2,203 matches
-
pentru libertate. Iar Jeddy Barnes și prietenii lui știau că Hobbs e priceput și la altceva decât la povestitul pildelor din Biblie copiilor. Omora oameni. Și o făcea foarte, foarte bine. Câteodată, undița sa era un cuțit Ka-Bar, alteori o funie sau carabina Colt, atât de dragă lui. Toate misiunile lui din ultimii ani fuseseră duse la îndeplinire perfect. Un hispanic în Massachusetts, un politician de stânga în Albany, un cioroi în Burlington, un doctor care omoară copii înainte să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
urmă mai potolit: ― Cu astfel de oameni nu batem noi Europa... Unde nu-i conștiința datoriei... Vorbind, trecu lângă stâlpul de brad, chiar sub ștreangul nemișcat. Examină groapa mormăind ceva, nemulțumit, și pe urmă ridicând ochii apucă cu amândouă mâinile funia ce-i atârna deasupra capului, parcă ar fi vrut s-o încerce dacă-i destul de solidă. Întâlnind însă privirea speriată a căpitanului, dădu drumul ștreangului, rușinat și umilit. Mai stătu acolo câteva clipe, nehotărât, apoi deodată merse drept în fața străinului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
In sfârșit, ce-mi fac eu sânge rău, când nici nu e în atribuțiile mele execuția?!... Să vedeți voi ce va zice domnul general, să țineți minte!... Acuma ce mai stai? Aide, potrivește cel puțin locul și trage mai sus funia!... Ce oameni! Ridică mâinile, revoltat, și-i întoarse spatele. Se potoli însă brusc, zărind pe cărarea dinspre sat un grup de ofițeri care se apropiau cu o gravitate solemnă. În frunte venea însuși comandantul diviziei, mic, gras, cu picioarele scurte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
neștiind ce să facă. Se uită înapoi și, la un semn al plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce groasă. Militarul în uniformă nu poate fi călău! Într-un minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu se poate să n-o fi remarcat, toată lumea a văzut disprețul și mândria și nădejdea... Asta-i moartea noastră eroică! Pe frontul italian, un român a fost spânzurat pentru aceeași vină... Am văzut bine, a avut aceeași privire în fața funiei... Atunci însă n-am priceput nimic. Tocmai peste câteva luni mi-am dat seama, în groază și în lașitate... Trei ofițeri din regimentul meu, unul chiar din divizionul meu, toți cehi, au fost prinși într-o noapte, între linii, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
facă parte din Curtea Marțială, cum s-a amestecat, din exces de zel, și cum a dat o mână de ajutor la pregătirea execuției, cum a apucat ștreangul încercîndu-l dacă e destul de rezistent... În amândouă palmele simțea atingerea aspră a funiei. Amintirea aceasta i se prefăcu în suflet într-un simțământ de rușine și părere de rău, atât de cumplit, de mustrător, parcă ar fi stat în fața lui Dumnezeu în ziua judecății de apoi. Simțământul straniu îl stăpâni numai o secundă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și dădu cu ochii, de-abia la vreo zece pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna puțin și legănarea aceasta îi aduse aminte cum a încercat el odinioară, cu mâinile, rezistența funiei. În lucirea albă a lemnului se deslușea ceva straniu, încît Apostol lăsă repede capul în jos. Când deschise iar ochii, se pomeni lângă stâlp. Mâna dreaptă atinse întîmplător lemnul rece și umed ca pielea de șarpe. Se scârbi și începu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu îmi mai pasă dacă se trezește din somnul lui de om beat, mă aplec peste el și sânii mei plutesc înăuntrul gurii lui deschise, iar el îi linge, își înfige dinții în sfârcuri, legându-mă de el cu o funie a durerii, îndesându-mi întreg trupul în gura lui, trupul meu obosit, epuizat, se coace din nou în cuptorul gurii sale fierbinți, din care va ieși din nou proaspăt și aromat ca pâinea, și asta fără nici un efort, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
