2,506 matches
-
mai avu putere să lovească. Mâna îi era moale și simți cum i se scurge toată puterea din el și înțelese că dacă nu fuge e pierdut. Se aruncă spre ușă, îl lovi pe Mînă-mică și-l răsturnă. Frica îl gonea cu sângele cttrgînd din el. Dădu la o parte curvele, care se înghesuiau pe scări, trânti țambalul lui Dumitru și alergă pe poartă spre câmpul Mandravelei. Pe drum își rupse o mânecă de la cămașă și se legă cum putu la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-o! a strigat, c-o mai iubea încă. Las-o! Bozoncea a dat să-l lovească și pe el, dar șutul s-a ferit cu dibăcie și 1-a potolit. Piele a cărat-o pe Didina în casă și-a gonit lumea strânsă pe la porți: - Hai, ușcheală, fiecare la casa lui, că nu-i panoramă! Și-a poruncit lăutarilor să cânte mai departe. Țiganii nu mai puteau. Au fugit unul câte unul... Mînă-mică a aprins focul, a șters sângele de pe dușumele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rai! " gândi ea - "voi sta aici puțin". Ea merse-nainte prin iarba care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
voi sta aici până sara"... Ea merse-nainte prin iarba care-i gâdila, mirositoare și caldă corpul ei, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă caldă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocali, gonită de fluturi și de albine... Era nebună ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, încît în acea insulă ferice începuse a-nnopta, ea se reîntoarse pe calea pe care venise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se deschise ochilor ei... D-zeule! ce rai! gândi ea. Ea merse-nainte prin iarbă, care, mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil, rătăcind într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se înclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rai! gândi ea - voi sta aici puțin. Ea merse-nainte prin iarbă, care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul, s-arunca, în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil rătăcit [rătăcind] într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochii și să-ți închipuiești ce vrei... Sună, mereu sună sunetele, când picură, când cad în valuri spumegânde parecă, și din valurile acelea răsar capete încununate... blonde, oacheșe... Marie!... E! iar?... Și tocmai de - asta am venit aci, s-o gonesc din minte... s-o uit... S-o uit, da!... Prea e frumoasă... Ochii atât de copilărești, atât de strălucitori... atât de blânzi... pentru toți. Ei și? Nu e lumea plină de femei? Plină, da, cum e plină de măști, cum
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
La xe "Botoșani"Botoșani, șeful oficiului de plasare a spus unei solicitante evreice: „Ce să te mai plasez, voi oricum o să plecați În xe "Palestina"Palestina!”. Comentariul femeii, ce reflecta reacția interioară la astfel de atacuri antisemite, a fost: „Ne gonește de aici”3. În unele Întreprinderi, cum este RATA (Regia Autonomă de Transport cu Autobuze), s-a decis În 1950 că nu vor fi primiți salariați evrei 4. Multe dintre aceste acțiuni sunt rezultatul Îmbinării unor inițiative locale cu o
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
minciuna. Riscul de fraudă În auditul financiar 24 „Dar pofta de câștiguri Pe mulți bărbați Îi duce adesea la pieire... Căci nicio rânduială n-a dat un rod În lume Așa de rău ca banul: el pustiește-orașe Pe oameni Îi gonește din casă: el Învață Pe cei curați la suflet să-și Îndrepteze mintea Spre fapte rușinoase. Tot banul e acela Ce-a arătat la oameni puterea vicleniei, Și pentru orice faptă - nimica sfânt să n-aibă.” (Sofocle - Antigona, În traducere
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
