12,623 matches
-
curentul intelectualist și estet” este evidentă, cel puțin pentru opera de început, deși nici aceea de mai târziu nu face excepție, ci schimbă numai unele accente. Confesiunea feminină stă la baza tuturor proliferărilor stilistice din perioada lirică, într-o expresie lirică, spontană și abundent neologică, ilustrând prezența liberă a unei intelectualități ostentative. Aglomerarea de notații, acel balastru literar, sunt prezente atât în proza de început, cât și în cea de mai târziu. “Nota distinctă a acestei tehnici este pentru etapa lirică
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
lirică, spontană și abundent neologică, ilustrând prezența liberă a unei intelectualități ostentative. Aglomerarea de notații, acel balastru literar, sunt prezente atât în proza de început, cât și în cea de mai târziu. “Nota distinctă a acestei tehnici este pentru etapa lirică a creației, caracterul pletoric al stilului poematic cu tot ceea ce îl definește : respirația retorică, repetiția, prețiozitatea expresiei, atitudinea meditativă, reveria, sentimentalitatea, nostalgia, uimirea, admirația, dramatismul trucat, într-un cuvânt artificiul sau poza. În aceste proze de început, divagația și comentariul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
a creației, caracterul pletoric al stilului poematic cu tot ceea ce îl definește : respirația retorică, repetiția, prețiozitatea expresiei, atitudinea meditativă, reveria, sentimentalitatea, nostalgia, uimirea, admirația, dramatismul trucat, într-un cuvânt artificiul sau poza. În aceste proze de început, divagația și comentariul liric dublează coordonatele narațiunii, amestecându-se cu analiza, spre deosebire de romane unde ele se diminuează pentru a dispărea cu desavârșire, structurând deplin examenul psihologic pe implicațiile interioare ale relațiilor și acțiunilor umane.” ¹ Lovinescu are dreptate să aducă în discuție mai departe cazul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
exterioritatea lumii. Analizându-și senzațiile, aceste femei par convinse că descoperă lumea socotită prin excelență feminină, o astfel de literatură este dezagreabilă la lectură datorită caracterului liniar, monoton al exprimării mesajului excesiv liricizat, dar nu doar din cauza stilului, neconsistent și liric exaltat, de care toți comentatorii au făcut caz, căci, după remarca foarte justă a lui Eugen Lovinescu din 1920, rareori povestirile Hortensie Papadat-Bengescu rămân la „exuberanța senzorială cu care ne-a învățat Contesa de Noailles; nu e langoarea vaporoasă, sensibleria
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
nu mai poate reflecta nimic. Dacă trebuie să alegem între aceste procedee - exteriorizarea sufletului și interiorizare a lumii - pe cel mai plin de consecințe pentru proza Hortensiei Papadat Bengescu, căci germenele din care vor răsădi marile romane nu e acela liric și confesiv al sufletului care-și caută ieșire în lume, ci acela reflexiv, al conștiinței oglindă a lumii, după cum afirma Nicolae Manolescu „Și cu asta ne aflăm deja la confiniile ionicului”. Confesiunea se produce cu o neobișnuintă abundență și vehemență
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
femeia fiind o bolnavă de mari febre, o martiră ce se consumă pe un nemilos destin interior; realism de mare clasă, care ucide toate convențiile, toate falsele pudicități, smulgând misterul. Primele cărți ale Hortensiei Papadat Bengescu se compun din improvizații lirice pe teme variate ĂApe adânci 1925). Textele acestea sunt introspecții ale sufletului feminin deschis cu o mare foame senzorială către lume. Autoarea își ascultă atentă trupul, îi pândește reacțiile, îi trăiește cu intensitate satisfacțiile. Din asemenea atitudini de dăruire tâșneste
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
variate ĂApe adânci 1925). Textele acestea sunt introspecții ale sufletului feminin deschis cu o mare foame senzorială către lume. Autoarea își ascultă atentă trupul, îi pândește reacțiile, îi trăiește cu intensitate satisfacțiile. Din asemenea atitudini de dăruire tâșneste o exaltare lirică a fiziologicului. Sunt cântate mângâierile mării, sărutul nisipului, îmbrățișarea copacilor, plânsul ploii și fluturii ce devin mesageri ai iubirii. Manuela trăiește voluptăți secrete autocontemplându-și gesturile ascunse altor priviri: scoaterea ciorapilor de culoare neagră, alegerea bijuteriilor, pieptănăturii sau parfumului, îmbrățișarea așternutului
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de francă senzualitate, de exaltare păgână cu aspecte de narcisism. Când nu se exaltă pe sine, ea se apleacă asupra misterului feminin pentru a-l sfâșia. Analitică, sub raportul cercetării tulburărilor psihologice și fiziologice ale amorului, opera ei este pur lirică deîndată ce se apropie de forța misterioasă din care pornește. Privit ca o fatalitate, amorul scapă oricărei calificații morale ; o astfel de concepție nu poate însă legitima decât o mare pasiune și eroinele scriitoarei sunt toate sub biciul de foc
