3,223 matches
-
și gem de grepfrut. Asta vrea să îți spună grupul. Făcu semn spre un scaun și continuă: — Poate ar fi bine să luați loc, domnule profesor. Gode se întoarse spre grup, care părea acum ceva mai atent. — În regulă. Băieți? Lăsați BlackBerry deoparte. Să vă aud. — Ce ziceți de gena inteligentă? spuse cineva. — Bun, dar inexact. — Gena simplității. — O direcție bună ... — Gena socială. — Exagerat. — Gena socializării. — Terapeutic. — Gena înțelepciunii. Gena înțeleaptă. — Gena înțeleaptă. Bine, foarte bine. — Gena gândirii corecte. — Prea maoist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mea de la Îndepărtata mea Înțărcare! Eram strînși unul Într-altul pe aceeași banchetă și, În vreme ce mîna ei care preluase acțiunea Îmi dădea o lecție magistrală de masturbare - eram departe de-a avea de-a face cu o studentă! -, mîna mea lăsată slobodă dezmierda lacomă fesele Virginiei, care nu-și scosese chiloții: „Nu facem dragoste aici, te fac să simți plăcere cu mîna, ai să vezi, o să fii mulțumit“. CÎnd i-am spus că am crezut-o studentă, a izbucnit În rîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lui Porfiri cu insistență. După o pauză lungă, adăugă: ă Excelența voastră. Porfiri, Salitov și doctorul întoarseră cadavrul pe spate. Doctorul apucă bistruiul din nou și începu o primă incizie, atingând cu lama un punct de pe umărul stâng. În liniștea lăsată, Porfiri era foarte conștient de răsuflarea sa și de bătăile inimii sale. Se întreba dacă era la fel și pentru ceilalți, mai ales pentru Liputin. Voia să se uite la Liputin. Voia să îi spună, ' Nu sunteți bucuros să fiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mine? Impertinentule... Salitov îl lovi pe bărbat peste față cu dosul palmei. Ospătarul sări înapoi șocat. Însă patronul abia de-și clinti capul și îl întoarse imediat ca și cum ar dori încă o palmă. Acum îl privea pe Salitov cu ochii lăsați. Asta-i drept învățătură să mai ridici din sprânceană la mine. Patronul aprobă cu penitență răbdătoare. ă Te mai întreb odată, îl recunoști pe omul ăsta? Uită-te bine la fotografie. Salitov împinse poza în fața proprietarului, astfel încât acesta trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Îndepărtă, fără un singur cuvânt de rămas-bun. Un final prost al călătoriei lor Împreună. Când mașina se puse În mișcare, Kitty se uită În oglinda laterală și o văzu pe Desert Rose singură În parcare, Înconjurată de bagaje, cu umerii lăsați, Înfrântă, devenind din ce În ce mai mică, până atinse dimensiunea unui punct. Se simțea oribil că Își abandonase prietena acolo, la mama naibii, vulnerabilă, cu o grămadă de genți, fără hartă și fără bani de taxi. Ar fi putut s-o jefuiască oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
moartea mamei, Justa Isasca, despre care probabil nu se va vorbi prea mult în această povestire, dar îi înregistrăm aici prenumele, numele de familie îl știm, cei doi mănâncă la o extremitate a mesei, tatăl la capăt, Marta pe locul lăsat liber de mamă, și, în fața ei, Marçal, când e acasă. Cum a fost de dimineață, întrebă Marta, Bine, ca de obicei, răspunse tatăl plecându-și capul spre farfurie, A sunat Marçal, Da, și ce vrea, Mi-a spus că ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
buna dispoziție, dragă tată, Fac tot ce pot, înțeleg că sunt lucruri care-mi scapă din mâini și altele care amenință să-mi scape, problema mea este să disting între cele pentru care mai merită luptat și cele care trebuie lăsate să se ducă fără părere de rău, Sau cu părere de rău, Cea mai mare părere de rău, dragă fată, nu e cea pe care o simți pe moment, e cea pe care o vei simți mai târziu când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să recunoască că, datorită acestor sere, a început să vadă tot anul verdețuri în farfurie, însă nu poate suporta faptul că o fost botezat Centură Verde un loc unde tocmai această culoare nu există, cu excepția celor câteva fire de iarbă lăsate să crească în afara serelor. Ai fi oare mai fericit dacă plasticul ar fi verde, îl întrebă deodată gândul care lucrează la etajul inferior al creierului, acel gând agitat care nu se consideră niciodată satisfăcut de ce-a gândit și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca să dureze, dar care excerba melancolia acestor oameni la un pas de a se separa de locurile iubite, până și Marçal simțea că i se contractă stomacul de