KorAP: Find »[drukola/base=genunchi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...593 >

14,807 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

destul de înverșunată. Acolo unde înainte existase teama aceea distructivă și sentimentul de jignire, acum nu mai era decât un firicel fumuriu de prudență. Am rămas pe palier, cu palma lipită de ușa încuiată și m-am lăsat să cad în genunchi, obosit și stors de vlagă, plimbându-mi buricele degetelor peste vopseaua albă, lucioasă și scoțând scârțâituri. Spații goale, bariere, prudență și puterea voinței, acesta era jocul pentru care mă născusem. Important, după cum sugerase Randle, era să știu care bariere puteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
căreia să i se aplice aceste stări sufletești. Eram un roboțel, o mașinărie concepută să existe, urmând doar programele repetitive pe care mi le stabilisem și nimic mai mult sau mai puțin de atât. Stând în fotoliu cu motanul pe genunchi și o partidă de biliard în față, la televizor, urmărind umbra stâlpului de telegraf cum străbate distanța dintre grădini, m-am gândit mult la sensul vieții mele. Nu cu mâhnire, ci pur și simplu cu mult calm, ca într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
las de capul tău? Am privit în pământ cu o expresie cât mai serioasă posibil și i-am răspuns cu vocea mea răgușită, de samurai din filmele de mâna a doua: — Mi-e îngrozitor de rușine. — Bine, zise ea, trăgându-și genunchii până sub bărbie. Acum spune-mi ce s-a mai întâmplat în EastEnders. Și asta am și făcut. Eram cam pe la jumătatea unei complexe și incredibile intrigi care însoțea întoarcerea unuia dintre personajele negative ale serialului când Clio se aplecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
bufnitură grea, sticloasă, în întuneric și eu, cuprins de-o panică animalică, m-am tras îndărăt, târându-mă pe călcâie și pe podul palmelor. M-am lovit cu umerii de sofa și m-am cățărat neîndemânatic pe ea, trăgându-mi genunchii de pe podea și vârându-i sub bărbie, cu mâinile strânse în jurul gleznelor. Trupul meu se chirci, disperat s-o ia la fugă, dar întunericul, tăcerea și panica mă paralizau, țintuindu-mă locului. Am încercat să respir fără zgomot, dar respirația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
acolo, în secunda aceea de înțelegere și conștientizare, când totul devenea dintr-odată atât de clar și treaba asta, această întâmplare în mijlocul căreia nimerisem era prezentă și reală, voiam ca totul să se petreacă într-adevăr. Voiam să-mi las genunchii să se moaie. Să-mi las umerii să cadă, să mă abandonez pur și simplu - să mă prăvălesc la pământ și, într-un sfârșit, să dispar fericit. Râul acela monstruos putea să mă ia pe apele sale, să mă deznoade

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
avea să pregătească un bufet rece pentru voi, epavele din larg și de pe uscat în barul hotelului. Am setat alarma noului meu telefon mobil, am tras păturile peste mine, m-am întors pe-o parte și m-am ghemuit cu genunchii la gură. Dictafoanele zumzăiau și șușoteau. Am întins mâna, am apucat rucsacul și am scos din el un teanc de hârtii și casete video împachetate în plastic. Fragmentul becului, încă uscat și intact. Lucram deja de șapte luni la decodarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
o stâncă uriașă, plată cu picioarele încălțate cu teniși atârnând peste margine, uitându-ne amândoi la mare. Golful animalelor nu era romantic în felul descris de ghidul turistic, dar era frumos și izolat. Clio contempla orizontul, cu mâinile împreunate sub genunchi astfel că tivul rochiei albastre, de vară îi stătea întins pe coapse. Lovea ușor aerul cu picioarele. Am încercat să țin ritmul cu ea, legănându-mi picioarele odată cu ale ei, dar eu am picioare mai lungi, așa că, după câteva mișcări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Ce? — Cât am stat aici, ți-ai spus vreo clipă iubita mea nu are chiloți pe ea? — Nu, sigur că nu, am zis, apoi, după o secundă: Păi, depinde. Care-i răspunsul corect? Clio își îndesă mâinile mai adânc sub genunchi și se uită în altă parte ca să nu-i pot citi expresia feței. — Nu-ți dau nici un indiciu, zise ea. 13 Toți îngerii vin <<Apel>> Răspunzi? — Alo? Legătura era cumplit de proastă; se întrerupea și pârâia din cauza bruiajului. Mi s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
