3,144 matches
-
construcției critice care culminează cu Istoria literaturii dramatice românești. De la începuturi până la 1890 (I, 1985). În viziunea autorului, două ar fi caracteristicile esențiale ale dramaturgiei noastre, expuse în Incursiuni în istoria dramaturgiei române. De la Gh. Asachi la Camil Petrescu (1971): lirismul, în sensul participării „ardente” a creatorului, a „neobișnuitei sale disponibilități pasionale” și polemice, și tendința spre echilibrul clasic al expresiei. Clasicism și romantism în dramaturgia românească (1816-1918) (1973) aduce într-un prim capitol precizări teoretice referitoare la teatralitatea clasicismului, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
Ion Pillat. Trece la o lirică neosimbolistă, suavă și ceremonioasă (o ceremonie a diafanului), cu o imagistică barocă, de priceput orfevru în ultimele cărți. Modelele sunt acum Ion Barbu și, într-o oarecare măsură, Dan Botta. Poetul tinde spre un lirism ermetizant, dar ermetismul este limitat la suprafața versului. Spiritul elegiac din adâncurile ființei nu împiedică însă manifestările exuberante, simpatic teatrale în relațiile obișnuite de viață. Poezia este fastuos erotică, plină de aluzii și de solemnități în stilul parnasienilor și al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
pe Eurydice”, LCF, 1973, 50; Andriescu, Disocieri, 85-94; Cândroveanu, Alfabet, 242-245; Ciobanu, Critica, 89-94; Barbu, O ist., 175-181; Mincu, Poezie, 143-145; Piru, Poezia, II, 112-116; Zalis, Tensiuni, 261-264; Raicu, Critica, 324-326; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1977, 3; Adrian Popescu, Lirismul între virtuozitate și sentiment, ST, 1977, 2; Eugen Simion, Poezia erotică, LCF, 1977, 23; Mircea Iorgulescu, Ceremonii poetice, RL, 1978, 34; Daniel Dimitriu, Ares și Eros, Iași, 1978, 140-149; Dorcescu, Embleme, 149-155; Grigurcu, Poeți, 384-386; Sasu, În căutarea, 102-105; Cândroveanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
discretă, boemă și vădește inapetență pentru ocupațiile profesionale constrângătoare, incapacitatea sau lipsa de interes pentru o carieră ordonată, preferând expedientele, provizoratul. Geode se situează în descendența unui anumit simbolism elegiac, nu lipsit de muzicalitate, dar văduvit de vigoare, vădind un lirism reticent față de evoluțiile moderniste și desuet față de tonul poetic al momentului. Sunt sesizabile răzlețe accente argheziene, ecouri ale sonorităților din poemele „parnasiene” ale lui Ion Barbu. Preponderentă e peisagistica menită să preia discret rezonanțele emoției. Recuzita urban-modernă, care va fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286436_a_287765]
-
tipologică a Sfântului Simeon Noul Teolog, a Sfântului Ioan al Crucii și a Sfântului Francisc: extaz și beatitudine a locuirii în sacru, a eucharistiei sau, cu vorbele poetului, a „venirii”, „vederii” și „prezenței”. E o poezie imnică și cu un lirism al gnozei, cu o depășire a cunoașterii estetice și cu ridicarea la cunoașterea supraînțelegătoare, charismatică. Întoarcere, totodată, la poezia inspirată - în înțelesul de „insuflată”. Într-un atare context ontic și gnozic, cuvântul poetic devine logos, reumplându-se de forța sa originară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
1982, s-a sinucis după doi ani. B. a debutat cu versuri în 1932, la revista „Orientări” (Moinești), continuând să colaboreze la „Viața Basarabiei”, „Lumea”, „Bugeacul”, „Însemnări” ș.a. În 1940, și-a adunat poeziile în volumul Invitație la melancolie. Un lirism individualist animă strofele lui B., înseninate numai de amintirea locurilor copilăriei, de „nălucirile visării”, melancolia sa fiind ușor intelectualizată, provocată și întreținută de aluzii și iluzii livrești. „Întoarcerea în amintire” este unicul mijloc rodnic de spiritualizare a unei poezii care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285546_a_286875]
