de a fi striviți” (P. Vaillant-Couturier, Constructorii orașului nou, 1932). Astfel, până în anii 1970, URSS este neobosit povestită ca o epopee fantastică a unor uriași de carne și oțel, înălțați împotriva dușmanilor socialismului, înaintând inexorabil spre scopul său suprem, „noua societate a egalilor”. Prin intermediul multiplelor povestiri de călătorie în Țara Sovietelor, al „întoarcerilor din URSS”, al cercetărilor în rândul lumii muncitorești
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
să aducă modificări la legislația care reglementează numirea conducătorilor instituțiilor publice, sponsorizarea, timbrul teatral și muzical, dar și la Ordonanța privind finanțarea programelor și proiectelor. La început a fost trecutul Anul trecut, în mai, a debutat în „Suplimentul de cultură“ epopeea Demeter Andras. La început, a fost un interviu despre evaluarea șefilor de instituții culturale, care a dus, între altele, la demiterea directorului Naționalului ieșean, Ioan Holban. Apoi, articolul „Ședințele de autocritică, reinventate la Timișoara de Demeter Andras“ a apărut în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
a descoperi modele structural-semantice și pragmatice care să propună și interpretări ale respectivelor modele, încît, printr-o amalgamare a planurilor și metodelor, se ajunge uneori la confuzia dintre moduri de enunțare și genuri sau specii (ditirambul ține de narațiunea pură, epopeea de narațiunea mixtă, tragedia și comedia de imitația dramatică), în ultimă instanță, între tipurile de texte aferente. G. Genette remarcă faptul că, în istoria generică, se identifică etape în care liricul, epicul și dramaticul nu sînt numai simple moduri de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
comunității. În această perspectivă au apărut axele clivajului opozițiile victime călăi, dictatură popor, comuniști restul populației. Puțin importă epocile: condamnații tribunalelor poporului în 1946 1947, victimile lagărelor de muncă forțată între 1952 si 1962, scriitori, victime ale purificării în momentul epopeii lui Saljenit în 1971 1972 sau membrii clubului Ecoglasnost între 1985 si 1989; toți au același statut 9. Ei reprezintă poporul în întregime contra dictaturii, comunitatea cetățenilor contra comuniștilor. Acest clivaj, manifestat la sfârșitul regimului comunist devine structural pentru peisajul
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
1939, lucrare reeditată în 1962, și Meaning in the Visual Arts, Garden City, New York, 1955. Cf., de asemenea, publicațiile Institutului Warburg și lucrările lui Fritz Saxl, Edgar Wind ș.a. Există multe lucrări NOTE 377 despre prezentarea picturală (pe vase) a epopeilor lui Homer si a tragediilor grecești, de pildă, Carl Robert, Bild und Lied, Berlin, 1881 ; Louis Sechan, Etudes sur la tragedie grecque dans șes rapports avec la ceramique, Paris, 1926. 7. Larrabee, loc. cit., p. 87. Un studiu mai amplu
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
der literarischen Galtungsgeschiehte, în Deutsche Vierteljahrschrift jur Literaturwissenchaft..., IX (1931), pp. 425- 447 (reprodus în Geist und Form, Berna, 1952, pp. 292-309); un studiu admirabil care evită atît pozitivismul cît și "metafizicismul". 8. Goethe numește oda, balada ete. "Dichtarten", iar epopeea, poezia lirică și drama, "Naturjormen der Dichtung" - Es gibt nur drei echte Naturformen der Poesie: die klar erzăhlende, die enthusiastisch aufgeregte und die personlich handelnde: Epos, Lyrik, und Drama - (cf. Adnotări la Westostlicher Divan, în Goethe, Werke, Ju-bilăumsausgabe, voi. V
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
hindi modernă, ca și cea din panjabi și marathi își are originea în construcția pasivă; participiul trecut pasiv sau adjectivul verbal a preluat rolul de a exprima procese trecute încă din sanscrita clasică (Montaut 1998b: 143). Încă din epoca marilor epopei (Mahabharata, Ramayana), enunțurile la trecut erau predicații nominale cu agent instrumental, iar participiul trecut pasiv (acordat cu pacientul în nominativ) funcționa predicativ. La originea construcției ergative se află tendința agentului de a ocupa prima poziție; marcarea suplimentară a agentului oblic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acestei strălucite opere literare care, după ce a fost plămădită în sufletul său miruit cu har, strecurată prin filtrul ficțiunii artistice și înșiruită cu multă ingeniozitate pe hârtie, a ajuns în librărie abia după un sfert de secol. Este o adevărată "epopee" până și calea de vreo cinci ani pe care a parcurs-o romanul până s-a pomenit în mâinile subsemnatului. La prima vedere arhitectura romanului e o construcție simplă, constituită în temei pe spovedania profesorului și, ulterior, directorului de școală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Fă-l, Doamne, să crească și va muri;/Trimite-l cu viermii și va veni,/ Numai pântecul meu are dreptate: și-l va primi!