era în mai puțin de o oră. La naiba. Se zisese cu găsirea locului din timp și cercetarea împrejurimilor. Ce să fac? Îmi simțeam măruntaiele ca niște resturi menajere aruncate într-o vizuină de iepure. M-am ridicat anevoie în genunchi și mi-am prins capul între brațe. Ce să fac ce să fac? Gândește gândește gândește. Am întins un picior și m-am dat jos din pat împleticindu-mă, slăbit și amețit, uitându-mă în jur după sticla de votcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cerc alb-gălbui de lumină, cu diametrul cam de trei metri și jumătate. Sub lampă, stând pe un scaun, se afla un bărbat care scria concentrat la un laptop. Când m-am apropiat, bărbatul ridică privirea, zâmbi, dădu jos laptopul de pe genunchi și se ridică să mă întâmpine. Ați ajuns, slavă Domnului. Scuze pentru toate... arătă cu mâna în jur. Speram să ne putem întâlni în foaier, dar raportul ăsta... se pare că termenele-limită tot termene-limită rămân. Bărbatul era cam de înălțimea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
face parte. Se uită din nou la mine. — Păreți surprins. — Din cauză că... atât de mult timp am fost singurul. Să mai aud pe cineva vorbind despre asta... — Înțeleg, zise Nimeni, lăsându-se puțin în scaun și încrucișându-și și brațele pe genunchi. Omul pentru care lucrez e un savant. Studiază peștii conceptuali de ani întregi; heletrobi, pești remora-căpușă, ludogarieni, visari. E un expert, poate cel mai mare expert al timpurilor noastre. — Studiu științific? Cum e posibil așa ceva? — Angajatorul meu are plăcerea greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Ceva țâșnește din gândurile lor dinăuntrul propriilor capete, prin actul însuși privirii și-al gândirii - pentru că adâncul albastru se află și acolo, înăuntru, înțelegeți? Și-i înghite. Lăsă ecoul cuvintelor sale să se stingă, cu mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă e prea mult să discutăm despre toate astea... Cât mai e până să-mi iau pastilele alea afurisite? Șocat, am dus automat mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
afurisite? Șocat, am dus automat mâna la buzunar și am scos mobilul. — Șapte minute, am spus. N-am vrut să vă supăr. Îmi pare rău. El nu răspunse în nici un fel, stătu doar acolo, uitându-se la mâinile sale de pe genunchi, cu cămașa transpirată lipită de corp, sub coastele surprinzător de vizibile. Și părul își pierduse destul din formă și stătea lipit pe alocuri de cap și de frunte. O picătură de sudoare i se scurse pe lentila stângă a ochelarilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
din mine pe toată podeaua cu dale albe și negre. 15 Luxofagul Duhoarea vomei ajunse la mintea mea și o trezi. Leșinasem. Imediat ce am deschis ochii, stomacul mi s-a strâns iar ghem și am icnit, cu pieptul lipit de genunchi, îndoit de mijloc în scaun. Am scuipat mucus acid pe voma împrăștiată în fața mea. Am tras repede aer în piept, înainte ca un alt acces de vomă să-mi golească plămânii. De data asta însă n-am scos decât un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
flaconului și lăsându-l să cadă înapoi în geantă. Poate reconstitui o persoană din compuși chimici și fire, o poate face să continue să se miște și să vorbească... miracolele științei moderne. Se așeză, punându-și din nou laptopul pe genunchi. Culoarea îi revenise parțial în obraji, pârâiașele de apă care curseseră din manșetele cămășii și pantalonilor se reduseseră la o picurare lentă. — Există anumite proceduri, experimente și așa mai departe care sunt vitale pentru ca angajatorul meu să studieze pe deplin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de departe. Cât e de frumos, câtă simplitate. Ce mare și ce adânc. Peste profunzimi atât de mari. Lucrurile pe care le-am. Lucrurile pe care le-am... Scoase un strigăt ascuțit și înspăimântător. Am crezut că a căzut în genunchi, dar nu era așa - piciorul lui stâng fusese tras prin podeaua din dale albe și negre până la coapsă. Pardoseala rămăsese solidă și reală sub restul corpului său - mâinile și coatele împingându-se în ea și alunecând și laba piciorului drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
tot mai sus și m-am strâns și mi-am ferit capul și totul era tăcut - eu în aer, ieșind pe geamul spart la lumina zilei. Am aterizat mai întâi în picioare și apoi am căzut în mâini și în genunchi cu niște bufnituri zdravene și niște clefăituri înfundate. Iarba udă și pământul îmbibat de apă săriră în lături când vârfurile bocancilor mei, genunchii și mâinile întinse se afundară în cratere de noroi rece, aspirant. — Să n-o pierzi, zise vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
