4,572 matches
-
la desprinderea uneia, cititorul se găsește atras pe o pistă nouă, unde rezolvarea problemei anterioare nu-l ajută aproape deloc. Deși, de regulă, factorul declanșator îl constituie o singură crimă, pe parcurs detectivul poate fi implicat într-o sumedenie de intrigi colaterale. Dar ele nu îngreunează mersul anchetei, acel iter criminis de care vorbesc juriștii, ci acționează asemenea unui diluant: distruge crusta impenetrabilă a enigmei, îngăduind participarea subiectivității cititorului la marele festin final. Nu e însă necesar și nici dezirabil să
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
polițist clasic? Oare nu „aventura violentă” și „iubirea pasionată” s-au dovedit a fi principalele surse de conflict criminal? Din ce, dacă nu din pasiune oarbă și din confruntare irațională, își extrage romanul polițist seva? Exemple - nesemnificative - de cărți cu intrigă polițistă inspirate de zona livrescului ori a speculației metafizice (de la Bioy Casares și Borges la Italo Calvino și Umberto Eco) rămân, în cele din urmă, marginale și, din păcate, involuntar parodice. Retezând pilonii clasici ai demersului policier, Raymond Chandler înghesuie
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
simple - sau, în orice caz, simplificate de faptul că, la începutul anilor ’40, se simțea deja un scriitor terminat. Invitația de a intra în solda studiourilor venea așadar la țanc. Nu se simțea, precum antemergătorii săi, „insultat, literalmente, de calitatea intrigilor cu care i se cerea să lucreze (Hiney, 1997, p. 135). Ca unul care scrisese literatură la comandă, la cuvânt, la cent, simțea o satisfacție secretă la gândul că va fi primi sume enorme pentru lucruri făcute aproape în joacă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
devine doctorița Amthor, într-o stranie schimbare de sex a personajului demonic, posesor al unor înspăimântătoare calități paranormale), cartea rămâne, totuși, în umbra romanului de debut. O soartă nemeritată, mă grăbesc să afirm, având în vedere calitățile neobișnuite ale narațiunii, intrigii și funcționării în plan artistic a personajelor. Conexiunea shakespeareană - abandonată ulterior - trădează una din ambițiile (niciodată ascunse, de altfel) ale lui Chandler. Deși a îmbrăcat în perfectă cunoștință de cauză hainele unui gen subaltern, el n-a renunțat nici o clipă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
detectivi ai lumii anglo-saxone, după cum se va vedea în celelalte cărți - îndeosebi în The Long Goodbye și Playback. E adevărat că nu stă în obișnuința autorilor de romane polițiste să invoce personaje precum Dalai Lama sau Richelieu ori să construiască intrigi secundare pornind de la o particularitate a stilului narativ al lui Ernest Hemingway. Or, toate acestea există din plin în cartea lui Chandler, în care invocarea „complexului Electrei”, a viorilor de Cremona și judecata rapidă a unei copii după Rembrandt sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pe efectul artistic este mai importantă decât parcursul dezlegării enigmei. Chiar dacă în această formulă intră suficiente imponderabile, alegerea e perfect rațională. Chandler știe că singurul teritoriu în care inovația poate merge la nesfârșit este cel al invenției artistice, nu al intrigii polițiste ca atare. Din acest motiv, enigma se află mereu la suprafață, gata să fie descoperită de oricare dintre cititori, pe când personajele și locurile își păstrează un mister ce supraviețuiește cărții. Eroii sunt vii, dar situațiile în care Marlowe se
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de un client ca oricare altul. Scriitorul își dă seama că detectivul nu poate avansa prea mult de unul singur și atunci - deus ex machina! - îi trimite în ajutor un personaj care, la rându-i, va facilita legătura între secvențele intrigii. Anne Riordan (una dintre puținele femei angelice din opera lui Chandler) este fiică de polițist, iar intervenția ei se dovedește vitală pentru desenarea cercului anchetei. După ce se convinge că Marlowe nu e implicat în asasinarea lui Marriott, Anne face pasul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
