2,959 matches
-
peste tine, cade și peste mine, ajută-mă ca să te ajut, După atâta timp cât am făcut vase cred că mi-am pierdut îndemânarea, Și eu pot spune același lucru, dar, dacă câinele nostru s-a pierdut ca să fie găsit, cum cu finețe a explicat Isaura Estudiosa, și mâinile noastre pierdute, ale dumitale și ale mele, vor putea, cine știe, să se regăsească, E o aventură care se va sfârși prost, S-a sfârșit prost și ce n-a fost o aventură. Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
iar pudoarea nu reuși decât s-o facă pe Isaura să-și plece capul, transformându-i vocea într-un murmur, Într-o noapte am dormit în patul tău, spuse. Să ne înțelegem, acest bărbat e olar, lucrător manual vasăzică, fără finețuri de formație intelectuală și artistică cu excepția celor necesare exercițiului profesiunii lui, cu o vârstă mai mult decât matură, a crescut într-o vreme în care oamenii obișnuiau să-și reprime expresia sentimentelor și dorințele trupului la ei și la toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-nchipui, câte una În ochi și a treia În gură“. „Ăștia oameni“, zise Diotallevi. „N-o făceau din răutate“, zise Belbo. „Erau chestiuni de credință. Substanță a unor lucruri sperate. Dă-i Înainte, Casaubon, că Diotallevi al nostru nu pricepe finețurile teologice, el e un deicid murdar“. „Ca să Închei: cruciații Îi Întâlnesc pe paulicieni. Îi Întâlnesc lângă Antiohia În cursul primei cruciade, În care ăia luptă alături de arabi, și-i Întâlnesc la asediul Constantinopolului, unde comunitatea pauliciană de la Filippopoii Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
folosită, Phyllis pierdea atâta timp clătind vasele înainte de-a le pune în mașină, încât ar fi durat mai puțin dacă le spăla de mână. Îmi fac griji pentru taică-tău, o anunță Phyllis, punându-și mănușile de cauciuc cu finețea unui chirurg pe cale să intre în operație. De-abia dacă iese din birou. Mai ales acum, de când și-a pus pacostea asta de televiziune prin cablu. Fran îl înțelegea și pe el. Dacă ar fi stat aici, ea una și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
văzându-le fețele. — De fapt, zise Jack înainte să iasă pe ușă, m-am gândit la cineva care ar putea fi persoana ideală să aibă grijă de el. Dar s-ar putea să trebuiască să duc niște tratative de mare finețe. — Mulțumesc pentru tot ce faci. Involuntar, puse mâna pe brațul lui. Pentru o fracțiune de secundă privirile li se întâlniră și avu impresia că el era gata să spună ceva. Ușa din spatele lor se deschise. Săriră amândoi ca arși. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr. 57, 15 oct. 1927, fragment din proiectatul volum Digresiuni asupra conceptului de poezie), Vladimir Streinu ironizează cu o finețe dusă pînă la imperceptibil „metafizica” dadaistă, combătînd-o cu propriile arme: „...Noi, care într-alte vremi ne-am fi prosternat zeităților astăzi defuncte, să așezăm cucernici pe Dada în ordinea acestui sacru incomprehensibil. Ca un predestin pentru orașul viitoarei solidarități internaționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o notiță de subsol a istoriei literare. Într-adevăr, modelul „renardian” din Histoires naturelles e vădit pentru volumul din 1931, așa cum umbra volumului Bucoliques (1896) prezidează Plăcerile cîmpului. Nu „personalitatea” este cea care lipsește însă (cum credea G. Călinescu); discreția, finețea „intelectualistă”, în fine livrescul, alexandrinismul lor extrem au fost cele care le-au împins în „minoratul” receptării critice („vignete grațioase, realizate cu migală și artă”, cf. Perpessicius). Lăsînd la o parte experimentele tipografice „lettriste” (bazate pe împerecheri grafice constructiviste sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și buni cunoscători de poezie modernă universală; colaborarea dintre „poet” și „critic” trece prin interiorul fiecăruia dintre ei. Despre ilustratorul Marcel Iancu (prețuit, ca și poetul Vinea, atît de „moderniști”, cît și de „tradiționaliști”), Perspessicius va face cîteva observații de finețe, recenzînd volumele de interviuri ale lui Felix Aderca (Mărturia unei generații): „Desenele lui Marcel Iancu merită o atenție specială. Dela portretistica lui Iser, desenul n‘a cunoscut un artist mai pur, un mai spiritualizat păienjeniș de linii, ca acela în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
