1,925 matches
-
ceva" și se află înlăuntrul ființării conștiente; ivirea lui este posibilă numai prin survenire: dar survenirea este a timpului, atunci când el în-ființează (timporizează) lăsând viitorul să survină; iar viitorul nu are nici o noimă fără ceva care să-i susțină survenirea: ființarea conștientă este acest ceva, dar numai întrucât ea este, acum, identică cu timpul care o constituie, constituindu-se pe sine. Augustin vorbea, cum am mai amintit, despre un prezent care de fiecare dată când gândim "la propriu" cele trei dimensiuni
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
celor prezente. Acesta din urmă este mai greu de gândit; el are însă suficiente "rațiuni judicative", așa încât poate fi constituit în orizontul convențional al acestuia; o dovadă am căpătat-o deja prin discuția despre reciprocitate ca un sens posibil al ființării conștiente. Timpul, în-ființând, se prezentuiește el însuși; altminteri nu ar fi posibilă timporizarea ființării. Cumva, timpul se dedublează: este agentul în-ființării, dar este și cel în-ființat; se află în prezentuirea ființării conștiente care suportă survenirea viitorului, dar și în prezentuirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rațiuni judicative", așa încât poate fi constituit în orizontul convențional al acestuia; o dovadă am căpătat-o deja prin discuția despre reciprocitate ca un sens posibil al ființării conștiente. Timpul, în-ființând, se prezentuiește el însuși; altminteri nu ar fi posibilă timporizarea ființării. Cumva, timpul se dedublează: este agentul în-ființării, dar este și cel în-ființat; se află în prezentuirea ființării conștiente care suportă survenirea viitorului, dar și în prezentuirea Celuilalt, care intră, el însuși ca ființare conștientă, cu cea dintâi ființare conștientă. Și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin discuția despre reciprocitate ca un sens posibil al ființării conștiente. Timpul, în-ființând, se prezentuiește el însuși; altminteri nu ar fi posibilă timporizarea ființării. Cumva, timpul se dedublează: este agentul în-ființării, dar este și cel în-ființat; se află în prezentuirea ființării conștiente care suportă survenirea viitorului, dar și în prezentuirea Celuilalt, care intră, el însuși ca ființare conștientă, cu cea dintâi ființare conștientă. Și nu este vorba aici doar despre o coincidență a orizonturilor de constituire, ca în fenomenul "empatiei", despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși; altminteri nu ar fi posibilă timporizarea ființării. Cumva, timpul se dedublează: este agentul în-ființării, dar este și cel în-ființat; se află în prezentuirea ființării conștiente care suportă survenirea viitorului, dar și în prezentuirea Celuilalt, care intră, el însuși ca ființare conștientă, cu cea dintâi ființare conștientă. Și nu este vorba aici doar despre o coincidență a orizonturilor de constituire, ca în fenomenul "empatiei", despre care vorbește Husserl atunci când încearcă să constituie "intersubiectivitatea" și celelalte ipostaze ale "comunității".219 În această
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilă timporizarea ființării. Cumva, timpul se dedublează: este agentul în-ființării, dar este și cel în-ființat; se află în prezentuirea ființării conștiente care suportă survenirea viitorului, dar și în prezentuirea Celuilalt, care intră, el însuși ca ființare conștientă, cu cea dintâi ființare conștientă. Și nu este vorba aici doar despre o coincidență a orizonturilor de constituire, ca în fenomenul "empatiei", despre care vorbește Husserl atunci când încearcă să constituie "intersubiectivitatea" și celelalte ipostaze ale "comunității".219 În această rețea de legături, toate tinzând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici doar despre o coincidență a orizonturilor de constituire, ca în fenomenul "empatiei", despre care vorbește Husserl atunci când încearcă să constituie "intersubiectivitatea" și celelalte ipostaze ale "comunității".219 În această rețea de legături, toate tinzând către constituirea unei unități a ființării, ființei ființării și ființei înseși, identitatea câtor doi termeni dintre cei enumerați sau a tuturor este un fapt firesc. Ne putem întreba dacă nu cumva există o altă motivație, decât cea judicativă, pentru tematizarea timpului, în ontologie, alături de ceea-ce-este, ființa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre o coincidență a orizonturilor de constituire, ca în fenomenul "empatiei", despre care vorbește Husserl atunci când încearcă să constituie "intersubiectivitatea" și celelalte ipostaze ale "comunității".219 În această rețea de legături, toate tinzând către constituirea unei unități a ființării, ființei ființării și ființei înseși, identitatea câtor doi termeni dintre cei enumerați sau a tuturor este un fapt firesc. Ne putem întreba dacă nu cumva există o altă motivație, decât cea judicativă, pentru tematizarea timpului, în ontologie, alături de ceea-ce-este, ființa. Însă prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cea judicativă, pentru tematizarea timpului, în ontologie, alături de ceea-ce-este, ființa. Însă prin reducția judicativă am ajuns la o dezvăluire, care nu are, în sistematica întreagă a acestei reducții, decât o importanță superficială, dar care istoric poate însemna ceva. Timpul, ființa, ființarea conștientă s-au aflat, de regulă, alături în construcțiile ontologice, iar sensul acestora, relativ la cei trei termeni, a fost acela despre identitatea lor în ordinea constitutivă, adică temporală. Survenirea viitorului activează o putință de a fi; ființarea conștientă cuprinde această
