1,874 matches
-
Faimosul virtuoz român”, cum a fost numit de către presa germană, a depășit stadiul cunoscut de muzică lăutărească românească în sec. XIX. S-a născut la data de 11 noiembrie 1855 la Slatina, în județul Olt, într-o veche dinastie de lăutari, fiind fiul violonistului Bebe Buică. În 1860 este părăsit de către tatăl său, care se recăsătorise, și lăsat în grija unchiului său, Gheorghe Buică. Din 1862 cântă în taraful acestuia la berăria „Bazilescu” din Craiova, ca vioară a doua. În 1869
Nicolae Buică () [Corola-website/Science/321137_a_322466]
-
român de muzică populară, originar din Argeș. S-a născut pe 1 august 1905 în comuna Merișani, jud. Argeș. Învață vioara de la Stan Taloș, muzicant din satul apropiat Valea Mărului, și desfășoară încă de foarte tânăr o intensă activitate de lăutar (inițial și de țambalist până în 1915) la clăci, nunți, hore țărănești ori în cârciumile și hanurile vremii. Din 1923 face parte din taraful vestitului Cantică Boeru din Stâlpeni, iar din 1927 cântă în numeroase localuri din București („11 iunie”, „La
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
Constantin Eftimiu (n. 1908, satul Preasna, Călărași — d. 1988, Giurgiu) a fost un cunoscut lăutar (vocalist și violonist) român. S-a născut în anul 1908 în satul Preasna, Călărași, într-o familie de lăutari. În 1913 rămâne orfan de ambii părinți și este adoptat împreună cu ceilalți frați ai săi de către o soră din partea tatălui, care
Constantin Eftimiu (lăutar) () [Corola-website/Science/320614_a_321943]
-
Constantin Eftimiu (n. 1908, satul Preasna, Călărași — d. 1988, Giurgiu) a fost un cunoscut lăutar (vocalist și violonist) român. S-a născut în anul 1908 în satul Preasna, Călărași, într-o familie de lăutari. În 1913 rămâne orfan de ambii părinți și este adoptat împreună cu ceilalți frați ai săi de către o soră din partea tatălui, care locuia la București. Aici copilărește și se formează în mahalaua din Șoseaua Iancului, unde în perioada interbelică exista cartierul
Constantin Eftimiu (lăutar) () [Corola-website/Science/320614_a_321943]
-
În 1913 rămâne orfan de ambii părinți și este adoptat împreună cu ceilalți frați ai săi de către o soră din partea tatălui, care locuia la București. Aici copilărește și se formează în mahalaua din Șoseaua Iancului, unde în perioada interbelică exista cartierul lăutarilor și unde s-au format de-a lungul timpului numeroși instrumentiști, soliști vocali sau conducători de formații muzicale. În 1924 începe să cânte alături de vecinii și prietenii săi care, mai târziu, aveau să-i devină colegi de formație: Fănică Vișan
Constantin Eftimiu (lăutar) () [Corola-website/Science/320614_a_321943]
-
You Should Like” la preselecția națională în Republica Moldova. S-a plasat pe poziția a 2-a cedând primul loc tocmai fostei sale formații SunStroke Project. La 11 martie 2012, Pasha Parfeni a câștigat selecția națională pentru Eurovision 2012 cu piesa „Lăutar” și va reprezenta Republica Moldova la Baku. Zece puncte a obținut în urma televotingului și 12 puncte din partea juriului de specialitate .
Pavel Parfeni () [Corola-website/Science/321641_a_322970]
-
să fie transferat din nou la Parohia Șipote. Cererea sa i-a fost acceptată abia în aprilie 1859. În anul 1865, preotul Iraclie Porumbescu a fost mutat la Stupca, un sat mare și frumos. Aici exista o colonie de țigani lăutari. În 1866, an de foamete cumplită, un țigan bătrân a venit la ușa preotului cerșind de mâncare. El i-a vândut lui Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată
Iraclie Porumbescu () [Corola-website/Science/320860_a_322189]
-
astăzi). Totuși, cei trei frați (Ciprian, Ștefan și Mărioara) veneau în vacanțele de vară la Stupca. Ciprian cânta la vioară, Mărioara la pian, iar Ștefan avea o voce de bariton. Când sosea în sat, Ciprian se ducea la bordeiele țiganilor lăutari, cântând împreună cu ei. Fiind președinte al societății Arboroasa, a fost acuzat de autoritățile austro-ungare din Bucovina de "înaltă trădare". El a fost arestat la 18 noiembrie 1877 la Stupca, fiind dus la Cernăuți (capitala Bucovinei) escortat de jandarmi. În timpul vacanțelor
Casa memorială „Ciprian Porumbescu” () [Corola-website/Science/320897_a_322226]
-
era tatăl lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), autorul imnurilor naționale "Trei culori", "Pe-al nostru steag e scris Unire", al nemuritoarei "Balade" și al primei operete românești "Crai nou". La mijlocul secolului al XIX-lea în sat trăia o colonie de țigani lăutari. În 1866, an de foamete cumplită, un țigan bătrân a venit la ușa preotului cerșind de mâncare. El i-a vândut părintelui Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