îngrijorare. Cipriano Algor urcă în furgonetă, se așeză lângă șofer, pe locul lăsat gol, și spuse, Să mergem. Nu va mai pronunța alt cuvânt până când vor ajunge la Centru, până când au urcat în liftul care i-a dus cu valizele și pachetele la etajul treizeci și patru, până când au deschis ușa apartamentului, până când Marçal a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Dar nici vorbe spuse-n vânt: Ea trăiește sub pământ, Unde sapă un metrou. E..., dar nu acar. Pasăre ca el mai rar. La un capăt șade jugul, Iar la altul este plugul; Dar mai este și-o zicală Cu lăsatul pe... Burduhos ca un butoi, Are mersul cam greoi; Are nas, dar n-are coadă Și stupinele le pradă. Nu zbiară, nu miaună, Când îl doare scheaună. Nu vreau gura să v-astup, Dar aș vrea să-mi spuneți ce
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
cazul de față avem de-a face cu o critică de la stînga. O „fiziologie” caricaturală a politicianului mic-burghez oferă — sub indicativul „Note“ — Ernest Poldy în Ionaș Grădișteanu. Incipit-ul cvasiurmuzian indică dezumanizarea personajului: „Un trup inert și nevertebrat... Sub sprincenele lăsate ca un accent circomflex, ochii mici, ca două orificii, cu pleoapele lăsate ca perdelele unei case clandestine”. Acumularea de analogii grotești trimite cu gîndul la pamfletele argheziene: „Personalitatea dlui Grădișteanu ne evocă omul care mănîncă 12 kilograme de carne pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O „fiziologie” caricaturală a politicianului mic-burghez oferă — sub indicativul „Note“ — Ernest Poldy în Ionaș Grădișteanu. Incipit-ul cvasiurmuzian indică dezumanizarea personajului: „Un trup inert și nevertebrat... Sub sprincenele lăsate ca un accent circomflex, ochii mici, ca două orificii, cu pleoapele lăsate ca perdelele unei case clandestine”. Acumularea de analogii grotești trimite cu gîndul la pamfletele argheziene: „Personalitatea dlui Grădișteanu ne evocă omul care mănîncă 12 kilograme de carne pe zi, salteaua de lînă umflată, uriașul din poarta circului, bordelul din colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
copertă de Sonia Delaunay și două desene de Robert Delaunay). Rezervele sînt însă relevante pentru „organicismul” său estetic de sorginte clasică: „E, dacă se poate spune, un impresionism liric în care imaginea joacă întîiul rol. Însă un poem de dragoste lăsat pe seama imaginei va fi, în mod fatal, lipsit de unitate, de acea atmosferă de confesiune plină de convicție, cu care ne-au deprins literaturile. (...) destrămarea aceasta imagistă nu poate da un întreg, o armonie. Se întretaie prea mulți curenți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
școală. Ajunși la periferia orășelului Moungins, virăm În sus pe un deal abrupt, străduindu-mă să urmez instrucțiunile trimise de părinții lui Dan prin fax, acum două zile. Trish, Gregory și Lisa sînt În mașina din spatele nostru și, prin ferestrele lăsate, rîd de noi În vreme ce luăm numai curbele greșite și sîntem obligați să facem Întoarceri din trei mișcări, pe aleile din fața caselor pe lîngă care trecem. În cele din urmă, ajungem la Rue des Oiseaux și intrăm pe un drum plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
asigur că totul e la vedere. N-o să uit niciodată cînd am mers În vacanță cu părinții mei și cu niște prieteni de-ai lor și, de Îndată ce ne-am Întors la hotel, mama a Început să vorbească despre cît de lăsați erau sînii prietenei ei și că habar n-avea ea ce formă disproporționată are corpul ei. Nu suportam ideea să vă știu Înapoi În camerele voastre, vorbind despre varicele și celulita mea, așa că m-am gîndit că, dacă exagerez eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a terminat. — Nu crezi că tu și Dan chiar ar trebui să stați serios de vorbă? — Am Încercat, dar nu putem. Poate că, În timp, lucrurile se vor schimba, dar acum ne e imposibil. E atît de trist că amîndoi lăsați mîndria să stea În calea unei eventuale Împăcări. — Nu e mîndrie. E... nu știu. Mă rog, hai să nu vorbim despre asta. Credeam că vrei să mă Înveselești, nu să mă afunzi iarăși În despresie. Dar tu? Ție cum Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de zece ani, cât timp nepoții săi erau încă minori; guvernase cu cinste și dreptate, dar cu o severitate de caracter care m-a făcut întotdeauna să-mi plec privirea, timorat. Grasulf, bine înfipt pe picioare și cu colțurile gurii lăsate, își