1,966 matches
-
linx. Dacă așa ceva era posibil cum puteam îndura treaz un zbor de șase ore spre Portland? Soluția mea? Procurarea de și mai multe droguri. Ca atare, am continuat să mă fac praf și să picotesc în timpul interviurilor din barurile hotelurilor. Leșinam în avioane, zăcând lungit și fără cunoștință la clasa întâi înainte de a fi împins într-un cărucior cu rotile prin aeroporturi, cu un angajat al companiei aeriene în dreapta mea pentru a mă împiedica să cad în bot. „Indigestie“, a declarat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
e-mailuri, cum ar fi: „Nu-mi pasă dacă-i vâri scriitorului un băț de mătură-n fund ca să-l scoli pe scenă - Fă-O.“ Mă simțeam de parcă aș fi fost luat ostatic. Turneul părea lung și monstrous de nedrept. Leșinam mai tot timpul din cauza presiunilor de tot felul care păreau să nu se mai sfârșească. Wellbutrin m-a ajutat să îndur, să refuz să admit că ceva nu mergeau cum trebuiau. Supraveghetoarea mea numea de-acum turneul „o legitimă experiență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de caracter să te împotrivești unui bădăran și evident că celebritățile nu dau dovadă de un caracter superior omului obișnuit.“ Reporterul mi-a mai pus întrebări de genul: „Unii critici se îndoiesc în privința sincerității tale - cum comentezi?“ și „De ce ai leșinat anul trecut la ceremonia Globurilor de Aur?“ Însă Jayne nu înceta să intervină cu fraze de mare efect ca „Bret e sursa mea de tărie“, la care un prieten al cărui nume n-a fost menționat a replicat: „E o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sângele împroșcat pe extemporalul neterminat, bălțile roșii formate pe linoleum, catedra năclăită cu viscere, profesorul rănit îndrumându-i pe copiii speriați afară din cantină, omul de serviciu împușcat în spate, fetița care murmură: „Cred că am fost împușcată“, înainte de a leșina, microbuzele CNN sosind val-vârtej, șeriful care se bâlbâie la conferința de presă, știrile succedându-se cu repeziciune pe ecranul televizoarelor, știristul „pătruns“, furnizând ultimele detalii, elicopterele care roiesc, ultimele momente, atacatorul ducându-și țeava puștii în gură, secția de urgență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spălătorul de vase suna ca multe alte întrebări încărcate de insinuări. Sentimentul straniu de vinovăție - de a fi făcut ceva greșit - nu-mi dădea deloc pace în casa asta. Am încercat să par calm și rațional, în locul celeilalte alternative: să leșin, îndurerat și înfrânt. - Poftim? Încă mai aștepta răspunsul meu. - Nu, dar astăzi sunt programat la Dr. Kim. Mi-am imaginat că un sentiment de ușurare va năvăli în bucătărie ca un imens val oceanic. Voiam din tot sufletul ca micul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe podea și căzu în cioc înainte de a se răsturna într-o parte, ochii lui stranii fixați asupra mea. Lângă el se găsea un șoricel care fusese spintecat. Dar nu mai era nimeni altcineva în cameră și aproape că am leșinat de ușurare. Am înghițit din greu, dar când am auzit scrâșnetul roților pe asfalt, am sărit la fereastra deschisă. Afară, pe Elsinore Lane, un 450 SL de culoare crem dispărea după colț, pe Bedford Street. Am coborât anevoie treptele, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pânze celebre, pe care le știai înainte de a le fi văzut aievea, iar acum le recunoști pur și simplu. Am văzut o femeie întinsă pe o bancă de pe culoarul principal, ornat și el cu pânze de jos și până în tavan. Leșinase. Câțiva oameni adunați în jurul ei încercau să o resusciteze, în timp ce pe alături treceau fără încetare alte „victime” în devenire. Să fi fost impactul cu pictura aceea fabuloasă sau doar aerul închis din clădire, deși, bănuiesc, există un sistem special de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
străvechea denumire a localității, este reședința teutonilor, descrisă de Henryk Sienkiewicz în Cruciații - romanul care mă fascinase în copilărie -, și că hotelul în care stăm, Zbyszko, poartă numele protagonistului aceluiași roman. Bătălia de la Grünwald, de la 1410, între cavalerii germani și „leșii” regelui Casimir Jagello, aliați cu lituanienii cneazului Vitold și, după cum relatează unele surse, susținuți și de niște pâlcuri de oșteni români. Nu aș fi bănuit vreodată că voi ajunge să văd locurile descrise în acea proză istorică. Este un adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