exclamații agresive, iar dedesubtul nostru respiră cu dificultate o prăpastie adâncă, înfometată. O ploaie întunecată se pornește deodată din gurile norilor joși, strivindu-ne capota ca niște urși uriași, biciuindu-ne parbrizul, îmi ating încordată tălpile, mi se părea că funii nevăzute mi se încolăcesc în jurul lor, trăgându-mă în prăpastie, iar de deasupra capului mă atrage magnetul cerului melancolic, încă un suflu abrupt și balanța eternă a terorii dintre ceruri și pământ se va face fărâme, iar eu voi rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spune el și se uită la mine cu coada ochiului, îi place să arate că deține controlul, cum poți să numești un câine Eliahu, intru după el pe un coridor gol, scânduri subțiri din lemn trasează treptele, iar noi apucăm funiile care în curând vor deveni balustrada unei scări stabile, preț de o clipă sunt gata să cred că suntem o pereche de tineri veniți să verifice modul în care înaintează lucrările la noua lor casă, acordând o atenție specială fiecărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
degrabă: ca la pești, când se rup iazurile. Bărbații mai tineri, flăcăii, fetele băiețoase, de cum le văd, Își dau de știre și pornesc În goana-mare Într-acolo - cei mai mulți pe jos, dar unii și călare; alțiiân căruțe. Înarmați cu prăjini, căngi, funii de cățărat În copaci, ba chiar și fălci-de-rădașcă: ghearele de fier, cu dinți, folosite de telefoniștii reparatori, ca să urce pe stâlpi. Copiii n-au voie. Copiii rămân acasă. Copiii așteaptă. Uneori adorm, tot Întrebându-se ce-au să le aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zice: «Dă să văd hârtiile.» Le ia, le citește, dar nu știu cum se face că chiar atunci tata Îi strigă de mai Încolo să deie fuga, că a intrat Dumana-n vie. Mama aleargă să alunge vaca. Se Întoarce cu ea de funie... - Dumana, cea care mânca rufele de pe frânghie? - Aceea. Bună, vacă, nu numai de lapte... Zice mama: «Haramu-ista di vacă, mi-o hrâștit hârtiile din mână și le-o mâncat, da’ dac-așteptați câteva ceasuri, să le deie-napoi...» Atunci bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lunci, cele păduri... Și, Doamne (cum ar zice - și chiar zice; și bine zice Creangă), ce minunății ieșeau din mânurile lui! și nu doar cozile alcătuind șerpi Încolăciți, pești cu gura deschisă (parcă pohtind și ei borșul Mătușii Domnica), vrejuri, funii, păsări, flori, adesea și câte un trup (Însă totdeauna Îmbrăcat, sirenele lui Moș Iacob purtau, peste solzi, câte ceva, de păreau și fără-solzi) - Însă și găvanele pe care ceilalți lingurari le tratează (!) după canoane imuabile, bătrânul le făcea pe-gură (pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
știe: cel care a primit să urce crucea - de la buza acoperișului turlei până-n vârf de tot - e un băiet de-al tatei: adică premilitar i-a fost, Înainte de război; un călugăr, un frate. Până la streașină crucea are să fie urcată cu funii și scripeți; de-acolo-ncolo, În puterea brațelor și a spinării fratelui premilitar - eh, dac-ar fi tata, comandantul subcentrului de premilitari, i-ar fi mai ușor călugărului. Dar așa - are să-i fie tare greu - singur; cu crucea-n spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la dispariția mea definitivă?... SÎnt sigur că dumneavoastră credeți că iar vă păcălesc... Bine... Ascultați numai pînă vă beți ceaiul. — Beau cafea. — Cu atît mai bine. Vi se potrivește. Ascultați! Se aude ? SÎnt sus pe eșafod... un geamantan... Îmi pun funia de gît... Ba nu, Îmi bag capul În nod... — Ai lăsat vreun bilet? — Nu. M-am gîndit... dar dacă mă apuc să scriu, nu mai termin... Pe un bilet mic n-aș scrie decît „La revedere”. — Mai ai să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care cuprinde atât exerciții din sistemul suedez, cât și din cel german. În cuprinsul ei sunt menționate: mișcări libere pentru diferitele părți ale corpului, exerciții cu mile (măciuci), cu haltere, cu bastonul de fier, cu mingea, precum și exerciții la aparate: funia (frânghia), scară fixă, cal, paralele și fus sau rek, adică, bară. Prima terminologie de specialitate apărută în țara noastră s-a intitulat „Terminologia exercițiilor de ordine, libere, cu instrumente și la aparate” și a fost elaborată de Dumitru Ionescu. În
BAZELE TEORETICE ŞI METODICE ALE GIMNASTICII by Tatiana DOBRESCU, Eleonora CONSTANTINESCU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/421_a_928]
-
