KorAP: Find »[drukola/base=hotărât & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...157 >

3,902 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

rămânem să dormim undeva. O, Doamne, un copil grăsuț a început să urle după jeleuri, și eu nu am așa ceva în cărucior. O întreb pe mama lui dacă nu cumva copilul ei ar vrea altceva, dar ea clatină din cap hotărâtă. Nu e de mirare că puștiul e așa de răsfățat. Trebuie să mă duc până la clasa întâi să văd dacă Snakely are jeleuri în căruciorul ei. Nu aștept cu nerăbdare momentul. Pe când mă îndrept spre clasa întâi, aproape că îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
un mare secret despre Adam. Și nu o s-o las să se întoarcă în camera ei de hotel până nu-l scot de la ea. Sub nici o formă. Și da, știu că probabil par nebună. —Bine, spun eu ridicând din umeri, hotărâtă să schimb tactica. Probabil nici nu e așa de interesant. —O, ba e. Își înclină capul într-o parte, dar refuză în continuare să-mi împărtășească secretul. Ce vrea? Bani? Îmi trec multe prin cap. Care o fi secretul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
lângă alta și între noi se așterne o tăcere mormântală. —Ești obosită? întreabă Amy în cele din urmă. Deloc, mint eu. Hai, termină-ți băutura și să mergem în alt bar. Ieșim din bar, și ea e îmbufnată, dar sunt hotărâtă să nu mă întorc la hotel. Dacă mă întorc, nu o să fac decât să stau întinsă pe patul dublu, gândindu-mă la Adam, și să mă chinui întrebându-mă care o fi marele secret. —Încotro? Amy sare de colo-colo pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
câteva clipe, de bucurie. Nu-mi vine să cred că vorbesc cu Adam la telefon, și îmi sugerează să mă mă duc să ne întâlnim. Nu mi se pare un tip îndrăgostit de altcineva. Altcineva, în afară de mine. —Mai vedem. Sunt hotărâtă să nu stabilesc nimic. N-are rost să mă grăbesc. În definitiv, cu doar câteva minute în urmă, nu eram sigură că o să mai primesc vreun semn de la Adam Kirrane vreodată. —Mi-aș dori să fiu acolo, zise. Da, sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
ochiului văd lista de deserturi. Prăjiturile cu brânză sunt fantastice. O să mă tot perpelesc hotărându-mă pe care să o aleg până mor. Ne așezăm și ne uităm pe meniu. Sunt atâtea opțiuni încât e aproape imposibil să te decizi. Hotărâtă să fiu cuminte, optez pentru o salată. De data asta pun un sos delicios, plin de calorii peste ea. Nu-mi pasă. Mi s-au dat papucii. Adam nu a sunat și merit un răsfăț. Comandăm o sticlă de vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
știu foarte sigur ce înțeleg prin asta, dar aș prefera să mor decât să bâjbâi fără hartă. Să nu mă înțelegeți greșit, nu e ca și cum aș avea totul plănuit. Nu sunt sigură încotro mă îndrept, dar cu toate astea sunt hotărâtă să ajung acolo. Când eram copil și mă simțeam tristă, mă gândeam mereu la înmormântarea mea. Mi-o închipuiam pe mama bocind chinuită de remușcări pentru toate lucrurile răutăcioase pe care mi le-a spus. Mi-o închipuiam și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
nu am remarcat până acum. Doamne, s-a întors. Lydia, vreau să spun. A fost rapidă. Ce mai fac băieții? întreb oarecum sarcastic. Mai trăiesc, sper. Fața Lydiei e neagră de supărare. Pare gata să omoare pe cineva. Ochii ei hotărâți, albaștri, scot scântei. Acum ce problemă mai are? Doamne, se spune că cea mai bună parte a zborului este că ai șansa să lucrezi cu atâția oameni diferiți, interesanți. Acum, totuși, cred că ar fi chiar drăguț să lucrezi cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

