15,944 matches
-
zâmbind. Deodată se deschise ușa grea, de metal verde-albastru și o văzui pe Relia pătrunzând grăbită în odaia strâmtă și plină cu tot felul de unelte și mai ales cu casetele de metal cu vopseaua zdrelită, în care aduceam de la gară, filmele. Niciodată nu mă întâlnisem cu ea în acel spațiu sărăcăcios, cu pereții destul de afumați, chiar dacă ea era fata directorului, în persoană. De la ea trebuia să aflu în următoarele momente, că memorabilul personaj al poveștii mele de iubire, Iozefina, fusese
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mormolocule. Esesistu’, cum era el de țâfnos, se abține și nu-i dă replica imediat, ca să o evidențieze mai bine: Nu mă fă pici, că dau cu tine de pereți, Dumnezeii mătii, că și-așa ești prost ca napu n gară. Titi, din seamă afară de calm, părea de data aceasta încântat ca o bivoliță pe care coțofana, gata urcată, se străduiește să o satisfacă aproape contra cronometru. Vorbește frumos. Ce-ai zis, piciule? Dar ce? Tu n-ai voie, mă, să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
calm, părea de data aceasta încântat ca o bivoliță pe care coțofana, gata urcată, se străduiește să o satisfacă aproape contra cronometru. Vorbește frumos. Ce-ai zis, piciule? Dar ce? Tu n-ai voie, mă, să fii prost ca napu-n gară, puiu’ tatii? Știi ce? Unu cu unu face doi. Decât mare și prost, mai bine mic și... puncte, puncte... Chiar așa râde Titi satisfăcut Că bine zici. Decât mare și prost, mai bine mic și prost, băi mămicule. Verde de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
am și ajuns la poarta depozitului jupânului Aizic. Convoiul s-a oprit și Hliboceanu a venit la moș Dumitru: L-am trimis pe Mitruță să-l anunțe pe Aizic că am venit și să întrebe unde descărcăm. Aici sau la gară? Uite că Mitruță se și întoarce. Ei, care-i porunca? - a întrebat Hliboceanu. Descărcăm aici, ca de obicei. Atunci, la treabă! - a poruncit moș Dumitru, din obișnuință. Că după cântărire noi avem să mergem să-l ușurăm pe Aizic de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
minune, da’ nici noi nu suntem de ici de colea, jupâne - a replicat Mitruță cu oarecare mândrie. Și dacă tot am ajuns, spune-ne unde descărcăm? - a întrebat Cotman. Aici la magazie nu mai este loc. Hai să mergem la gară, să descărcăm de-a dreptul în vagon... După ce au scăpat de încărcătură, au făcut cale întoarsă. La o bucată de cale, Mitruță s-a urcat în sanie. În scurt timp, însă, a sărit jos, cu o durdă ca aceea în
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
sau cum, Într-un mod miraculos, ai tras la mal nenumărate păstrugi cu o undiță imensă, fără să deranjezi nici asociațiile de protecție a animalelor, nici pe cele de făcut respirație artificială peștilor. Ca un amănunt bizar, poveștile din armată - gara prin care se târâia trenul personal al oricărei discuții dintre bărbați - dispăruseră din program: fără ascultătoare care să aprecieze eroismul naratorului prin strașnice căscaturi, acestea nu mai aveau nici un sens. O altă specie Înflorise: discuțiile despre fotbal. Reluări maiestuoase au
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
după forma sfântă a patriei./ Cântecele s-au ritmat până s-au aliniat metalele sub pământ/și morții au plâns de canibalism./ Noile forme de cruce au fost votate unanim și gustate cu mult apetit într-un mic restaurant lângă gară/al cărui patron e înscris în partid."(1942 +22 = 1966). Pornind - sau nu, după situație - de la câte un vers al Renatei Pescante Botti, Codrescu își acordează poezia după partiturile proprii. De aici ies parcă texte la două mâini, dintre care
Cherchez la femme by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9157_a_10482]
-
Trivalic), bovarica sa soție cu veleități de cîntăreață de operă, Milos (Vuk Kostic), fiul lor, adolescent care vrea să se facă fotbalist se află undeva în apropierea nou apărutei frontiere dintre Serbia și Bosnia, într-un spațiu muntos, într-o gară uitată, într-un peisaj de o mare frumusețe. Luka proiectează o stațiune turistică, cabane, un teleferic, Jadranka o carieră fabuloasă oriunde altundeva decît în pustietatea munților, iar Milos vrea să ajungă fotbalist la Partizan Belgrad, fapt pentru care mamam depune
Viața ca un miracol by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9169_a_10494]
-
