1,781 matches
-
rămânând în posesia fratelui său Hugues. Acesta deține teritorii de o parte și de cealaltă a râului Saone, dar la moartea lui Raoul, Hugues este atacat fracțiunea opusă acestuia, și pierde teritoriile ducatului de Burgundia. La moartea succesorului lui Hugues, Gilbert de Chalon, teritoriile sunt reunite prin căsătoria dintre Otton de Burgundia, fiul titularului titlului ducal și dintre fiica lui Gilbert, singura moștenitoare a acestuia. Otton moare prematur în 965, iar ducatul îi revine fratelui acestuia, Henric. La moartea acestuia fără
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
moartea lui Raoul, Hugues este atacat fracțiunea opusă acestuia, și pierde teritoriile ducatului de Burgundia. La moartea succesorului lui Hugues, Gilbert de Chalon, teritoriile sunt reunite prin căsătoria dintre Otton de Burgundia, fiul titularului titlului ducal și dintre fiica lui Gilbert, singura moștenitoare a acestuia. Otton moare prematur în 965, iar ducatul îi revine fratelui acestuia, Henric. La moartea acestuia fără moștenitori direcți în 1002, ducatul se află din nouîntr-o luptă pentru succesiune, Otte-Guillaume, Contele de Burgundia pierzând lupta în fața regelui
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
London în Statele Unite ale Americii) este o formație de rock alternativ înființată în Londra, ce a reprezentat una din bazele mișcării britpop din Anglia. Au devenit cunoscuți în formula Brett Anderson (voce), Bernard Butler (chitară), Mat Osman (bas) și Simon Gilbert (tobe). În anul 1992, Suede au fost descriși drept „cea mai bună trupă debutantă din Marea Britanie”, atrăgând o doză considerabilă de atenție din partea presei muzicale britanice. În anul următor, albumul lor de debut, intitulat "Suede", a devenit cel mai bine
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
extras pe single, „Be My God”/„Art”, la casa de discuri RML Records. Nesatisfăcută de rezultat, formația a distrus majoritatea celor cinci sute de copii ale single-ului. În iunie 1990, Suede și-au întregit componența prin sosirea toboșarului Simon Gilbert, adus prin intermediul fostului lor impresar, Ricky Gervais. Ambii lucrau la University of London Union. După audiția unui demo, și realizarea faptului că formația avea nevoie de un baterist, Gilbert a solicitat o audiție. În jurul anului 1991, Anderson și Frischmann se
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
iunie 1990, Suede și-au întregit componența prin sosirea toboșarului Simon Gilbert, adus prin intermediul fostului lor impresar, Ricky Gervais. Ambii lucrau la University of London Union. După audiția unui demo, și realizarea faptului că formația avea nevoie de un baterist, Gilbert a solicitat o audiție. În jurul anului 1991, Anderson și Frischmann se despărțiseră, iar Frischmann începuse să se întâlnească cu Damon Albarn, solistul formației Blur. Frischmann a sperat că formația va putea face față situației. Nu a fost însă cazul, lucrurile
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
o trupă căreia nu îi era teamă să se desincronizeze de restul. Experimentele lor muzicale au dus însă în cele din urmă la despărțirea de Butler. Formația înregistra adesea cântece foarte lungi, iar Osman a mărturisit că el, Anderson și Gilbert credeau adesea că aceste piese nu erau altceva decât modalități prin care Butler încerca să îi enerveze. Anderson și-a amintit că Butler și restul trupei au înregistrat în mare parte separat. Chitaristul a sfârșit prin a se certa cu
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
pot fi de folos, aș reprezenta un plus de calitate.” „Asta le-a plăcut”, rememora Oakes câțiva ani mai târziu. „Nu le spuneam 'Vă rog să mă lăsați să cânt în Suede'. Le spuneam 'Luați-mă sau lăsați-mă'.” Simon Gilbert a crezut inițial că demo-ul trimis de Oakes era un demo vechi Suede de care el uitase. Oakes și-a dat seama din timpul primei audiții că a fost acceptat, chiar dacă decizia oficială i-a fost comunicată de abia o
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
1994 până în 1995, Suede au luat o pauză pentru a începe lucrul la cel de-al treilea album de studio. "vezi articolul Coming Up" În ianuarie 1996, Suede au cooptat un nou membru, Neil Codling, care era văr cu Simon Gilbert, și care cânta la claviatură și la chitară. Prima sa apariție alături de formație a fost în cadrul unui concert organizat pentru membrii fanclubului oficial, la Hanover Grand, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante apariții live ale
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