armonie, un „ce melodios”, glasul ca un „imn misterios” (auzit „În depărtare” căci poetul percepe totul de la distanță, evită apropierea, intimitatea cu obiectul erotic), apoi: dulceața, tinerețea, blîndețea, eleganța, „flacăra privirei”, „grația zîmbirei” și, În fine, posibilitatea femeii de a goni din preajma-i durerea (Frumusețea). Femeia care unește aceste calități are dreptul la „numire”, dar, ca și divinitatea, ea nu se poate numi decît prin ea Însăși. Poetul Îi spune, printr-o imagine, „icoană-a fericirii”. Alte referințe sînt tot atît
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ah, iată iubirea mare Ce fel de răsplătiri are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se jelește și contestă o aspilă otrăvită În niște versuri sprintene: „Ani carii Îi trăiai Împreună cu mine, Nu crez și acum să-i ai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
otrăvită În niște versuri sprintene: „Ani carii Îi trăiai Împreună cu mine, Nu crez și acum să-i ai Tot cu același bine. Nu zic că ședeai pe bani Și umblai cu călească, Sau te slujeai de țigani, Muștele să-ți gonească: Nu. Căci eu singur am fost Cu dragoste la toate, Bărbat, slugă și rob prost Slujindu-ți cît să poate. Iar tu doamnă te numeai Ș-a casii stăpîna, Orce doreai și pofteai, Îți era și În mîna. Care dar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fusese creat, ci moartea. Uneori nici cel mai înțelept dinte noi nu înțelege căile Domnului sau ale Răului. Tot aici jos după două săptămăni: Noul Ștefan se trezi exact atunci cănd soarele își închise pleoapa speriat de noaptea pustie ce gonea prin răsuflarea sa, nori de portocală săngerii. Încet își despărți genele din dulcea lor îmbrățișare. Credea că îl va găsi pe ieșirea în etern Lucas alături dar nu. Judecănd după poza de pe noptieră se afla în camera lui Ștefan. Adevăratul
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
în jurul ei dorința de a fi posedată, tot așa cum te duce gândul la rai. Gândurile i se încurcaseră și-l zăpăciseră, să se vâre în raționamente atât de complicate îi dădea o stare de iritare care se risipea doar atunci când gonea cu sufletul la gură până la râu sau până la stejarul cel mare de pe prima colină. Lăsă deoparte bazaconiile șovăielilor și-i ceru preotului să-i citească încă o poezie. Se lăsă purtat de sunetul cuvintelor, de dulcea curgere a imaginilor și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dădeau asigurări că oaspeții fuseseră aleși cu grijă, drept care Tommaso putea să vorbească fără ocolișuri. Într-o dimineață m-am trezit împresurat de o turmă de porci, grohăiau și se împingeau, intrigați poate de prezența mea. Nu, nu i-am gonit, i-am mângâiat pe rând, păreau a se întrece în a se apropia de mine și a-și lua porția de afecțiune. Doamnele erau nerăbdătoare și curioase să știe ce mâncase în timpul călătoriei lui pe jos. Sigur, n-am mâncat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pe Tommaso din acele convorbiri. După care, închise din nou ochii. Seceta, fiule, nu iartă pe nimeni. E vina genovezilor care i-au omorât pe toți evreii, iar bogăția a murit odată cu ei. Nu, e vina sicilienilor care i-au gonit pe evrei din insulă și chiar și din Calabria. Era de-ajuns să ațipească o clipă, că creierul său se și punea în mișcare, continuând derularea amintirilor. Perceptorii imperiali coborau de pe cai în fața ușilor celor sărmani: A căzut grindina trei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de prieteni: gândacii dorm cu mine, își aleg un loc unde să se aciuiască, să-și facă cuib: unii în păr, alții la subsori, alții în urechi, iar alții între degetele de la picioare. Ar sluji la ceva dacă i-aș goni? O să se-ntoarcă, să scape și ei de răutatea gărzilor regale. Nu te văd deloc răpănos și nici măcar cu o umbră nu aduci. Dimpotrivă, mi se pare că te-ai îngrășat. Nu e destul spațiu ca să mă mișc și eu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel. Dar nu umblă în stoluri, ca ciorile. Vine doar câte unul, de parcă îl cheamă cineva. Și nici nu-i e frică de mine. Îl gonesc, îl ușuiesc, dar nu pleacă. Doar când vrea el. Vine mai ales dimineața, după