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva. Timpul, ființa, ființarea conștientă s-au aflat, de regulă, alături în construcțiile ontologice, iar sensul acestora, relativ la cei trei termeni, a fost acela despre identitatea lor în ordinea constitutivă, adică temporală. Survenirea viitorului activează o putință de a fi; ființarea conștientă cuprinde această putință de a fi; timpul în-ființează ceva, adică aduce în ființa sa acel ceva: propria moarte; tocmai pentru că este vorba despre ceva "propriu" (constituit totodată prin identitate și diferență cu/față de "mine"), Celălaltul poate căpăta acum un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timporizării, ca fiind potența însăși. Pe de o parte, timpul este agentul acesteia, iar potența trecută în act, care rămâne veșnic potența care acum trece în act, reprezintă ceea-ce-este (ființa); pe de altă parte, timpul în-ființează, constituind ceva, anume o ființare, iar aceasta, ivindu-se printr-o trecere în act (având ca agent al trecerii timpul), prinde o determinare generală, care o face să fie "ceva", timpul și ființa fiind de față, adică în "structura" ființării; fiind ambii, în termenii reducției
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în-ființează, constituind ceva, anume o ființare, iar aceasta, ivindu-se printr-o trecere în act (având ca agent al trecerii timpul), prinde o determinare generală, care o face să fie "ceva", timpul și ființa fiind de față, adică în "structura" ființării; fiind ambii, în termenii reducției judicative, prezentuiți. Această identitate a timpului cu ființa trebuie interpretată numai ca un rezultat al timpotizării timpului însuși, în sensul ființării care, totuși, nu este el, deși, determinat, chiar el este. Oricum, din conceptul acestei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o face să fie "ceva", timpul și ființa fiind de față, adică în "structura" ființării; fiind ambii, în termenii reducției judicative, prezentuiți. Această identitate a timpului cu ființa trebuie interpretată numai ca un rezultat al timpotizării timpului însuși, în sensul ființării care, totuși, nu este el, deși, determinat, chiar el este. Oricum, din conceptul acestei identități nu trebuie scoasă ideea după care timpul și-ar pierde statutul de ființare (determinată). E drept, timpul este o ființare nefirească: el în-ființează, trecând el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie interpretată numai ca un rezultat al timpotizării timpului însuși, în sensul ființării care, totuși, nu este el, deși, determinat, chiar el este. Oricum, din conceptul acestei identități nu trebuie scoasă ideea după care timpul și-ar pierde statutul de ființare (determinată). E drept, timpul este o ființare nefirească: el în-ființează, trecând el însuși în condiția ființării, și aceasta de fiecare dată, cu fiecare act de în-ființare; din această perspectivă, timpul nu poate fi ceva în afara acestui act; pe de altă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpotizării timpului însuși, în sensul ființării care, totuși, nu este el, deși, determinat, chiar el este. Oricum, din conceptul acestei identități nu trebuie scoasă ideea după care timpul și-ar pierde statutul de ființare (determinată). E drept, timpul este o ființare nefirească: el în-ființează, trecând el însuși în condiția ființării, și aceasta de fiecare dată, cu fiecare act de în-ființare; din această perspectivă, timpul nu poate fi ceva în afara acestui act; pe de altă parte, el ține legătura cu ceea-ce-este, fiind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este el, deși, determinat, chiar el este. Oricum, din conceptul acestei identități nu trebuie scoasă ideea după care timpul și-ar pierde statutul de ființare (determinată). E drept, timpul este o ființare nefirească: el în-ființează, trecând el însuși în condiția ființării, și aceasta de fiecare dată, cu fiecare act de în-ființare; din această perspectivă, timpul nu poate fi ceva în afara acestui act; pe de altă parte, el ține legătura cu ceea-ce-este, fiind, într-un fel, identic ființei. Cumva, ființa însăși este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de fiecare dată, cu fiecare act de în-ființare; din această perspectivă, timpul nu poate fi ceva în afara acestui act; pe de altă parte, el ține legătura cu ceea-ce-este, fiind, într-un fel, identic ființei. Cumva, ființa însăși este prezentuită în ființarea timporizată, ceea ce înseamnă că ființarea constituie timp și ființă prezentuite ca identice; identitate care apare numai în structura obiectuală a ființării. 2. Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? Aceste identități pe care timpul le susține au o anumită legătură
