1,887 matches
-
fără să știe deloc a înota. În scurt timp, m-am înecat. De parcă ar fi fost cu adevărat vina mea... Nu, n-a fost, căci toate tainele universului sporesc tot mai mult, pe măsură ce te afunzi tot mai curajos în simțământul inefabil al dragostei!” Aici, într-adevăr, este nevoie de făcut o remarcă. Este curios cum de cineva poate să scoată la iveală, cu atâta ușurință, astfel de cuvinte, toate îndelung căutate și încărcate așa de puternic, atât de filosofie, cât și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
puterea, cu priceperea și cu preferința fiecăruia dintre noi în parte. Nimeni nu se poate acomoda cu un prieten, decât atunci când își găsește cel mai bine locul în intimitatea sufletului său. Tot la fel se petrece și cu relația, aproape inefabilă, a omului cu orice - în cazul de față, cu literatura: sau o îmbrățișează, sau o detestă. Aici, ființează principiul logic al terțului exclus, astfel că a treia posibilitate nu există. În privința aceasta, nu pot să emit pretenții nici de la tine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în permanență o luptă aprigă și extenuantă. Marius, personajul central al povestirii, „deși nu auzise de cuvântul fatalitate, fatalitatea auzise de el”. Și aici, revine obsesiv motivul oglinzii: trăim vieți paralele, pare a spune tânărul erou, incapabil să deslușească tainele inefabile ale unei iubiri ideale. Dragostea neîmpărtășită este adesea cauza „sechelelor adânci ale sufletului” personajelor sale. Bătrânul frustrat din proza omonimă își face grave procese de conștiință, așa cum, de altminteri, procedează absolut toate personajele prozei lui Rareș Tiron, care preferă „preumblarea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ceea ce părea a fi un fel de dezastro per la întreaga civilizația del Occidento, se contura amenințătore. Nimeni nu știa ce faco și toți se luară cu mâinile del capo, en smulgândo sua păr din naso. Oribilones. Dar iată că inefabilo, neașteptabilo, răsturnaren incredibile del situațione se-ntâmplă din nou, de bine ce muslim barbarung se bucuraseră că vor câștiga. Dar ce se petrecuse de fapto? Același lucro care se-ntâmplă în basmele străvechio și care, se pare, constituie un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai ales; luna plină mâncată jur-împrejur de vârcolaci; peștii care sar pe mal; laptele care brânzește de cum e muls. Dacă pisicile albe fătau pisoi negri, nu mai era nici o scăpare. Târgoveții, aproape toți, știau ceva prevestitor, descifrau alfabete inexistente, percepeau inefabilul: o luau înaintea naturii și a lui Dumnezeu; trăiau cutremurul de când se pornise zvonul. De când fusese oprit orologiul. Dintodeauna, dar nu-l simțiseră: vibrația Cuvântului dintâi îi atingea de-abia acum. Ar fi fost cum nu se poate mai nimerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de la Auschwitz), ascultând acele linii melodice care adu ceau când cu sârbele noastre, când cu valsurile vieneze, și-am mâncat apoi pui cu miere și scorți șoară. La o masă foarte lungă, vreo treizeci de femei, cele mai multe cu inconfundabila, dar inefabila figură orientală a evreicei, petreceau pe rupte, miș când din cap fericite în ritmul muzicii. Eram în Chagall și-n Șalom Alehem. Îmi suna-n cap cânte cul lui Zappa, „I need a lovely little Jewish princess“, când, printre femeile
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cânte cul lui Zappa, „I need a lovely little Jewish princess“, când, printre femeile de la masa cea lungă, mi s-a părut c-o văd pe Ester. Nu era ea, firește, dar una dintre femei avea aerul ei, tocmai acel inefabil, acea dulceață a trăsăturilor grăsuțe, acele pliuri som noroase ale ochilor verzi, tocmai acea alteritate pe care-o simți într-o clipă, dar pe care e atât de greu s-o exprimi. Când am ieșit, sub bolta plină de stele
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
avangardistă - a geniului eminescian fondator; estetismul românesc chiar va încerca, prin unii reprezentanți ai săi - Ștefan Petică, D. Anghel, Nicolae Davidescu, B. Fundoianu -, să îl recupereze, dintr-o nevoie de legitimare internă. Evadarea în vis, exotism și imaginar, muzicalitatea, melancolia, inefabilul liric, idealismul - proprii romantismului german - sînt revendicate ca elemente de continuitate, unii autori identificînd elemente de legătură între acesta și simbolism; un sunet eminescian autentic răsună în versurile lui D. Anghel, Șt. Petică sau G. Bacovia. Ut musica poesis - unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vedere o „revoluție a sensibilității”. Instantaneitatea, percepția fulgurantă, irațională, sustrasă oricărei retorici explicative, țin de revelație, de o mistică poetică. Deloc întîmplător, partea a doua a Principiilor... trimite abundent la noțiuni din sfera sacrului: invizibil, virtualitate, extaz, secret interior, ubicuitate inefabilă. Ele nu au însă o finalitate spirituală, soteriologică, ci estetică. Sîntem - după cum s-a mai arătat - în proximitatea teoriilor despre poezia pură ale abatelui Brémond și a concepției lui Benedetto Croce despre lirism; este discutabil însă că o propoziție precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