ce deschid porțile mari. — Păi, cine să-l cheme ? — Uite că nu știu. Că la ora aia sunt doar eu. Adică eu și statuia. Oftă, ca și cum și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privi în jos și abisul îi întoarse privirea. La fel și corbul care, rotindu-se fără speranță în jurul statuii, se așezase pe zid, la doi pași de el, și-și scutura aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai aproape, țopăind, dar, în cele din urmă, rămase nemișcată, cu aripile strânse, privind odată cu omul. Când umbrele lor se lungiră până în curtea interioară, flăcăul coborî, iar corbul își luă zborul. Cum gutuii urmau să înflorească mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-se pe marginea unei elipse, căci conturul avea două centre, câte unul pentru fiecare dintre cele două tărâmuri. La rândul lui, învățătorul știa că el va veni, atunci când șirul de nume nu-i va mai fi de ajuns pentru a goni duhurile nopții. Culegea rămășițele rămase de la viețile în dezordine ale locuitorilor orașului, lua asupra lui firimiturile de la mesele lor grăbite, cioburile oglinzilor, încă purtând chipurile răsfrânte, lucrurile vechi ale vremurilor neîntregite. Și astfel demonii se înmulțeau până într-o zi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se împotrivească deciziilor naturii. La început Gaittany clătină din cap teatral, exclamă artificios: "Săracul!" și un fel de indignare contra soartei: "Oh!", apoi cugetă că asemenea știri nu sunt de natură să favorizeze digestia și făcu toate sforțările să gonească fantoma lui Conțescu. Orchestra începea să cânte Valsul în la major de Brahms, și Gaittany, profitând de ocazie, încercă să zâmbească transcendental și să comenteze cu mâna tactul muzicii. "Minunat! se extazie el. Superb!" și căută să antreneze și pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la baza crucii. "Te pomenești, medită Ioanide, că fata nu mai are pe nimeni în familie, e aproape jumătate de secol de atunci. Dolfescu! Nume obscur, cine tresare oare la o asemenea împerechere de silabe? Mormântul este inutil." Ioanide își goni reflecțiile cu violență, ca să nu-i turbure încrederea profesională în valoarea operelor umane, și scoțând un plaivaz de tâmplar începu a face socoteli pe marginea lespezii mormântale. Își adună pe o coloană veniturile pe care le aștepta în campania de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu l-au dat afară, să-l îmbie, în fine, să se întoarcă acasă. Zadarnic luă fata pe Hagienuș de gât, acesta susținea mereu: - M-ați dat afară? Foarte bine! Am să spun la toată lumeacă copiii mei m-au gonit. Și, într-adevăr, Hagienuș spuse. Dintr-un sentiment de afectare ce nu era suficient de puternic și se combina repede cu plăcerea de a forma un obiect de interes și eventual a trage un profit, Hagienuș, când îl întreba cineva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-și asigura fericirea. Anume lecturi pedagogice înrîurise asupra moralului ei. Când văzu paturile copiilor, nepoata întrebă: . - De ce mai ții paturile, dacă copiii s-au dus la mamelelor? . - S-au dus provizoriu, până mă căsătoresc. Apoi îi readucacasă. Cum? Să-mi gonesc copiii? Ai avea inimă să mă lași să comit această crimă? . - Nu văd ce crimă ar fi, din moment ce ei stau mult maibine la mamele lor. Pentru mine ar fi niște copii vitregi. . - Vasăzică, nu-i iubești? . - N-am vrut deloc
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că va avea și că va voi să aibă. Mi-a și spus. Nu s-ar simți bine în casă goală, ăsta e spiritul familiei. Pe ceilalți n-are să-i suporte. Tată-său, care a mai fost însurat, și-a gonit copiii făcuți cu prima nevastă. Își râdea madam Conțescu de Gonzalv? Deloc. Nu-și putu ascunde un zâmbet, totuși povesti aceste fapte, perfect adevărate și care n-aveau în ele nimic anormal, dat fiind mediul în care se petreceau. Nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]