2,387 matches
-
putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei întrebând ironic: „Și ce-a pățit, dragă?” Îmi venea să arunc cu perna în ușă, să ies în coridor și să latru la ea. Mă purtasem prea prevenitor până atunci. Nimeni nu ne dă înapoi politețea risipită, m-am gândit. Apoi mi-am amintit de Laura. Pentru cine o părăsisem? Pentru niște... Nici eu nu eram mai bun, dar eu eram eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
puțin dinții, dar e vina ta, în era rațiunii nu se dă nimic gratuit, iar tu n-ai fost în stare nici măcar să-ți aduci niște lemne... „Stai că stârnești câinii din cartier!”, na că a și început unul să latre. Probabil, bătrâna vrea să știe dacă mai plec sau nu la mare, la azilul unde am fost chemat, și ce să facă cu lucrurile mele în cazul că, Doamne ferește, simte apropiindu-i-se ceasul înainte de a mă întoarce eu... Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fulgurantă și splendidă prin care suntem oricând În stare să spunem că cineva s-a animalizat, dar nu credem de-a dreptul că i-au crescut peri și gheare; În schimb, cel bolnav gândește „animalizat“ și imediat vede pe cineva lătrând, sau târându-se, sau zburând. De Diotallevi am fi putut să ne dăm seama, dacă n-am fi fost atât de porniți. Aș zice că totul Începuse pe la sfârșitul verii. Revenise mai slab, dar nu era acea zveltețe nervoasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
el Însuși, ca mumia unui copil Îmbălsămat de Salon. Exact În acel moment cei patru dansatori se opriră la unison, agitându-și brațele În aer, timp de câteva secunde părură niște Înecați care stăteau să se scufunde, apoi se chinciră, lătrând ca niște cățeluși și acoperindu-și capul cu mâinile. În timpul acesta Agliè se dusese din nou În spațiul de trecere, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu mica batistă ce-i Împodobea buzunarul de sus al hainei. Trase aer În piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu le fură silabele, nici un nour nu dă buzna În conversația lor. Se căsătoresc și stau pe veranda micii lor case de țară, privindu-și bebelușul dolofan din leagăn. Totul e Încremenit. Un cocoș cîntă În satul vecin. Un cîine latră. Îl pufnește rîsul. Ce dulcegărie! E ridicol, drumul ăsta pe care nu a apucat. Vetust. Și imposibil. Tot ce se Întîmplă acum se Întîmplă pentru prima oară și orice alegere aș face, aceea fi-va calea. Punct. Nu voi ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
urmată de Milena care aleargă cu greu pe pantofii ei cu tocuri Înalte. Wakefield și Doris se Învoiesc asupra unor cîrnați polonezi și fuga la culcare. Întors În camera lui, Wakefield nu-și găsește somnul. Întîi, aude voci mînioase, cîini lătrînd, apoi zgomot de geamuri sparte și ceea ce pare a fi sunetul veselei sparte de pereți. Apoi vine mirosul acru al gazelor lacrimogene și un ciobănesc german cu dinții rînjiți se așează pe marginea patului mîrÎind la el. Toarnă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fie conectat cu Întregul lui organism. Wakefield se cutremură. — În afară de citit, face și ceva reflexoterapie, Îi explică Zelda. Probabil o să te coste ceva În plus. Reverendul Telluride chicotește. Lui Wakefield nici că-i pasă; e foarte bine. Poate că a lătrat mereu la copacul nepotrivit, ca sa zică așa. Poate că propriul trup este singura casă pe care a avut-o vreodată și poate că ar trebui să se oprească, să nu se mai zvîrcolească atît, ca un pește pe uscat. — Punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ca tine? — Vino, îl ciufuli el cu afecțiune, hai să luăm ceaiul înainte să-l atace câinele. Auzind dinspre bucătărie sunetul de rău-augur pe care îl scoate un câine când se linge pe bot, se repeziră jos, țipând. Wild Rover lătră în semn de recunoștință. — Al naibii câine. A mâncat pâinea cu usturoi. — Cel puțin ne-a lăsat castronul cu spaghete. — Asta numai pentru că n-aveau parmezan, se încruntă Jack, cu un aer amenințător. Deși se simțea puțin vinovată de viteza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
