KorAP: Find »[drukola/base=grăbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...599 >

14,967 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

mine și iubește-mă și de acum înainte. Dacă am să pot, am să trec pe la tine mâine la ora obișnuită. Dacă nu pot veni, o să te sun cam pe la aceeași oră. M. Am încheiat scrisoarea și am pus-o grăbit în buzunar. Antonia și Rosemary coborau scările, încercând să vorbească amândouă deodată. — Și întreaga clădire are încălzire centrală pe păcură, spunea Antonia. M-am ridicat de la biroul Carlton House la care stăteam și m-am îndreptat spre șemineu. Era după-amiaza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
de praful bătăliei, înfruntând doi suverani și gata, la nevoie, să îi supună pe amândoi voinței lui. Imaginea n-a durat decât o secundă. Antonia sări în picioare și se apropie cu urări de bun venit. Palmer începu să aprindă grăbit lămpile. Honor Klein își îndreptă atenția spre Antonia, răspunzând pe îndelete întrebărilor ei despre călătorie și ceață, într-o manieră care mi se păru, în sfârșit, prin meticulozitate, foarte nemțească. 9 Mă durea capul înfernal. Plecasem de la ei devreme, refuzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
sacrilegiu benefic. Tu mă aduci cu picioarele pe pământ. Totdeauna ai făcut asta pentru mine. I-am luat mâna și i-am pus-o pe papagalul de Meissen. Ne-am privit în ochi. Georgie își retrase mâna. Apoi își trecu grăbit mâna peste toate obiectele de pe poliță. I-am luat din nou mâna. Era plină de praf. I-am sărutat palma și mi-am ridicat ochii spre ea. Mi-am dat seama că e pe punctul de a izbucni în lacrimi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
care păstrasem secretul relației cu Georgie. De înțelegere nici nu putea fi vorba, și de fapt, în clipa aceea, îmi doream cu ardoare să nu fiu înțeles. — Ba are importanță, Martin, chiar foarte mare importanță, spuse Palmer. Noi nu ne grăbim. Putem să vorbim despre asta cât e ziua de lungă, dacă e nevoie. Da, dar eu nu pot, am replicat. Ce vreți să știți? Georgie are douăzeci și șase de ani. E asistentă la London School of Economics. Legătura noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
pătrundea până aici. Zona era cufundată în tăcerea bolnăvicioasă a ceții atotstăpânitoare. Noaptea londoneză uriașă se strângea în jurul meu ca o temniță rece în care umezeala se târa și se încolăcea, estompând zgomotul pașilor mei fără ecou. M-am apropiat grăbit de ușă și am intrat în holul cald, cu miros proaspăt. Stătusem mult la Georgie. Trecuse deja de ora zece. În hol și pe palierul din capul scărilor lumina era aprinsă. Am ascultat. Nu se auzeau glasuri. M-am apropiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
strecurase înăuntru. Una dintre lumânări începuse să pâlpâie și flacăra se stinse sfârâind în ceara topită. Văzând cum dispare, m-a cuprins frica, apoi m-am întrebat dacă identificam corect acel ceva care-mi apăsa inima. Tare v-ați mai grăbit să mă aduceți în fața justiției, i-am spus lui Honor Klein. Ea a continuat să privească în lumina lumânărilor și a zâmbit abia perceptibil. — A fost chiar așa de rău? — Nu știu, bănuiesc că da, am răspuns. În ziua de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
eu m-am așezat pe jos. Aveam o durere de cap îngrozitoare, prin aceasta capul meu dându-mi de știre că există. Ea și-a îndreptat haina și apoi, fără să se uite la mine și tot fără să se grăbească, a pornit în sus pe scări. Am rămas nemișcat câteva clipe, complet năucit. Apoi, ținându-mă cu mâinile de cap, care părea gata să plesnească, m-am ridicat tremurând. Am urcat treptele și am ajuns în hol. Ușa de la intrare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
acum că era de datoria mea să examinez situația îndeaproape, oricare ar fi costurile pe care le-ar presupune acest demers. Mi se sugerase că, în ciuda aparențelor, Antonia și Palmer erau destul de nehotărâți. Un lucru era sigur: reacția mea promptă grăbise stabilizarea legăturii lor; și, formulând acest gând, m-am întrebat dacă nu cumva rolul meu se va schimba și dacă, după ce atinsesem un maximum, după cum se exprimase Palmer, nu aveam să intru de acum încolo într-un declin remarcabil. Regretam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