la revistele pulp. Nu e de neglijat nici ipoteza (prezentă în corespondență) că, devenind scriitor profesionist, Chandler încerca să se supună noilor cerințe ale pieței. Spre deosebire de publicul francez, care aprecia valențele artistice ale textului, lumea anglo-saxonă era preocupată îndeosebi de intrigă. The High Window vine așadar în întâmpinarea acestui tip de cititor. El îi oferă nu o enigmă, ci două: dispariția unei monede rare, dublonul Brasher, și moartea suspectă a lui Horace Bright, petrecută în urmă cu opt ani. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de deznodământ nu poate să satisfacă pretențiile cititorului care așteaptă de la un autor de un asemenea calibru ceva mai mult decât o soluție de nivel rebusistic. În aceeași ordine de idei, e posibil ca dezinteresul lui Chandler pentru amorsarea unei intrigi strâns argumentate să fie determinat de mutarea accentului pe personajul principal. Experiența romanelor anterioare i-a demonstrat că eroul rămânea punctul de atracție al scrisului său. Reproșurile privind transformarea lui într-un „însoțitor” al acțiunii, într-un martor privilegiat și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Ariadnei care-l poartă prin labirintul născut din imaginația scriitorului și abilitatea detectivului. Mai mult decât oricare alta din scrierile anterioare, The High Window este cartea lui Marlowe, cronica detaliată a trăirilor și aventurilor detectivului însetat de adevăr. Plasat în mijlocul intrigii, Marlowe induce tensiunea pornind de la o situație banală. Ceea ce l-a dezamăgit, probabil, pe Chandler în raport cu aventurile narate este spațiul îngust pe care și l-a îngăduit: vocea, gândirea, acțiunea aparțin în întregime eroului, nu scriitorului. Printr-un proces creator
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
îndatoririle ce-i revin: mișcându-se pe un teren nisipos, el ajunge rapid la concluzia că singura șansă de a duce la bun sfârșit investigația e să se implice în fiecare din fazele ei. Pentru iubitorul de secvențe spectaculoase, de intrigi dinamice, truculente, e posibil ca The High Window să fie o carte lipsită de spectaculozitatea scrierilor anterioare și ulterioare ale lui Chandler. Nu e de neglijat, însă, că autorul a creat una dintre cele mai spectaculoase galerii de personaje decupate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
devin tipuri reprezentative: ele sunt doar întruparea întâmplătoare a unor categorii născute din convulsiile vieții sociale moderne. Plasată într-un alt context, doamna Murdock ar fi putut deveni un memorabil personaj demonic, o ființă neguroasă ce-și țese plasa de intrigi în penumbra casei-bastion. În contextul dat, ea nu este decât o matroană autoritară, împinsă de lăcomia și zgârcenia sa la abuz, teroare și crimă. Captivitatea în care o ține pe Merle Davis are o limpede componentă psihanalitică: rareori o victimă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fi comis crima - ar fi putut avea oarecare trecere în literatura senzaționalistă a veacului al XIX-lea. În 1940 însă, ea nu este decât o formulă ridicolă, ce dovedește o surprinzătoare naivitate din partea autorului. Conștient de slăbiciunea de structură a intrigii, romancierul a adâncit componenta artistică a cărții. Dincolo de întâmplări, dincolo de acumularea de mistere, simți un freamăt și o tensiune care sunt ale literaturii veritabile. E adevărat, întâmplările nu beneficiază de o motivare logică sută la sută. În schimb, ele lasă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
privire îndreptată spre o lume mai pură, mai însorită, mai plină de lumină (capitolul 15). Dublul portret al polițiștilor, surprinși în ipostaze tipice, este un alt exemplu a ceea ce Raymond Chandler poate să facă dintr-o materie precară, dintr-o intrigă pe cât de lipsită de generozitate narativă, pe atât de bine exploatată: L-am privit în față pe Spangler. Se aplecase atât de mult, încât aproape nu mai stătea pe scaun. Parcă intenționa să sară. Nu mi-a trecut prin minte
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
stratului ficțional. Relațiile dintre personaje, atenția acordată detaliilor comportamentale sunt parte a aceleiași strategii de fortificare a narațiunii. Ochiul cititorului se lasă lesne sedus de micile porțiuni descriptive, în care mintea alertă a detectivului instituie un scenariu pasionant și o intrigă paralelă. De altfel, întreaga strategie a detectivului pare a miza pe limitarea daunelor și nu pe aducerea la lumină a adevărului și pedepsirea vinovaților. Scena - pe cât de simbolică, pe atât de neașteptată - în care Marlowe o conduce pe Merle în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sau întâmplarea prin care descoperă în spatele unui tablou din casa lui Vannier fotografia devenită armă forte a șantajului exercitat asupra doamnei Murdock), este uimitor să observi că ele sunt luate în considerare cu toată seriozitatea. Straniu e că, prin ele, intriga se relansează spectaculos, textul începe să debordeze de energie, de parcă aceste mici accidente de parcurs ar fi mobilizat și mai mult resursele imaginative ale romancierului. Cu toate acestea, părțile de rezistență ale cărții rămân secvențele statice. Descrierile de interioare, analiza
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
la mijlocul anilor ’40, părea să-și fi epuizat resursele de expresivitate și aproape că făcea imposibilă orice evoluție. Mai mult decât oricare din cărțile anterioare, The Lady in the Lake este o „carte a femeilor”. Ele fac și desfac ițele intrigii. Ele sunt pline de energie, debordând de dorințe și pasiune, îi împing pe bărbați în planul al doilea, transformându-i în simple anexe ale setei lor nestăvilite de viață. Există un soi de disperare în „energia” lor, o clară presimțire
