2,032 matches
-
înfiletate pe obiectiv. Funcționarea filtrelor se bazează pe modul în care se comportă culorile complementare. Astfel, un filtru colorat absoarbe culoarea complementară și permite trecerea culorii sale. Majoritatea filtrelor colorate se folosesc în fotografia alb-negru, pentru a accentua sau a estompa diferite culori ale subiectului de fotografiat care au corespondențe în tonuri valorice pe peliculă. Fiecare filtru are un coeficient de pierdere a luminii care trece prin el, de care trebuie să se țină cont atunci când se reglează expunerea corectă. Acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
Din punctul de vedere al concentrării, lumina poate fi difuză sau concentrată. Lumina difuză este generată de surse de lumină cu suprafețe active mari (panouri reflectorizante, umbrele foto, soft box-uri) (figura 5.1). Lumina difuză dă umbre moi și estompează contururile, din această cauză fiind folosită la portret. Lumina difuză este utilizată în studio pentru iluminări de ansamblu, imaginea obținută, fără umbre, fiind decorativă și fără profunzime. În natură, lumina difuză se obține pe timp noros sau în zonele umbrite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
minei și începuse a se rostogoli încet către ei. Protuberanțe scurte se alungeau înainte, palpând terenul din față. Greierii care umpleau poiana cu țârâitul lor amuțiseră. Nici un ciripit de pasăre nu se mai auzea acum. Până și susurul pârâiașului se estompase. Calistrat îl prinse de cot, făcându-l atent: Știe că suntem aici, șopti el la urechea lui Cristian. Să nu scoți o vorbă și mai ales să nu te miști! Rămâi pe loc, lângă mine! Sfera vineție se apropiase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
s-o vezi și să cunoști ce poate să facă. Uite că vine! îl trase iarăși pe inspector mai aproape de el, ridicând totodată toiagul înainte. La nu mai mult de douăzeci de metri, siluetele fantomatice ale copacilor începeau să se estompeze. Ceva trecea prin fața lor interpunându-se între ei și aceștia. Cristian pricepu că vâlva cobora repede panta muntelui. Porniră și ei după ea. De data asta era mult mai mică, un bulgăre de negură ce părea să se rostogolească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ziduri și fiori reci mă treceau pe șira spinării. Moartea mă îngrozea și atunci m-am gândit iarăși la ea. Creața părea că zâmbește, dar ochii ei îmi ocoleau privirea. Umbra profilului ei caraghios și atât de drag mie se estompa sub valurile spumegânde și negre ale Mureșului. Realizam în acele momente că ea nu-mi spusese nicio clipă că simte ceva anume pentru mine iar eu mă îndrăgostisem de ea iremediabil fără să fi avut un motiv concret. Voiam să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
el tot nu se culca încă, după ce ieșea din baie. Doamne, o să mor, gândeam sau țipam eu, vreau să mor acum, la cincizeci și cinci de ani, doar încă o dată, iar el se întorcea din nou și parfumul orhideelor era estompat de mirosul acela dulce-sărat al scursorilor care-mi umpleau trupul pe dinafară și pe dinăuntru, peste tot, care-mi curgeau prin vene, care-mi umpleau gâtlejul. Vai, comoara mea, cum îndrăgește omul în zece ani ceea ce până atunci îi făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fiți atât de modest. Când aveam nouă ani, o casieriță de la calea ferată mi-a explicat că sperma dumneavoastră, amestecată cu petale de orhidee, e de-a dreptul grețoasă. Una pe nume Magdika. Se schimbă la față. Chipul i se estompează. Da, o să meargă. Numai de mi-aș putea bea coniacul, îmi spun eu. Să vorbesc cât mai puțin și să mă uit cât mai mult în ochii lui. — Atunci aș fi primit în schimbul dumneavoastră un bilet de întoarcere. Și imaginați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenței celuilalt. Silueta lui de umbră părea și mai puțin materială. Felinarul lucea și mai viu prin substanța neagră a trupului său, dar această formă cețoasă, tot estompându-se, pierzându-și claritatea conturului, rămânea întreagă și-și păstra forma. Pieri ca și cum nici n-ar fi fost. Janasen așteptă. Era un om practic și destul de curios. El mai văzuse iluzii și nu era convins că mai avusese parte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
De ce n-o faceți? Tonul femeii îl sfida. Ezită. - Pentru că... nu prea știu. Glasul se făcu rece și hotărât. - Și de altfel eu nu omor oameni pe care nu sunt în stare să-i controlez. Voi reveni. Începu să se estompeze. Acum nu mai era în acest înfiorător local de ciment în care o femeie și doi bărbați se aflau întemnițați în celule separate una de cealaltă printr-o subțire și fantastică plasă de metal. * Gosseyn-Ashargin constată că intrase într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