la lumina zilei. Am aterizat mai întâi în picioare și apoi am căzut în mâini și în genunchi cu niște bufnituri zdravene și niște clefăituri înfundate. Iarba udă și pământul îmbibat de apă săriră în lături când vârfurile bocancilor mei, genunchii și mâinile întinse se afundară în cratere de noroi rece, aspirant. — Să n-o pierzi, zise vocea fetei. Țigara îmi căzuse din gură când aterizasem și zăcea, scoțând rotocoale de fum, în iarba noroioasă, udă. Am ridicat privirea. — Și începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mă simțeam înviorat și plin de viață, ca o ușă veche căreia i-a fost dată jos vopseaua prin șmirgheluire. Oricât de enervantă ar fi fost, fata de lângă mine nu era o persoană ca oricare alta. Cântând, bătând toba pe genunchi, Scout era o forță, o mică și puternică undă de energie care se mișca prin lumea întunecată dinăuntrul bătrânului meu jeep galben. M-am întrebat dacă pe o fată care cânta și bătea toba pe genunchi în felul acela o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Cântând, bătând toba pe genunchi, Scout era o forță, o mică și puternică undă de energie care se mișca prin lumea întunecată dinăuntrul bătrânului meu jeep galben. M-am întrebat dacă pe o fată care cânta și bătea toba pe genunchi în felul acela o putea opri ceva. După Happy Mondays urmă Fun Lovin’ Criminals, după care veni Gary Numan, care lăsă în cele din urmă locul știrilor locale. Atunci, Scout spuse bu, după care începu din nou să răsucească butoanele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
peste altele în fața bibliotecii din stânga, cea cu litera G. După ce-am terminat, Scout apucă unul dintre rafturile goale și-l scoase din bibliotecă, așezându-l frumos lângă cărți. Înlătură în același fel celelalte două rafturi, apoi se lăsă în genunchi pentru a inspecta spatele bibliotecii. Scoțând o șurubelniță mică din haina ei mare, de camuflaj, în scurt timp îmi întinse unul, două, trei patru șuruburi mici și argintii, marca Phillips. Pune-le lângă cărți, zise. M-am executat, iar ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de un metru pe un metru treizeci. Acolo mergem noi, spuse Scout, ridicându-se în picioare și scuturându-se. — În ne-spațiu. — Mda, așa e. Mi-am dat jos rucsacul din spate și m-am lăsat în mâini și în genunchi ca să mă uit în gaură. Am reușit să văd doar cinci sau șapte centimetri dintr-o podea de ciment cenușiu, grunjos, înainte ca spațiul să se cufunde într-un întuneric desăvârșit. Aerul cald și filtrat al librăriei mă făcuse să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
nu prea cred că avem de ales, doar dacă nu vrei să-l cari mâine toată ziua scăldat în propriul lui pișat și căcat. Am deschis un ochi. — Încântător. — Păi, asta o să se întâmple. Avea dreptate. M-am ridicat în genunchi și apoi, arcuindu-mă, în picioare. Cușca lui Ian era așezată aproape de locul unde Scout ședea pe rucsac, uitându-se în continuare în caiet, scriind la lumina lanternei. Am îngenuncheat în fața cuștii lui Ian și m-am uitat printre bare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pe pardoseală, ca un pachet supradimensionat de cărți de joc. În spatele lor se afla un scaun. Numai cele două picioare din spate și spătarul erau vizibile, restul fiind acoperit și îngropat și încorporat în tumul. — Nu înțeleg. — Lasă-te în genunchi și uită-te. Așa am făcut. Mărginit de șezutul și picioarele din spate ale scaunului și dispărând în adâncimile tumulului am zărit un mic tunel întunecat. Am ridicat privirea spre ea. — Glumești, nu? Scout zâmbi, se aplecă și mă sărută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
multe distracții pentru pisici. — Bine, soldat, zise Scout și mă prinse cu mâinile de mijloc. Suntem pregătiți să începem? — Aha. Îmi zâmbi. — O să fie bine. Arată mai rău decât este în realitate. Târăște-te pe coate și împinge-te în genunchi și în vârfurile bocancilor. Înaintează încet, încearcă să-ți ții brațele pe lângă corp și să nu atingi marginile. Tunelul e făcut doar din hârtie. — Biiiine. — Ce altceva? Mda, probabil că-i mai bine să-ți scoți lanterna înainte să intri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]