5,420 matches
-
pentru a le rosti îmi spune că în inima lui trebuie să fi fost loc și pentru iubire. Când ne-am întors, eu și Nuharoo eram îmbrăcate în pânză de sac, aspră și albă, iar părul ne era înfășurat în fâșii de țesătură albă. Înfățișarea noastră schimbată semnala tuturor că națiunea noastră intrase în prima etapă de doliu după împăratul ei. Su Shun a cerut imediat o întrevedere cu Nuharoo și cu mine. Nu a fost de nici un folos când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de tine și am căutat să te rechem. ... După linia aceia ai lăsat tu visurile tale de copilă, întâile tale prietenii, toate dorurile tale, pe care eu astăzi trebuie să le trăiesc din nou, desigur . A rămas ceva departe, o fâșie de viață, care a trebuit să te urmărească atunci când m‐ ai născut pe mine, de nu mai am astâmpăr și nu mă pot împiedica să visez. Fără de preget, gândul meu arde și mă chinuiește; apropierile cele mai ciudate se fac
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că poemul avea caligrafia executată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vă țineți de cuvânt, fiindcă oricum nu suntem decât niște muncitori. — Ia să vedem, răspunse Kanbei, de ce și-ar încălca făgăduiala un om cu reputația Seniorului Hideyoshi? De fiecare dată când cărați câte un sac de nisip, primiți câte o fâșie de bambus marcată, pe care o puteți schimba contra plată seara, nu-i așa? — Da, Înălțimea Voastră, primim noi fâșiuțele de bambus, da’ nu suntem plătiți decât c-un sho de orez cafeniu și-o sută de mon-i, chiar dac-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Castelul Kuwana. Castelul era protejat într-o parte de mare, iar în cealaltă, de colinele din jurul orașului, fiind mai ușor de apărat decât Nagashima. Chiar și așa, strategia lui Kazumasu nu se reducea doar la a se retrage pe acea fâșie îngustă de pământ. Putea fi necesar ca Hideyoshi să-și divizeze armata de șaizeci de mii de oameni, pentru a ataca Gifu, Nagashima și Kuwana, precum și celelalte castele din zonă, așa că, chiar dacă armata sa principală ataca, n-avea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
până cădeam ca din cer, cu aripile strânse ușor pe lângă trupurile noastre mici. Și timpul își vedea liniștit de drum, sfărâmând în dinți noi anotimpuri. Când se topeau zăpezile, un strigăt răgușit rupea liniștea satului în mii și mii de fâșii. O prezență insistentă îmi deschidea cu grijă ochii să o las să-mi intre în piept să-și bată ultima oară ritmul doar pentru câteva clipe. Era moș Caletcă, un fel de comis voiajor sau păpușar al acelor ținuturi. Olog
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
stare, am spus eu. —Uită-te! mi-a ordonat mama ridicând chiloții în dreptul luminii. Ăștia nu pot acoperi nici fundul unei furnici, a zis ea arătându-mi partea din față a chiloților. Iar în ceea ce privește asta, a continuat ea indicându-mi fâșia din spate. La ce poate să folosească asta? Ce mă uimește, mi-a mărturisit ea, e cum de s-au rupt așa de egal, de a rămas numai linia asta dreaptă. — Nu înțelegi, i-am spus eu cu blândețe. Luându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fața spre camera festiv luminată, Dida Voinov va întâlni privirea lui Mircea Claudiu, fiul care urmărise, probabil, în tăcere, de mai multă vreme, cum femeia tot împingea palmele în pervaz, ca pentru un ultim contact concret, liniștitor, cu realitatea. În fâșia laterală a oglinzii se vedea un tânăr bărbat chel, cu favoriții lungi pe un obraz rotund și roz. Sprâncene scurte, ochii mari, mlăștinoși. Da, își amintea de acest fiu... un elev ordonat, premiant fără eforturi și bun sportiv. Directorul liceului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dai adresa ta. Foșneau în spate lucruri aruncate și strânse și iar aruncate. Trecură pe la hotel, să-și ia călătorul valiza. S-au sărutat, ca vechi camarazi de școală, în dreptul ușii deschise a vagonului. Ira i-a întins o îngustă fâșie de hârtie roșie: adresa. A râs, destinsă, o șuviță de păr juca, năucă, pe fruntea albă. Buze arse, albe, trenul pornise. Singur în compartiment, Tolea refuză să recapituleze eșecul. Cu toate femeile e la fel: prima dată e grabă, nesiguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
