3,053 matches
-
țin cont de importanța acestui fapt. Dacă am avut dubii În legătură cu decizia mea, dacă m-am gândit uneori să mă Întorc, să fug Înapoi la părinți și la Clinică și să mă dau bătut, ceea ce m-a oprit a fost extazul privat dintre picioarele mele. Știam că mi-ar fi fost luat. Nu vreau să supraestimez latura sexuală. Dar pentru mine a fost o forță importantă, În special la paisprezece ani, când ai nervii tăioși și ațâțați, gata să se lanseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de ziua de mâine și de nesiguranța zilei de azi! Asta îmi trebuia! Mi-am trecut mâinile prin păr, obosit, am oftat, cu năduf, mi-am închis ochii și am lăsat frâu liber gândurilor. Mă inunda groaza, teama, speranța, furia, extazul. Toate se împleteau formând o imensă plasă a gândurilor și a sentimentelor, a emoțiilor și trăirilor. Mi-am amintit de unchiul Gros și de cât de puțin semăna cu mama, cu care trebuia să fie frate. Mi-am mai amintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Au intrat în școală și au urcat până la primul etaj. Nu avea cum să nu fie așa. Aceste sunete ce ne asigurau de izbânda noastră ne mângâiau orgoliul propriu și ne săturau de plăcere și de bărbăție, de curaj și extaz. Era un sentiment dumnezeiesc. Era minunat... A fost minunat... Pe măsură ce ne apropiam de cancelarie, holurile deveneau din ce în ce mai pline cu colegi. Unii erau bucuroși, alții mâhniți, preocupați de probleme și griji. Câțiva radiau de fericire, și aveau toate motivele să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nici o plăcere. Doar o ușurare. Ca și cum ar fi urinat. Aruncă o privire printre gene către ea, temându-se de o replică dură. Se cutremură înfiorat. În lumina neclară a sfeșnicului încastrat în perete, chipul ei pare ireal, încremenit într un extaz letargic. O imagine dureroasă, mult prea dureroasă pentru el. Îl cuprinde remușcarea, se simte înjosit de propriile lui trăiri animalice. Femeia îi adresează un mic zâmbet recunoscător, înainte de a se întoarce la somnul ei. Un urlet disperat îi urcă pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
motiv, presupun că le place atenția de genul acesta. Probabil că nu s-ar deranja nimeni în ce îi privește pe reporterii de la London Daytime Television. ― Ce crezi despre prezentatorii știrilor de la BBC? ― Asta vrei să faci? Ben geme mimând extazul. ― Mor să ajung prezentator de știri la BBC. Sunt uluită. ― Ei bine, n-aș fi pariat niciodată pe asta. ― Sunt multe lucruri legate de mine pe care nu le știi, spune Ben pe un ton glumeț, în timp ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și se bucură, și li se alătură până și afurisitul de ospătar. ― Vreți să vă uitați pe meniu, întreabă el, ridicându-și o sprânceană, sau ați rezolvat-o cu desertul? De dimineață, o sun pe Geraldine, care e în culmea extazului. ― Scârbă norocoasă! îmi tot spune ea. Sper că ai o cameră de rezervă, pentru că vin în vizită. ― Chiar vreau să vii, îi spun eu, dându-mi seama cât de mult îi duc dorul, cât de amuzant ar fi dacă Geraldine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Cam când o să fie asta? ― Habar n-am. Dar nu-ți face griji, te sun. Și pleacă, întorcându-se să-mi mai facă cu mâna, după care se urcă în mașină, și eu plutesc până acasă pe un nor de extaz curat și nealterat. ― Ei bine? Lauren deschide ușa înainte să apuc eu să-mi pun cheia în broască. Nu mai e nevoie să mai zic, pentru că Lauren își dă seama din zâmbetul ridicol de sentimental de pe fața mea că noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mai cântăm o dată La Cucaracha? Întrebă mexicanul Îngrijorat. — Da, spuse domnul Frazer. Mai cântați-o o dată. E mai bună decât ce-aud la radio. Revoluția, se gândi domnul Frazer, asta nu-i nici un fel de opiu. Revoluția e catharsis. Un extaz care nu poate fi prelungit decât prin tiranie. Opiul, În toate formele lui, e pentru Înainte și după revoluție. Gândea bine, puțin prea bine. În curând o să plece, se gândi, și o să ia La Cucaracha cu ei. Și el o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un loc curat și demn unde nu-s întrebări dar nici umbră de griji ci soare pe suflet și-n inimă semn Las ochii triști să plângă până târziu m-ascund pe-un petic cald de aripă să ascult în extaz a cerului șoaptă ce îndeamnă la drum o ultimă clipă Am să trec de-al urii tărâm inutil prin tăiș de cuțit și vorbă dulce aleasă pe val de iubire și Cuvânt dăruit mă scald în lumină și Alb de