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
act de în-ființare; din această perspectivă, timpul nu poate fi ceva în afara acestui act; pe de altă parte, el ține legătura cu ceea-ce-este, fiind, într-un fel, identic ființei. Cumva, ființa însăși este prezentuită în ființarea timporizată, ceea ce înseamnă că ființarea constituie timp și ființă prezentuite ca identice; identitate care apare numai în structura obiectuală a ființării. 2. Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? Aceste identități pe care timpul le susține au o anumită legătură cu caracteristicile ființării conștiente, îndeosebi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altă parte, el ține legătura cu ceea-ce-este, fiind, într-un fel, identic ființei. Cumva, ființa însăși este prezentuită în ființarea timporizată, ceea ce înseamnă că ființarea constituie timp și ființă prezentuite ca identice; identitate care apare numai în structura obiectuală a ființării. 2. Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? Aceste identități pe care timpul le susține au o anumită legătură cu caracteristicile ființării conștiente, îndeosebi cu reflexivitatea. Ființarea conștientă are puterea de a se întoarce către sine (a se cunoaște și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu ceea-ce-este, fiind, într-un fel, identic ființei. Cumva, ființa însăși este prezentuită în ființarea timporizată, ceea ce înseamnă că ființarea constituie timp și ființă prezentuite ca identice; identitate care apare numai în structura obiectuală a ființării. 2. Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? Aceste identități pe care timpul le susține au o anumită legătură cu caracteristicile ființării conștiente, îndeosebi cu reflexivitatea. Ființarea conștientă are puterea de a se întoarce către sine (a se cunoaște și recunoaște), în condițiile în care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înseamnă că ființarea constituie timp și ființă prezentuite ca identice; identitate care apare numai în structura obiectuală a ființării. 2. Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? Aceste identități pe care timpul le susține au o anumită legătură cu caracteristicile ființării conștiente, îndeosebi cu reflexivitatea. Ființarea conștientă are puterea de a se întoarce către sine (a se cunoaște și recunoaște), în condițiile în care ea este deschisă către Celălalt, iar acesta către ea. Cele două direcții, către sine și către Celălalt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și ființă prezentuite ca identice; identitate care apare numai în structura obiectuală a ființării. 2. Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? Aceste identități pe care timpul le susține au o anumită legătură cu caracteristicile ființării conștiente, îndeosebi cu reflexivitatea. Ființarea conștientă are puterea de a se întoarce către sine (a se cunoaște și recunoaște), în condițiile în care ea este deschisă către Celălalt, iar acesta către ea. Cele două direcții, către sine și către Celălalt, sunt simultane și își adună
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de a se întoarce către sine (a se cunoaște și recunoaște), în condițiile în care ea este deschisă către Celălalt, iar acesta către ea. Cele două direcții, către sine și către Celălalt, sunt simultane și își adună sensurile în "semantica" ființării conștiente. Dar ființarea conștientă este timpul care timporizează simultan, adică prezentuiește, în-ființând o ființare care, prin prezentuirea sa (prin timp), totodată cheamă trecutul (se cheamă pe sine, căpătând reflexivitate) și suportă survenirea viitorului (deschizându-se către moartea proprie, care, constituită
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întoarce către sine (a se cunoaște și recunoaște), în condițiile în care ea este deschisă către Celălalt, iar acesta către ea. Cele două direcții, către sine și către Celălalt, sunt simultane și își adună sensurile în "semantica" ființării conștiente. Dar ființarea conștientă este timpul care timporizează simultan, adică prezentuiește, în-ființând o ființare care, prin prezentuirea sa (prin timp), totodată cheamă trecutul (se cheamă pe sine, căpătând reflexivitate) și suportă survenirea viitorului (deschizându-se către moartea proprie, care, constituită cu sens de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care ea este deschisă către Celălalt, iar acesta către ea. Cele două direcții, către sine și către Celălalt, sunt simultane și își adună sensurile în "semantica" ființării conștiente. Dar ființarea conștientă este timpul care timporizează simultan, adică prezentuiește, în-ființând o ființare care, prin prezentuirea sa (prin timp), totodată cheamă trecutul (se cheamă pe sine, căpătând reflexivitate) și suportă survenirea viitorului (deschizându-se către moartea proprie, care, constituită cu sens de Celălalt, intră cu acesta într-o relație de reciprocitate). Nu poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]