goală/ Să se scandalizeze preotul, să se bucure fetele,/ Vom face ca agricultorii cu pălării mari de pae/O să facem bae lîngă roata morii/Să ne întindem la soare fără sfială/ Și-or să ne fure hainele și-o să ne latre cîinele...” (Tzara, „Vino cu mine la țară“). Dacă poemul lui Vinea este crepuscular și evocator, scris la perfectul simplu sau la perfectul compus, cel al lui Tzara este scris la un viitor condițional. Textul celui dintîi este un poem meditativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imploratoare... Dacă ar fi putut vorbi, cuvintele lor ar fi exprimat toate nuanțele de supărare și de indignare. Erau câini albi, negri, cu pete, unii mari, alții mici, unii somnoroși... Când însoțitorul le-a deschis poarta țarcului, au început să latre aproape o sută de câini, speriați de lumina care pătrunsese în cuștile lor întunecate. — Poftiți, vă rog. Urmându-l pe tânărul însoțitor, Gaston și Tomoe au fost copleșiți de lătraturile jalnice, care veneau dinspre câinii închiși în cuști, implorând parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
simțit datoare să rostească respectivele cuvinte, chiar și numai pentru sine. — Pentru că le facem injecții. Nu mai e ca altădată, explică tânărul. — Deci câinii nu suferă... Câinii din cușcă parcă au simțit că ceva nu era în regulă. Nu mai lătrau ca înainte. Și-au îndreptat doar privirile încețoșate spre cei trei. Gaston a rămas mult timp pe vine. O muscă a trecut de la Napoleon pe urechea lui Gaston, dar nu a făcut nici un gest să o alunge. — Ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină. [1930] * MUNTE VRĂJIT Intru în munte. O poartă de piatră încet s-a-nchis. Gând, vis și punte mă saltă. Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă! Din ferigă vulpea de aur mă latră. Jivine mai sfinte-mi ling mînile: stranii, vrăjite, cu ochii întorși se strecoară. Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară albinele morții, și anii. Și anii. [1930] * PLAJĂ Platanii suri și cedrii-n mare semințiile și-adapă. În larguri vinetele brazde
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
plânge boului c-a născut în Vifleim, n-are scutece de in, n-are apă, n-are fașă, nici opaiț, nici nănașă. Iosif cercul de pe cap în cuier și 1-a lăsat și-a plecat unde-a plecat ca să-1 latre cînii-n sat. Noaptea-i neagră, ceasu-i lung, stă măicuța lângă prunc. Să le ție de urât înger nalt s-a coborât. Și în noapte înadins degetul și l-a aprins. Arde îngerul lui Dumnezeu ca o lumânare de său. [1933
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de-a lungul potecii, și cam după o milă am simțit miros de fum. Coliba de trunchiuri și pari se afla în a doua poiană, unde pășteau vreo treizeci de oi în preajma unui pârâu. Doi câini mari ne-au întâmpinat lătrând. Trebuie să fi arătat ca niște morți pe picioare, dar femeia care a ieșit din casă nu s-a speriat de noi. A chemat câinii înapoi și a venit spre noi. Auzind-o vorbind, inima mi s-a umplut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
casolete de plastic pentru mâncare de plastic - totul era din plastic acolo, Înăuntru, chiar și carnea, sau plăcinta cu mere, chiar și frigăruile din pui. Apoi izbucni incendiul. Zero alergă cu sufletul la gură spre camionetă, urmărit de câinele care lătra fericit, ca la o sărbătoare. Sirenele antifurt Începură să urle toate deodată, stridente, Înnebunitoare și totodată inutile. O mână Îl ajută să urce În camionetă, iar Zero se Întinse pe podeaua acesteia, În timp ce Ago accelera. Prinse portiera voind să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
prostească și inutilă, căci Ea nu știa că el era autorul. Scoase din hanorac tuburile de vopsea. În noaptea asta adusese doar trei. Nu-i nimic. Avea să creeze o lume doar În negru, roșu și albastru. Stropi. Auzi câinii lătrând, Îi auzi mârâind - poate găsiseră un șobolan, poate clandestinul care dormea În cort Îi alungase cu pietre. Își rezervă clipele care mai rămâneau din zori pentru a lăsa mărturie pe tabla șantierului imaginea exploziei. Începu cu bomba, o mică bombă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
caut iluzia! O lacrimă ce curge-ncet Și o privire de poet E drumul fără regret Ce oamenii îl cred secret. Bucuria din casa mea De cum am ajuns acasă, Bella, cățelușa mea haioasă Mă-ntâmpină voioasă. Bucuroasă c-am venit Latră ca un bun venit, Laptele să i-l încălzesc, Foamea să i-o potolesc. Primăvara Ploi călduțe și ușoare, Fir de ghiocel plăpând Să vestească sărbătoarea Anotimpului cel blând. Anotimpul mult iubit, Primăvară, bine-ai venit! Mama mea Iarba verde