se lasă cu o încăierare zdravănă unde participă cu mic cu mare, suporteri, primarul, Luka și soția isterică. Tînărul Milos este selecționat, dar nu pentru fotbal, ci pentru satisfacerea stagiului militar exact în momentul în care se declanșează războiul și gara devine un întreg teatru de operațiuni condus de căpitanul Aleksic (Stribor Kusturica). Fiul cade prizonier în mîna sîrbilor și unul dintre subordonații căpitanului îi aduc lui Luka o ostatică, Sabaha (Natasa Solak), dintr-o familie înstărită, cu care urmează să
Viața ca un miracol by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9169_a_10494]
-
Sfârșit de septembrie. 25 septembrie, mai exact. Gara din Huși, tren, băieți de 19 ani, valize din lemn. Clar, plecam în armată. Emoții, extaz, îndoieli, exuberanță. Cred că asta simțeau toți cei care plecam atunci, cred că asta au simțit toți cei ce au plecat să-și satisfacă
CADENȚE PESTE TIMP by Maior (r) Sergiu MARIAN () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93205]
-
Ioan Arhire, fratele eroului nostru, ce datează de la 3 martie 1989, precum și de la sergentul major (r) Ioan C. Enache, veteran de război, de la 11 aprilie 1989. Ștefan Arhire este fiul muncitorului ceferist Grigore Arhire, care locuia în cartierul situat în preajma gării din municipiul Huși, din a cărui familie au mai participat la operațiunile de război Constantin, revenit acasă din cauza bolii, Ioan Arhire și soția sa, infirmieră-soră la Crucea Roșie. Sergentul major Ștefan Arhire (Fănel) deținea calitatea de comandant de pluton, în
CADENȚE PESTE TIMP by Costin CLIT () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93208]
-
nevoie să te întîlnesc pe tine ca să-mi deschid ochii? Să știi că mi se face dor foarte des de vremurile în care colindam Moscova pe care datorită ție am ajuns s-o cunosc ca pe propriile buzunare, cu muzeele, gările, parcurile, dar mai ales cu crîșmele ei. Îți mai aduci aminte de localul nostru preferat? în traducere liberă cred că s-ar numi Bolta sau Arcada dacă nu mă-nșel, muream să dau buzna acolo ținîndu-te la braț, îmi plăcea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
prunc proaspăt Îmbăiat, cu surâs de Înger. -Azi e Crăciunul. Într-adevăr, Sărbătoare mare, Antoniu, dar noi nu avem familie, așa că nu mai știm ce Înseamnă mirosul de brad, miresmele de cozonac, căldura cuptorului Încins. Am dat o raită pe la Gară și uite, am primit de la Bata-Prostituata un cadou. M-a sărutat pe amândoi obrajii și mi-a dat pachetul ăsta. A spus că l-a primit de la un client, și că ea de Sărbători simte nevoia să facă daruri, drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
somn În toiul nopții. Îi comanda mamei spre exemplu o plăcintă cu mere, pe care aceasta o făcea fără nici un fel de obiecție. Îl trezea pe tată și-i spunea să se Îmbrace, pentru că are chef să privească de pe peronul gării, cum vin și pleacă trenurile. Îi trezea din somn obligându-i să-i asculte ultima lucrare de literatură notată cu maximum. Aceste accese de ,,personalitate,, , cum le numeau părinții, nu făceau decât să atragă atenția asupra unui histriotism pueril, fabricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
jefuiască.. Norocul lui a fost că nu a putut nici măcar să ațipească. Când a ajuns Însfârșit, pe maidanul transformat sub cerul liber În anticariat, era de-acum sleit oboseală, și dornic să Încheie tranzacția cât mai repede. Ca și În gara sordidă, câțiva derbedei puseeră ochii pe el, instinctul de apărare a funcționat Însă ca un ceas și mâinile nu s-au descleștat de pe pictură. Era nevoit să o vândă, trebuia să plătească operația de stomac a soției lui, grav bolnavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
durere năucitoare. Primisem doar înștiințarea morții mele. Lovitura nu căzuse încă. — Ai putea să ne faci un serviciu, mie și lui Anderson? întrebă Antonia. — Se pare că asta e noua mea métier. — Ai putea să o aștepți pe Honor la gară astă-seară? — Honor? — Sora lui Anderson. Vine de la Cambridge. — Ah, Honor Klein. Da, cred că da. Numai că n-o prea cunosc. Și de ce nu o așteaptă Palmer? — E îngrozitor de răcit, răspunse Antonia. Chiar n-ar trebui să iasă din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Eram pe punctul de a ceda nervos. Nu poți să ai totul, Antonia, am spus. Ea își puse ambele mâini pe genunchii mei, se apropie de mine cu ochi strălucitori și spuse: — Pot măcar să încerc, iubitule, pot să încerc! 