față de literatura avangardiștilor și față de statutul romanului, indică totuși în cazul lui Perpessicius o atitudine coerentă cu sine, de un impresionism/modernism larg comprehensiv. Refuzul procustianismului estetic și al partizanatului ideologic, al didacticismului și al dogmatismului magisterial, cultivarea spiritului de finețe și a empatiei în detrimentul spiritului de geometrie și al distanței aseptice au favorizat atît apropierea comprehensivă a criticului față de notele de prospețime ale unor autori „vechi” sau căzuți în desuetudine, cît și perceperea mai fină a notelor specifice noutății radicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau Stimmung-ul din pictura metafizică a lui Giorgio de Chirico... În definitiv, ceea ce-i apropie pe Tzara, Urmuz, Ion Vinea, Mateiu Caragiale, Ion Barbu sau Geo Bogza este „sensibilitatea schimonosită”, manieristă... Mai mult decît alți critici interbelici, G. Călinescu subliniază „finețea evidentă” a spiritului urmuzian. Este apreciată cu deosebire singularitatea insolită, modernitatea radicală a autorului apărută parcă ex nihilo: „E chiar un fenomen ca, într-o vreme în care poezia noastră era încă în continuarea lui Coșbuc, să apară atitudini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apărut în 2005 la Editura Compania, cu o prefață de Florin Manolescu. Autorul a pătruns și în cîteva manuale opționale de Limba și literatura română, unde ilustrează, alături de Urmuz, capitolului „Proza avangardistă”... Urmuz și „limitele literaturii” Într-un eseu de finețe despre „Urmuz și limitele literaturii” (în Critica — formă de viață, București, 1976, p. 13-20), Lucian Raicu vede în textele lui Urmuz o atitudine paradoxală: pornind de la atitudinea prozatorului clasic, autorul avangardist se deplasează — prin „subordonarea totală la epic” — către un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frumusețea ei, fiindcă Vibana era una dintre acele femei care nu au nimic extraordinar și nici nu se împopoțonează pentru a-și pune la bătaie farmecul dăruit de natură. Altfel spus, nu era o piatră sculptată, ci argint gravat cu finețe. Trebuia să observi cu atenție ca să poți să prețuiești perfecțiunea semnului. Și totuși, ar fi trebuit să-mi dau seama mai demult, deoarece era la fel și în privința corpului. Îmbrăcată, nu spunea mare lucru, dar dezbrăcată, cu greu i-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de grație, personajele insipide și mecanice. Dar a avut intuiția - fundamentală - că evoluția societăților umane, de mai multe secole, a fost determinată exclusiv de evoluția științifică și tehnologică - și că așa va fi din ce În ce mai mult. Altminteri, a fost lipsit de finețe, de psihologie, de stil; toate acestea sunt Însă puțin importante pe lângă justețea intuiției sale inițiale. Și a fost primul scriitor, inclusiv printre scriitorii de SF, care a Înțeles că, după fizică, biologia avea să joace rolul de motor. Bruno se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Își dădea seama că nici pe plan sexual nu e tocmai la Înălțime. Avea totuși momente de plăcere năprasnice, fulgurante, la limita leșinului, care-i smulgeau adevărate urlete; dar asta nu avea nici un raport cu virilitatea, ci mai curând cu finețea, cu sensibilitatea organelor. Pe de altă parte, Bruno era neîntrecut la mângâieri, Christiane i-o spunea, iar el știa că e adevărat, rar i se Întâmpla să nu aducă o femeie la orgasm. Spre jumătatea lui decembrie, Își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
făcea frică. Atunci se opreau; ea se ghemuia În brațele lui, Îl săruta, Îi mângâia părul și gâtul. 21 Desigur, nici asta nu era o soluție. Obișnuiții localurilor pentru cupluri, bărbați și femei, renunță rapid la căutarea plăcerii (care cere finețe, sensibilitate, răbdare), pentru o activitate sexuală bazată pe fantasme, destul de nesinceră În esența ei, În fapt copiată direct după scenele de gang bang din filmele porno la modă, difuzate pe Canal+. Ca un omagiu adus lui Karl Marx, care punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Înțelegea Ravelstein să predea, era o treabă care presupunea mare abilitate. Nu‑ți puteai Îngădui să lași ca faptele să fie general cunoscute. Dar atâta timp cât faptele nu sunt cunoscute, nu e posibilă o viață reală. Așa Încât trebuie să alegi cu finețea unui bijutier. Existau doi oameni la Paris care‑l cunoșteau intim pe Ravelstein și alți trei de cealaltă parte a Atlanticului. Unul dintre aceștia eram eu. Și când mi‑a cerut să scriu „Viața lui Ravelstein”, a lăsat la latitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