/ Fă-l, Doamne, mare: mare va fi/ Iubitul cui al raclei cari/ Mi-o înjghebară solarii!" Epopeea vieții și a morții pe care o cuprinde toată opera lui Cezar Ivănescu, inclusiv cea eseistică (lucru demonstrat de toți cei care au referit despre ea), povestea, nouă și veche de când lumea, a începutului și a sfârșitului existențial, este concentrată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e mai util să semnalam aici două poziții mult mai edificatoare decât propriile noastre estimări. Edgar Papu afirma că originalitatea lui Caragiale în clasicismul românesc și universal constă nu în faptul că a reușit să realizeze o extraordinară sinteză între epopee (de ce nu tragedie?, n.n.) și comedie. lar Călinescu îl considera unicul "geometru" din literatura noastră (poate o poantă la adresa lui Ion Barbu). Iar argumentația "divinului critic" e formală și minoră. Interesantă și orișicum ciudată ne apare acum terminologia polemică (poate filosofică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
deviată a lumii lui Caragiale; nuanțarea ne pare mai curând politică și etică decât abisală. Tot aici apare și teoria că singurul produs național trainic e moftul, ca o consecință a unei regalități șubrede (!!), la punctul 3 se dezvoltă tema: Epopeea bufă a moftologiei românești. Ar fi, după unii, un homerism în oglindă, sau chiar, după alții, o tragedie inversată (Caragiale însuși se declara un "tragic"). Sunt dezvoltate și implicațiile existențialiste în opera lui Caragiale, și violența, ipocrizia și mizeria morală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
artei" (p. 40). După o asemenea demonstrație, autorul se întreabă, unde se situează Caragiale? în categoria geniilor vizuale, sau auditive? Concluzia este una de mijloc: scriitorul este asimilat ca propunând "o viziune spațială geometrizată a lumii", realizează o sinteză între epopee și comedie. Este de altfel citat G. Călinescu care aprecia: "Caragiale este, în literatura română, unicul geometru..." comentând expresia "curat murdar", oximoron demonstrând simetria spațială (p. 41). Scriitor al prezentului, Caragiale a creat un univers antropologic al cărui timp s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poemul lui Homer, citat de autor: "Minunata și frumoasa Elena a trebuit să asculte de porunca zeiței; și-a pierdut mintea, a părăsit tron, bărbat și liniștea, și mărirea, și datoria de cinste" (p. 150). Întrebarea legitimă este însă, de ce? "Epopeea" lui Caragiale pare mai complicată pentru că, așa cum spune autorul eseului, e concepută după legea condensării și comprimării simetriilor, scrisoarea fiind aceea care scoate la vedere "imaginea fidelității / infidelității cuplului regal" ca imagine a puterii, iar cei care i se alătură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe lângă cel amintit mai înainte figurând Culorile sângelui și Umbrele nopții, publicate nu neapărat în ordinea istorică, dar refăcând post-factum percepția cronologică a lumii. Dar romanul său suprem, care adună toată abnegația documentară, obiectivitatea narativă, patosul idealității rămâne Sacrificiul (1988), epopeea Marii Uniri, cum a fost numit, roman care pune în valoare momentul de boltă al istoriei românești. Aici maturitatea deplină a autorului a dat o operă rotundă pe care trebuie să o așezăm între zidurile de referință ale literaturii române
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
standardizat aproape în cazul multor monografii, ci din perspectivă tematică (Eminescianismul în ipostaza epică, În căutarea adevărului istoric, O parabolă epică despre justiție Adevărul retorului Lucaci, Fenomenologia epică a puterii, Mitul Meșterului Manole sau relația sacrificiu-creație, Memoria arheică a Unirii, Epopeea Marii Uniri, O parabolă epică despre "mirabilis spiritus loci"). Fiecare temă face obiectul de analiză al unui capitol cu 6-8 subcapitole structurate fie pe subteme, fie pe anumite simboluri, metafore, caracteristici stilistice și/sau ideatice. Din marele număr de subtitluri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
George Topîrceanu, acest aspect fiind argumentul forte al postmodernismului său. Oricum, N. Manolescu este sigur că Levantul lui M. Cărtărescu este capodopera cu rang de operă canonică centrală în literatura română din toate timpurile, ea fiind comparabilă doar cu Don Quijote: "Epopeea lui Cărtărescu este (...) istoria însăși a poeziei românești, o istorie foarte precisă, deși în registru comic" (p. 97). Intenționând, probabil, să fie și original în alegerea concepției Istoriei critice a literaturii române, autorul a găsit această revoluționaristă formulă a modificării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]