10,073 matches
-
ferate, și se pierde În fumul locomotivei cu abur. Apoi, cuvântul SFÂRȘIT, ENDE, KONEȚ, KRAJ, THE END... de zece ori, de o sută de ori, el, evadatul, va izbuti cu migală să scape din fortăreață și va trece prin fumul locomotivei peste pasarelă, de zece ori, de o mie de ori, pentru eternitate, cuvântul SFÂRȘIT. Prima dată În viața lui, singur, la circ. Un urlet Îngrozitor. Zgomotul Înfundat de sac plin cu tărâțe căzut din pod și firișoarele de sânge supte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
așezat ca să privești cum se topește bara de cositor este rece. Seara vei pleca cu trenul, departe, În Ardeal. Va trebui să fii atent când stai cu fereastra vagonului deschisă ca să nu-ți intre În ochi zgura fierbinte din fumul locomotivei. Deocamdată habar nu ai. Stai sudat la rece pe capacul de fontă al canalului de la closet. Pe capac stă scris: Regia Autonomă , o cifră pe care nu o mai ții minte și inițialele I.C.A.S. Industria căcatului aparține statului! Cooperativa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
chiloți. Urci pasarela de peste calea ferată și inspectezi cu privirea ștrandul. E ceva lume. Zăbovești puțin și te mai uiți la șine, la macaze, la trenuri, la motorul de tăiat lemne care șuieră despicând butucii din depozitul Întreprinderii Combustibilul, la locomotiva cu aburi care face manevre cu vagoanele de marfă, În curtea fabricii de ulei, ce frumoase sunt vagoanele cisternă, ce gros e fumul negru al locomotivei, care devine el din ce În ce mai alb, când ca o respirație sacadată lovește aerul și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la motorul de tăiat lemne care șuieră despicând butucii din depozitul Întreprinderii Combustibilul, la locomotiva cu aburi care face manevre cu vagoanele de marfă, În curtea fabricii de ulei, ce frumoase sunt vagoanele cisternă, ce gros e fumul negru al locomotivei, care devine el din ce În ce mai alb, când ca o respirație sacadată lovește aerul și când trenul de persoane care merge la Oltenița se pierde În zare cobori pasarela privind cu grijă dar și cu spaimă deschizăturile dintre trepte prin care zărești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ai scarlatină și stai la Spitalul de boli infecțioase. Cu temperatură. Și cu injecții de trei ori pe zi. Mănânci fără sare și În tot acest timp În lume nu se Întâmplă nimic. Doar la Craiova se fabrică cu frenezie locomotiva Diesel-electrică de 2100 C.P. Adică un motor În care Încap două mii și o sută de cai. Spun cărți groase că van Eyck s-a lăudat că: Și eu pot să desenez o hartă a lumii. În anii planului septenal, volumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
marelui dispărut. În aceste trei minute țara Întreagă stă de strajă și se reculege. Se aud sirenele cu vocea lor pătrunzătoare, cât vezi cu ochii, de la Monument până departe jos În Piața Libertății, mulțimea omenească stă descoperită; e clipa când, locomotivele, motoarele, mașinile se opresc pe tot cuprinsul țării, laolaltă cu oamenii, când navele românești Înalță șuierul lor pe depărtările oceanelor. În dimineața cenușie, mama ta spală rufe și ascultă radioul. Tu ești la un vecin și privești funeraliile la televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Liceul nr. 38, profesoara de socialism științific, Halele Obor, tramvaiul 9, talciocul, hingherii, scafandrii, Palatul Pionierilor, Fabrica de mentosan cu toate mentosanele, pantofii cu cioc, Gagarin, pachete de lame Gillette, blonda grasă și transpirată ca un Saint-Bernard, șareta poștalionului cu locomotivă cu tot, bunicii rătăciți prin America, blide pline cu lapte, papagali extrăgând planete de tânăr, fetița cu lumânare În mână ieșind dintr-o căpiță de fân uscat, colaci strânși pentru Bobotează, vaca Bertha, scutece ude și murdare, Sandu legat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
