1,908 matches
-
forțat la „baza materială a gospodăriei colective”, Victor cedase căruța cu cei doi cai și a fost „ales” În funcția de magazioner al GAC. Soarele, care În fiecare zi străbate de la răsărit la apus, un arc de cerc, rotindu-se implacabil pe firmament În jurul Pământului, așa cum mai toți pământenii cred, În pofida adevărului cosmic, s-a ridicat În vârful picioarelor și a privit ca peste gardul vecinului, o frumoasă parte a Văii Racovei. Poate cea mai frumoasă! Cu șesul ei Înverzit și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
-l Într-un mod necunoscut de Va, netezindu-și rochițica roz cu flori vișinii, iar el copleșit de Încă o neîmplinire greu de suportat! Soarele, care În fiecare zi străbate de la răsărit la apus un arc de cerc, rotindu-se implacabil pe firmament În jurul Pământului, așa cum mai toți pământenii cred, `n pofida adevărului cosmic, Își vedea tot mai rar și doar În răstimpuri mici-mici prietenul său cu ochi mari și căprui, doar În recreații și când acesta era la muncă. Astrul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
aceasta Îi spunea lui Victor: Numa’ tu cu bătăile tale ai nenorocit femeia și copchilu’ ista, pe care l-ai ologit pe viață! Și totuși, În fiecare zi, soarele străbate de la răsărit la apus un arc de cerc, rotindu-se implacabil pe firmament În jurul Pământului, așa cum mai toți pământenii cred, În pofida adevărului cosmic, viața merge Înainte, cu bune și rele, cu Împliniri și necazuri și În fiecare zi memoria, universul afectiv și gândurile sunt acaparate, populate și adesea copleșite de legiuni
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Gathe-le lui Zoroastru). După moarte, toate sufletele trebuie să treacă pe podul Kimvat sau Podul Hotărârii și al Dreptei Judecăți, unde fiecare este cântărit după gândirea, cuvintele și faptele sale. De remarcat însă că această judecată nu este finală, nici implacabilă, ci atunci când răul este eliminat, sufletele sunt adunate în cer. Conform zoroastrismului, credincioșii vor scăpa de soarta omenirii, care este imperfectă și destinată distrugerii și frigului, prin respectarea, încă din timpul vieții, a moralei călăuzitoare propovăduite de Zoroastru și rezumată
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
proiectat pe dimensiunea socialului, un model elitar al comunității artistice, așa cum Îl imaginează teoreticienii „artei pentru artă”. Principiile sale - enumerate de Sartre - scot dandysmul În afara legilor comune, ca o instituție ciudată și, În același timp, Îi prescriu niște legi noi, implacabile, cărora li se supun toți cei odată acceptați În interiorul castei: gratuitatea, parazitismul, solidaritatea mecanică, de grup, indiferența, fascinația morții. Dar, după cum vom vedea, legile dandysmului sunt mult mai numeroase și mai nuanțate. Iar istoria sa, câtuși de puțin Încremenită. Alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
făcând apologia satanică a răului, chiar a crimei. Pentru acești Înaintași În revoltă ai dandy-lor, granițele dintre bine și rău se abolesc, confuzia valorilor acționează ca o fatalitate, iar acel străvechi miltonian „Rău, fii binele meu!” are forța unei devize implacabile. Sunt Însă marii dandy niște autentici revoltați? Dacă ar fi să le dăm crezare lui Baudelaire, Wilde și Camus, da, pentru că În viziunea lor dandy-ul contestă toate palierele lumii. Întâi de toate, Însăși ordinea divină, prin dreptul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
în flăcări.) MACABEUS (Trăgând de hainele lui PARASCHIV, răsturnându-l pe jos.): Omoară-mă, omoară-mă! PARASCHIV (Ripostând, trăgându-se, urlând.): Vreau să ies, vreau să mă duc... (Se smulge și se repede spre scară.) MACABEUS ( Se ridică, uriaș, grotesc, implacabil; se repede spre PARASCHIV, stingând dintr-un gest și lumânarea de pe masă; îl trage pe PARASCHIV de picioare, îl ia pur și simplu în brațe și-l trântește în colțul încăperii.) Ai să fii al meu, sfințișorule... (Începe să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ca numărul răspunsurilor pe care le dăm. Totuși: ești atât de sigur că despre un bine făcut cu forța e vorba? Nu cumva oamenii - specia umană, cum le plăcea subteranilor să spună - sunt atrași obscur, dar irezistibil (ca să nu spun implacabil), de această religie politică, așa cum o numea, pe la finele deceniului patru al secolului trecut, Eric Voegelin, ori religie seculară, cum nuanța Raymond Aron, treizeci de ani mai târziu, singura care promite tot - egalitate, dreptate, bunăstare, siguranță socială, progres, solidaritate, fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lungit oleacă: nuuu... Dimpotrivă, „un glonț În frunte” Îl spusese cu o simplitate jucată, candidă