6,593 matches
-
studiind placidă fundul Evei. Vreau să spun că nu acordă nici o atenție similitudinii fundamentale... Aici se opri și se uită lung pe fereastră. Scuză-mă un moment, zise ea și se duse afară ca să-l scoată pe dr. Scheimacher din ghearele lui Henry Wilt. Ernst e așa o dulceață! spuse ea când reveni în bucătărie. Nici n-ai zice că a luat premiul Nobel pentru spermatologie! Wilt rămase în picioare în mijlocul grădinii și termină de băut al treilea pahar. Și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile, să se dezmeticească. Strada dispare. Tăcerea aceeași, fără sfârșit. Învârte din nou cheia de contact, motorul pornește, lumina pornește. Hodoroaga pornește, șoferul își freacă, nervos, sprânceana, negul de la coada sprâncenei. Trosnesc pârghii gheare șuruburi, pocnesc bășici alămuri arcuri. Dinozaurul se târăște îndărăt, apoi spre dreapta, până în bordură, reușește întoarcerea. Reintră pe ulița moartă. Ușa larg deschisă. In rama de lemn vechi, nimeni! Șoferul privește încordat, prin geamul murdar al cabinei. Nu, în ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Hodoroaga se spulberă, scufundată, undeva, în adâncul tenebrei. Văzduhul deschide imense aripi negre și, simultan, uriașe plase de pradă, să adune liliecii și avioanele și fantomele brusc întinerite. Avionul se tot leagănă, de pe o parte pe alta, să scape de ghearele urmăritoare. Un interior curat, funcțional. Geometrie și luciu. Domnul se apleacă ușor spre stânga, spre pătratul ferestrei aburite. Ochi albaștri, rotunzi, mari, în care nu se citea nimic. Costum cu batistă albă la rever,cravată, gâtul lung, ridat, ochii holbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cei care mă tot pândeau și mă alungau spre margine. A fost o imprudență textul pe care l-am difuzat. Risc prea mare. Puteam să dispar, cu totul. Atunci, în momentul dinaintea căderii, mi s-a întins o mână. O gheară, adică. M-am agățat. Buimacă, înrăită, sălbatică... Tovarășul Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și suspiciune semenii noștri se feresc a vorbi. Nu și despre plictiseală, cum bine știi și exemplifici zilnic. Ai fidescoperit, iată, dureroasa lor întrepătrundere, numită Irina. Femeile îți amintesc ceva mereu amânat și rănit, așa ar spune amicul Marga. Vampire, gheară, lanț, fermoar, verigă, inel, amintește-ți, așa obișnuiai să-ți instruiești tinerii interlocutori asupra eventualelor partenere. Nici un fel de precauții, professore? Nu obișnuiai nici elementarele precauții cerute de suspiciunea care deja te înconjura și care avea să fie curând folosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Se bucurau, nu le mai spune nimeni ce au de făcut, dar erau și buimăciți, ca niște orfani, neștiind să regăsească sensul clipei, singura reală, un prezent renăscut, voltaic și vorace, trebuia apucat repede și nu mai știau cum, cu ghearele gura ochii mintea, mușcat salivat halit înghițit digerat eliminat, ducă-se pe pustii, asta-i totul, o clipă, un cutremur, n-avem drept să pierdem secunda, că se întorc curând vânzătorii și vameșii. „Auzi, auzi, ce spun?“, șușoti, înviorat, bibliofilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e tulbure, amețită de toxinele zilei. Gheara nevăzută e aproape, gata să înhațe, dar imprudentul cadențează sprinten, nici că-i pasă, unda fatală a și deviat spre alții, a trecut, suntem încă vii, mai mult nu se îngăduie, nici nu vrem, avansăm în neștire, ca și cum am sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
încărunțit. Nu, nu îl vede și e bine așa, nici el să nu-i vadă ochii arși, mâinile avide, febrilitatea lor ardentă, tăind aerul. Cerneala cerului, petele alburii, mișcătoare, în care recunoaște fiara nocturnă. O amețeală... se lungesc membrele și ghearele și poftele, părul se răsfiră, zburlit, în văzduhul încins, în toxinele unei uriașe ființe străine. Se scutură, închide deschide ochii. Gura se umple de o lavă lipicioasă, abundentă. O gură hămesită, în care limba și dinții cresc și cresc. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pictorul cel arțăgos era, în adâncul sufletului, un cal de rasă pură. Știa ce înseamnă loialitatea și, odată ademenit în grajdul de la Dunkel Frères, nu a manifestat nici o intenție de a se elibera. Harry era omul care îl salvase din ghearele anonimatului, de aceea Harry avea să rămână agentul lui pe viață. Harry își descoperise primul și singurul artist important și, în următorii opt ani, creația lui Smith avea să asigure solvabilitatea galeriei. După succesul expoziției din 1976 (toate cele 17
