KorAP: Find »[drukola/base=eugenie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...70 >

1,739 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

lume diferită, din acel interior al lumii noastre. Măruntaiele istoriei sunt o contraistorie, sunt un proces invers pe care-l urmează. Fluviul subteran curge dinspre mare către izvor. Îmi strălucesc și-acum pe cerul singurătății mele cei doi ochi ai Eugeniei. Îmi strălucesc cu scăpărarea lacrimilor mamei. Și mă fac să cred că exist, dulce iluzie! Amo ergo sum! Dragostea asta, Orfeule, e ca ploaia binefăcătoare în care se destramă și se materializează ceața existenței. Grație dragostei îmi simt sufletul tangibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
o bancă de tortură; îl invada o pornire violentă să se ridice de pe el, să se plimbe prin salon, să pălmuiască aerul din jur, să țipe, să facă trăsnăi ca la circ, să uite că există. Nici doña Ermelinda, mătușa Eugeniei, nici don Fermín, soțul ei, anarhistul teoretic și mistic, nu izbuteau să-l aducă la realitate. — Zău, don Augusto - zicea doña Ermelinda -, eu cred că cel mai bine ar fi să aștepți, nu mai poate fi mult până la venirea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
sau alb ca un crin atunci când ochii ei au să umple golul ușii? N-o să-mi explodeze oare inima în piept?“ Se auzi un freamăt ușor, ca de porumbiță care-și ia zborul, un ah! scurt și sec, și ochii Eugeniei, pe un chip plin de prospețimea vieții și pe un trup ce nu părea să apese deloc podeaua, dăruiră scenei o nouă și misterioasă lumină spirituală. Și Augusto se simți liniștit, enorm de liniștit, pironit pe scaun de parcă ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
intențiile dumitale din pricina celor petrecute... — Evident că nu! Așa e cu atât mai meritoriu. — La atac deci! Și ai reținut că suntem de partea dumitale și poți veni la noi acasă de câte ori vrei, indiferent dacă e sau nu pe placul Eugeniei. — Nevastă, dar ea n-a precizat că-i displac vizitele lui don Augusto!... Trebuie s-o câștigi cu forța, prietene, cu forța! Ai s-o cunoști mai bine și-ai să vezi ce hram poartă. E o femeie dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
vrea s-o cunoști? — Da, dar... — Înțeleg, înțeleg. La luptă, dar, prietene dragă! — Sigur, sigur, și-acum rămâneți cu bine! Don Fermín îl luă la o parte pe Augusto ca să-i spună: — Uitasem să-ți spun că, dacă-i scrii Eugeniei, să-i scrii numele cu j nu cu ge, Eujenia, și del Arko, cu k: Eujenia Domingo del Arko. — De ce? — Pentru că în așteptarea zilei fericite când esperanto va fi unica limbă, una singură pentru toată omenirea, trebuie să scriem castiliana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să nu-ți spun? Da, mă-nduioșează. — Și ți-e frică? — Măi, nu fi prost! Nu mă tem de nimic. Pentru mine nu exiști decât tu. Da, știam! - zise plin de convingere Mauricio și, punându-și o mână pe genunchiul Eugeniei, o lăsă acolo. — Trebuie să te hotărăști, Mauricio. — La ce, scumpete, la ce? Cum adică la ce, omule, cum adică la ce? Să ne căsătorim odată! — Și din ce-o să trăim? — Din munca mea, până o să-ți găsești și tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pandantivele iubitei sale. Eugenia îl lăsa. — Uite, Eugenia, ca să te amuzi și dacă ții neapărat, poți să-i faci ochi dulci nătărăului. — Mauricio! — Ai dreptate; nu te supăra, scumpetea mea! - și, strângându-și brațul, își apropie capul de cel al Eugeniei, îi căută buzele cu ale lui, împreunându-și-le, cu ochii închiși, într-un sărut umed, tăcut și lung. — Mauricio! Și-l sărută pe ochi. Nu mai putem continua așa, Mauricio! — Cum? Păi e ceva mai bun decât asta? Crezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fi chiar eu unul? Eu sunt un pretendent, un solicitant; dar celălalt... celălalt mă bate gândul că nu mai e nici pretendent, nici solicitant; că nu pretinde și nici nu solicită, pentru că a obținut. Evident, nu altceva decât iubirea dulcei Eugenii. Nu altceva...?“ Un trup de femeie iradiind de prospețime, sănătate și bucurie, care trecu pe lângă el, îi întrerupse solilocviul și-l trase după sine. Începu să urmărească, aproape mecanic, acel trup, în vreme ce continua să vorbească de unul singur: „Și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și solicitat; poate că nici nu e la înălțimea meritelor ei... Dar ce bucurie emană micuța asta, și cu câtă grație îl salută pe cel de colo! De unde o fi scos asemenea ochi? Sunt aproape ca și ceilalți, ca ochii Eugeniei! Ce dulce trebuie să fie să-ți uiți de viață și de moarte în brațele ei! Să te lași legănat în ele ca în valuri de carne! Celălalt...! Celălalt însă nu este iubitul Eugeniei, nu e cel pe care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