decât o cârpă stoarsă, sărăcuța, așa spunea marele doctor al nebunilor. Iată alt damblagiu: un țăran mic, gras, fără vârstă. După ce i-au luat pământul și l-au obligat să intre îngospodăria colectivă, n-a acceptat să lucreze pe altă fâșie de pământ decât pe cea care fusese a sa. A cutreierat toate închisorile anilor ’50. Nu mai știe decât să repete un singur nume: Ioana, Ioana. Numele vacii pe care o iubea cel mai mult. Iat-o pe bătrâna ciocănitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu te mai feri. Suntem sus sus, în aer. Aici, aici se poate“, și Tolea simți iarăși buzele Irinei pe buzele sale, mușcau mărunt mărunt, murmurând, murmur, mistuire. Ardea undeva o lumânare, parcă, încăperea plutea în pâlpâirea candelei. O vagă fâșie de lumină, undeva. Văzu femeia, părul scurt, roșu, pe covor, lângă el, buzele lipite de ale sale. Goală, albă, lungă, subțire, o față îngustă și palidă și mari ochi verzi și buze moi, murmur, lipite de buzele sale, murmur, murmurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
liberi decât credem. Răspunde, javră, răspunde... puișor. Vorbea rar, se oprea după fiecare cuvânt. Se auzea și un plescăit, parcă, o sorbitură, un plescăit. Tolea mai avansase, crispat, încă un sfert de pas. Prin dunga ușii se vedea acum o fâșie de oglindă, buzele roșii ale Venerei, țuguiate, pe dunga paharului. — Spune, hai, spune, potaie. Ni se pare? Ni se pare că ei știu tot. Dresați, da. Să credem că știu. Să nu mișcăm. Că nu se poate. Spune, spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe mine. Mai vreți și altceva? întreabă pe un ton iritat, dând la vedere niște dinți cu strungăreață mare, când vede că nu mă dau dus. Cum se săltase pe scaun, exact în dreptul feței mele i s-a dezgolit o fâșie de spate bronzat, între bluză și pantalon. Nu, îmi iau eu inima-n dinți, voiam numai să știu cum e programul tău, ca să mai vin să cumpăr când ești tu. Păi aici mă găsiți tot timpu’, ce, nu mă știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
un mister pe care nu puteam să-l suplinesc cu imaginația. Zina m-a adus totuși în tabără, fără s-o rog, într-o dimineață de noiembrie, un drum lung cu autobuzul de am crezut c-o să ieșim din București. Fâșii de iarbă mustind de apă înconjurau din toate părțile colonia de rulote cu perdele colorate. Trupa venise în Capitală de peste o lună, fără reclamă zgomotoasă, alămurile lor nu reușeau să treacă de distracția mahalalei. Aurolacii ajutau la toate, descărcau-încărcau, puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
purtată într-o lectică. Picoarele cât un lotus de șapte centimetri și jumătate sunt un simbol al prestigiului și clasei. Fata e curioasă. Stă desculță pe un taburet. Se joacă cu degetele de la picioare în grămada de cârpe, ia o fâșie, apoi îi dă drumul jos. Mama amestecă într-un borcan cu terci lipicios de orez. Fata află că terciul va fi folosit ca lipici. Lipici bun, puternic, nu va ceda, zice mama. Nu va lăsa aerul să intre. Mumiile antice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fursecuri de orez triunghiulare, cu unghiile răsucite sub tălpi. Mama încearcă să se concentreze asupra viitorului fetei. Un viitor care va fi mai bun decât al ei. Mama începe să înfașe. Fata o privește cu interes. Mama aplică pasta între fâșiile de cârpă. E o amiază de vară. În fața ferestrei, afară, se cațără clopoței, flori micuțe și roșii, ca picăturile de sânge. În oglinda de toaletă a mamei, fata se vede pe ea însăși, își vede picioarele cum sunt înfășate. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
eroină pe scena vieții. Debutul ei a fost când și-a rupt cârpele care-i înfășau strâns picioarele. Fără răzvrătire, nu există supraviețuire! țipă ea la mitinguri în timpul Revoluției Culturale. Mama e șocată în clipa în care îi arunc înainte fâșiile de cârpă urât mirositoare și îi arăt picioarele. Sunt galben-vineții, umflate și supurând de puroi. Câteva muște se așază pe cârpe. Grămada arată ca un monstru mort, o caracatiță cu o sută de picioare. Îi zic mamei: Dacă încerci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