compasiune. Baftă. Sper să te simți bine. Lissy e singura persoană din lume care știe că nu-mi face nici o plăcere să Îmi văd părinții. Și nici măcar ea nu știe chiar tot. PATRU Dar În timp ce trenul gonește spre ei, sunt hotărâtă. De data asta o să fie mai bine. Zilele trecute m-am uitat la o emisiune de-a lui Cindy Blaine, despre fiice și mame care se reîntâlnesc după mult timp și a fost atât de emoționantă, că mi-au dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
fi. — Înțeleg, zic, mișcată. Iau cea mai apropiată felicitare, o deschid și Îmi cade efectiv fața. Bunicule ! Asta e de la Smith’s Electrical Maintenance, 1965. — Frank Smith a fost un om foarte cumsecade... Începe bunicul. Nu ! Arunc felicitarea, cu aer hotărât, pe jos. Asta merge la gunoi. Și nu ai nevoie nici de asta de la... Deschid următoarea felicitare. Southwestern Gas Supplies. Și n-ai ce face nici cu douăzeci de numere vechi din Punch. Le așez pe toate Într-o grămadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
să cad Într-un scaun. Zgâlțâită bine. — Emma, spune Jemima, cu ochii la pielița unei unghii. Nu vreau să te presez. Dar știi, nu, ce trebuie să faci ? — Ce anume ? — Să te răzbuni, firește ! Ridică privirea și mă fixează extrem de hotărâtă. Trebuie să-l faci să plătească. — O, nu. Lissy are o grimasă. Nu crezi că e destul de lipsit de demnitate să te răzbuni ? Nu e mai bine să se rupă pur și simplu de toată povestea asta ? — Ce rost are să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
facă asta ? răspunde Jemima. Ce-o să Învețe el din toată treaba asta ? O să-l facă să regrete amarnic faptul că te-a Întâlnit vreodată ? — Emma și cu mine am stabilit deja că vom păstra totul În limitele decenței, spune Lissy hotărâtă. „Să trăiești bine e cea mai bună răzbunare“. George Herbert. Jemima o fixează alb preț de câteva clipe. — Oricum, spune Într-un final, Întorcându-se spre mine. Aș fi foarte Încântată să te ajut. Te rog să-mi scuzi lipsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
brusc. Înșfacă clipboardul din mâna tipului și scrie clar, cu litere mari, sub numele meu, FĂRĂ PREJUDICII. Adică ? spun. — Adică „N-am să te iert niciodată, ești un nenorocit... dar păstrez florile.“ — Și că o să i-o plătești, adaugă Jemima hotărâtă. E una din diminețile acelea ireal de luminoase, cu aer proaspăt și Înțepător, care te fac să crezi că Londra e cu adevărat cel mai plăcut loc din lume În care te poți afla. În drumul de la stația de metrou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
În mai puțin de treizeci de secunde, au și dispărut. Nu-mi vine să cred că mi-au făcut una ca asta. — Deci, spune Jack, În clipa În care ușa se Închide În urma lor cu un ping. Îmi răsucesc scaunul hotărâtă, ca să nu-l văd. — Emma, te rog. Și mai hotărâtă, Îmi răsucesc din nou scaunul, până când stau cu fața fix la perete. Așa, să văd acum ce mai face. Singura problemă e că, din poziția asta, nu mai pot să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Nu-mi vine să cred că mi-au făcut una ca asta. — Deci, spune Jack, În clipa În care ușa se Închide În urma lor cu un ping. Îmi răsucesc scaunul hotărâtă, ca să nu-l văd. — Emma, te rog. Și mai hotărâtă, Îmi răsucesc din nou scaunul, până când stau cu fața fix la perete. Așa, să văd acum ce mai face. Singura problemă e că, din poziția asta, nu mai pot să-mi apuc ceașca de cappuccino. — Poftim. Mă Întorc și văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-i spun asta. Ar fi trebuit să-i spun... Nu. Nu te mai gândi la asta. Nu te mai gândi la el. S-a terminat. Când intru În bucătărie a doua zi dimineață să-mi fac un ceai, sunt extrem de hotărâtă. Din clipa asta, n-am să mă mai gândesc la Jack. Finito. Fin. The end. — OK. Am trei teorii. Lissy vine aproape gâfâind În ușa bucătăriei, În pijamale și cu blocnotesul În mână. — Poftim ? Ridic ochii absentă. — În legătură cu marele secret

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
surâs distant. Eu nu am absolut nici o legătură cu ele. Și, oricum probabil că nici n-aș Înțelege nimic, având În vedere că sunt atât de complicate, iar eu sunt chiar așa de grea de cap... Mă răsucesc pe călcâie hotărâtă și pornesc spre pietriș. — Îți datorez o explicație, cel puțin, aud glasul sec al lui Jack În urma mea. — Nu-mi datorezi nimic ! Ridic mândră bărbia. S-a terminat, Jack. Și ar fi cazul ca amândoi să... Au ! Dă-mi drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
fi devenit, brusc, o străină. Mă săgetează o durere cumplită În tot corpul și Închid ochii, pentru că pur și simplu nu sunt În stare să o suport. Dacă aș putea să dau timpul Înapoi... dacă aș fi fost puțin mai hotărâtă... dacă i-aș fi dat pe Jemima și pe prietenul ei afară În șuturi... dacă aș fi vorbit mai repede atunci când a apărut Jack... Dar n-am făcut-o. Iar acum e prea târziu. Un grup de invitați de la petrecere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