aproape ca și ceilalți, ca ochii Eugeniei! Ce dulce trebuie să fie să-ți uiți de viață și de moarte în brațele ei! Să te lași legănat în ele ca în valuri de carne! Celălalt...! Celălalt însă nu este iubitul Eugeniei, nu e cel pe care-l iubește ea; celălalt sunt eu; eu sunt altul!“ Ajungând la concluzia că el este altul, tânăra pe care o urmărea intră într-o casă. Augusto se opri cu ochii la casă. Și atunci își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ca și cum s-ar fi aflat în vid. Simțea o puternică apăsare în piept. Îl sugruma o senzație angoasantă de solemnitate. Se așeză, pentru ca numaidecât să se ridice, și se distră privind tablourile atârnate pe pereți, printre care un portret al Eugeniei. Îi veni s-o ia la fugă, să evadeze. Dintr-odată, la auzul unor pași mărunți, își simți inima străpunsă de-un pumnal și capul invadat de negură. Ușa salonului se deschise și își făcu apariția Eugenia. Bietul de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-i-l numaidecât. Apa tremura în pahar, dar și mai tare tremură în mâinile lui Augusto, care-o dădu de dușcă, în mare grabă, apa scurgându-i-se în barbă și el neslăbind din ochi în tot acest timp ochii Eugeniei. Dacă vreți - zise ea -, pun să vi se facă o ceașcă de ceai, de mușețel, sau de tei... Vă e mai bine? Nu, nu, n-a fost nimic; mulțumesc, Eugenia, mulțumesc - și se ștergea de apă pe barbă. — Bine, luați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
încă nu ești în situația de-a vorbi liniștit, ca niște buni prieteni. Ia să vedem! - și-i apucă mâna ca să-i ia pulsul. Și acesta începu să bată febril în sărmanul Augusto; se înroși tot, fruntea îi ardea. Ochii Eugeniei i se șterseră din privire și nu mai zări nimic decât o ceață, o ceață roșie. O clipă crezu că-și pierde cunoștința. — Fie-ți milă, Eugenia; fie-ți milă de mine! — Calmează-te, don Augusto, calmează-te. — Don Augusto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
vorba de fericirea ei și noi toți nu se cade să ne preocupăm decât de ea, ba chiar să ne sacrificăm ca să și-o dobândească... — Dumneata, don Augusto, dumneata? — Eu, da, eu, doamnă! Sunt dispus să mă sacrific pentru fericirea Eugeniei, nepoata dumneavoastră, fiindcă fericirea mea este să fie ea fericită! — Bravo! - exclamă unchiul -. Bravo! Bravo! Iată un erou! Iată un anarhist... mistic! — Anarhist? zise Augusto. — Anarhist, da. Pentru că anarhismul meu în asta constă, exact în asta, în sacrificiul fiecăruia pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
douăsprezece! — Mă rog, știi doar, Ermelinda, anarhismul meu e doar teoretic... Mă străduiesc s-ajung la perfecțiune, dar... — Fericirea este și ea teoretică! - exclamă Augusto, îndurerat și vorbindu-și parcă sieși, după care -: Am decis să mă sacrific pentru fericirea Eugeniei și m-am gândit la un act eroic. — Ce act? — Nu mi-ați spus chiar dumneavoastră, doamnă, că locuința pe care i-a lăsat-o Eugeniei nefericitul ei tată ... — Da, bietul meu frate. — ... e grevată de o ipotecă ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și vorbindu-și parcă sieși, după care -: Am decis să mă sacrific pentru fericirea Eugeniei și m-am gândit la un act eroic. — Ce act? — Nu mi-ați spus chiar dumneavoastră, doamnă, că locuința pe care i-a lăsat-o Eugeniei nefericitul ei tată ... — Da, bietul meu frate. — ... e grevată de o ipotecă ce-i înghite toate veniturile? — Da, domnule. — Ei bine, știu ce am de făcut! - și se îndreptă spre ușă. — Dar don Augusto... — Augusto se simte capabil de cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Hotărât lucru, nu doar dumneavoastră ați înnebunit. Bietul Augusto începu să tremure. Și pe deasupra se simțea vinovat. Se sculă, se spălă în pripă, se îmbrăcă și fu gata de orice. — Am și aflat, domnule don Augusto - îi spuse cu solemnitate Eugenia după ce se văzură -, că mi-ai răscumpărat datoria de la creditorul meu, că ipoteca pe casa mea e în posesia dumitale. Nu neg. Și cu ce drept ai făcut asta? — Domnișoară, cu dreptul pe care-l are tot cetățeanul de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