nou. „Va fi un singur concert”, a explicat el. Formația urma să cânte la Royal Albert Hall, în Londra, în cadrul unui concert caritabil organizat de Teenage Cancer Trust, în formula Brett Anderson, Richard Oakes, Neil Codling, Mat Osman și Simon Gilbert. În ciuda faptului că reunirea trebuia să dureze o singură seară, Anderson a refuzat să confirme acest fapt atunci când a fost chestionat în acest sens de postul de radio german MotorFM. Trupa a programat ulterior două concerte „de încălzire” înaintea spectacolului
Suede () [Corola-website/Science/315093_a_316422]
-
celor mai bune single-uri din anii '90. „Stay Together” nu a fost inclus pe albumul "Dog Man Star", și este ultimul single pe care trupa l-a lansat alături de chitaristul Bernard Butler. Conform unei note din jurnalul lui Simon Gilbert, Butler a obiectat în privința versurilor piesei „Stay Together”, găsind că au o tentă pedofilă, și a criticat și versurile piesei „The Living Dead”, spunând „Am compus piesa asta atât de frumoasă și e un cântec mizerabil despre drogați.” La acea
Stay Together () [Corola-website/Science/315174_a_316503]
-
și-a ales numele Suede, și a pornit în căutarea unui toboșar. După perioade scurte de colaborare cu Justin Welch, respectiv cu Mike Joyce (fostul toboșar The Smiths), Suede și-au întregit componența în iunie 1990 prin sosirea toboșarului Simon Gilbert. Cam pe atunci, Frischmann l-a părăsit pe Anderson pentru Damon Albarn, liderul Blur, o altă formație care avea să fie reprezentativă pentru scena britpop. Frischmann a fost în cele din urmă dată afară din Suede, pe motiv că lipsea
Brett Anderson () [Corola-website/Science/315218_a_316547]
-
și înainte, Drake a refuzat să participe la promovarea albumului, dar la insistențele lui Boyd, vechiul său prieten, a acceptat să dea un interviu revistei "Sounds Magazine" în martie 1971. Este singurul interviu publicat al lui Nick Drake, iar Jerry Gilbert, cel care i-a luat interviul, a spus ulterior că Drake a trebuit să fie tras de limbă ca să spună câte ceva, și nu s-a uitat niciodată direct în ochii lui. Deziluzionat, și convins că nu va mai putea compune
Nick Drake () [Corola-website/Science/316100_a_317429]
-
chitaristul trupei Deep Purple. Satriani a colaborat de asemenea cu o gamă largă de chitariști aparținând mai multor genuri muzicale cum ar fi Steve Vai, John Petrucci, Eric Johnson, Larry LaLonde, Yngwie Malmsteen, Brian May, Patrick Rondat, Andy Timmons, Paul Gilbert, Adrian Legg și Robert Fripp în cadrul turneelor anuale G3. Satriani este puternic influențat de simboluri ale muzicii că Jimi Hendrix, Eric Clapton, Jimmy Page și Jeff Beck. Din 1988 Satriani folosește chitară Ibanez JS Series, vândută în număr mare în
Joe Satriani () [Corola-website/Science/316118_a_317447]
-
cu Satriani că singurul membru permanent. Pe langă Vai și Johnson, alți chitariști de renume internațional au contribuit la acest proiect: Yngwie Malmsteen, John Petrucci, Kenny Wayne Shepherd, Robert Fripp, Andy Timmons, Uli Jon Roth, Michael Schenker, Adrian Legg, Paul Gilbert, Steve Morse și Steve Lukather. În anul 1998 Satriani lansează albumul "Crystal Planet", urmat de albumul "Engines of creation". În 2002 Satriani lansează albumul "Strânge beautiful music" iar în 2004 albumul "Is there love în space?". În Mai 2005, Satriani
Joe Satriani () [Corola-website/Science/316118_a_317447]
-
aprobat la operă. Unele lucrări (de exemplu, de Leonard Bernstein și Stephen Sondheim) au fost produse și ca "teatru muzical" și ca "opere". În mod similar, unele operete mai vechi sau upere mai ușoare (cum sunt "Pirații din Penzance" de Gilbert și Sullivan) au fost făcute ca producții moderne sau adaptări și sunt considerate muzicaluri. Sondheim a spus: Cred că atunci când o piesă este jucată pe Broadway este un muzical, iar când este jucată într-o clădire a teatrului de operă
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
spectacole. Acest record nu a fost egalat pe scena muzicală până la Primul Război Mondial, însă teatrul muzical a depășit în curând cifra de 500 de spectacole în Londra, mai ales prin seria de mai mult de doisprezece spectacole făcute de Gilbert și Sullivan, fiind spectacole de mare succes, opere comice, inclusiv "H.M.S. Pinafore" în 1878 și "Mikado" în 1885. "The Carilonurile din Normandia", 1878 (adaptată după "Clopotele lui Corneville" din franceză), care a avut 705 spectacole în Londra, întrecând piesele lui
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
și Sullivan, fiind spectacole de mare succes, opere comice, inclusiv "H.M.S. Pinafore" în 1878 și "Mikado" în 1885. "The Carilonurile din Normandia", 1878 (adaptată după "Clopotele lui Corneville" din franceză), care a avut 705 spectacole în Londra, întrecând piesele lui Gilbert și Sullivan. Recordul acesta nu a fost depășit de nicio altă piesă de teatru muzical până la spectacolul de mare succes care a depășit în 1886 recordul, făcut de Alfred Cellier și B. C. Stephenson, cu titlul "Dorotea" (un spectacol aflat