și perversă, În același timp, pentru că anticipa șocul provocat interlocutorului și aglutina satisfacția că Îl pune În fața unei alternative pe cât de surprinzătoare, pe atât de implacabilă În naturalețea ei criminală. Probabil că tot dintr-o remanență culturală s-a născut și schimbarea de abordare a micului fragment de dialog la care mă oprisem, schimbare ce s-a dovedit decisivă. Am constatat că replica mea, aia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și minor. Pentru ca, ulterior, la revederea mentală a Întâmplărilor care jalonaseră ultimul nostru an de conviețuire pașnică, să sesizez fără efort numeroase indicii vizibile cu ochiul liber ale nenorocirii ce avea să vină. Și a venit. Calmă, aproape senină, dar implacabilă și fără Îndurare. Amestecarea pistolului meu (mă rog, să spunem că era pistolul meu) În uciderea japonezului terorizat de metafizica orologiilor ar fi trebuit să mă Îngrijoreze măcar, dacă nu să mă sperie. La fel Însă ca În cazul pseudoasasinării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
paravanului care ne despărțea, nu reușeam niciodată cu adevărat să profit de acest răgaz suplimentar pentru a adormi repede, În timp ce o crăpătură În Întuneric Încă mai reținea o frântură din mine În neant. În cele din urmă, se auzeau pași implacabili Înaintând greoi pe coridor și făcând să vibreze deznădăjduit pe etajera lui vreun obiect de sticlă, care Împărțise veghea cu mine. Acum a intrat În cameră. Un schimb alert de valori ale luminii mă anunță că lumânarea de pe noptiera ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
încâlcită socoteală al cărei rezultat îl știi dinainte - nul. Nici o posibilitate de eroare, nici o șansă de a reface vreun calcul, nici o cifră de schimbat, de măsluit. Nici măcar nu poți afla dacă a fost vreo fraudă, trișare pe undeva. Totul curge implacabil, liniștit, odihnitor. Socotitorul nu a trișat. Îmi plac astfel de inutile contemplări de sine. Poate fi, într-un fel, și o temă literară. Pe măsura mea: superficial, fără complicații metafizice, fără angoase, doar cu un surâs înțelegător. S-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru ce, n-a putut să-mi explice din ce cauză. Faptul că își aducea soția după el în sala de lectură fără ca ea să aibă permis i se părea o pură înscenare. Mai ales că el avea o explicație implacabilă: „Din gelozie, meștere, o car după mine. Sunt gelos. Io cu Shakespeare și ea cu marțafoii? Și mă mai ajută la traducere...“. Când se construia Aripa Nouă îmi plăcea - când plecam, pe înserat, de la Bibliotecă - să trec prin șantier. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de durerea fizică și teroarea fără margini pe care o simțeau În prezența acelei ființe demonice, de la care Întotdeauna te puteai aștepta la o acțiune și mai aberantă. Se hotărîse să-i oblige să Înainteze Împotriva acelui curent subtil și implacabil și erau conștienți că, atîta vreme cît mai aveau un singur strop de viață În ei, aveau să Înainteze, pentru că, atunci cînd amenințarea biciului cu va mai fi fost suficientă, Iguana Oberlus avea să inventeze o nouă pedeapsă prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din cerul artificial al paradisurilor nemiloase. Nimeni nu predică ratarea, dar revoluțiile, toate, sunt făcute pentru ratați, pentru cei ce știu că nu se mai pot minți pe sine - spre indignarea mic-burghezului. * „Ordinea“ neantului ar trebui să fie perfectă și implacabilă, ar trebui, prin urmare, ca intruziunea lui în mintea omului să poarte sugestii desăvârșite. Oroarea este însă că tot ce poate, ca prezență, este schizofrenia, boala spiri tuală. Prezența neantului, deci germenele schizofreniei, le purtăm cu toții în noi, dar nu
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Nu la întrebarea Ați votat în alb. În ceea ce-i privește pe ceilalți, cei care purtau pe conștiință vina infracțiunilor electorale, nu le-ar servi la nimic eventuale rezerve mentale de tip iezuit sau introspecții spiritualiste de tip zen, poligraful, implacabil, insensibil, ar denunța instantaneu falsitatea, fiind același lucru dacă ar nega că au votat în alb sau dacă ar afirma că au votat cu partidul cutare sau cutare. Se poate, în împrejurări favorabile, să supraviețuiești unei minciuni, dar nu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe această cale, niciodată nu va ieși din bocancii de simplu agent. Se concentră asupra șofatului și își jură lui însuși că nu va mai deschide gura decât ca să răspundă la întrebări. Exact atunci luă cuvântul comisarul, Vom fi duri, implacabili, nu vom folosi nici unul dintre trucurile clasice, ca acela, vechi și perimat, al polițistului rău care sperie și al polițistului simpatic care convinge, suntem un comando de operaționali, aici sentimentele nu contează, ne vom imagina că suntem mașini făcute pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și al responsabilității - și deci al păcatului inevitabil, căci tot făcutu-i vinovat, nu-i așa ? Trebuie să trecem însă prin acest purgatoriu pentru a lua măsura vieții, pentru a-i permite acesteia să meargă mai departe în contingentul ei implacabil. Și trebuie să o facem bine, cu toată dăruirea, pentru a ne scufunda apoi în suferință și a putea fi astfel demni de mîntuirea viitoare a senilității fericite. Recunosc, urăsc maturitatea ! Am evitat-o cît am putut, dar am încercat