De dimineață până la amiază soarele e tras la deal de patru tauri. De la amiază până în amurg de un iepure șchiop. Am fost la îngropăciunea mătușei Ruxanda care m-a crescut, Dumnezeu s-o ierte, și iaca n-am putut să leșin, și pace bună! Dacă nu-s cucoană... [MOSCOVA-LENINGRAD] [1945]* 12.VI 7.20. plecare (ora Moscovei 8.20) 9. Trecem Nistrul (ora 10 Mosc.) În Ucraina, pământuri comasate și ferme. Plutim la 2200 m. înălțime. Nipru panoramă largă. Trecem pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pretutindeni peste două mile; nici câmpul nu l-au părăsit pentru a lupta cu polonii necontenit, pe care, însă, îi nimicea regulat din flancuri”. Asediul Sucevii a ținut până la 18 octombrie. În Letopisețul lui Ștefan cel Mare se arată că leșii „au bătut 3 săptămâni, ziua și noaptea, dar nimic n-au reușit”. Înțelegând că nu poate cuceri cetatea, Ioan Albert s-a adresat apărătorilor, care erau conduși de Luca Arbure, cerându-le să capituleze. Portarul Sucevii i-a răspuns astfel
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
și mai dese până au rămas mai ales marii prozatori ruși și urmașii lor prozatorii americani. Dar rușii, în primul rând, de ce nu și sovieticii (că n-aveam prejudecăți!) Valentin Rasputin, Viktor Astafiev, Vasili Sukșin, rușii ziceam mă terminau, mă leșinau, mă trimiteau cu capu-n nori sau cu picioarele pe tavan, mă întorceam la ei ca-n satul natal. Odată, ca să recitesc Frații Karamazov, am lipsit trei zile de la serviciu și s-a propus desfacerea contractului meu de muncă. Dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
candele atârnate. Foarte frumoase și mari. Părintele David ne citește o Sfântă Evanghelie, noi toți Îngenunchem, ne rugăm tainic și sărutăm piatra. O privim cu mult respect și duioșie, lăsând urme de lacrimi pe ea. Pornim spre locul unde a leșinat Maica Domnului. La Mormântul Mântuitorului (fotoă simt că este ceva prea pământesc În mine ce mă trage În jos. Dar mă lupt și eu cu mine și cer ajutorul Milostivului Dumnezeu și Maicii Domnului să mă inspire la scris. Că
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
pământesc În mine ce mă trage În jos. Dar mă lupt și eu cu mine și cer ajutorul Milostivului Dumnezeu și Maicii Domnului să mă inspire la scris. Că multe și mari lucruri minunate am mai văzut. Locul unde a leșinat Maica Domnului Aproape de Piatra Ungerii există un locșor frumos marcat și Îngrădit cu un fel de gărduț de fier forjat și vopsit În alb. În interiorul gărduțului este o icoană care Înfățișează pe Maica Domnului leșinată de durere văzându-și Fiul
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
tot timpul o candelă. Noi Îngenunchem, ne rugăm, sărutăm locul. Acel loc este marcat ca o floare rotundă, cu multe petale Înguste. Este făcută din gips alb și foarte frumos conturată. Mărimea acelei flori care indică locul În care a leșinat Maica Domnului e cam de 70 cm. Ca mărime la vedere, că la Sfințenie nu se poate măsura pământește, ci infinit aș spune eu, după gândirea mea. Cugetăm la durerile ei de Mamă căreia i-a trecut sabia prin inimă
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
vinovat. Noi ne Întristăm când ne gândim ce mult a suferit. Suferința a fost fără margini, cum alta nu mai poate fi. A suferit alături de Fiul ei și amândoi Sau jertfit. Unul pe Cruce iar altul pe altarul Durerii. A leșinat de suferință, durere și Întristare. Și cu toate câte au suferit Încă ne iubesc și ne ajută amândoi, Fiul și Mama. Ei caută să ne bucure, să ne ajute, să ne salveze. Să cugetăm În inimile noastre cele Împietrite, ce
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
celor care se bucură de El și-L primesc tainic. Un preot mi-a dat niște ulei de la candelele care ard. E ca o binecuvântare. Cu aceste bucurii și emoții cobor treptele Golgotei și mă opresc la Locul unde a leșinat Maica Domnului. E aproape, la câțiva metri. Este frumos marcat acel Loc cu o rozetă de ghips albă ca o stea cu multe raze. E Îngrădit cu fier forjat de culoare alb și este o icoană cu Maica Domnului În dreptul
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
vadă pe Lia, plecă pe jos, căci nu aveam voie să ne urcăm în trăsuri fără o permisiune specială a poliției. Când ajunse în strada Cosma, oboseala drumului și emoțiunea de a o vedea pe Lia bolnavă o făcură să leșine. Rămase acolo de dejun și o aduse înapoi d-na Slătineanu, care dispunea de cupeul Crucii Roșii. Din fericire, nu trecură pe Calea Victoriei, înțesată de agenți germani, căci ar fi pățit, desigur, ca d-na Pherekyde, care, având trăsură pentru