de Tom. Măcar atunci când o să apară Luke o să le pot dovedi în fine că se înșeală cumplit. În clipa în care mă gândesc la Luke, simt că mă cuprinde nervozitatea și respir încet și adânc, pentru a mă calma. Sunt hotărâtă ca de data asta să nu mă grăbesc să trag concluzii. O să încerc să am o atitudine deschisă și să văd ce spune. Și, dacă îmi spune că se mută la New York, atunci... o să rezolv situația. Cumva. Oricum. Nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
adevărat e ce se spune. Mă uit la el supărată. Ce vrea să zică? Că sunt genul care umblă cu vorba? Puțină bârfă la birou nu strică niciodată, zice Michael cu un surâs cald. Ține motoarele în funcțiune. — Categoric! spun hotărâtă. Sunt perfect de acord. Eu mereu îi spun lui Luke, ar trebui să fii interesat de oamenii care lucrează pentru tine. E ca atunci când dau eu sfaturi la emisiunea mea de la televizor. Nu poți doar să citești niște cifre, trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de hotărâre, care crește în clipa în care îmi întorc ochii spre el. — „Endwich - pentru că ne pasă“, zic. Urmează o tăcere lungă, încordată. Apoi, fără să mai zic nimic, deschid ușa și ies. În drum spre casă, mă simt extrem de hotărâtă. Am să‑i arăt eu lui. O să‑i arăt eu lui John Gavin. Și tuturor. Lumii întregi. Am să‑mi plătesc toate datoriile. Nu știu cum, dar am s‑o fac. Poate am să mă angajez part‑time ca. Sau am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
foarte tare de lucruri. Indiferent dacă e vorba de un șifonier din secolul optsprezece sau... aruncă o privire în catalog, o haină roz cu imprimeu de leopard. — De fapt, nu m‑am prea înnebunit niciodată după haina aia, îi zâmbesc hotărâtă. Și, oricum, nu asta e ideea. Vreau s‑o iau de la zero și cred - știu - că asta e cea mai bună cale de a o face. Îi surâd. Hai. Începem, ce zici? — Absolut. Bate ușor în pupitru și‑și ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

lopețile, biciurile, sticla, bâtele, gloanțele sau exploziile. Studiați rănile, acordați atenție gradului arsurii, straturilor de țesut infectat. Diferențelor de culoare a cărnii. Și formelor care vă aduc aminte de un trup infestat de viermi. * Are opt ani și e deja hotărâtă. Nu e clar dacă tatăl ei a dat-o afară din casă pe mama ei sau dacă mama ei a fugit de acasă. Oricum, fata nu mai are un cămin. Mama o ia cu ea pe fiică. Merg pe jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
sunt vizitatori. Când văd că se apropie silueta familiară, încerc să nu plâng. Este chipeș încă și e îmbrăcat în costumul meu prefearat, cel albastru. Însă în clipa în care mă zărește, își întoarce privirea. Situația e aiurea, dar sunt hotărâtă să încerc. Mă forțez să vorbesc, să îmi cer iertare. Îi zic că a fost o greșeală. Te-am așteptat. El nu vrea să audă. Mă întreabă ce caut aici. Nu mă recunosc, îi zic. Ce altceva mai pot spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
reușit, în sfârșit. Noutatea celebrității dospește. E bucuroasă la culme să fie recunoscută atunci când merge pe stradă. Îi plac interviurile, deși marile ziare nu se interesează încă de ea. Ele scriu articole despre Dan. Nu se dă bătută. E ferm hotărâtă să se transforme în egala lui Dan în toate privințele. Își oferă articolele ziarelor mici și acceptă invitații ca să țină discursuri în școli. Îi place la nebunie să pozeze pentru a fi fotografiată. Adoră flashurile, sunetul produs de țâcănitul aparatelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
fata merge la culcare cu același basm în care vede mereu lampionul albastru descris de Mao. Dorința de a se întâlni pe întuneric crește. Mao începe să-l trimită de-acolo pe paznic. Într-o seară, Lan Ping e ferm hotărâtă să nu fie ea cea care să ceară afecțiune. Îi urează noapte bună imediat după cină. Scoțând calul, el se oferă să o conducă o milă. Sunt tăcuți. Ea e supărată. Umblă zvonuri despre faptul că-mi petrec timpul singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]