limbă străină de mare circulație”. Traducerea în engleză a autorului „Fuchsiadei” îi relevă lui Matei Călinescu caracterul poetic al textelor urmuziene, „o poetică subjacentă, de o rigoare muzicală”, proprie unui „mallarméan al absurdului”: „n-avem dreptul să vedem în acest inefabil intenția adîncă, esențială, obiectivă a operei lui Urmuz? Cred că nu mă înșel văzînd în scrierile acestui mare precursor al antiliteraturii o mascată apologie a poeziei, înțeleasă în structura ei muzicală”. În traducere engleză, absurdul apare ca un principiu „producător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
abur roșu-n noapte Doamne cît de frumos zicem deodată privind boarea de lumină prin ochii mei tu și eu prin tine ce ai compus aseară la ora cinci o sonată pentru noi iubito am simțit spun privind locul acela inefabil pulbere de suflet deasupra lumii noastre e noapte la margine de timp mă cuibăresc în aripi toată cu fruntea lipită de vis... licurici pentru zmei între mine și mine cresc fluturi din păpădie cerul tresare în rouă greierii înalță zmei
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mi-a încălzit trupul și o chemare dureroasă mă atrăgea spre oglindă. Aș fi vrut să pășesc și să fiu iarăși acolo unde copilăria mea trăia sub mângâierea caldă a mamei. Mi-am amintit de clipele când fetița cu puteri inefabile spărgea cerul în mii de bucăți,când cortina de azur era dată la o parte și stelele apăreau ca niște telegari galbeni. Formele de pe boltă îmi puneau multe întrebări. Eu răspundeam și nu mă contrazicea nimeni. De acolo plecau toate
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a imaginarului este, în proza Roxanei Pavnotescu, refuzul banalului, alungarea lui și a tot ce e oribil în realitate prin creația de insolit, de extraordinar, de fantastic, de miraculos (precum și de absurd, în Umbrela); pe scurt, prin satisfacerea nevoii de inefabil. Această satisfacere se obține mai cu seamă pe două căi: recursul la copilărie și asumarea erosului. Vizitată de îngerul ei, cel căruia cândva i se ruga: ...Înger, îngerașul meu..., acesta amintește autoarei bolnave că, în copilărie, instinctul de conservare îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu puteam preciza momentul întoarcerii. Ai să te mai întorci? m-ar fi întrebat ei. De bună seamă, am să mă întorc într-una din zile! aș fi răspuns cu incertitudine. Drumul este o încercare, dar și o măsură a inefabilului și a cutezanței firii. Mi-am făcut o mulțime de prieteni cu ocazia acestei călătorii, pentru că numai drumul face posibilă cunoașterea în profunzime a celor de lângă tine și, în fapt, cunoașterea de sine. Am ascultat cu răsuflarea tăiată istoriile celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Și noi aici nu facem decât să le accentuăm aceste calități. Concentrându-le toate în acest conclav, nimicim miracolul care a mai rămas în lumea asta a noastră, încercăm să-l controlăm sau să ni-l explicăm, să-i ucidem inefabilul. În parte ai dreptate, dar ei oricum sunt în proces de extincție, încercăm să-i facem să se simtă ocrotiți, importanți, ascultându-le poveștile, ele sunt singurul lucru care contează. Suntem aici ca să reînvățăm să le ascultăm, să discernem dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să... Nici eu nu știu. Nu sunt întotdeauna conștient de puterile mele, nu m-am gândit. De exemplu, cândva am creat un izvor de apă vie, e drept cu ajutorul unei zâne... Trebuie să existe o motivație destul de bună ca să lași inefabilul să se întâmple! Să fugim împreună, du-mă la castelul părinților mei, pe care i-am părăsit cu atâta cruzime, în mijlocul Codrilor Albaștri peste care domnește tatăl meu. Acolo vei fi ocolit de orice vânător. Asta va fi pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o trăiesc înzecit, însutit, înmiit și totuși n-am făcut-o. P: Ai făcut foarte bine. Foarte bine ai făcut. Așa a fost mult mai frumos. Pentru că a fost o singură dată. M: Boul de mine s-a temut de inefabil. Și iată cum inefabilul s-a pogorât asupra mea, eu, cel ales. Nici nu trebuie să-ți aud glasul, pentru că-l am mereu în cap. Nici chipul nu am nevoie să ți-l văd, căci îl port în ochii minții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