pentru a-și continua petrecerea. Festivitatea se transformă într-o nuntă mută. Ferestrele sunt acoperite cu draperii groase, sticlele și paharele sunt învelite în cârpe pentru a nu face zgomot, copiii sunt legați la gură pentru a nu face gălăgie, lăutarii mimează muzica, cucul care iese din ceasul cu cuc este strâns de gât de către socrul mic, nuntașii vorbesc în șoaptă și prin „telefonul fără fir”. Tragicul situației o face pe mireasă să izbucnească în plâns, probabil gândindu-se că nu
Nunta mută () [Corola-website/Science/321910_a_323239]
-
luasem un drog, parcă eram pe altă lume”". Cadrul filmat a fost mai lung, fiind ulterior scurtat la montaj. Pregătirea nunții a durat șapte zile, filmările fiind realizate în trei zile de dimineață până noaptea târziu. Din cauza faptului că țiganii lăutari cântau sâmbăta și duminica la nunți și botezuri, cadrele de la nuntă au trebuit să fie filmate în timpul săptămânii. S-au tras puține duble pentru că actorii erau profesioniști. Actorii care au interpretat roluri de nuntași au trebuit să mănânce multe sarmale
Nunta mută () [Corola-website/Science/321910_a_323239]
-
ajungând uneori până la naturalism: "Feciorul se întorcea întotdeauna plin pe cămașă de praful ruginiu al cărămizilor, mestecat cu al varului și cu mirosul vecinic de tutun prost și de alcool. Colo în zorile duminicii, sunt de obicei tun cu toții, cu lăutari și femei cu tot, în deplină solidaritate.”" E. Hodoș avea o profundă admirație pentru scriitorii realiști ai vremii: I.S. Turgheniev, Feodor Mihailovici Dostoievski, Emile Zola. În perioada când o parte dintre scriitorii români gravitau în orbita literaturii franceze, sau în
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
, (n. 2 februarie 1897, București — d. 8 octombrie 1946, București) a fost un violonist român din galeria lăutarilor din prima jumătate a sec. XX, așezat între violoniștii și șefii de orchestră valoroși, a căror moștenire artistică a intrat în anonimatul specific virtuozilor de muzică populară și lăutărească. Deși rar menționat (pe mai puțin de 10 discuri), arcușul său
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
lăutărească. Deși rar menționat (pe mai puțin de 10 discuri), arcușul său rămâne o patină inconfundabilă ce a influențat școala bucureșteană de vioară de la începutul anilor `30 până astăzi. Născut la 2 februarie 1897, în București, dintr-o familie de lăutari, ce locuia pe Str. Sfinții Voievozi, nr.47, și-a petrecut copilăria în vestitul cartier de muzicanți. Din 1904 începe să învețe vioara de la tatăl său, dar și de la fratele său mai mare, Gheorghe Moțoi. În 1905 are prima ieșire
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
au susținut o suită de concerte de mare răsunet. În data de 4 februarie 1945 Orchestra "„Doina Românească”", care număra 72 de membri, are primul său concert la Sala Dalles. În zilele de 25 martie și 25 mai 1945, orchestra lăutarilor bucureșteni condusă de Moțoi, devine realitate, triumfând din nou în aceeași sală "Dalles". Din "„Doina Românească”" a lui Petrică Moțoi a luat ființă Orchestra "„Barbu Lăutaru”" a Institutului de Folclor, preluată mai târziu de Filarmonică. Din repertoriul său nu lipseau
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
cu strigături din Banat: "Tărășelul", "Ca la Breaza" și "Doina de la Sibiu", "De doi ca-n Banat", "Învărtita din Făgăraș", "Țarina ca la Abrud", "Sârba din Moldova", "Hora boierească", "Horă și sârbă muntenească" etc. Nu au lipsit nici creațiile celorlalți lăutari, precum "Sârba lui Pompieru" (Costică Pompieru), "Sârba lui Bârlan" (Ion D. Bârlan), "Hora lui Dobrică" (Ioan Constantin Dobrică) sau "Țiganul" de Stelian Mâță s.a., precum și propriile lucrări în stil țărănesc "Hora lui Moțoi", "Sârba lui Moțoi", "De la Brașov la Sibiu
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
(n. 1835, București - d. 1906, București) a fost un violonist român, unul dintre cei mai influenți lăutari dina a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Alături de Angheluș Dinicu, Radu Ciolac, Sava Pădureanu și Dănică Ciolac creează primul stil definitoriu „bucureștenesc-lăutăresc” din istoria folclorului muzical românesc. S-a născut ca rob pe un domeniu boieresc în 1935
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