-
de povestiri Tăcerea pădurilor (1965), în care evocă liric scene rurale și momente din timpul celui de al doilea război mondial. A doua culegere de povestiri, Durerea liniștii (1969), axată tot pe problematica rurală, marchează în plan artistic evoluția de la lirismul întrucâtva anacronic la o epică punctată de note dramatice. Cu romanul Semănătorii (1974), prozatorul se încadrează într-o orientare stilistică a cărei menire era, ca și la vechii sămănătoriști, apărarea valorilor etice și morale puse sub semnul dispariției, de data
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286222_a_287551]
-
un eu liric neadaptat la real, care încearcă să se refugieze în somn, în moarte sau în iubire. Versurile, de factură tradițională, folosind sistemul prozodic clasic, maschează uneori neliniști și învolburări stranii. Tematica rurală, mult frecventată de poet, nu dă lirismului un ton mai luminos, cadrul natural accentuând adesea atmosfera de melancolie și regret. Frigul dragostei (1994) aduce în prim-plan o imagine ironică a cotidianului, dominată de prezența demitizată a iubitei. Transpunând tematica din nuvele, poetul va exprima încă o dată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]
-
1993; Frigul dragostei, Pitești, 1994; Supunerea pe arbori, București, 1995; Posibilă glorie, București, 1999; Câinele din vis, București, 2001; Toamna unui învățător, București, 2003. Repere bibliografice: Ion Cristoiu, Prezumția de talent, în Preludii epice, București, 1990; Lucian Chișu, Ethos și lirism, L, 1993, 33; Aurel Martin, O aventură existențială, LCF, 1993, 28; Mircea Bârsilă, „Mai jos cu o noapte”, „Calende”, 1994, 6-7; Cristea, Teleorman, 289; Geo Vasile, Mâhnire ecologică, LCF, 1997, 6; Nicolae Prelipceanu, „Posibilă glorie”, RMB, 1999, 27 iulie; Simion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]
-
familie este, în laturile ei fundamentale, un mare roman, printre cele mai bune (alături de Moromeții, Bietul Ioanide, Cel mai iubit dintre pământeni) date de literatura română după 1945. D. impune un stil epic și stilul se bazează pe renunțarea la lirismul, viziunea mitică, umorul, fabulosul, dominante până atunci în proza românească. În linia Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, G. Călinescu, el orientează romanul spre studiul de caractere și creația de tipuri, cum cerea G. Călinescu în Sensul clasicismului. Cronica socială se transformă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
în care participanții interpretează cu talent al disimulării „roluri” mai mult sau mai puțin apropiate de adevărul întâmplărilor din realitate. Sub masca romancierului se simte omul de teatru atent la modulațiile vocii, la gesturi și fizionomii. În piesele lui O. lirismul generează fie fantasmaticul alegoric (ilustrat prin personaje simbolice lunecând, cu un mister căutat, dinspre tărâmul suprarealului), fie patetismul bine temperat al somației etice, care, asimilând sugestia livrescă - J.B. Priestley, Friedrich Dürrenmatt -, îmbracă veșmântul piesei polițiste, ca în Dubla dispariție a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
cedează ispitei de a literaturiza. Un pariu ambițios al „martorului Thaliei”, în ipostază de cercetător, este monografia Eminescu, omul de teatru. Explorând cu minuție încercările dramatice eminesciene, el emite, în spirit polemic, afirmația îndrăzneață că acestea nu sunt confiscate de lirism, ci denotă o viziune de dramaturg, activă în întreaga creație a poetului. Exercițiul comparatist, semnalând „congenialități” cu mari scriitori ai lumii, caută, fără a evita supralicitările, să pună în lumină originalitatea scrierilor pentru teatru ale lui Eminescu, socotit a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