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
senzuale a Biancăi, a uraganului pasiunii fatale a Alisiei sau a fluxului dragostei contrariate a Manuelei. Dacă s-ar fi mărginit numai la panlirism literatura scriitoarei n-ar fi câștigat decât în intensitate, fără a se diferenția de celelalte opere lirice. Originalitatea ei constă în fuziunea lirismului cu spiritul analitic. Contemplarea se finalizează cu interpretarea fenomenului contemplat, eroina devenind un catalizator între fenomen și sine. “De rasă stendhaliană a analiștilor, ea își mărește viața sentimentală prin îmbinarea analizei, prin care, odată cu
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
pe aceeași pagină cu ironia intelectuală, senzualismul și întrebările grave se împletesc și se resping alternativ, confesiunile fiind astfel greu de încadrat. Pseudojurnalul intim e o formulă globală, însă nu singura. Povestiri, schițe, scrisori, ele sunt când mostre de impresionism liric, când meditații capricioase. Le străbate un curent viu de sensibilitate și imaginație liberă, cu nostalgii dincolo de timp și spațiu, înscriindu-se pe o curbă a eternității. În esență “feminitățile” Hortensiei Papadat Bengescu rezumă atitudini în fața vieții, notabile prin francheță; autobiografie
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
a pus în mâini o mică oglindă în care să se privească pe el și viața lui, apoi lumea și viața ei, apoi timpurile în care s-au perindat.” Introspecția plus observația din exterior și retrospecția sunt prezente în scrierile lirice ale autoarei. Precum în alte scrieri din prima etapă, în Femeia în fața oglinzii introspecția stă în primul plan, devenind uneori obositoare prin insistență. Tânăra Manuela, o alta Adriana, percepe și relfectă cu toată puterea urâtul zile, retrăgându-se în propria
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
generațiile puternice fie dispăruseră, fie nu apucaseră să se impună. De altfel debutul publicistic Ăprimele articole publicate, în franceză, în ziarul partidului conservator La Politique și versurile din 45 Viața românească) este puțin convingător, când nu de-a dreptul naiv, liric, stângaci. Sur la mort de Pierre Liciu din 1912) are un motto din Musset, care, raportat la subiect, e aproape comic: "Il est déjà trop tard, pour parler encore d'elle Ăs.m.)". Leur violons chantaient..., articol despre scufundarea Titanicului
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
astfel de narațiune e compensată prin frumoasa limbă românească în care autorul scrie și prin reducerea redundanței stilistice, ceea ce îi conferă o remarcabilă fluență. Deși poet, Constantin Clisu este, în proză, imun la tentația lirismului, și bine face. Eventualei necesități lirice el îi răspunde prin puneri în scenă de un romantism suav, ușor convențional, realizând o confortabilă senzație de plutire și măiestrind văluri care acoperă, dar lasă străvederii, zbaterile sorții. Care ne absorb. C. D. Zeletin
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3120]
-
doar atât, că în vârtejul unor întâmplări care au copleșit-o, ea pare să fi găsit sprijin în bărbatul acesta matur, dar nu bătrân, cultivat și hârșit în ale vieții, aparent echilibrat, dar capabil de surprinzătoare elanuri erotice; imaginativ, uneori liric, dar căutând mereu temeiuri raționale pentru iubirea sa târzie. Nu-i place să se întrebe ce calitate a sa contează mai mult pentru Teodora. „Normal!” ar exclama un cititor tânăr. Știe că dotările sale virile („Am o vârstă, nu?!”) ar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și visare, exprimată în replici de genul „mi-ai luat vorba din gură” ori „gând la gând cu bucurie”. „Vorba o poți lua și cu un sărut; într-o îmbrățișare se întâlnesc gând cu gând... ” - notează P.H.L., dând o turnură lirică participării directe la „povestea” personajelor sale. 11 iunie 2006 Poposesc, din nou, la fel de curios, în paginile lăsate (când? cui?) de P.H.Lippa. Oare cât din trăirile Profesorului aparțin autorului însuși? Greu de spus. Și nici nu are importanță. După instalarea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
un „exercițiu poetic”, zice el, cerându-și scuze pentru eventualele „versuri șchioape” sau expresii „neinspirate”. O face știind bine că orice femeie sensibilă este curioasă cum arată și în această „oglindă” unică: sufletul bărbatului iubit. O oglindă construită la modul liric... Reproduc versurile, „cu titlu de curiozitate”: Ce voi fi iubind la tine? Tăria ființei tale în blândă fragilitate, mâna obosită înflorind când poposește pe fruntea copilului, ori înverzind pe frunzele de pătrunjel; absorbind cu degetele-rădăcini sângele alb al cartofului și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ei i-a dat speranță („Un bărbat poate fi iubit și la 80 de ani...”), dar nu i-a îndepărtat cu totul stările anxioase. Totuși, Teodora este unica ființă care îi „umple sufletul”; departe de ea, este cuprins de „elanuri lirice” încât, iată, i-a dedicat și versuri, ceea ce n-a mai făcut din vremea adolescenței visătoare. I s-a părut că le acceptă bucuroasă, ca pe un fel de „declarații de dragoste”. În același timp, femeia pare a se fi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