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Să joc șotronul pe trotuar, Of, de-aș fi copilă iar! Joc de seară Peste drum în fapt de seară Larmă mare e în toi, Mic și mare strânși în gloată Fac un mare tărăboi. Saltă praful de pe uliți Câinii latră fără glas Ceata de copii năvalnici Joacă, cântă, fac alai. Blând privește mândra lună Pe ștrengarii mititei, Râd pe sub mustăți bătrânii Care au fost așa, ca ei. Peste tot e veselie, Jocul e neîntrecut, Roata vieții se învârte Și o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ceartă Că nu vor să o împartă Blândul Miau Blândul Miau e un pisoi, E deștept chiar ca și noi. E pisoiul meu Și îl voi iubi mereu. El mereu mă miaună Să-i plătesc vreo daună. Cățeii nu îl latră Că stă-ntins colo, pe vatră. Eu grijă mare am de el Că micuțul motănel, E pisoiul ce-l dorești Pentru că e din povești. Pufoșilă Pufoșilă e pufos Și este cățel gelos Pe pisica ce stătea Pe patul din camera
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
patul din camera mea El mereu îmi repeta Hei, domniță nu uita Că eu exist în casa ta Și nu mă mai neglija! Pisica tot mieuna Și parcă-n ciudă îi făcea Când pe pat se așeza Dar cățelul o lătra. Ghiorghiu Andra-Irina clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr.6 „Nicolae Titulescu” Constanța profesor coordonator Anișoara Iordache Haiku 1 prima lăcustă printre stânjeneii albi ce grațioasă e! Haiku 2 concert de broaște, bunicul ursuz în leagăn doar o muscă... Haiku
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vorbește, Mă arunc într-un ocean Și gândul îmi umblă delirând. Pășesc mărunt înainte Și cad într-o mare de păpădii. Totu-i calm Până când versul mă cheamă. Deodată palmele-mi transpiră, Întunericul mă cuprinde, Deschid ochii, și... Câinele meu latră neîntrerupt. Șșșș... vreau să dorm! Timpul Mă sprijin de viitor, Iar trecutul mă trage înapoi. Cad, iar prezentul mă ridică. Pășesc înainte și timpul mă doboară. Zdruncinată mi-e mintea Și gândurile mă distrug, Alerg, dar trecutul mă ajunge, Iar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a spus Inna. Pleacă. O să te chemăm imediat și atunci o să-ți vezi fiul, primul tău născut, dar deocamdată avem treabă. L-au auzit pe Iacob țipând de fericire și spunându-le veștile lui Laban și lui Ruti, câinilor care lătrau, norilor și cerului. Lea a eliminat placenta și aproape a adormit de epuizare. Dar Inna a obligat-o să mănânce și să bea înainte și i-a pus copilul la piept, iar el a început să sugă. Apoi mama și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de neimaginat înainte. Mormăiau printre dinți în loc să vorbască. Se scărpinau și se scobeau în nas și chiar se arătau dezveliți în fața femeilor. Și ce putoare! Zgomotul care venea de pe câmp era și el mai mult decât puteam suporta. Câini care lătrau, oi care behăiau, bebeluși care plângeau și femei care țipau. Cum de nu observasem până acum cum țipă unele la altele și mai ales la copii? Chiar și mama era schimbată. Orice cuvânt îi ieșea din gură era ca să critice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
m-a dus la ușa lui Zafenat Paneh-ah, iar el stătea cu capul în mâini. - Den-ne, moașa, cere o audiență, a zis ea. Vizirul s-a ridicat în picioare și mi-a făcut semn să intru. - Lasă-ne, a lătrat el. Shery și toți care mai erau acolo au ieșit. Eram singuri. Nici unul dintre noi nu se mișca. Stăteam fiecare în colțuri opuse ale camerei și ne holbam unul la altul. Deși anii îl costaseră delicatețea obrajilor și câțiva dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lăsat sticla jos, am văzut că se deschide ușa barăcii și, unul după altul, ies trei câini ciobănești uriași, fiecare era cam cât un Saint-Bernard, aveau capete mari și rotunde ca de urs, s-au oprit dinaintea noastră, nici nu lătrau, nici nu mârâiau, ne priveau numai, dar și-atât era de-ajuns, pentru c-am simțit cum mi se răcește și mi se-ngreunează trupul, și pe mutra celorlalți se putea citi că sunt cel puțin la fel de înspăimântați ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]