Alb de mireas? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83224_a_84549]
-
trucuri cu cărți. Amestecă cu vădită plăcere cărțile, lăsându-le să cadă dintr-o mână Într-alta, fără să le aranjeze. Îi oferi teancul lui Loot. —OK, alege o carte, orice carte. Moment În care cele două divinități căzură În extaz la auzul Începutului ritualului, exact aceleași cuvinte care fuseseră pronunțate cu o sută de ani Înainte de părintele lor fondator, maestru În escrocherii, Seraphineas Andrews. O secundă mai târziu, gemenii scoaseră un țipăt de bucurie la vederea semnului, regele de treflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
rucsacul lui Roxanne când americanii nu erau atenți. Așa că femeia le zâmbi prietenilor mei, le făcu plecăciuni după plecăciuni, sărută banii și Îi ținu ridicați spre cer ca să-i vadă și Dumnezeu. Apoi strigă mulțumiri ca și cum ar fi fost În extaz de recunoștință. Bucuroși că făcuseră ce se cuvenea, prietenii mei Își luară bagajele și se pregătiră să pornească. —E timpul să ne Întoarcem, Îi spuse Moff lui Pată Neagră. Mai mulți membri ai tribului Îi strigară: —De ce vrea Fratele Alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o discearnă până atunci. Fusese prea ocupată să privească În pământ căutând capcane. Gândul la toți anii care trecuseră pe lângă ea fără să cunoască o mare pasiune, la posibilitatea că tot ceea ce avusese Împreună cu soțul ei - acele rare momente de extaz, pe care oricum prefera să le uite - a fost singura aproximație de dragoste extatică de care va fi avut parte În toată viața ei, o chinuia. Ce trist era gândul ăsta! Și, legănată de această neliniște, adormi. Câteva ore mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ireali. Lumina televizorului pâlpâi. S-au dus spre ea și s-au așezat pe rogojinile de ratan și pe scăunelele de bambus, așteptând știrile de dimineață din New York. Treptat, au Început să vorbească Între ei. Oare simțiseră mai devreme un extaz religios? Zăriseră limita de dinaintea morții? Probabil că ai putea simți la fel dacă nu mănânci și nu dormi zile Întregi... Au tot Încercat să ghicească până au pierdut senzația. Și totuși, fără să conștientizeze, o anumită schimbare prinsese deja o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Harry Bailley.“ Așadar, acesta a fost al treilea miracol. Al patrulea s-a petrecut cu doar câteva ore mai târziu. După dans și după răpăitul tobelor, și prietenii mei, și membrii tribului Karen au fost cuprinși de aceeași stare de extaz. Se simțeau atașați unii de ceilalți când, deodată, Limbă a venit În fugă, strigând: —Miracol! Miracol! Pată Neagră traduse ce a zis Limbă. Podul a Înviat, s-a ridicat din morți! Șaizeci și patru de oameni au alergat spre râpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
întreb iar dacă îi plăcea natura. O duceam, în entuziasmul meu, pretutindeni după mine, pe dealuri, prin păduri, pe munți, la mare, exclamam, țipam, tremuram de plăcere sau eram melancolic când, imperial, se cobora soarele să se culce. Îmi întrerupeam extazul nu-mai pentru a întreba: "Nu e așa că e frumos?" Și mi se răspundea identic: "Da!" Cum pot să știu, așadar, întrucît îi plăceau aceste lucruri cu adevărat sau numai mă repeta și dacă truda excursiei n-o suporta decât din
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
n-o să pricep exact ce se numește fericire, așa aspectul ei variază după om și după clipă. Parcă e valul superb care se întinde până la mine și se destramă înainte de a detaila toate farmecile din el. Pot numi fericire aceste extaze și torturi ce se succed mereu și aceste potoliri, pentru un scurt timp, în fața mării?! Scot din toate aceste atâtea emoții, atât orgoliu de a trăi intens, de a fi în mine un foc cu arșițele și palpitările lui! De
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de ultimele scrupule ce mi-au mai rămas. Viața e minunată, numai noi suntem de vină că o urâțim. Cit timp voi avea un copac verde și parfumat în față voi putea fi fericit!" Străbat uneori în noi astfel de extaze și așa ne tulbură, încît credem că trebuie să dureze mereu, oricât experiența ne-ar învăța că ne vom regăsi curând exact ca mai înainte. Oricine îți dă aceeași povață: ca un menaj să dureze (și se poate extinde asupra