rolul pe care voiam să-l joc. Mă plictiseam. Așteptarea era prea lungă. M-am săturat să fac curat în culise. M-am săturat de stăpâna mea cu fața de cauciuc, de plângerile ei, de cuvintele lungi și puturoase, ca fâșiile de cârpă cu care se înfașă picioarele. Bunicul a plătit o sumă mare ca să mă scoată din trupă. Dar când luna se îngroapă în troienele adânci de nori, gândurile mele lucrează din nou. Credeam că am aruncat o privire, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
clătina, scârțâia din toate încheieturile. Speriați, caii se zbăteau săltând pe loc, izbind tare caldarâmul cu copitele și mușcând zăbalele. Vizitiul și valetul trăgeau în zadar de hățuri. Caii se ridicau în două picioare, băteau aerul cu copitele, nechezau ascuțit. Fâșii din spuma de la boturile lor zburau peste mulțimea din jur. Din fericire interveni zgomotul puternic al copitelor de cai pe caldarâmul străzilor învecinate și răsună o comandă fermă. Undeva, la o răspântie, apăru un călăreț. ― Predați-vă! Sunteți înconjurați. În numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
uscat. Pinky scutură o creangă înfrunzită strigând: — Ticăloaselor! Duceți-vă înapoi în junglă, unde vă e locul, însă ele săreau în cercuri, pe jumătate drapate cu haine, trăgând sariuri și cearceafuri și piese de lenjerie după ele, rupând materialul în fâșii, împrăștiindu-i accesoriile pe vârfurile copacilor ca pe vopsea. Cei mai mulți dintre adepți își lăsaseră deja praștiile și se retrăseseră în josul dealului, înfricoșați de violența crescândă a primatelor, îngrijorați că vor fi fugăriți și prădați, poate chiar și mușcați. Copacul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
gândească la bucățica de plastic de la etaj, obiectul ăla cu aspect atât de inocent, dar care avea o importanță crucială pentru viitorul ei. Femeia s-a uitat la ceas. Trecuseră două minute de când se aplecase peste toaletă și urinase pe fâșia de plastic - întotdeauna, un exercițiu atât de demn - și peste exact un minut Alison avea să afle dacă cea mai fierbinte dorință îi fusese împlinită. Sau dacă așteptările aveau să-i fie, din nou, recompensate cu o dezamăgire și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cu cuvintele tale, sau pot să mă duc să aflu toate detaliile alea medicale îngrozitoare de la asistentele și de la doctorii care s-au ocupat de tine. Jake a înghițit în sec și s-a scărpinat pe ceafă, acolo unde atârnau fâșiile de pânză cu care se lega halatul de spital. — Nu i-ai spus tatei că sunt aici, nu? Fiona a clătinat din cap. Încă nu. Mi-am dat seama că n-ai vrut să fie anunțat, așa că m-am decis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să se ascundă după primele dune și să se întoarcă în aceeași zi. Mai aruncă o privire spre pustiul ce începea să se transforme într-o pată cenușie fără relief. — Dacă te prind, zise, jur c-o să-ți smulg pielea fâșie cu fâșie. își făcu rugăciunile de seară, își puse pe umăr un săculeț de piele cu un pumn de curmale, pe care le mâncă încet în timp ce pornea la drum, mereu spre apus, cufundându-se în umbrele ce puseseră deja stăpânire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ascundă după primele dune și să se întoarcă în aceeași zi. Mai aruncă o privire spre pustiul ce începea să se transforme într-o pată cenușie fără relief. — Dacă te prind, zise, jur c-o să-ți smulg pielea fâșie cu fâșie. își făcu rugăciunile de seară, își puse pe umăr un săculeț de piele cu un pumn de curmale, pe care le mâncă încet în timp ce pornea la drum, mereu spre apus, cufundându-se în umbrele ce puseseră deja stăpânire pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și animale împrăștiate în jurul său, cît se vedea cu ochii în depărtare, și în acel moment, Gacel Sayah, inmouchar din stirpea Kel-Talgimus, supranumit de ai săi Vânătorul, își dădu seama că era prima ființă umană care întâlnea rămășițele „Marii Caravane“. Fâșii de pânză acopereau pe alocuri corpurile călăuzelor și ale conducătorilor caravanei, mulți dintre ei își strângeau la piept armele și gerbele goale, iar cămilele aveau peste cocoașele lor șei tuarege decolorate de soare, harnașamente de argint și cupru, legături mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]