8 Gara Liverpool Street mirosea a sulf. Era invadată de ceață și cupola din fier forjat nu se mai zărea. Lămpile de pe peron erau estompate și nu reușeau să arunce nici un pic de lumină prin ceața nemiloasă care parcă îți pătrundea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și obiecte. Era ora șase fără un sfert. Plecasem cu mașina de acasă destul de devreme de teamă să nu mă rătăcesc pe drum. Totuși, în lumina farurilor de ceață reușisem să străbat fără poticneli Picadilly și Holborn și ajunsesem la gară destul de bine. Mă interesasem deja ce întârziere avea trenul, ceea ce nu părea să știe nimeni, examinasem pe îndelete standurile de cărți și cumpărasem o carte ieftină despre tehnici de luptă în jungla din Burma. Acum ședeam la bufetul gării, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la gară destul de bine. Mă interesasem deja ce întârziere avea trenul, ceea ce nu părea să știe nimeni, examinasem pe îndelete standurile de cărți și cumpărasem o carte ieftină despre tehnici de luptă în jungla din Burma. Acum ședeam la bufetul gării, bine luminat prin comparație, și sorbeam un ceai rece. Îmi scosesem fularul atât de îmbibat de umezeală încât aș fi putut să-l storc. Eram înghețat până în măduva oaselor și copleșit de amărăciune, într-o stare de-a dreptul ridicolă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a fi un exemplu tipic pentru categoria din care făcea parte, fără nimic interesant. Misiunea neplăcută pe care o aveam de îndeplinit, de a o întâmpina, îmi oferea o satisfacție sumbră. A sta aici, înghețat și stingher, sufocat în această gară, cu perspectiva unei lungi așteptări, era acum în fond singura cale de a le face în ciudă Antoniei și lui Palmer. Pentru moment era singura mea armă. Și îmi umplea timpul. Am cumpărat un ziar de seară și am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
S-a întors spre mine și m-a privit. Era clar că n-avea habar cine sunt. — Sunt Martin Lynch-Gibbon, am spus. Ne-am cunoscut mai de mult, dar poate ați uitat. Palmer m-a rugat să vă aștept la gară. Pot să vă ajut la bagaje? Am observat că strângea la piept mai multe pachete mici, fapt care îi dădea aerul unei Hausfrau dintr-o țară din Europa centrală. Mă așteptam să aibă un puternic accent german dar, când mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
surprins de vocea ei plină și de engleza educată pe care o vorbea. Îi uitasem glasul. — Unde este fratele meu? a întrebat. — E acasă, am răspuns. E răcit. Nu e nimic grav. O să vă duc acolo imediat. Mașina e în fața gării. Dați-mi voie să-l duc eu pe ăsta, și am luat cel mai mare dintre pachete. În timp ce mi-l întindea, Honor Klein s-a uitat la mine. Ochii ei negri, înguști, care în lumina nefirească păreau stropiți cu roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ea. Se sprijini cu spatele de ușă și mă privi insistent, iar chipul ei trăda o concentrare calculată. Purta un costum verde închis care cândva, probabil, fusese considerat elegant și, îmbrăcată astfel, parcă arăta mai puțin rău decât ieri, la gară. Își lustruise pantofii cu bot pătrat. Părul scurt, drept și unsuros, îi înconjura fața palidă ca de ceară, cu trăsături evreiești, ca o perucă tunsă. Ochii înguști semănau cu două așchii negre. Mă întreb, zise ea, dacă vă dați seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
arunc cu pieptul într-o sabie, să trec peste șoc cât mai curând posibil. Sigur, e aici cu mine și-ți transmite toată dragostea ei. Alexander acoperi microfonul receptorului cu mâna și l-am auzit spunând ceva neclar. Suntem la gara Gloucester Road. Mai avem de dat un telefon, dar am putea ajunge la voi în zece minute, dacă vreți într-adevăr să ne vedem. Se simțea că și Alexander își dorește să treacă peste momentul acesta. — Sigur că vrem, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
înainte, îndreptându-mă spre mașină. Nu-mi mai amintresc aproape nimic despre drumul pe care l-am făcut până la Pelham Crescent. În mintea mea imaginile se amestecă în mod ciudat cu cele legate de primul drum făcut împreună cu ea de la gara Liverpool Street. Îmi amintesc doar starea de fericire orbitoare pe care mi-o dădea certitudinea a ceea ce aveam să fac. În traficul orei de vârf zeul care protejează bețivii m-a protejat pe și mine. Când am ajuns, am coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]