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
secolul al XIX-lea și au atras spectatori mai degrabă abătuți, care căutau distracții. "O călătorie în Chinatown" (1891) de Charles Hoyt a fost campion multă vreme pe Broadway (până la "Irene" în 1919), având 657 spectacole. Operele comice ale lui Gilbert și Sullivan au fost plagiate și imitate în New York de producții ca "Robin Hood" (1891) de Reginald de Koven și "El Capitan" (1896) de John Philip Sousa. "O călătorie la Coontown" (1898) a fost prima comedie muzicală produsă și interpretată
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
operetă, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au fost Jacques Offenbach și Johann Strauss II (de obicei interpretate alături de traduceri de proastă calitate, în Londra și New York). În Anglia, în anii 1870 și 1880, W. S. Gilbert și Arthur Sullivan au creat o alternativă mai acceptabilă a operetei franceze, numită operă comică britanică. Deși muzicalurile britanice și americane din anii 1890 și primii câțiva ani ai secolului XX au îndepărtat efectiv opereta și opera comică de pe scenă
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
Naughty Marietta (operetă)" (Marieta cea neastâmpărată) (1910)). Acestor compozitori de operetă li s-au alăturat compozitorii și libretiștii britanici și americani din anii 1910, inclusiv P. G. Wodehouse, Guy Bolton și Harry B. Smith (spectacolele "Prințesa teatrului"). Urmând modelul lui Gilbert și Sullivan, ei au pavat drumul pentru munca de mai târziu a lui Jerome Kern, arătând că un muzical poate combina divertisment ușor, de succes, dar și continuitatea dintre povestire și cântece. Câștigătorul acestei competiții între operetă și muzicaluri a
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
("The Vampire Diaries") este un serial american de televiziune pentru adolescenți, creat și dezvoltat de Kevin Williamson și Julie Plec, bazat pe românele omonime ale scriitoarei L.J. Smith. Serialul urmărește viața Elenei Gilbert (Nina Dobrev), care se îndrăgostește de vampirul Ștefan Salvatore (Paul Wesley). Curând fratele mai mare a lui Ștefan, Damon (Ian Somerhalder), intervine în viața celor doi, îndragostindu-se de Elenă. Serialul a avut premiera pe postul de televiziune CW în septembrie
Jurnalele vampirilor () [Corola-website/Science/321105_a_322434]
-
debutat la 11 octombrie 2012 iar sfîrșitul sezonului a avut loc la 16 mai 2013.La 11 februarie 2013, The CW a prelungit serialul pentru al V-lea sezon care a început în toamna anului 2013. Serialul urmărește viața Elenei Gilbert (Nina Dobrev), o liceana de 17 ani, care se îndrăgostește de vampirul Ștefan Salvatore (Paul Wesley), el având 162 de ani. Relația lor se complică din momentul în care își face apariția vampirul Damon Salvatore , fratele lui Ștefan, acesta revenit
Jurnalele vampirilor () [Corola-website/Science/321105_a_322434]
-
de la mijlocul secolului XVII, de migranți din New England. Alte povești se petrec în paralel, în jurul altor locuitori ai orașului, cum ar fi fratele mai mic al Elenei, care mai târziu se dovește a fi vărul biologic al acesteia, Jeremy Gilbert, interpretat de Steve R. McQueen, cea mai bună prietenă a Elenei, vrăjitoarea Bonnie Bennett, interpretată de Katerina Graham, Caroline Forbes, intepretată de Candice Accola, o altă prietena a celor două, care, ulterior devine vampir. Alături de aceste personaje mai apar Matt
Jurnalele vampirilor () [Corola-website/Science/321105_a_322434]
-
aceste personaje mai apar Matt Donovan, intepretat de Zach Roerig, fostul iubit al Elenei, și unul dintre descendenții familiei fondatoare a orașului, Tyler Lockwood care devine vârcolac, interpretat de Michael Trevino. Cei care conduc orașul sunt descendenții familiior fondatoare, Salvatore, Gilbert, Fell, Forbes și Lockwood. Consiliul se numește Founders Council- Consiliul Membrilor Fondatori. Aceștia păzesc orașul de ființe supranaturale, cum ar fi vampirii, vârcolacii, fantomele,vrăjitoarele și hibrizii,care sunt niște creaturi jumătate vampir,jumătate vârcolac. Caroline se îndrăgostește de vircolacul
Jurnalele vampirilor () [Corola-website/Science/321105_a_322434]
-
el vrea să se sacrifice pentru a salva alți vircolaci. Chiar dacă serialul e bazat pe românele omonime ale lui L. J. Smith, multe dintre personaje au fost schimbate, la fel și acțiunea e adaptată. Nina Dobrev o interpretează pe Elenă Gilbert, eroina serialului și a cărții, dar și pe Katherine Pierce sau Katerina Petrova, principalul personaj negativ. Paul Wesley îl interpretează pe vampirul Ștefan Salvatore, un vampir care inca și-a păstrat calitățile umane,și ar face ori ce să o
Jurnalele vampirilor () [Corola-website/Science/321105_a_322434]