crezut că o formă umană ar putea deveni atât de vaporoasă, atât de impalpabilă. Masa de umbră rămânea informă. Gosseyn văzu, acum când se uita mai atent, că se clătina puțin. Sub ochii lui vrăjiți, ea se modifică și se estompă pe margini, pentru a se întinde iar ca și cum materia noroasă se umfla sub o presiune interioară. Gosseyn sondă cu prudență în adâncul gazos. Era gata să anuleze energiile potențiale. Dar nu era nimic acolo. După scurtul răgaz obișnuit, necesar fotografierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
e așa de neprecisă imaginea Irinei, ce va trebui să fie mai tîrziu! Dar poate că și în fața oamenilor, ca în fața unui tablou sau a unei simfonii, pentru a pricepe ceva, ai nevoie de o anumită distanță. Numai atunci se estompează anumite detalii ca să nu mai ai decât o impresie armonioasă de ansamblu. Mai târziu voi uita detaliile, nu mă vor mai interesa sau nu le voi mai găsi interesante. Acum întîrzii mereu asupra lor, nu pot degaja nimic din mulțimea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
vedeau, ci doar îi simțeau prezența malefică), a trebuit în cele din urmă să fie ucis. Fundalul sonor al acelei scene, în ciuda superficialității cu care mă obișnuiseră adaptările radiofonice, mi s-a părut impresionant. Dar de ce? Pentru că subiectul era generos, estompând stângăciile scenariului. Priviți! s-a strigat din mulțime. Începe să se vadă!... Mulțimea a scos un Aaa! plin de stupefacție și de oroare... Povestea era că Omul Invizibil (care nu mai putea redeveni vizibil), încolțit, ca să scape de urmăritori, trebuise
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de ore, Carol cântărise ideea de a se duce pentru o consultație la Flaherty sau de a o suna pe Beverley pentru un sfat sau de a nu face absolut nimic, sperând că, indiferent ce era grăunciorul acela, se va estompa, se va usca sau se va resorbi. Mai simplu spus, spera că va dispărea de la sine. Că îi va lăsa organele genitale curate, netede, plăcute la pipăit, așa cum fuseseră în ultimele săptămâni, de când descoperise bucuria masturbării. Dar când Carol călca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
eu păsările. Nimerise drept la țintă. Carol ținea la păsărelele ei și a fost extrem de flatată. Dar lovitura de maestru a Geenei fusese ridiculizarea lui Dave 2. Carol începuse să se îndoiască serios în privința lui după ce impresia primei conversații se estompase. Și, în ciuda faptului că remarca aceea fusese doar o glumă, Carol rămase cu impresia că exista în ea o oarecare doză de malițiozitate. Geena nu trebuise să insiste prea mult ca să o convingă pe Carol s-o însoțească în apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pe deasupra și dedesubtul genunchiului. Chiar sedat și rănit, Bull era un tip zdravăn. Mișcările pe care piciorul lui cărnos le făcuse pe tot timpul zilei deplasaseră întru câtva bandajul, iar senzația plăcută, răcoroasă, dată de apa distilată și vaselină se estompase, apoi devenise sâcâitoare. Bull își dădea seama că mai trebuie să ia o pastilă, dar nu reușea să se scoale din locul în care se afla: cu picioarele desfăcute, în fața ferestrei, privind la statuia cerbului ce străjuia intrarea în localul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și perete, în întunericul dormitorului liber. Alan stătuse și el alături. Amândoi înțeleseseră că, ocupând împreună aceste spații neobișnuite din apartamentul lui Bull, descopereau, de fapt, caracterul misterios și special al noii lor relații. Cadența isteriei lui Bull, care se estompa acum încet-încet, anticipa o nouă pierdere a sinelui, o nouă petit mort. Prima atingere venise când Bull zăcea pe jos, lângă plintă, în holul care lega baia de bucătărie și de ușa de la intrare. Era întruchiparea neputinței. Cămașa lui sobră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și lui un nou început. Alan își ridicase paharul, toastând la fel ca Naomi. Am mai vorbit despre solilocviile oribile ale lui Alan. Era ocazia excelentă pentru unul dintre acestea.) Încă avea în fața ochilor imagini șocante, numai că acestea se estompau. Știa că, odată cu trecerea timpului, după ce furia lui Bull se va fi potolit, vor dispărea cu totul. Privea atent trăsăturile frumoase ale soției sale. Așadar, aceasta era explicația pentru mirosul ca de ouă - „crea”. Își dădu seama că, devenind conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a arăta cât mai bine. Reușise acest lucru? Într-o destul de mică măsură - și haideți să vedem care ar fi aceea. Fața tot de porc, doar cu puțin mai slabă decât a bătrânului conducător al adunării, trăda urmele unei frumuseți estompate în urmă cu generații, iar ceea ce o făcea definitiv și irevocabil să se apropie de grotescul porcin al bătrânului era absența completă a oricărei străluciri a spiritului, efect care, deși devastator pentru persoana acesteia, era oarecum atenuat de o știință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
