5,270 matches
-
întâlnesc întâmplător. Atunci îi zic: Doamnă, sper că n-ați dat importanță vorbelor mele. Nu eram într-un moment tocmai bun”. Câteva zile, ca să se liniștească apele, ara evitat întâlnirile cu bătrânii. După ce înotam, mă apucam de lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream sa mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Rămas singur, îmi treceau prin cap tot felul de grozăvii. Mă temeam mai ales de o cangrenă, ignoranța mea în materie de medicină fiind desăvârșită. Mă și închipuiam cu brațul tăiat, apostrofat de Moașa pentru că nu mai puteam ciopli pietre funerare și nu mai era nevoită să mă trateze ca pe un artist: „Treci la bucătărie, imbecilule, și la spălat vase. Dacă te descurci cu o singură mână. Dacă nu, ia-ți catrafusele și pleacă unde vrei. Roag-o pe curva ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prin urzici, amețite de căldură și le auzeam zgomotele subțiri. Era o gravă nedreptate acel accident stupid! Când a venit însă Dinu și a desfăcut prosopul, m-a liniștit. „Nici o grijă, mai ai până când va trebui să-ți pregătești piatra funerară, dragă Daniel”, a râs el de sperietura mea. Mi-a spălat rana, care din fericire era superficială, m-a pansat și am pornit împreună spre azil. Era spre seară. Laura se plimba în preajma gheretei portarului. Mă aștepta, probabil. Am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
foarte subțire, până ce m-am pomenit pe țărm, între stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului. I-am strigat: „Ce faci? Îți bați joc de munca mea?” Văzându-mă, Filip s-a așezat în genunchi. Tremura din tot corpul și avea o privire de animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Stricato, nu mă mai târî pe la toți doctorii, că oricum o să mor”, după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând „Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu”, în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. „Îți impute gardul”, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe coridoare, așteptând să trec printre ei și să-i iert. Mă mințeam. Nu puteam să încui ușa, să zic „nu mă interesează, domnilor, muriți liniștiți, lăsați vorbă să mă cheme cineva când ați murit toți, ca să vă cioplesc pietrele funerare”. Trebuia să cedez și eram furios. Aceasta era ironia sorții care a pus la un loc, în mine, și deșertul și setea. Nu puteam să fiu alături de alții fără să fiu singur și nu puteam să fiu singur fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o zi, să-mi comunice că nu mai puteam pleca fără învoire în cătun. Trebuia să cioplesc pietre funerare și atât, să devin un veritabil vierme de mătase. M-am întors la azil și încă din acea zi am început să pun în aplicare un plan. Mai întâi m-am străduit să mă reapropii de bătrâni și chiar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
frunze, să o acopăr cu pământ și pe urmă să răspândesc zvonul în azil că Bătrânul formulase cu limbă de moarte un greu blestem împotriva celor care ar îndrăzni să se atingă în vreun fel de mormântul lui. Nici ceremonie funerară nu dorise. Hotărâse să fie înmormântat noaptea și numai eu să asist. Eu să-i sap groapa, eu să-l așez pe frunze în pământ și apoi să acopăr cadavrul. Nu dorise să-l vadă nimeni mort, în afară de mine. Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
resurse de mândrie jignită. — Știi ce ești? i-am zis. Un căcăcios. Tremuri ca un vierme. S-a înroșit violent și a înghițit în sec. Tot ce mai pot face pentru tine, am continuat, e să-ți cioplesc o piatră funerară frumoasă. Atât. Dacă voi fi lăsat. Dinu mă privea fără să zică nimic. Buza de jos îi tremura de indignare și de rușine. Mă așteptam să mă insulte la rândul lui, dar în loc de asta s-a întors și a trântit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în stâncile de marmură și cam atât - cum, asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care, în loc să mă doboare, mi-au dat parcă a luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam unde îmi pierdusem dalta, fiindcă vroiam să mă duc pe țărm unde luna scălda stâncile într-o lumină neobișnuit de intensă. Între pietrele funerare din cimitir nu m-ar fi ocolit nimeni. Morții sunt întotdeauna mai cuviincioși. Și în timp ce stăteam la fereastră, m-am pomenit asediat de furnici. Niște furnici roșii, obraznice, care intraseră printr-o crăpătură din zid și, mișunând prin cameră, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nici un miros de putreziciune? Înseamnă că sunt viu și dacă sunt viu oricând pot să... pot să...” Nu știam cum să-i ameninț mai rău. Deodată mi-a venit o idee și am sărit din pat. Vroiam să stric pietrele funerare pe care le cioplisem. Nu mi-am găsit dalta, dar în starea de surescitare în care mă aflam nu mai puteam rămâne în cameră. Am ieșit pe țărm. Ceața dispăruse, iar marea ardea orbitoare în lumină. Cred că intenția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sentinele. Iar Jacopo Înaintase În cimitir, condus de psihopompul cu panglicuțe luate la Addis-Abeba. Totul În jur era alb, zidul bătut de soare, mormintele, pomii Înfloriți de pe margine, patrafirul parohului gata să binecuvânteze, afară de maroniul veșted al pozelor de pe pietrele funerare. Și de marea pată de culoare dată de drapelele Înșiruite În fața celor două gropi. „Băiete“, spusese șeful, „tu te așezi aici, alături de mine, și la comandă suni pentru Drepți! Apoi, tot la comandă, pe loc repaus. E ușor, nu?“ Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
gândire uscată, care nu vede că, în afară de adevăr, viața mai are și alte puncte de sprijin. Numai că inima mea s-a înăsprit într-o împrejurare după care nu mă mai pot consola, ca tine, uitîndu-mă cum se luminează silueta funerară a chiparoșilor. Poate că, în orice destin, hotărâtor e echilibrul dintre iubire și disperare, ca să folosesc și eu cuvintele tale. La tine, mi-am dat seama, iubirea s-a revoltat împotriva disperării și, deocamdată, dacă lăsăm deoparte nopțile tale, reușește
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
optime de utilizare, orice armurier v-o poate confirma. Vindeți-le pentru a plăti achiziționarea locului meu de veci, căci vreau să fiu Îngropat În cimitirul Santa Caterina, și puneți să fie Îngropată acolo și soția mea Emma. Pe piatra funerară vreau să fie scris așa: „Vom ara mările ca și cu un plug/ până În frigul lui Lette, amintindu-ne/ că Pământul ne-a costat șapte ceruri“. Sunt versurile unui poet rus, nu-mi aduc aminte care. Las Fiatul Tipo părinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tot trebuia să se Întâmple, măcar să fi fost un băiețel. Ar fi fost un tată mai bun decât avusese el - un moralist ipocrit și laș, la a cărui Înmormântare se prezentase cu Întârziere. Telefonul lui sunase În biserică În timpul slujbei funerare, astfel Încât toți Înțeleseseră ce eliberare era pentru Dario moartea tatălui său. Dar În cele din urmă un fiu te judecă, te condamnă, te constrânge, e un laț În care ajungi să te spânzuri: și dacă fiul lui ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Trecutul etern Se lasă noaptea, un negru abis. Întunericul cade, pătrundem în vis, Somnul etern ne-nvăluie în ceață, Un loc rătăcit în imperii de gheață. Stelele dau lumină, una câte una, Lumânări nestinse țin aprinsă luna, În obscur zăresc pietre funerare, Mister și farmec ritual, pe cărare. O umbră urcă rar treptele cetății, Se-aud și pașii apăsați ai nedreptății Celor căzuți demult aici în patimi, În războaie purtate, în sânge și lacrimi. Locul unde odată marii regi dormeau Și o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un stil neogotic pompos. Lucas remarcă, nu fără umor, că acel trufaș memorial se găsea alături de cavoul familiei Le Bihan, din marmură costisitoare, Împovărat de o sumedenie de flori din plastic și de bibelouri amintire. Descifrînd literele aurite ale stelei funerare, descoperi, printre altele, decesul În 1960 a unor copii gemeni În vîrstă de numai cîteva zile. Era tocmai anul lipsă din vechiul registru al lui Pérec. Se uită de departe la ceremonia care continua și zări silueta Mariei care, Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