trupul ei...! Când și-al meu îmi e prea destul, Orfeule, și-al meu îmi e prea destul! Nevoie am de suflet, de suflet, de suflet. Și de un suflet de foc, ca acela ce iradia din ochii ei, ai Eugeniei. Trupul ..., trupul său... da, trupul îi este magnific, splendid, divin, dar trupul îi este suflet, suflet pur tot, numai viață tot, numai sens tot, numai idee tot! Mie îmi e de prisos trupul, Orfeule, îmi e de prisos trupul pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
accepte veniturile, cu atât mai puțin o putea face el; astfel încât totul s-ar pierde fără ca nimeni să profite sau, mai bine zis, ele ar fi depuse pe numele proprietarei de drept. În plus, el renunța să mai ceară mâna Eugeniei și nu-și dorea decât ca ea să fie fericită; se arăta chiar dispus să-i caute un loc de muncă bun lui Mauricio, ca să nu fie nevoit să trăiască din veniturile soției sale. — Ai o inimă de aur, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ierte. Mi se pare însă că nu mai e loc de cale-ntoarsă. Dacă ea vrea, le voi fi eu însumi naș de cununie. Iar apoi am să plec într-o călătorie lungă și îndepărtată. XVI — Ești insuportabil, Mauricio - îi spunea Eugenia logodnicului ei în odăița aceea a portăresei -, absolut insuportabil, și dacă o s-o ții tot așa, dacă nu te scuturi de nepăsarea asta, dacă nu faci ceva ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și-i ridicăm cântări și imnuri, ca să-L adormim, ca să-L leagănăm? Oare întreaga liturghie a tuturor religiilor nu-i un mod de a legăna somnul lui Dumnezeu, pentru a nu se deștepta și-a înceta să ne viseze? Vai, Eugenia mea! Eugenia mea! Și Rosario a mea!“ — Salut, Orfeule! Orfeu îi ieșise în întâmpinare, sărea, dădea să i se cațere pe picioare. Îl luă în brațe, și cățelușul începu să-l lingă pe mână. — Domnișorule - îi spuse Liduvina -, vă așteaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ridicăm cântări și imnuri, ca să-L adormim, ca să-L leagănăm? Oare întreaga liturghie a tuturor religiilor nu-i un mod de a legăna somnul lui Dumnezeu, pentru a nu se deștepta și-a înceta să ne viseze? Vai, Eugenia mea! Eugenia mea! Și Rosario a mea!“ — Salut, Orfeule! Orfeu îi ieșise în întâmpinare, sărea, dădea să i se cațere pe picioare. Îl luă în brațe, și cățelușul începu să-l lingă pe mână. — Domnișorule - îi spuse Liduvina -, vă așteaptă Rosario cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
un „Dumnevoastră, aici?“ din partea lui, răspunse cu un: „Cum, n-ați vrut să ne mai vizitați...!“ — Înțelegeți, doamnă - răspunse Augusto -, că după toate câte mi s-au întâmplat în casa dumneavoastră în ultimele două rânduri când am fost acolo, odată cu Eugenia singură și-apoi când n-a vrut să mă vadă, nu mai puteam trece pe la dumneavoastră. Înțeleg cele petrecute și spuse, dar nu mă mai pot întoarce acolo... Dar am o misiune pentru dumneata din partea Eugeniei... — Din partea Eugeniei? — Da, din partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
am fost acolo, odată cu Eugenia singură și-apoi când n-a vrut să mă vadă, nu mai puteam trece pe la dumneavoastră. Înțeleg cele petrecute și spuse, dar nu mă mai pot întoarce acolo... Dar am o misiune pentru dumneata din partea Eugeniei... — Din partea Eugeniei? — Da, din partea ei. Nu știu ce i s-o fi întâmplat cu logodnicul, dar nu vrea să i se mai pomenească de el, e furioasă pe el, și ieri, când s-a întors acasă, s-a închis la ea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
acolo, odată cu Eugenia singură și-apoi când n-a vrut să mă vadă, nu mai puteam trece pe la dumneavoastră. Înțeleg cele petrecute și spuse, dar nu mă mai pot întoarce acolo... Dar am o misiune pentru dumneata din partea Eugeniei... — Din partea Eugeniei? — Da, din partea ei. Nu știu ce i s-o fi întâmplat cu logodnicul, dar nu vrea să i se mai pomenească de el, e furioasă pe el, și ieri, când s-a întors acasă, s-a închis la ea în cameră și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]