acoperea pietrele pavajului. Când am ajuns-o din urmă i-am prins mâna și am strâns-o lângă mine să o încălzesc puțin, dar mâna rămase rece și fără vlagă. Ea mergea ceva mai repede decât mine și, deși mă grăbeam, era mereu în fața mea. Își ținea fața întoarsă în partea cealaltă, dar îi vedeam picăturile de apă formate pe părul scurt și negru care arăta ca o bonetă ponosită împodobită cu pietre prețioase. Gheața de pe pavaj era acum mai groasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
într-o manieră lejeră, fără a i se da prea multă importanță, iar tranzacția se încheie aproape pe nesimțite, într-atât de puțin par a fi fost abordate aspectele comerciale vulgare. Totuși, asemenea metode cer timp, iar Mytten nu se grăbea niciodată. Absența lui nu mă supăra. Din când în când domnișoara Seelhaft ridica ochii și se asigura că sunt bine. Atât ea cât și domnișoara Hernshaw, care și de data asta erau la curent cu situația mea înainte de a le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mi-am dat seama că scena de la Cambridge era ceva încă activ și aproape intangibil în imaginația mea, ceva neasimilat și primejdios. Am închis ochii și am revăzut ceea ce văzusem atunci. La ușă se auzi un zgomot și Antonia intră grăbită în cameră. Am sărit în picioare, oarecum speriat de apariția ei dar și cu un sentiment de ușurare. M-am dus grăbit spre ea, am prins-o de umeri și am scuturat-o zdravăn. Ea râse de gestul meu, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Am închis ochii și am revăzut ceea ce văzusem atunci. La ușă se auzi un zgomot și Antonia intră grăbită în cameră. Am sărit în picioare, oarecum speriat de apariția ei dar și cu un sentiment de ușurare. M-am dus grăbit spre ea, am prins-o de umeri și am scuturat-o zdravăn. Ea râse de gestul meu, își scoase pălăria și haina și le aruncă pe un scaun. Era într-o stare euforică, parcă era beată. Am privit-o lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

ton mai strident. Filmul putea să Înceapă. — Ceai cu gheață? Ajunsă lângă chiuvetă, Else Oloaga făcea echilibristică cu paharele și ceștile de porțelan. Cu ceva timp În urmă Stegemann instala frigidere În foaier. (În timp ce colega mea stă cu spatele la mine, mă grăbesc să adaug că Justus Stegemann este proprietarul cinematografului Apollo. Ca tip, este prusacul pur-sânge: punctual și Înțepat, cu o voce ascuțită, care se schimbă deseori, o mustață mică, Îngrijită și niște mișcări agitate, neterminate - ca și când n-ar fi știut cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
sus pe stradă tramvaiul o luă spre stânga unde a fost Întâmpinat de un seamăn de-al său, care purta aceeași Încărcătură de lumini palide. Cel din urmă opri chiar În fața mea, eliberând șase oameni. Doi dintre ei o luară grăbiți către un restaurant din Rheinland, cunoscut mai ales datorită lui Jolly, un artist al foamei pe jumătate gol, care trăiește pe apă minerală și țigări și stă Într-un cub de sticlă fără să facă nimic. M-am Întors pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-i maică-mii despre asta aș fi putut s-o fac să-mi răspundă. Poate că ar trebui să-i spun adevărul: ce-mi spusese Willy Fischl despre inexistență? Și ce adăugase Erwin Winkler, pur și simplu pentru edificarea mea, grăbindu-se să sublinieze că numele desemna un personaj cu cocoașă, cu buze umede și un nas cărnos, care fusese Închis Într-un dulap și care se ocupa de bufonul curții când acesta avea liber, Își turna câte-un șnaps și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ceva și am Început să studiez modelul de pe rama chinezească, dându-mi brusc seama unde mă aflu. Trecură câteva momente, apoi Dora se uită la ceas și Își trase lent mănușile. — E șase și un sfert deja. Trebuie să ne grăbim dacă vrem să mai ajungem. Dar limbajul corpului Îmi comunica altceva. Se duse calmă până la cutia cu farduri și adăugă, pe un ton surprinzător de visător: — Dacă e să ne gândim, Anton, nu m-ar deranja un contraargument. Aranjându-și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