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fine, într-un acces de ură animalică, Degarmo o ucide pe Muriel, cea care-i distrusese viața. Totodată, viciosul polițist aranjează lucrurile în așa fel încât asasinul sadic al lui Muriel să pară a fi Marlowe. Elementul de bază al intrigii îl constituie, așadar, tema falsei identități - sau, mai precis, al identității furate. Generoasă la nivelul intrigii, ea are avantajul că permite o dezvoltare spectaculoasă a personajelor neimplicate în miezul acțiunii. O figură memorabilă este șeriful din Bear Lake City, Jim
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
viața. Totodată, viciosul polițist aranjează lucrurile în așa fel încât asasinul sadic al lui Muriel să pară a fi Marlowe. Elementul de bază al intrigii îl constituie, așadar, tema falsei identități - sau, mai precis, al identității furate. Generoasă la nivelul intrigii, ea are avantajul că permite o dezvoltare spectaculoasă a personajelor neimplicate în miezul acțiunii. O figură memorabilă este șeriful din Bear Lake City, Jim Patton, „întruparea umană a virtuților naturale” (Marling, 1986, p. 118). Programul electoral al șerifului te cucerește
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a cărții („Încerc cu disperare să închei The Little Sister și, dacă mi-aș aduna toate puterile, ar trebui să am curând o variantă încheiată. Problema e că nu am în ea nimic altceva decât stil și dialog și personaje. Intriga pârâie ca un oblon în vântul de octombrie”), fie de expunerea nemiloasă a defectelor de fabricație („Povestea are slăbiciuni. E episodică și accentul se mută de la un personaj la altul, iar în privința intrigii e supracomplicată, dar ca poveste e simplă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
altceva decât stil și dialog și personaje. Intriga pârâie ca un oblon în vântul de octombrie”), fie de expunerea nemiloasă a defectelor de fabricație („Povestea are slăbiciuni. E episodică și accentul se mută de la un personaj la altul, iar în privința intrigii e supracomplicată, dar ca poveste e simplă. Nu conține pic de violență; toate violențele se petrec în afara scenei. Conține un element de amenințare și de suspans, dar ele sunt în scriitură. Cred că o parte din ea e minunat scrisă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
îngăduitoare: nu exclude ca The Little Sister să fie cartea lui cea mai bună. În bine cunoscutul său stil retractil-relativizator, nu uită însă să adauge: Dar n-am să egalez niciodată Somnul de veci și Adio, frumoasa mea în ceea ce privește complexitatea intrigii. Probabil că nici nu trebuie s-o fac. Vine o vreme când trebuie să alegi între ritm și adâncime, între acțiune și personaje, între atmosferă și exprimare. Acum aleg de fiecare dată al doilea element (Chandler, 1981, p. 166). Toate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu are prospețimea imaginativă a primelor cărți chandleriene. Numai că, poate chiar fără să-și dea seama, scriitorul concura într-o altă categorie: cu fiecare nouă carte scrisă, îndepărtarea de literatura entertainment devenea un fapt. Greoaie, confuză, încâlcită la capitolul intrigii „polițiste”, ea excelează la nivelul expresiei artistice și al construcției personajelor. Un capitol pe care, personal, îl găsesc admirabil, capitolul 30, i-a iritat pe mulți dintre comentatorii romanului pentru că pare „lipit”, „artificial”, „inoportun”, într-un moment în care nodurile
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Recenzenții de primă instanță s-au grăbit să noteze, fără excepție, schimbările decisive operate la nivelul textului și al imaginii detectivului. Lungimea neobișnuită a textului a imprimat narațiunii un ritm de o lentoare aproape somnolentă, reducând dinamismul de odinioară al intrigii la lungi pasaje alunecând lent în pagină, transcrieri cu încetinitorul ale unor secvențe în care reveria și melancolia au ocupat prim-planul scenei narative. Doar alertețea dialogurilor și tehnicile de construire a misterului au rămas neschimbate. Marlowe însuși pare mai
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
s-a închis. Lumina de la portic s-a stins. Am făcut semn cu mâna către neant și am plecat. Cuvântul-cheie al acestui pasaj - neant - devine simbolul întregii desfășurări ulterioare a povestirii, marcată de absența eroului în jurul căruia se desfășoară întreaga intrigă (Terry Lennox), dar și de senzația acută a detectivului că se mișcă într-o lume fără contururi, pândită la fiecare pas de primejdia anulării ființei umane. Momentele de jubilație sunt scurte, înșelătoare - mici amăgiri de sine într-un lanț al
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]