după război să se cufunde în obscuritate. Contemplativ și elegiac, înrudit în primele versuri cu „senzitivii” și „intimiștii” de la sfârșitul veacului al XIX-lea, N. face eforturi pentru a se integra generației sale. Notabilă în placheta de debut este depersonalizarea lirismului fie prin rotirea - pe urmele „parnasianului” Ion Barbu - în jurul unor simboluri sau alegorii (Vulcanul, Icar, Două ape, Din fundul mării), fie prin focalizarea asupra peisajului, afină cu modul propriu lui G. Bacovia (Groază, Toamnă, Deznădejde), apoi într-altul, emancipat întrucâtva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
tribut unei tematici impuse. Întoarcerea la uneltele poetice din perioada de început s-a făcut anevoios și a izbutit, parțial, abia în anii ’70-’80. Cărțile de versuri Mii de glasuri (1971), Popasuri (1989) și Pasărea albastră (1991) conțin un lirism al „adevărurilor simple”, civismul apărând aici interiorizat, consistent. Acum autorul vizează probleme general-umane, precum relația dintre timpul individual și timpul istoric, acordând o mare atenție transfigurării simbolice. Sunt explorate mai adecvat și eficient diverse motive culturale, mitologia națională și cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
apărând aici interiorizat, consistent. Acum autorul vizează probleme general-umane, precum relația dintre timpul individual și timpul istoric, acordând o mare atenție transfigurării simbolice. Sunt explorate mai adecvat și eficient diverse motive culturale, mitologia națională și cea universală (Poemul Yggdrasill). Spiritualizat, lirismul se vrea sobru și direct, încălzit de patosul participării, de tensiunea ideilor și de flacăra dragostei (chiar dacă uneori poemele sunt compuse, și acum, în stil de discurs declarativ sau didacticist). O particularitate esențială a poeziei lui I. este aptitudinea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
dragostei (chiar dacă uneori poemele sunt compuse, și acum, în stil de discurs declarativ sau didacticist). O particularitate esențială a poeziei lui I. este aptitudinea de a cânta pe mai multe „coarde”, împletind dezinvolt și inegal socialul cu intimitatea, civismul cu lirismul, notația peisagistică cu cea ontologică. A tradus din opera lui Pușkin, Lermontov, Lev Tolstoi, Nekrasov ș.a. SCRIERI: Blestem, Chișinău, 1937; Moartea vulturului, Chișinău, 1938; Glasul patriei, Chișinău, 1946; Drumuri spre lumină, Chișinău, 1947; Pohoarnele, Chișinău, 1947; Brigada întâia, Chișinău, 1948
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
iernii. În cadrul viziunii fabulistice se reconstituie un mic univers uman, față de care poetul încearcă sentimentul compasiunii. Dacă întregul discurs poetic e scris cu vervă, cu o anume tentă ironică și un anume ton glumeț, finalul aduce expresia mai limpede a lirismului lui T., care dobândește valori sporite, prin contrast cu restul poeziei: „Gâze, flori întârziate!/ Muza mea satirică/ V-a-nchinat de drag la toate/ Câte-o strofă lirică./ Dar când știu c-o să vă-nghețe/ Iarna mizerabilă/ Mă cuprinde o tristețe/ Iremediabilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
al faptei nobile. Dezbaterea unor teme interzise de regim, precum și a unor probleme ce țin de igiena spiritului, de misiunea poeziei și a poetului a intensificat caracterul polemic al cărților din ultimii ani, dramatizând și îmbogățind registrul de tonalități. Farmecul lirismului rezultă din mișcarea frazei în manieră folclorică, din armoniile și plasticitatea versului, din construcțiile anaforice și epiforice bine geometrizate. Z. a scris și câteva cărți pentru copii: Tabloul fără un colț (1956), Lădița lui Ionel (1958), Titirezul (1962) ș.a. Și-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290683_a_292012]
-