am recunoscut vag după poza de grup. Avea un păr blond Închis, tuns scurt și era Îmbrăcat impecabil. Totuși, avea ceva rigid și prea corect, de parcă ar fi fost decupat din carton. Observându-ne, Își Întoarse palmele În afară și grăbi pașii. Dora Îl Întâmpină În capul scărilor, rotindu-se cu el pe podeaua de marmură. Fiind Îmbrăcată În pantaloni și cu jacheta din Berchtesgaden, câteva secunde era să nu-i mai deosebesc. — Și acesta este Însoțitorul tău? — Anton, răspunse Dora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Într-o parte. Imaginea tremură, apoi apăru aceeași fetiță, de data aceasta, cu câțiva ani mai În vârstă. Avea cozi groase și mișcări ce trădau multă Încredere. Zâmbi cu toată fața - chiar și cu dinții; o privire poznașă - apoi se grăbi pe coridor, cu un morman de farfurii În mâini, presupun, spre ceva ce am presupus că sunt o mulțime de voci din spatele ușii. Mi-am imaginat sunetul saboților ei clămpănind pe podeaua din lemn, apoi ușa fu deschisă de băiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Într-un set În stil studențesc, inclusiv cu puloverul de culoarea vaniliei, cu marginile În dungi pe care l-am simțit În mână chiar vinerea trecută. În timp ce mă dezbrăcam, ea dispăru În dormitor. O auzeam trăgând sertarele, dar nu mă grăbeam deloc. Apartamentul era călduros - În sfârșit sosise primăvara - și cum stăteam gol În Întunericul misterios, simțeam cum mă cuprinde o fericire minunată, Încărcată de furtuni mute. Preșul Împletit din hol scârțâia plăcut sub picioare; cineva umbla cu pași greoi În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
mână. — Spuneți-mi exact cum s-am Întâmplat sugeră Într-un final din spatele mâinilor Împreunate. Cum s-a Întâmplat? Chiar, cum s-a Întâmplat? I-am studiat din nou Încheieturile și de data aceasta mi-am dat seama că mă grăbeam mai tare decât aș fi crezut. — Mă scuzați, doctore. Mă tem că trebuie să plec. Mă așteaptă Apollo. Zâmbind trist, Karp se uită la ceas. — Credeți-mă, domnule: e indicat să nu aveți probleme cu Karla Manetti. — Îmi sugerați să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Ăsta e mai de Doamne-ajută. Am apucat stiloul cu care scriu aceste rânduri. Apoi i-am explicat că ascunsesem banii Împrumutați de la drăguța de Ludmila În chiloți, și l-am Întrebat din nou dacă totul a decurs bine. — Nu te grăbi. Apucându-mă de bărbie, Anton Îmi răsuci maxilarul Într-o parte și alta. Îl Îngrijora mai ales ochiul vânăt. — Cu ăsta n-aveai cum să vezi cine a fost. — Au. Nu, nici vorbă. Mi-am retras fața și i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
să fie Îngropat În Kolberg, În ciuda celor Întâmplate aici? Lângă mine stătea un bărbat transpirat, Îmbrăcat cu o cămașă fără guler, atât de lucioasă de jeg, Încât părea din mătase. Între picioare Îi tremura un sac de cartofi. Dacă se grăbea spre piață, Întârziase un pic, Îmi spuneam, În timp ce cartofii Își continuau micile tunete. Omul Își vârî o mână În buzunar; cu cealaltă, Încerca să-și curețe dinții cu o scobitoare care părea ridicol de minusculă În pumnul său vânjos. Patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
timp aerul cu instrumentul său grotesc. — Chestiunile legate de estetică apar Într-o lumină mai clară dacă sunt rezolvate cu metode biologice. Habar n-aveam despre ce vorbea, dar imediat ce Își mișcă foarfecele din nou (sunete nerăbdătoare, metalice), m-am grăbit să subliniez că sunt pe deplin mulțumit de natura mea estetică, așa cum este. De fapt, am adăugat, aveam de gând să mă bărbieresc, atâta tot. Oftând, domnul Kretschmer lăsă la o parte foarfecele și se duse la chiuvetă. Clătind un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
mă plezni peste obraji cu o afecțiune bine dozată. — Asta rezolvă problema? Bărbierul Îmi aruncă priviri pe furiș. Se Întinse din nou după foarfecele sale grotești și, despicând aerul, se Întrebă dacă nu doream totuși să... Nu, nu, m-am grăbit să-i mulțumesc, nu era nevoie de așa ceva. Ca să par mai convingător, i-am dat câțiva reichspfenning În plus și m-am Întors În stradă cu obrajii care mă usturau - căliți parcă de-un vânt de iarnă. Orologiul montat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
i-am dat câțiva reichspfenning În plus și m-am Întors În stradă cu obrajii care mă usturau - căliți parcă de-un vânt de iarnă. Orologiul montat pe fațada gării indica unsprezece și douăzeci de minute când am traversat scuarul, grăbindu-mă spre zidurile cărămizii dinspre est. Mi-am amintit prea târziu că Wickert mă rugase să nu folosesc intrarea principală, ci s-o iau de-a lungul șinelelor, până când ajung la o ușă laterală, care dădea chiar spre biroul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]