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de pereții vieții. Cele mai multe destine sunt reglate de claxoanele celor din jur. E posibil ca omul să fi apărut în urma spargerii din greșeală a unor eprubete. Norocul poate fi izvorul cauzalității, dar și fratele geamăn al hazardului. În cazul destinului implacabil există și o împielițare cosmică.. Destinul este asemenea unui vulcan. Din când în când izbucnește distrugând monotonia. Destinul poate consta și în alunecarea pe o coajă de banană. Mă tem că nu există hazard nevinovat. Multe destine se frâng când
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ofensele istoriei. Spre unele limanuri numai muzica știe drumul. Poezia - acest rug al cuvintelor. Arta trebuie să caute nuferi. Chiar dacă, de regulă, găsește numai noroi. Arta încearcă să ne mângâie perisabilitatea. Măcar arta trebuie să se ia de piept cu implacabilul. Arta autentică înseamnă un tulburător concubinaj cu absolutul. Creatorii de artă știu că nu orice val de ceață devine curcubeu. În lumea artelor, insultele sunt preferabile tăcerii. Pentru a curta durabilul, arta trebuie să dialogheze cu esențialul. I - am savurat
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
praznic cât pot duce, nu cât pot mânca. În cazul delicvenților, inteligența ar putea fi o circumstanță agravantă. Răutatea debutează cu cenzurarea admirației. Comoditatea ne obligă să mizăm pe frivolitate. La noi, capra vecinului nu poate avea decât un destin implacabil. Pentru nesimțiți și ratarea este o voluptate. Morala se reduce uneori la o foarte exigentă poliție sentimentală. Toți impertinenții se proclamă învingători ai vieții. Parvenitului îi vine foarte greu să nu fie și snob. Se menține la mare preț mitul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Fecioară, sufletul meu, copilul meu este acum pușcăriaș. Ajută-mă, fă ceva ca să-mi salvezi copilul. Și tu, Sfîntă Maria, ai suferit chiar mai mult decît mine, L-ai văzut răstignit pe cruce și chinuit de vrăjmașii necredincioși... Timpul trece implacabil și Maria se împacă încet-încet cu o realitate crudă, dureroasă. Cînd s-a anunțat că șase ani vor sta închiși, Maria a mulțumit Sfintei Fecioare. Îl vedea pe Daniel supus probelor și canoanelor sortite martirilor aleși de Dumnezeu. Băiatul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
despre el. De fiecare dată cînd Încep să scriu Întîlnesc o rezistență inexplicabilă. Încerc senzația unei profanări, a violării unei zone interzise. El Însuși nu s-a dezvăluit nimănui niciodată. Nimeni nu știe exact ce se petrece În spatele acestei frunți implacabile ca fațada unei piramide. Nu are nici prieteni pentru că discreția lui exagerată refuză comunicarea noastră balcanică, zgomotoasă și sentimentală, fără de care nu se poate trăi În spațiul acesta răsăritean. Cu siguranță că face parte din altă familie, are vîrsta definitivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lungi În iarbă, printre arborii indiferenți. Se mira că suferă atât de mult. Profund străină de categoriile creștine ale mântuirii și harului, străină chiar și de noțiunea de libertate și de iertare, viziunea lui despre lume dobândea ceva mecanic și implacabil. Condițiile inițiale fiind date, se gândea el, și, fiind stabiliți parametrii rețelei de interacțiuni inițiale, evenimentele se desfășoară Într-un spațiu indiferent și gol; determinismul lor este ineluctabil. Ceea ce s-a Întâmplat trebuia să se Întâmple, nu se putea altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nici pe departe nu reușeam să fiu atât de lapidar și explicit ca Nică Grigoraș. Încercam să deslușesc oamenilor evoluția micii proprietăți, de la hectarele multe ale părinților la cele puține ale fiilor. Ce va rămîne nepoților? Divizarea era o lege implacabilă și, nu încape îndoială, o sărăcie progresivă îi amenința pe toți. Oamenii mă ascultau fără să răspundă. Ei știau una și bună: - Noi sîntem țărani. Cu ce să trăiască țăranul dacă nu din pămînt? Țăranul fără pămînt nu era țăran
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]