dar răspunzând în virtutea inerției.): Mă plictisește groaznic... INAMICUL (Către MACABEUS.): Trebuie să-l ierți... E aproapele tău... (Către PARASCHIV: hu-hu! a fost bună... am o burtă... pune mâna pe burta mea... n-am mai mâncat de mult, ehe, așa, o finețe, ca banul.) PARASCHIV: Mă bucur că ți-a plăcut. INAMICUL (Către PARASCHIV: de acu’... una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte... zile pe săptămână, ce mai, toată, un cerc mare, toată săptămâna, o să mâncăm, tot așa...) PARASCHIV: Foarte bine. MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Sau poate vântul? Înflorită-n zori trompeta-îngerului - Câtă liniște! În lumea poeziei trăită de Tania Nicolescu florile nu pot înflori decât în liniște. Frumusețea denumirii de către-un poet anonim, cine știe când, a unei flori se adaugă paradoxului - de mare finețe: trompeta dăruind liniște. Nimic spus, nimic de prisos, atât: înflorită-n zori/ trompeta-îngerului/ câtă liniște. Scoicile goale legănate de valuri - ultimul tangou Un poem plin de tristețe și totuși duios! Efemeritate vieții (scoicile goale) se-ngemănează cu speranța păstrării clipei
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
și desăvârșesc inițierea Marii Treceri. Cantitatea de mituri oferite de Mircea Eliade în opera La țigănci este remarcabilă, din punctul de vedere al spațiului și timpului sacru. Nuvela conturează tiparul unui dicționar de geniu, ce își finisează arta cu mare finețe. Întreaga nuvelă a lui Mircea Eliade este impregnată de simboluri și imagini ale Lumii subterane, ale sacrului latent, ale misterelor și secretelor din regatul lui Hades. Onticul lui Gavrilescu este unul oscilant, variabil, plin de semnificații și sensuri, trecerile succesive
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
să fi fost aduse prin intermediul grupurilor slave pe teritoriul românesc. Unele tipuri au fost imitate de populațiile învecinate, însă lipsa tehnicii avansate din atelierele bizantine determină recunoașterea lor cu ușurință, întrucât nu se regăsesc o serie de elemente decorative, de finețe (cercuri concentrice, masca umană pe apendicele terminal al plăcii piciorului), fiind caracterizate prin simplitate. Alteori, sub influența avansată a tehnicii metalurgiei bizantine s-au creat piese, în zone apropiate sferei lor de influență, fapt dovedit de unele motive ornamentale (figuri
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
epitete pitorești erau greu Înghițite de persoane cu educație aleasă. Afișa un dispreț fățiș față de informatoare, Îi plăceau curajul și spontaneitatea, dar uneori o ținută perpendiculară i se părea impertinență și atunci pocnea cu sete cu mâna ei lipsită de finețe, care exprima patimă și violență. Cu toată duritatea ei afișată, cu tot cinismul usturător, cu toate urletele ce treceau dincolo de garduri, cu toate palmele Împărțite din când În când, În scurt timp Diri nu mai reușea să ne păcălească. Deținutele
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
6, r. 11); 13) „Satisfăcut de o” (p. 6, r. 15); 14) „măcar că-s rezultate” (p. 9, r. 14); 15) „adăugarea unui „Joc secund” (p. 10, r. 6 de jos); 16) „nemaiîndrăgind” (p. 11, r. 1); 17) Pune punct după „finețe” și Înlătură cuvintele „asemeni unui copil” (p. 11, r. 3, 4, 5)! 18) „dumerim”, iar nu „dumirim” (p. 13, r. 2); 19) Elimină dezacordul „este” și pune-l pe corectul „sînt”! (p. 13, r. 5); 20) Fără „parcă” și fără
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
a binelea. Respirația ei, pe el, Îl trezi. Se ridică ușurel și se duse la bucătărie. Așeză o masă, Îndestul de bogată, pentru două persoane. Pe urmă se duse lângă pat, și, privind-o drăgăstos, o mângâie, lin și cu finețe, pe obraji. Ea se trezi. Cu un firesc ce pe el Îl cam uimi. Îi Întinse o mână. El i-o apucă, delicat. O ajută să se ridice. O conduse la baie. Îi zise: după ce te răcorești, vii, ori, mă
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
unde, și În ce Împrejurare. A tăcut. Ion și Neculai tăceau și ei. Ion - bucuros, ca și picat din al nouălea cer; Neculai - ca scos dintr-un morman și acoperit cu un alt morman de tristețe. Casandra a mai adăugat: finețea, alintul, drăgălășenia, firescul tuturor clipelor, din ora de dragoste, toate astea-și au partea lor de greutate, În talgerul opțiunii mele. Și, sper, nu numai ale mele. Că, doar, lumea este, și Încă va fi, cu mult mai plină, În
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
care tocmaiaruncase zarurile. G. Călinescu Acesta ridică numaidecât capul și întinse repede mâna. Era un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totuși evitând impresia de exces, cărnos la față și rumen ca un negustor, însă elegant prin finețea pielii și tăietura englezească a mustății cărunte. Părul rar, dar bine ales într-o cărare care mergea din mijlocul frunții până la ceafă, lanțul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă fină, parfumul discret în care intra și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]