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
puțin autentice. Astfel, se vorbea de demisia lui Ionel și venirea lui Take Ionescu la minister, lucru pe care nu-l puteam crede; că nenumărate avioane bombardau Ber linul; că ofițerii germani primeau de acasă știri așa de rele, încât leșinau la masa mess-ului; în fine, exagerațiuni din care nu primeam decât jumătate, dar care destăinuiau dorințele publicului și atmosfera ce începuse să se formeze în mediul vrăjmașului. poliția la bucurești Soldatul lui Scheibl, șeful poliției internaților, spusese d-nei Cri văț
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
urmă refacerea în Moldova, regimentul desființat și el trimis la aviație, primele zboruri, entuziasmul cu care luptau și cum a fost rănit pe când fotografia. Pilotul Mincu l-a crezut mort, el însă a băut o sticlă de rom ca să nu leșine, sosirea la barăci, desperarea ordonanței care l-a îngrijit ca o mamă. Avea „La Croix de guerre“ de la francezi. Era ca un copil, plin de viață, cu simțiminte bune, gentil și cu farmecul familiei sale. În episoadele cele mai tragice
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
creangă subțire, îmi țineam respirația și făceam eforturi supraomenești să nu mă mișc, să nu mă simtă, lucrurile au mers bine un timp, dar sporovăiala nu mai avea capăt, eu nu mai rezistam, din clipă în clipă m-așteptam să leșin și să mă prăbușesc, să cad de acolo, ca un măr stricat, drept la picioarele neobositei doamne Duțulescu. Tărășenia nu s-a terminat totuși așa de rău cum îmi trecea mie prin cap în momentele ălea de groază că o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
puterile. Însă femeia tot nu ceda: nu recunoștea și nici nu plângea de durere și de frică, așa cum ar fi reacționat oricine. Sub ochii impasibili ai gealatului care stătea smirnă, tovarășul Cameniță a bătut-o pe mama până când ea a leșinat. Atunci s-a oprit. Transpirase de efort. I-a poruncit insului în uniformă: -Toarnă niște apă pe ea. A așteptat până s-a convins că mama își revenise, apoi a hotărât: -Continuăm mâine. *** Zilele și săptămânile următoare s-au desfășurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
satului și apoi al comunei, dar întotdeauna cu precizarea că Tupchilești se găsea „încă de pe vrerea lui Cuza“ în plasa Covurlui. O întâmplare cu mirări Totul a început cu un simplu „mulțumesc“. De uimire, Otilia Coteț, secretara deputatului Șapcă, a leșinat. În opt ani de slujbă, era pentru prima oară când matahala de Șapcă nu pleca de la birou tunând și înjurând, ci, dimpotrivă, zâmbitor, mulțumindu-i că muncea pentru el ca un robot și duminicile. Când s-a trezit din leșin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
evenimentul, dacă nu soțului? În clipa în care colega de serviciu i-a zis domnului Coteț că-l căuta nevastă-sa și că e foarte, foarte veselă, contabilul Coteț s-a gândit, normal, la ce era mai rău și a leșinat. A crezut că ori fusese dată afară, ori rămăsese însărcinată. Otilia pleca la Cameră la opt dimineața și se întorcea acasă la unsprezece noaptea, așa că nu avea cum să rămână însărcinată. Iar de telefonat, nu-i telefona niciodată, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
șase după-amiaza, când bărbatul Nataliei avea ședință de consiliu, s-a dus glonț la Casandra, cu care se întâlnea numai vinerea, între zece și douăsprezece dimineața, când bărbatul Casandrei era la bancă. De uimire, normal că amanta numărul doi a leșinat. Casandra convenise cu domnul Coteț s-o caute la catedră numai în cazul că Rusia declara război Chinei sau se producea un tsunami pe lacul Herăstrău. Casandra trecea drept o persoană glacială și arogantă, singurele momente în care-și permitea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu mă poată obliga la declarații mincinoase. M-au ținut la anchetă circa 10 zile. Nemâncând zile de-a rândul și fiind total epuizată de puteri, securiștii nu mă puteau ancheta și nici nu puteau să mă trimită acasă căci leșinam pe cale. Au încercat să mă alimenteze cu lichide (cu lapte) forțându-mi deschiderea gurii cu călușul. Mi-au turnat și mi-au umplut gura cu lapte dar eu n-am voit să înghit, mi-au făcut injecție în mână dar
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]