înmiit și totuși n-am făcut-o. P: Ai făcut foarte bine. Foarte bine ai făcut. Așa a fost mult mai frumos. Pentru că a fost o singură dată. M: Boul de mine s-a temut de inefabil. Și iată cum inefabilul s-a pogorât asupra mea, eu, cel ales. Nici nu trebuie să-ți aud glasul, pentru că-l am mereu în cap. Nici chipul nu am nevoie să ți-l văd, căci îl port în ochii minții. P: Oprește-te. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu o funcție esențialmente colectivă, pentru că el nu se poate obiectiva decât într-o colectivitate. Din perspectiva obiectului miracolului, el poate fi aparent ignorat sau trecut sub tăcere. Obiectul miracolului se teme deseori că prin revelarea lui îi poate ucide inefabilul. Totuși, să te bucuri de miracol pe ascuns, în tăcere!? Asta nu prea e în natura oamenilor. Povestite, miracolele se desacralizează, își pierd din vigoare și, uneori, chiar și din funcție. Miracolele nu se reiterează, dar dacă reiterarea lor devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
natura mea e departe de-a fi pozitivă sau optimistă. Nici pesimistă nu e, în fapt am fost întotdeauna atrasă de miracolul vieții. Nicio istorie nu era destul de neadevărată pentru mine. Și iată-mă, acum, mistuită de îndoieli, incapabilă de inefabil. Cât de mari sunt durerile tale? Le controlez deocamdată, dacă-mi iau medicamentele la timp. Nu știu însă încă pentru câtă vreme. Ai încercat să-ți dai în cărți? întreabă el. Să-mi dau în cărți, adică cum, pentru ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
uimire la miracolele ce se întâmplă temeinic în "Casa de Dom Ignatio". Miracolul trebuie tradus oamenilor în limbajul lor. Puțini sunt cei care fac obiectul miracolelor sau iau contact direct cu el și îl iau ca atare. Oamenii nu acceptă inefabilul, deși vorbesc adesea despre el, au neapărat nevoie de o explicație chiar și când ea este mai fantasmagorică decât miracolul însuși. Desigur, fiecare își poate reprezenta miracolul în felul său, dar omul de rând, ce se pierde în mijlocul turmelor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nume ce întrupează mii de entități la momente diferite. Joao este tot ceea ce dorim noi să credem, noi ne-am regăsit miracolul prin el, pentru că aveam nevoie de el, într-o lume în plină disoluție, secătuită de miracole, strălucire și inefabil. Istoria produce flageluri, războaie, revoluții, renașteri, dar și miracole. Joao de Deus este poate unul dintre ele. De ce acceptăm miracolul creației ca pe ceva obișnuit, sau miracolul vieții, condiția omenească? Teoria speciilor a lui Darwin, simplul act de fecundație al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întreține nici un raport cu viața? Critica lumii-științei, adică a științei înseși în măsura în care ea nu cunoaște decât această lume care este a sa, nu a arătat oare că idealitățile matematice la care abordarea galileană reduce ființa lucrurilor pentru ca, smulgând-o singularității inefabile și dispariției ființei sensibile și individuale, să o înfățișeze dimpotrivă ca pe o ființă-stabilă și recunoscută de către toți, o ființă în sine și obiectivă, că aceste idealități așadar, departe de a scoate din joc subiectivitatea și a ne scăpa de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Dante Începuse să se Înstrăineze, urmându-și șirul propriilor gânduri. Asculta din ce În ce mai distras cuvintele omului. Apoi ceva, o schimbare În ritmul predicii sau În tonul vocii Îi solicită atenția. Cantilena despre măreția epocii care avea să vină, alcătuită din aspirații inefabile și din expectative extraordinare, lăsase loc unui subiect mai sumbru. Dumnezeu părea să fi dispărut dintr-o dată din orizontul teologului, lăsând locul unei bezne tulburi, infernale. Acum, Bruno nu mai Însoțea gândurile și visele ascultătorilor săi către un viitor Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din șindrilă al terasei care ar rămâne În aer pe durata croazierei. Terasa avea și patru stâlpi de susținere cu care Terente Marcovici nu știa Încă ce să facă. În fond, Își spuse el, pe mine mă fascinează imaginile fluide, inefabilul, la dracu' cu construcțiile astea solide, din materiale impure, imunde În comparație cu sunetele diafane ale muzicii. Înapoi la Absolut! Așeză lângă ușă coșul cu mezeluri și se Întoarse la mașină, În timp ce iahtul se scufunda Încet În adâncul trupului său ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]