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
am un aparat să facem o poză. Jack nu răspunde. O măsoară pe Kerry din priviri, lung și atent. Suntem incredibil de apropiate ! Surâsul ei e și mai mieros. Mă strânge atât de tare, că unghiile ei lungi ca niște gheare Îmi intră efectiv În carne. Nu-i așa, Ems ? — Ăă, da, zic Într-un final. Așa e. Jack continuă să mestece puiul. Înghite, apoi ridică privirea. — Înseamnă că a fost o hotărâre foarte dificilă pentru tine să o refuzi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tău. Mie mi-au trebuit treizeci și opt de ani ca să-mi dau seama ce vulpe șireată era. Nu se putea ține departe de prefăcătorie. Nu putea supraviețui o zi fără înșelăciune. Vedeam fantomele din ochii lui cum își întindeau ghearele afară. Un zeu în viață. Atotștiutorul Mao. Plin de rahați de șoareci. Tu ești istoric, Nah. Ar trebui să arăți care a fost rolul meu în revoluție. Vreau să demonstrezi sacrificiile și contribuțiile mele. Da, o poți face. Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
devine rezervată, solemnă, de parcă mulțimea ar fi dispărut din fața lui. Fata nu se poate abține să nu cântărească. Cu ochii cuiva care ghicește norocul, cântărește viitorul bărbatului. Mărește imaginea. Pe chipul lui, printre sclipiri, vede un imprimeu sub forma unei gheare de leu. Îi aude răgetul. Un urlet aflat în afara timpului. Acela e momentul în care aude clicul dintre ea însăși și rolul ei. Garda de corp aduce o cană de ceai. Între sprâncene, puștiul are o cicatrice care seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
patul lui de moarte din Orașul Interzis, vede aceiași ochi și își dă seama că ea i-a inventat. El o dezmiardă și îi șoptește la ureche o altă poveste despre fatala-i supraviețuire. Îi povestește cum a scăpat din ghearele morții. Era în septembrie 1927. A fost capturat de agenții lui Chiang Kai-shek imediat după Răscoala Recoltei de Toamnă din Hunan. El călătorea, recrutând membri ai grupărilor comuniste și înrolând soldați din rândul muncitorilor și țăranilor. Teroarea răspândită de Chiang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
refuz să-i dau drumul. Ne certăm în cabinetul meu, stând față în față. Deschid fereastra ca să las aerul rece să pătrundă în încăpere. Sunt nemulțumită și supărată. Cerul e un ceaceaf albastru ca safirul, iar norii seamănă cu niște gheare albe care trag de el. Voi sta lângă tine, îi promit eu. Poți să fii un șef simbolic. Asistenții tăi vor mătura praful în urma ta. Și ce dacă ești artist? E de așteptat să faci lucrurile altfel. Un mare geniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
lui atunci când compunea la ordinul ei: e sunetul a sute de motoare de locomotivă, care pufăie fum și pun pistoanele într-o mișcare viguroasă. Notele se tensionează și se zvârcolesc până în pragul ruperii. E ca și cum compozitorul a fost sugrumat de ghearele nebuniei și a luat fiecare notă separat de pe cârligul minții sale, aruncându-le apoi pe toate laolaltă într-o căldare imensă și începând să le amestece. Și apoi urmează o pauză. Aude suspinul lui Yu. Urmat apoi de o tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de ieșit În lume era plin de păr de la pisica roșcată, greoaie, cu burta umflată de pui pe care Încerca să o mângâie, stângaci, până când, nervoasă, ca orice femelă În starea ei, Îl scuipa sau Îi vâra, pe tăcute, o gheară lemnoasă prin stofa ieftină. Din Sonata lui Brahms nu auzea mai nimic, dar, cel puțin, avalanșa de sunete Îi acoperea bolboroseala rușinoasă a pântecului, chinuit de posturile lungi cu varză și fasole de la cantina seminarului teologic. Și pândea, mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
té freddo și fete tinere, cu sânii tari și liberi mișcându-se sub maiouri. Capitolul 3 Ulise pare suspicios Smuci șnurul de câteva ori, dar, cum draperia nu se clintea, apucă, la nimereală, faldul greu de damasc, cu mâna făcută gheară, și trase. Sus, pe șina pe care ar fi trebuit să alunece, draperia era la tot nemișcată, dar Între degetelele dureros Înțepenite de artroză se trezi cu unul din ciucurii prăfuiți. În clipa când se pregătea să-l arunce cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
