2,317 matches
-
repezi. Luna tocită se lăsase într-o parte spre câmpul Cuțaridei. Era răcoare și noaptea de septembrie avea o limpezime strălucitoare. În depărtare se vedeau luminile Bucureștiului, ca un policandru atârnat de cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz, chioare și rare, pierdute sub oțetari sălbatici. În urma 59 cailor rămânea o dâră lungă de praf, care se așternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Drumul era lung și pungașul amorțise. II durea spatele și i se făcuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țambalul cu poli. Lăutarilor le era mai mare dragul să cânte. Când s-a întunecat bine, au plătit, au dat bacșiș slugilor și au plecat cu țiganii după ei spre Trei Coinaci, la casa Didinei, gagica Stăpânului. Oborul era pustiu. Felinarele mărunte ardeau spre Mandravela și numai câinii lătrau în câmpul părăsit. Gheorghe î! căra în spinare pe Nicu-Piele, care se afanisise. II înjura și-l smucea: - Mă, scoal', mă, trezește-te! Lunganul călca în străchini, dus de subsuori. Paraschiv îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dudăul, cu șanțuri înalte, care împărțeau malul Cuțaridei. Orașul înainta pe nesimțite într-aici, înghițind loturile sălbatice, și luminile lui se vedeau mai aproape. Dinspre Filantropia se deschisese un drum nou cu prăvălii de cărămidă, și noaptea, peste câmpul rămas, felinarele cu gaz răspândeau o lumină albastră, puțină, pâlpâitoare. Pe șoseaua de piatră, treceau convoaie lungi de căruțe goale. În margini răsăriseră oțetari cu frunze lungi și rare, ca niște degete rășchirate. Numai spre groapă nu se îndesa nimeni. Deasupra gurii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sticlelor desfundate răsuna în toate părțile. Nevasta se amețise puțin, ar fi vrut să spună o mulțime de lucruri și nu știa cu ce să înceapă. O răcoare plăcută plutea deasupra locului aceluia și se auzea foșnetul viței-sălbatice, care acoperea felinarele. Spre miezul nopții, bărbatul a plătit și a lăsat și bacșiș. Era amețit, și Lina 1-a sprijinit până la poartă. Cîf ciumarul chemase o trăsură și se urcaseră. Până acasă, Stere a dormit cu capul pe umărul ei. Femeia ascultase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe lume... - Da ce, e rău? - Nu. - Nu-ți place pământul pe care dormim? - Cum să nu? - Atunci? Celălalt tăcu. - Mergem? întrebă în cele din urmă. - Mergem. Se ridicară. Tot câmpul Cuțaridei era întunecat și deșert. Numai spre Grivița ardeau felinarele. Grăbiră pasul. Până la casa Didinei, mai era drum de făcut. Stelele călătoreau pe neștiute. După vreun ceas, Caru-lmare era tocmai în fața lor, spre bariera Mandravelei. Oiștea lui luminoasă căzuse peste casele scunde. Își ascultau pașii în praful drumului și nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cerului. Ținea în tinicheaua ei o lumină ruginită, ștearsă și se prăvălea, prăvălea... Gheorghe se ridică. - Hai, mai avem. Paraschiv își dezmorți picioarele și luă pachetul. - Dă să mai duc și eu. Drumul se scurta pe la ulucile Dudeștiului. Trecură pe sub felinare și cotiră de-a dreptul prin câmp. Bătrânul vorbea îndîrjit: - Avem meserie frumoasă, ascultă-mă pe mine. Dar tot o să te lemetești și tu de ea. Cine crezi că i-a-nvățat p-ăștia să fure, pe Florea al tău
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lovea în pereții casei cu putere și lemnele se topeau repede în para focului.La miezul nopții, tot orașul stătea mort sub giulgiul înghețat. Pungașii au luat-o 153 de-a dreptul pe linia pustie a tramvaiului. Vântul stinsese toate felinarele și nu se vedea nici la doi pași. Ăl bătrân se învelise pe dedesubt cu un sac, și Sandu căra într-un buzunar un lanț cu chei ruginite și o pilă ascuțită. Pe drum, nu tu sergenți, nu tu nimeni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din morți. A ridicat mâna lui osoasă și le-a spus: - Să vedeți, fraților, ce mi s-a arătat azi-noapte... Se făcea că Dumnezeu mă luase la el. Și ce de stele erau împrejur! Colțoase, strâmbe și stinse ca niște felinare, parcă ar fi turnat cineva gaz peste ele și le-ar fi dat foc. Deasupra atârna luna, buboasă ca o curviștină, fleașcă era, moale, și de-o atingeai sărea puroi din ea. Nu mai lumina. Ruginise și arăta ca o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uță! Și 1-a chemat pe unul de alături: Florică, de mâine