abundența și-urilor. Scriam ca pe ace, așteptam cu sufletul la gură verdictul, mă contrazicea de săreau scântei pe ecranul calculatorului. Temperamentele, viețile noastre atât de diferite trebu iau să intre în același ritm pentru ca prezentul și trecutul să danseze, estompând decalajele. Îmi lipsea însă tot mai mult căldura prezenței ei concrete, și atunci, în apri lie, am plecat la Paris, de astă dată împreună cu soțul meu, care era nerăbdător s-o cunoască. Când am pășit din nou în salonul de
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
familia Inei, veselia cu care pornise nunta în faptul serii. Părinții lui Alex, ai Inei și câțiva prieteni ai mirilor căutară să ridice tonusul invitaților, să animeze unele momente cheie ale nunții pentru ca evenimentul, socotit un accident nedorit, să se estompeze. Folosind butada oamenilor aflați în împrejurări nedorite, toți fură de acord că se cuvine a rechema voia bună ca: cele rele să se spele... Spre dimineață, prăbușiți de oboseală, după o lungă noapte din care nu lipsiseră nici unele nedeslușiri, mirii
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
încropim teoria. Dar săptămânile treceau, cursul din sălița tip Raskolnikov devenea tot mai încâlcit, noi tot mai infatuați față de colegii de rând, asemenea unora ce, trecuți prin grota din Eleusis, aflaseră mântuirea semiotică, iar imaginea celor petrecute la Cozia se estompa tot mai mult în înaltele noastre spirite. Unde mai erau benzile, puzzle-ul cu mamița mare, la bi rintul cu „vântul iu birii“ și „inima zorilor“? Dar, vorba poetului: „Unde sunt zăpezile de altădată?“. Nimeni n-avea să mai știe
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
vs. „starea retrogradă, sub-dadaistă a literaturii” plasează din nou Contimporanul în pole-position-ul noutății artistice... Oricum: toate discuțiile despre Contimporanul ca publicație de avangardă culturală privesc exclusiv această fază. Este un interval în care latura politico-socială și civică a revistei se estompează, iar cea artistică deține monopolul. „Faza constructivist-militantă” a Contimporanului corespunde — în fapt — perioadei de maxim avînt constructiv și modernizator din România postbelică, iar începutul ei este direct legat de întoarcerea în țară a artiștilor plastici Hans Mattis-Teutsch, Milița Petrașcu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
futurist”). Autorul Poemelor în aer liber este privit aici ca „regizor” al propriului text ludic și spectacular. De asemenea, personajul „mecanomorf” din proza avangardistă - fantoșă caricaturală, reificată și stereotipă - are ceva din personajele teatrului de marionete. Acest histrionism se va estompa însă în manifestele și textele poetice ale „grupului suprarealist român” din anii ’40 (Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu). De fapt, încă din manifestul revistei Viața imediată din 1932, intitulat „Poezia pe care vrem să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu doar ca simplu „efect”, iar caracterul kafkian și cel suprarealist, oniric, sînt mai bine puse în evidență, deși altminteri Urmuz rămîne un „cerebral”, un ironist lucid care știe să „solemnizeze bufonul”. În schimb, atributele ținînd de sfera ironicului se estompează mult prin traducere. Prin urmare, caracterizarea lui Urmuz ca „precursor al suprarealismului” e valabilă mai ales în engleză... Monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă (1970) poate fi considerată - pe acest fundal - ca o recuperare polemică. Volumul Lupta cu absurdul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
realizau când termina ora și plecau acasă cu lecția învățată. La geografie, pe un caiet special copia granițele unei țări. Îi colora pe cât se pricepea mai frumos formele de relief folosind o bucățică de vată: cu maro munții și dealurile estompate în cărămiziu sau galben podișurile, cu albastru apele, câmpiile cu verde și studia cu ce se ocupau oamenii din țara respectivă, bogățiile naturale, lacurile, mările sau oceanele mărginașe, lucruri care îl pasionau. Urmărea lecția după Atlas care avea un format
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]