jumătate a secolului al XIX-lea. Alături de Angheluș Dinicu, Radu Ciolac, Sava Pădureanu și Dănică Ciolac creează primul stil definitoriu „bucureștenesc-lăutăresc” din istoria folclorului muzical românesc. S-a născut ca rob pe un domeniu boieresc în 1935, în București, fratele lăutarului Dumitrache Ochialbi. În perioada 1852-1857 își formează un taraf mic, devine vătaf (a doua funcție după staroste) peste toți lăutarii din București și își împarte activitatea între Ploiești și Capitală. Pentru o perioadă de câteva luni, cobzarul tarafului este Anton
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
bucureștenesc-lăutăresc” din istoria folclorului muzical românesc. S-a născut ca rob pe un domeniu boieresc în 1935, în București, fratele lăutarului Dumitrache Ochialbi. În perioada 1852-1857 își formează un taraf mic, devine vătaf (a doua funcție după staroste) peste toți lăutarii din București și își împarte activitatea între Ploiești și Capitală. Pentru o perioadă de câteva luni, cobzarul tarafului este Anton Pann, proaspăt concediat din funcția de profesor la Râmnicu Vâlcea și întors la București unde lucrează ziuă cantor la școala
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
între Ploiești și Capitală. Pentru o perioadă de câteva luni, cobzarul tarafului este Anton Pann, proaspăt concediat din funcția de profesor la Râmnicu Vâlcea și întors la București unde lucrează ziuă cantor la școala de pe Podul Mogoșoaiei, iar noaptea ca lăutar. În 1860 taraful său este imortalizat de o reușită acuarelă a lui Carol Popp de Szathmáry, în care surprinde un cobzar, un naist și doi vioriști ce îl privesc cu atenție pe primaș. Îmbrăcămintea amintește de portul lăutarilor din secolul
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
noaptea ca lăutar. În 1860 taraful său este imortalizat de o reușită acuarelă a lui Carol Popp de Szathmáry, în care surprinde un cobzar, un naist și doi vioriști ce îl privesc cu atenție pe primaș. Îmbrăcămintea amintește de portul lăutarilor din secolul al XVIII-lea, cu anterieu, giubea și brâu. , ca vătaf al tarafului, poartă giubeaua blănită cu samur, în schimb ce restul lăutarilor, spre a-și arăta vechimea meseriei, au giubeaua mai terfelită. În 1866 horele sale „Lințica” și
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
un naist și doi vioriști ce îl privesc cu atenție pe primaș. Îmbrăcămintea amintește de portul lăutarilor din secolul al XVIII-lea, cu anterieu, giubea și brâu. , ca vătaf al tarafului, poartă giubeaua blănită cu samur, în schimb ce restul lăutarilor, spre a-și arăta vechimea meseriei, au giubeaua mai terfelită. În 1866 horele sale „Lințica” și „Mitocanca” sunt tipărite la editura lui Constantin Gebauer, deși multe alte compoziții „anonime” din colecția cunoscutului editor bucureștean, intitulata „Hore și jocuri” (1868) sunt
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
-și arăta vechimea meseriei, au giubeaua mai terfelită. În 1866 horele sale „Lințica” și „Mitocanca” sunt tipărite la editura lui Constantin Gebauer, deși multe alte compoziții „anonime” din colecția cunoscutului editor bucureștean, intitulata „Hore și jocuri” (1868) sunt datorate aceluiași lăutar. Între anii 1869-1890 intră în cea mai importantă perioadă a carierei sale, desființându-și taraful și cântând în orchestrele naiștilor Angheluș Dinicu și Radu Ciolac, unde va fi coleg cu vioristul Dănică Ciolac, chitaristul Marin Buzatu și tânărul violonist Sava
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
Șerbănescu, inspector vamal. A urmat școala primară în Turnu Severin ,unde a început și liceul (1924-1930), pe care l-a continuat în Craiova (1930-1932) și apoi în Timișoara, la Liceul „C. D. Loga" (1935-1938), când a debutat cu povestirea "Bătrânul lăutar" la revista „Colț de țară", urmată în același an (1937) de volumul de proză scurtă "Cadavrul ambulant". După absolvirea studiilor universitare la Academia de Înalte Studii Comerciale din București (1938-1942), a revenit în Timișoara, unde s-a stabilit și și-
Mircea Șerbănescu () [Corola-website/Science/327497_a_328826]
-
unor «pardaillani» valahi, mușchetari în ițari și justițiari pe cont propriu, care «iau de la bogați ca să dea la săraci», bagă spaima în împilatori și apoi se retrag în codri, lăsând în urmă legende, ochi plânși de femeie, ecourile chefurilor cu lăutari și filozofia lor din vreme de popas: «toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim!»”". Călin Căliman considera că acest serial cu haiduci a avut o „intrigă atractivă și bine articulată”, motive folclorice și personaje pitorești. El a prilejuit câteva
Zestrea domniței Ralu () [Corola-website/Science/326441_a_327770]