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și să nu mă arunc decât după ce mă voi impregna cât mai mult de apă și de cer. (Aș lua cu mine și patefonul? Ce placă mi-aș alege pentru ultima ascultare?) Cu ocazia morții, aș găsi un prilej de extaz. Ideea morții a devenit la mine un tic. Apare cu ocazia întîmplărilor celor mai diferite și astfel o amestec printre chestiunile neînsemnate și-i micșorez gravitatea. Unii surâd când eu pornesc mereu aceleași obsesii, ca și cum aș da din cap tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sunt observații valabile pentru orice om, dacă are curajul să se examineze fără menajamente. Poate ca ai dreptate: aș vrea să pot privi marea în tihnă. Cred că privind marea sau ascultând muzică bună, parvin să ajung, numai atunci, la extaz, să nu mă mai întrerupă spiritul critic ce-mi distruge de obicei orice bucurie. - Mă întreb uneori dacă ești om. Am iubit o mașinărie. Oricât desubtilă ar fi, îi lipsește singurul lucru care interesează în dragoste: umanitatea. - Tragi concluzii prea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fugă cu mine, să-și renege familia, să trăiască cu mine nemăritată, în văzul tuturor, indiferentă la bârfeala lumii, să se arunce în mare fără de nici o ezitare. Starea care o cuprinde în întregime (o simt în toate fibrele vibrînd) este extazul. Ce magnifică noapte! Ce parfumat e aerul, stelele ce sclipitoare și luna halucinantă, pe razele căreia coboară și urcă fără oprire strigoii și toate arătările. Ursitoarele torc firul vieții noastre din raze de lună! Iar marea! Tot mai aproape se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
arhați care "își iau zborul în văzduh spărgând acoperișul palatului", care, "dorind să zboare, sparg acoperișul casei și se înalță în văzduh" etc.9 Aceste imagini pot fi interpretate în două feluri: pe planul experienței mistice, este vorba de un "extaz", deci de zborul sufletului prin brahmarandhra; pe plan metafizic, este vorba de abolirea lumii condiționate. Cele două semnificații ale "zborului" arhaților exprimă însă ruptura de nivel ontologic și trecerea de la un mod de a fi la un altul sau, mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se va preoți, pleacă în octombrie, la Coimbra, să studieze Dreptul și Teologia. IX. SALAZAR: STUDENT ȘI PROFESOR LA COIMBRA. Oliveira Salazar ajunge la Coimbra în octombrie 1910 - odată cu Republica. Studenții trăiau în acele zile de toamnă calmă cele dintâi extaze revoluționare. Curtea bătrânei Universități clocotește de glasuri tinere; entuziasmul tribunilor improvizați nu mai cunoaște margini. Victoria de la Rotondă, beția libertății, magia exercitată de numele eroilor revoluționari - toate acestea înfierbîntă până la delir mințile crude. "Academia" - cum e numit tineretul universitar - nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
atât de mult!..." Vorbind muncitorilor catolici din Coimbra, Salazar se adresa, de fapt, țării întregi, anunțîndu-i, într-un anumit fel, noul drum pe care în curând știa că va fi chemat să-l arate. Portugalia trăia, atunci, încă unul din extazele sale patriotice, atât de surprinzătoare pentru un observator neavertizat. La Geneva, experții europeni acceptaseră în sfârșit, după mai bine de un an de pertractări, să acorde un mare împrumut Portugaliei. Dar cu condiția ca anumiți controlori ai Societății Națiunilor să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Lisabona - unde e primit cu triumf. Gestul bărbătesc al generalului electrizează din nou națiunea. Dictatura militară, departe de a ieși compromisă prin eșuarea împrumutului - așa cum speraseră oamenii politici - cunoaște, dimpotrivă, un răsunător succes de opinie publică. Portughezii tratau din nou extazul patriotic de pe timpul ultimatumului englez. Și toți se declarau gata să-și dea viața pentru salvarea patriei. Era exact ceea ce îndemna Salazar pe muncitorii de la Coimbra să nu facă. Salazar ghicea că această răbufnire viguroasă a orgoliului național e amenințată
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
au făcut-o anumite grupări politice și anumiți intelectuali, nutriți de idealuri străine, obsedați de transformări himerice. De când o mână de doctrinari și revoluționarii portughezi hotărâseră omogenizarea Portugaliei, marea majoritate a neamului se mulțumise să suporte experiențele lor, visurile lor, extazele lor. Portugalia devenise monarhie constituțională, devenise apoi republică, și ar fi putut deveni republică sovietică, fără ca această masă amorfă să știe și să participe la toate aceste revoluții. De un secol, istoria fusese confiscată de o mână de oameni care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]