era. Mă întrebam ce naiba face și mărturisesc că nu mai înțelegeam nimic, era totul atât de ciudat. Își pusese tocuri? Se urcase pe ceva? M-am apropiat de ea și eram gata-gata să-i spun două vorbe, când am zărit funia deasupra capului ei. Fusese prinsă de o grindă din tavan... era perfect dreaptă, de parcă trasase cineva o linie cu rigla. Sora mea era îmbrăcată cu o bluză albă - albă ca aceasta pe care o port eu acum - și o fustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să nu i-o privesc. Mi-am dat seama că trebuie să cobor și să-i spun mamei, că trebuie să țip, dar trupul nu mă asculta, se mișca pur și simplu fără mine, încercând să o dea jos de pe funie, deși mintea îmi spunea că trebuie să dau fuga jos. Normal că un copil ca mine nu avea puterea să desfacă funia aceea, așa că am rămas cu privirile în gol mai bine de cinci-șase minute. A fost un gol total
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dar trupul nu mă asculta, se mișca pur și simplu fără mine, încercând să o dea jos de pe funie, deși mintea îmi spunea că trebuie să dau fuga jos. Normal că un copil ca mine nu avea puterea să desfacă funia aceea, așa că am rămas cu privirile în gol mai bine de cinci-șase minute. A fost un gol total, de parcă murise ceva în mine. Până a venit mama să vadă ce se întâmplă, am rămas acolo, nemișcată, lângă sora mea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a putut pentru Naoko. Mi-am dat toată silința să ne fie bine la amândoi, să începem o viaț\ nou\. Asta e, n-am ce-i face. E a ta acum, pe tine te-a ales. Naoko și-a pus funia de gât în pădurea aceea întunecată precum adâncul sufletului ei. Cândva, demult, Kizuki, ai luat o părticică din mine și ai dus-o în lumea aceea a morților. Acum, Naoko a mai luat o părticică cu ea. Uneori am impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe toată lumea și am pornit, în direcții diferite, în căutarea lui Naoko. Am scotocit fiecare colțișor, începând cu interiorul sanatoriului și terminând cu pădurile ce îl împrejmuiau. Am găsit-o, în sfârșit, după cinci ore. Își adusese singură pân\ și funia. Reiko oftă adânc și mângâie capul pisicii. Vrei un ceai? am întrebat-o. — Da, te rog, spuse Reiko. Am fiert apa, am turnat ceaiul și m-am întors pe verandă. Se însera încet-încet. Lumina zilei pălise și umbrele lungi ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și sâni mari... — Mulțumesc, mătușă, am priceput mesajul, i-a trântit Asya replica. Însă nu e nevoie să-ți vezi rudele În fiecare ceașcă pe care o citești, ăsta se numește nepotism. Mătușa Banu a clipit, complet nedumerită. — Și o funie, o funie groasă și rezistentă cu un laț la unul din capete, ceva ca un lasou. Voi două veți fi strâns legate una de cealaltă... Văd o legătură spirituală... Spre marea dezamăgire a fetelor, mătușa Banu nu a mai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mari... — Mulțumesc, mătușă, am priceput mesajul, i-a trântit Asya replica. Însă nu e nevoie să-ți vezi rudele În fiecare ceașcă pe care o citești, ăsta se numește nepotism. Mătușa Banu a clipit, complet nedumerită. — Și o funie, o funie groasă și rezistentă cu un laț la unul din capete, ceva ca un lasou. Voi două veți fi strâns legate una de cealaltă... Văd o legătură spirituală... Spre marea dezamăgire a fetelor, mătușa Banu nu a mai spus nimic. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de admirație. — Jerry! Jerry! — Nu-ți mai răci gura de pomană, Ted! — Treizeci de metri, anunță Tina. Continuă să se apropie. Pe măsură ce calmarul se apropia, Norman putu să-i numere brațele și-i văzu cele două tentacule lungi ca niște funii strălucitoare ce se Întindeau mult Înapoia corpului. Brațele și tentaculele păreau că se mișcă libere În apă, În vreme ce corpul era supus unor contracții musculare ritmice. Calmarul se autopropulsa cu ajutorul apei și nu se folosea de brațe pentru a se deplasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
punga plină de parale: două hârtii de câte douăzeci și celelalte carboave. —Apoi de-acu mergem, zise el. Ion Băieșu, vorbind cu boii lui, chemându-i pe nume: Duman și Joian, îi puse la jug; după aceea îi apucă de funie și prinse a trece prin mulțimea deasă de oameni care se țesea de colo până colo, prin fierbințeala cea mare a soarelui, cu larmă nedeslușită de glasuri. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]