frământa nervos mâinile la spate, fixându-mă cu niște ochi mânioși. Numai ce m-am înfățișat, că m-a și repezit: - Nu ți-e rușine, Stiliano? Cum ai putut să apari în public în halul ăsta, în văzul tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de ispășit? Ieșind din sala cea mare, preotul Giovanni a oftat, și, luat pe nepusă masă de o amețeală, a fost nevoit să se sprijine de zid ca să nu cadă. Rotari, fiind mai aproape, l-a ajutat. - Nu-i nimic, lăsați, s-a scuzat el, revenindu-și. - Ce se-ntâmplă, Don Giovanni? l-am întrebat. Mă impresionase starea groaznică a episcopului Severo, pe vremuri tare ca piatra. - Se stinge pe zi ce trece de boala care-ți taie răsuflarea și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Fuseseră alese Vibana și Gaila, dar și eu fusesem cu siguranță cântărit și măsurat în vreme ce secera îmi trecea pe deasupra, și nu mai puteam să mă ascund pe după „vârsta la care nu se moare“. Regele a venit la mine acasă la lăsatul serii și mi-a spus: - Știi care au fost vorbele Gailei înainte să se stingă? „Să-i amintești neapărat lui Stiliano că trebuie să-și țină promisiunea pe care mi-a făcut-o. Că o să-i găsească mamei mele loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care îl strigase Ghighina, iar întâlnirea cu ea îi deșteptase un arsenal de dorințe, care îl făcuseră să vorbească pentru prima oară. O privea încântat, fără să-i ia în seamă întrebările. Mai întâi, îi atinsese șuvița de păr castaniu lăsată intenționat să cadă din plasa împodobită cu mărgele. Apoi îi pipăise corsetul strâns. Ea vorbea repede, ușor uimită, ușor speriată, nu se poate, îi spunea, ce te-a apucat, doar nu este adevărat c-a intrat dracul în tine, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Chicoș. Zogru a intrat repede în vorbă cu niște femei tinere și zâmbitoare, de sub fustele cărora au început să apară capete mici, de copii curioși. În sălașul boierului Chicoș, oamenii munceau câmpul de secară și aveau în grijă niște animale lăsate libere în liziera pădurii. Zogru a rămas aproape două săptămâni în sat, ajutând de la una la alta și ascultând seara povești despre crime înfiorătoare și magie. Într-o seară auzise și despre întâmplarea din pădure, ceea ce îi tăiase pofta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
demult ultima fărâmă de atenție căpătată vreodată de la ochii strămoșilor săi de sus pe care îi vedea doar noaptea pe cerul înstelat, când fiind prezent în fața panoramei deschise pe bolta cerească recunoștea una dintre cele mai proaspete dâre de pulbere lăsate și aceasta acum milioane de ani; își recunoștea drumul și auzea încă urletele ca pe niște mângâieri aduse rațiunii unei entități primordiale ce își simte chemarea la fosta formă de existență. Regretă adeseori greșeala făcută, amintindu-și încontinuu căderea - cel
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Laban, care era cel mai superstițios om care se poate întâlni (scuipa și făcea plecăciuni ori de câte ori se întorcea spre stânga, urla la fiecare eclipsă de lună), a refuzat totuși să plece urechea la cei care susțineau că Lea ar trebui lăsată să moară noaptea afară. A proferat niște înjurături, mai degrabă blânde, pentru că copilul era totuși fată și nu băiat, dar în afară de asta Laban și-a ignorat fiica, în mare parte, și n-a mai vorbit niciodată despre defectul ei. Femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sicriului, apoi și-a întors încet capul, uitându-se la tatăl lui, stăruind cu privirea pe chipul lui, și atunci am privit și eu, împreună cu el, chipul bunicului, linia gurii, resturile de barbă care se întrezăreau, pe sub pomeți, pe pielea lăsată a feței, de parcă s-ar fi bărbierit cu neglijență, și știam că acuși tata își va ridica privirea și se va uita din nou la noi, la mine și la mama, și mai știam că de data asta o să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
prinse din zbor ultima frază. - Nu te-ai săturat s-o faci pe ea răspunzătoare pentru toate? strigă el. - Pentru Marie, Cel de Sus va judeca... Anne Bréhat Îi adresă o privire grăitoare. - Că doar asta stă scris pe biletul lăsat victimelor, nu e așa? Replica usturătoare a lui Fersen fu acoperită de sirena bacului, care anunța plecarea iminentă a navetei spre Brest. Marie Își luă geanta de voiaj de pe bancheta din spate a mașinii și, după o ultimă privire spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]