să pleci tu în cartier cu pâinea, s-a înțeles? Împrejur se făcuse tăcere. Nu scotea unul o vorbă. Se uitau numai la fața jupânului, verde în lumina felinarului chior. Mielu s-a trezit dintr-o dată. Cum, adică, de mâine să nu mai ducă punea în cartiere? - Domn' Bică, domn' Bică! s-a repezit spre el. - Nimic! a răcnit acesta. Cum am spus! N-am nevoie de bețivi la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Colindau cartierele, înnoptînd pe la ibovnice uitate de mult, le spuneau că nu-i mai slăbesc presării din urmă și petreceau cu lăutari. Nicu-Piele s-a dus întins la Tarapana, după Sinefta. Filantropia se vedea de departe, dreaptă și luminată de felinare. Ningea blând și pungașul prindea în palmă fulgii ușori, care se topeau. S-a uitat în dreapta, s-a uitat în stânga, a întrebat. A găsit, a ocolit o curte luminată cu lămpi de carbid și-a sărit niște uluci înalte. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la ogeacul lor în Trei Coinaci, și Sandu i-a cărat pe ăl bătrân și pe Paraschiv la coardele lui. Frumos mai mirosea seara de primăvară! Tot Bucureștiul duhnea a mititei și la Tarapana se auzeau lăutarii. Pe lături ardeau felinare vesele. Numai ucenicul era fiert. Îi stătea gândul la Didina. În timpul ăsta ea se iubea cu Bozoncea. 232 - Ce-i puișorule? îl întrebă ăl bătrân. - Ce să fie? Mi s-a urât. - Las', că știu eu de unde se trage urâtul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
multă vreme în curte privind geamul lui. Studentul aprinsese lampa. Umbra i s-a mișcat după aceea de câteva ori prin dreptul perdelei. N-a trecut o săptămână și luase foc mahalaua. Asta de la copii s-a tras. Ieșiseră cu felinarele de pepeni. Nu era băiat în cartier să nu fi găurit coaja unui cantalup de miez și să n-o fi scobit, găurele-găurele, cu coada unei penițe. Se adunau în capătul străzii, lângă Filantropia, cu luminări aprinse în boșarii goi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frumos. Au nimerit în spatele casei lui Tănase. Gunoierul era plecat, că altfel nu i-ar fi lăsat. Cum au nimerit, tocmai unde avea omul o magazie plină cu paie uscate pentru caii primăriei. Copiii au 264 răsturnat în joacă un felinar de bostan, și focul, gata. Au dat să-l înăbușe, nu se mai putea. De frică, au luat-o la fugă, împrăștiindu-se. Se aprinsese magazia lui Tănase și ardea ca o luminare. Până să bage oamenii de seamă, flăcările
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
1-a întrebat pungașul. - Ce să fie? Nimic. - Mă, tu-mi ascunzi ceva... - Nu. Să moară! 357 Dar celălalt știa că minte si parcă i se făcu frică. Au plecat s-o caute pe Didina. Pe drumul Filantropiei se aprindeau felinarele. În geamurile negustorilor, lămpile palide luminau mărfurile învechite, pătate de muște. Era cald și măturătorii loveau caldarâmul cu bocancii lor grei. Nuielele măturilor zgâriau pietrele pline de praf. Li se făcuse somn și scârbă. Era ultima lor seară. Gheorghe strânsese
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să spui niciodată nimic! Numai obiecte; nici o ființă. Și năpăstuirea singurătății nu pleacă decât din sentimentul că ești înconjurat de lucruri neînsuflețite, cărora n-ai ce să le spui. Nu din extravaganță și nici din cinism umbla Diogene cu un felinar, în plină zi, să caute un om. Știm noi prea bine că din singurătate... Când nu-ți poți aduna gândurile și te supui, înfrînt, argintului lor viu - ca aburul se risipește lumea și cu ea tu însuți, că pari a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
d-ici și-am venit să-ți spun, ca să fugi. Auzirăm cum sasul urcă scările tușind și greoi, apoi veni lângă ușă. În momentul când deschise, Niță îi înfipse mâna în gât, astfel încît sasul, pierzîndu-și prezența de spirit, scăpase felinarul și cheia din mână, și ochii începură a i se-nvîrti în cap și fața să-i învinețască. L-ar fi gâtuit desigur, dacă bătrânul n-ar fi oprit. Ordonă să-i puie căluși în gură și să-l lege. Totul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui Dumnezeu, căci credeam că vin să mă omoare. Intră temnicerul bătrân cu barba roșcată și lungă, cu căciulă de blană, îmbrăcat el însuși în o blană, cu fața vânătă, c-o legătură de chei mari și teribile, c-un felinar. El era urmat de soldați cu sabiile scoase, cari luceau slab în lumina felinarului. Îmi ordonă să mă scol. Turnul unei biserici de pe Neva sună melancolic trei ore după miezul nopții. Ieșirăm din închisoare, în curtea ei încunjurată cu multe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