tracice ale cultului orgiastic, îl sfâșie și îi azvârle capul în râul Hebros, de unde trece în marea Egee. Capul zeului continuă să cânte (pentru că muzica este faptă a minții, și este eternă), ajunge în insula Lesbos. Aceasta devine leagănul poeziei lirice, atingând apogeul cu celebra poetă și muziciană Sappho. Și tot aici are loc instituirea unui oracol și a unor misterii orfice, iar lira este ridicată de zei la cer, unde formează constelația lirei. Privită prin prisma multiplei simbolice orfice, poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Rilke, "Niciundele fără nimic". Pierre Blanchot crede că inspirația este ceva magic, având loc instantaneu, este adevărata "clipă poetică". Trebuie numai transcrisă. Iată în acest sens două exemple din creația eminesciană. Așa cum rezultă din manuscris, poezia de mare frumusețe lirică, O mamă... a fost așternută pe hârtie d'un seul trait în forma definitivă, cu puține modificări, nesemnificative în logica internă a ideii poetice, și anume, cea a eternității morții vegheată protector de mișcări ale "sfintei naturi". Aici Natura meditează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Exemplu extrem de transă a dicteului îl oferă cele 55 Sonete către Orfeu pe care Rainer Maria Rilke le-a scris în numai trei zile sub impresia morții unei tinere dansatoare, de a cărei artă fusese entuziasmat. Operă de mare tensiune lirică, sonetele orfice celebrează muzica, magia ei de a metamorfoza lucrurile, făpturile, universul în inefabil, ca evadare din finitudine. După Elegiile duineze, care încercau să împace viața cu moartea într-un spațiu al îngerului, Rilke depășește cele două stări în totală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o receptare cu atât mai ideală, cu cât poemele sale reflectă amprenta apriorică a poporului respectiv. Factorii care converg într-un poem pentru a realiza armonia, "un organism viu ca natura" (Kant), sunt logica internă a ideii poetice, a discursului liric și organizarea perfectă a prozodiei. Logica internă Coerența ideatică a unei poezii, dar și a oricărei opere de artă, este decisivă pentru receptare. Fuga, aglomerarea de idei și imagini care nu polarizează către un sens unitar, sens rezultat fie al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
veac și nume... Dă-mi mâna, nu-i nevoie de-aripi... O-mbrățișare: Misterioasa carne se face duh în noi; De dincolo de ceruri se-ntinde-o așteptare, Perechea cea pierdută se-ntoarce înapoi. Ruda regală a acestei poezii este pasiunea lirică intelectualizată a lui Sappho, și poezia mistică a indienei Lala Lal Ded. Prin excelență, lirica lui Lucian Blaga poet-filozof și filozof-poet este străbătută de suflu cosmic, fie că neagă, fie că afirmă viața proprie și a lumii. De la "aminul" negării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
majoritatea poemelor lui Eminescu deschid perspective în stare să ne interiorizeze infinitul cerul, stelele, luna, marea venind să lărgească dintr-odată spațiul poetic acest infinit, nu rămâne exterior, ci are funcție bine definită acela al cosmicului ca modalitate de expresie lirică, de trăire poetică. Dimensionarea cu nemărginire a momentului poetic are rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei: "Dar un luceafăr răsărit/ Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ci a creației, adică a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce trăiește exaltare, deprimare, lumină, beznă prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa unei modalități superioare de exorcizare a dramei ontologice. Transfigurată liric, tristețea metafizică devine încântare. Scriind: "dacă îmi va reuși poemul, atunci voi fi trăi ca zeii și mai mult nu am râvnit", rezultă că bucuria creării tragicului este un catharsis, care pentru Hölderlin constituia o bucurie mai înaltă decât atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ta face să se nască flori, trena rochiei tale mătură un dans de stele și muzicile tale cu note felurite își află ecoul prin lumile fără număr! Imnurile adresate vieții de Tagore sunt de mare puritate și frumusețe, un elan liric pasionat incluzând atât ființarea de aici, cât și cea din spațiul morții, înțeleasă ca șansă a eternității alături de Unul. Volume precum Grădinarul dragostei, Fugitiva, Lebăda, Coșul cu fructe sunt catehisme ale exaltării vieții, iar Jertfa lirică o laudă a morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]