care și el, ca și alții din Wehrmacht, asistase - poate uneori chiar dăduse o mână de ajutor? Avea și el de uitat coșmarurile lui, conservele expirate, diareea și frigul inuman din tranșeele de la Stalingrad, de care amintea câteodată, lupta cu ghearele și cu dinții pentru un loc În camioanele retragerii, În mijlocul unei mulțimi de soldați sălbăticiți, piciorul amputat de la genunchi În compartimentul sanitar al trenului care scăpase, la distanță de două zile, de lovitura de stat a englezilor, de conivență cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pachetul de Dunhill, Își aprinde țigara, face rotocoale de fum și tace. Se uită În tavan, fumează și tace, cu mutra lui bonomă, de contabil la CAP. L-a prins pe animal și n-o să-i mai dea drumul din gheare. Savurează execuția care urmează, Își trece mâna prin părul creț, ce i s-a rărit pe fruntea pe care Îi crește un os, un lipom, ce-o fi, un corn, sper că nu mi l-ai pus tu, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și tu pe mine? Vezi ce mare, ce frumos, ce nou e aeroportul nostru? Și sigur că nu erau ele făpturile gingașe care să piardă o asemenea ocazie și să nu dea drumul la bandă, așa că m-au luat În gheare: — ... Deci n-ai mai fost niciodată În aeroport? Cum așa? Cum așa? Cum așa? Ați auzit ce spune Clementina? Daniel acum intră În aeroport prima dată! — Pune-ți o dorință! — Ia o piatră În gură! — Cum așa? Cum așa? — Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mai primitor. Acolo, în fața unui foc care mistuia cu entuziasm buștenii înghesuiți în cămin, trona un jilț în întregime aurit, cu ornamente bizare, copiate după mobilierul adus de soldații lui Napoleon în urma campaniei din Egipt. Patru sfincși înaripați își înfigeau ghearele în covor. Spătarul drept se termina cu un mic fronton pe care se înfruntau doi centauri. Un jilț pretențios, deosebit de incomod. Doar îmbinarea fericită a tonurilor roz-violet-aurii reușea să estompeze rigiditatea formei, conferindu-i un oarecare farmec exotic. Și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu ciocul în capul victimei sună scurt și sec în liniștea albă a fânețelor. Stârniți de mirosul sângelui, copoii începură să latre. Marioritza își îndemnă calul spre locul în care căzuse potârnichea. Șoimul o aștepta acolo cu capul ridicat și ghearele înfipte în ghemul de pene și carne. Ciocul și zăpada din jur erau stropite cu sângele prăzii, un bărbătuș cu o pată maronie pe albul pieptului. Marioritza descălecă și fluieră de două ori scurt. Șoimul părăsi imediat prada și zbură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
zbor peste lume cu acest balon pe care l-am născocit stând la gura sobei”. Prin vălătucii de fum sau de nori, năvăliră deodată cele mai fioroase animale de pe fața pamântului, arătându-și, care mai de care, colții, cozile sau ghearele, furișându-se în hățișuri țepoase sau dispărând, pur și simplu, în nisipurile deșertului. Urmară niște scene cutremurătoare de luptă între cruciați și sarazini, unii căzând chiar atunci de pe cai în țipetele spectatorilor, purtând în piept sau în gât câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ciudat și cam... auster. Ledoulx discuta într-un colț cu Dante Negro. Era mulțumit și binedispus. Tocmai aflase despre revenirea deloc victorioasă a Acvilei la masa negocierilor. Pasărea de pradă se întorsese cu aripile pleoștite, fără să fi apucat în gheare Constantinopolul. Întâlnise pe cel mai puternic adversar al tuturor vremurilor: ciuma. ― Așa, așa! Și Ledoulx își frecă mulțumit mâinile. Toinette simțea privirea unicului ochi al pictorului ațintită, când și când, asupra ei. Transpira, deși nu se întâmpla nimic din ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ca să cadă apoi uluitor de repede asupra ei. Marioritza îl urmărea, simțind din plin tăișul și beția acelui zbor. Rămânea atentă, cu respirația oprită, până când vedea penele însângerate ale victimei plutind într-o rotire înceată spre pământ, în timp ce șoimul, cu ghearele adânc înfipte în trupul acesteia, revenea la picioarele ei, așteptându-și cu demnitate răsplata. Acum, însă, venise momentul despărțirii. Mângâie penele mătăsoase din jurul gâtului, îi admiră, pentru ultima oară, reflexele aurii ale ochilor pătrunzători. O privea atent. O aparentă necruțare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]