văzîndu-l că dă la o parte pietrele de pe tumulus. - Nu face asta! Din cîțiva pași mari venise alături, el se Întoarse, mirat de țipătul pe care Îl scosese și de paloarea bruscă a chipului ei. - Acesta este... Este un monument funerar, murmură ea cu o voce lipsită de orice expresie. Bătrînii spun că dacă te atingi de morminte, declanșezi mînia morților... - Nu-mi spune că ți-e teamă de un morman de pietre... Dar ea se uita țintă la pietre, Înlemnită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
făcut semn cu capul să plec. Mâinile Îi tremurau foarte tare. În privirea lui nu citeam nici inițiere spirituală, nici Înțelepciune; În privirea lui nu citeam decât spaima. A murit la căderea nopții. Ceruse să-i fie Înălțat un rug funerar În vârful colinei. Am adunat cu toții vreascuri, apoi ceremonia a Început. Rugul a fost aprins de David, avea În ochi o sclipire destul de bizară. Nu știam nimic despre el, doar că făcea rock; era cu niște tipi destul de fioroși, motocicliști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pentru autocare, planul cimitirului municipal trebuia reorganizat, făcând necesară deplasarea unor morminte, printre care și cel al bunicii lui. Potrivit regulamentului, un membru al familiei trebuia să asiste la strămutarea rămășițelor pământești. Putea fixa o Întâlnire cu serviciul de concesiuni funerare Între orele zece jumătate și doisprezece. 18 REGĂSIRE Automotorul pentru Crécy-la-Chapelle fusese Înlocuit cu un tren local. Și satul se schimbase mult. Michel se opri În piața Gării, privi surprins În jur. Un supermagazin Casino apăruse pe bulevardul Général-Leclerc, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
murise fără resentimente. Scaunul cu rotile, făcut bucăți, fusese găsit lângă primele trepte ale scării. Christiane avea obrazul tumefiat și gâtul rupt. Bruno figura la rubrica „persoană de anunțat În caz de accident”; Christiane murise În drum spre spital. Complexul funerar era situat aproape de Noyon, pe drumul spre Chauny, imediat după Babœuf. Doi angajați În salopete Îl așteptau Într-o baracă albă, supraîncălzită, cu o mulțime de calorifere, părea o sală de clasă dintr-un liceu industrial. Ferestrele dădeau spre clădirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
detașare senzorială, ca și cum ar fi plutit la câțiva centimetri deasupra solului, Îi văzu pe lucrători fixând capacul sicriului cu ajutorul unei bormașini. Îi urmă până la „zidul tăcerii”, un zid din beton cenușiu, Înalt de trei metri, În care erau suprapuse alveolele funerare; jumătate din ele erau goale. Lucrătorul mai vârstnic se uită În registru, se Îndreptă spre alveola 632; În urmă, colegul său Împingea sicriul pe un căruț de bagaje. Era umed și rece, Începea chiar să plouă. Alveola 623 era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ani, ai tot timpul să vezi cum devine treaba. Cimitirul era mai sus de sat, la vreo sută de metri. Doi oameni În salopete cărau sicriul. Era un model simplu, din brad alb, depozitat Într-o magazie a primăriei; serviciile funerare păreau organizate impecabil la Saorge. Era sfârșitul după-amiezii, dar soarele continua să Încălzească. Bruno și Michel mergeau alături, la doi pași În urma sicriului; Hipiotul-Cărunt era lângă ei, ținuse s-o Însoțească pe Jane până la ultimul ei domiciliu. Drumul era plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mai apropiat de normalitate. Dar, pe de altă parte, numai inocent nu era. - Eu l‑am studiat cu el pe Tucidide, a răspuns Rosamund. Și Îmi aduc aminte că ne vorbea despre ciuma din Atena și despre aruncarea pe rugurile funerare, claie peste grămadă, a cadavrelor părinților sau surorilor. Dar niciodată nu a legat aceste imagini lugubre de mormanele de morți din secolul douăzeci - la cursuri n‑a făcut una ca asta. Tu Îți amintești să fi spus ceva? - Cum Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]