roșcată și lungă, cu căciulă de blană, îmbrăcat el însuși în o blană, cu fața vânătă, c-o legătură de chei mari și teribile, c-un felinar. El era urmat de soldați cu sabiile scoase, cari luceau slab în lumina felinarului. Îmi ordonă să mă scol. Turnul unei biserici de pe Neva sună melancolic trei ore după miezul nopții. Ieșirăm din închisoare, în curtea ei încunjurată cu multe ostrețe de fier până la gigantica poartă de piatră. M-am uitat înapoi să văd
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Chicoti : Sau te pomenești că e așa scumpă, de-aia n-o ia nimeni... Era un subiect pe care Petrache nu știa cum să-l ducă mai departe. Așa încât porni iar, cu Aurica pe urmele lui. Se opri în dreptul unui felinar. — Cu care ochi vezi mai bine ? întrebă, ridicându-și arătătorul în lumină. Ea ridică din umeri, apoi închise câte un ochi, uitându-se la deget. — Nu știu, zise. Da’ când închid ochii pe rând, degetul parcă se mișcă de la un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iei la terminarea spectacolului. Bărbatul se plimbă cu pași măsurați, în lungul bulevardelor, căutându-i pe alții ca el, care păreau, tocmai datorită întunericului, niște iluminați. Se apleca din când în când după câte un obiect ce sclipea în lumina felinarelor, îl ștergea cu mâneca și, dacă rezista acestei cercetări, îl băga în tolba vânătorească, legănată pe umăr. Răscolea cu răbdare prin coșurile ori tomberoanele de gunoi. Într-un târziu, se întoarse în odaia lui. Aprinse o lampă, pentru ca lumina electrică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl sărută pe obraz : Îți mulțumesc că faci toate astea pentru bunicul meu. Nu de asta era vorba, spuse el, dar nu mai adăugă nimic, privind-o cum se îndepărtează. Cosmina se opri în fața porții, căutându-și cheile la lumina felinarului. Îi simți privirile și se întoarse. Pe trotuarul de vizavi, el aștepta ca fata să intre în casă și să-l lase singur. Cosmina nu păru surprinsă, doar vorbise despre el ceva mai devreme. Cum poți cunoaște lumea scormonind în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tu nu-l cunoști pe tataia. Dar el mă cunoaște pe mine, probabil... spuse, prinzând-o de braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe ca noi. Ea îi făcu semn să se așeze. Parcul era pustiu, două-trei felinare, căznindu-se să-și unească cercurile de lumină, făceau ca ungherele să pară și mai întunecate. Tataia m-a crescut, spuse Cosmina, punându-și poșeta în poală cu mâinile deasupra. Părinții mi-au murit când eram mică, într-un accident
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-o continue cu el însuși. — Sufletul e ca o pasăre scăpată din laț, auzi Cosmina în urma ei. Lațul s-a rupt, iar noi ne-am izbăvit. Tocmai deschisese poarta, după ce dibuise mânerul pe în tu neric. Noaptea căzuse repede, felinarele încă nu apucaseră să se aprindă. Ea se întoarse, surprinsă. Vocea venea de foarte aproape, îi șoptise la ureche. Dar lângă ea nu era nimeni, doar pe trotuarul celălalt, silueta uscățivă, cu ochii luminați. O privi nemișcat, până ce fata se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
De ce îmi spui lucrurile astea ? — Pentru că m-ai întrebat. La fel ca toate celelalte, niciun gând nu se pierde. Veni, brusc, lângă ea. Atât de repede, încât Cosmina se dădu un pas înapoi. Nu venise, se proiectase, pur și simplu. Felinarele se aprinseră, dar lumina lor era încă palidă. Fața bărbatului rămase imobilă. Îi întinse o bucată de hârtie. Cosmina o despături și o apropie de conul de lumină al felinarului. — Ce-i asta ? întrebă, surprinsă. — E dragonul de azi. — Dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un pas înapoi. Nu venise, se proiectase, pur și simplu. Felinarele se aprinseră, dar lumina lor era încă palidă. Fața bărbatului rămase imobilă. Îi întinse o bucată de hârtie. Cosmina o despături și o apropie de conul de lumină al felinarului. — Ce-i asta ? întrebă, surprinsă. — E dragonul de azi. — Dar azi n-am desenat niciun dragon ! Nici ieri... de fapt, de când a murit tataia. Nici nu mai știu unde mi-e caietul. Ridică glasul, dojenitor : Acum înțeleg. Când am făcut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]