aplicată o privire uimitor de schematică. Cu un lux de flaterii, în care rafinamentul se mai și pierde în înflorituri și zorzoane, feminista omagiază stăruitor frumusețea și o face nu rareori într-o frazare inspirată, tincturată de livresc. Cu un lirism exaltat, iscat de luxurianța formelor și de fascinația culorii, K., scriitoare cultivată, împărtășește cititorilor și, cu deosebire, cititoarelor ei „impresii și viziuni” din călătorii („icoane pariziene”, „amintiri romane”, venețiene, grecești), gustul pentru fastuos și pentru exotic intrând în balans cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287703_a_289032]
-
întinde până în secolul al XVI-lea si este dedicată poeziei populare, transmisă prin viu grai. Lirica vremii cuprindea legende și fapte de vitejie, prezentând lupta continuă a omului cu sinele și cu semenii. Creațiile lirice erau în limba finică, iar lirismul avea note triste. Cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea marchează apariția primelor cărți tipărite, literatura care apare în această perioadă fiind una religioasă. A treia perioadă este caracterizată de lupta între limba suedeză și cea finlandeză
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
Kanteletarului, folcloristul nu s-a folosit doar de textele culese de el, ci și de cele inventariate de precursorii săi. Varianta finală a culegerii cuprinde 652 de rune, adică 22 201 versuri și are o întindere similară cu a Kalevalei. Lirismul textelor din Kanteletar este concentrat în primele două părți și anume în cântece dedicate momentelor cruciale din viața omului și în cele grupate după vârstă și sex. Calitatea materialului cules ridică această operă lirică populară la cel mai înalt rang
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
la fel ca ea, "trăiește sub pathosul (...) originarului necorupt încă"191. Ambianța săracă a acestui continent, minimalistă, este de fapt sursa originalului. Aici iau naștere profesiunile primordiale: agricultura, păstoritul și pescuitul. Spiritualitatea arhaică din aceasta zonă a generat un bogat lirism popular 192. După primul batant al revistei (Pagini de civilizație și cultură), urmează Interferențe de la Kalevala la moderni. Aici remarcăm un articol, de fapt o traducere de Grete Tartler a unei prelegeri susținute de Jacob Grimm, care propune încă o
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
multe complicații stilistice. Simplitate, naturalețe, economie gestuală"346 pe o muzică spaniolă, prelucrată în viziune nordică. În ceea ce privește a doua piesă, aceasta a fost mai amplă, dar și-a păstrat și ea nota de echilibru între muzică și expresionismul plin de lirism al coregrafilor din Finlanda 347. Ecourile festivalului BucurESTi.VEST răsună și în articolul Dianei Soare " Ne-am propus să dăm viață peisajului cultural bucureștean". Interviu cu Cosmin Manolescu, prezența în România a companiilor de dans finlandeze reprezentând o premieră 348
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
vecinii, cu familia, cu străinii, cu tine însuți, suspiciunea, violențele, minciuna asumată"807. Mai mult decât atât, "Sofi Oksanen povestește minunat despre lucruri oribile"808, scoțând la iveală o lume în care oamenii au trăit. Este un roman în care lirismul se împletește cu cruzimea faptelor. "O carte minunată, trist-amară a unei autoare care a știut ce vrea și ce poate să scoată dintr-o simplă poveste"809. Același subiect este întâlnit și în articolul Doinei Ioanid, Bazar de scriitor. Descusutul
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
timpului, dar și a curajului inutil, a speranței vane, a tristeții unui gând” (Poem în picioare), o oglindă a egolatriei distrugătoare (Narcis orb, încă o dată). În poezia 33. O umbră dinspre tata, metaforă câștiga un plus de căldură ce anima lirismul lucid și rezervat. În Există nopți (1973) se observă o modificare a registrului poetic și a rețelei imagistice. Demarând greoi, poemele transmit neliniștea autorului obsedat, la vârsta maturității, de vacuitatea cuvintelor, pe care o simte că pe o trădare - cuvintele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288492_a_289821]