zac prin cârciumi. Pleci cu Învățătoarea pe câmp, În lungul căii ferate, și acolo, În dreptul unei căpițe de fân o Îmbrățișezi, și ea se lasă moale În brațele tale și ți se dăruiește pe loc. Fânul uscat Îi Înțeapă pulpele, locomotiva șuieră și huiduie, aruncă În voi cu cotoare de măr, cu sticle, cu bucăți de pâine, dar sunteți destul de departe, puțin Îți pasă, te bucuri doar că femeia aceea Îți Înțelege durerea și neputința, și rămâneți În continuare Îmbrățișați Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și scăpătat, ești cel care face rafinate servicii. Lângă aparatul de proiecție stă lipit aparatul de filmat. În spatele lui, regizorul, autorul filmului. Îți spune ce să faci. Cum să te prefaci... Că ești valet... ... Stai liniștit În cimitir. Cimitirul de locomotive. Ești Încă tânăr, norii curg pe cer, e iulie, curg ca și locomotivele În Încă nescrisele tale scenarii. Bărbatul cu trup atletic țâșnește și, Împins de puternicul resort al setei de răcoare, se aruncă În cap și sparge oglinda lichidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
lipit aparatul de filmat. În spatele lui, regizorul, autorul filmului. Îți spune ce să faci. Cum să te prefaci... Că ești valet... ... Stai liniștit În cimitir. Cimitirul de locomotive. Ești Încă tânăr, norii curg pe cer, e iulie, curg ca și locomotivele În Încă nescrisele tale scenarii. Bărbatul cu trup atletic țâșnește și, Împins de puternicul resort al setei de răcoare, se aruncă În cap și sparge oglinda lichidă a micului lac din lunca Târnavei. Apa, rece și adâncă. Stuful, pe margini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
În inima verii, e vremea mesei de prânz (unii mănâncă la o cantină de șantier) și feluritele feluri de repauzare vă redefinesc În aceiași perpetuum aristocrați, reîntorși În timp. Undeva, pe o șină năpădită de ierburi sărace, Împresurat de moartele locomotive, ca o turmă de bivoli negri (și apa a trecut aici ca un bivol negru), vă așteaptă vagonul decor. Filmați. Numai atunci când lumina se așază realist ca În pictura secolului al XIX-lea. În spatele aparatului de filmat, bărbatul cu alură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
absolute. Cât de aproape este adevărul tău de cel al regizorului? Refuzi acest gen de telepatie. Preferi o inocență neperturbatoare. Ziua se sfârșește și Încerci să Încapi În ea ca Într-un pat al lui Procust. Mâine În cimitirul de locomotive o veți lua de la capăt, râșnind fiecare cum poate la utopia asta a filmului, „aristocrați” nemulțumiți, cu aere puternic revendicative, numai buni de surghiun. În Siberia filmului, firește. Cadru după cadru, secvență după secvență, unicul mod de a pune timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Într-un triaj Înghețat. Același vânt, măturând soda, cimentul și otrăvite chimicale scurse din sacii vagoanelor descărcate. Praf, talaș, fumurii resturi, gunoaie În agonie. Același vânt rostogolind o folie de plastic, fășâind electrostatic peste acest univers sumbru de șine, macazuri, locomotive cu aburi și trenuri rapide, expresuri de zi fugind spre mereu neștiute depărtări. Plătind datorii. Miliarde. Se apropie Crăciunul și vântul bate lihnit peste triaje. Zgribulită stă vrabia, zgribulit stă bărbatul. Ce mari sunt mâinile lui, ce mici picioruțele vrabiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de relief și volum, cu mișcarea nervoasă și amplă a unei cravașe vii, venind din alte lumi, lovind când În dreapta când În stânga, când deasupra când dedesubt, loviturile nemiloase ne pun În evidență părțile componente, statice și În mișcare ale unei locomotive ce străbate solitară imensa, nemărginita, necuprinsa câmpie Înfășurată În aburi și fum. Alergătura stihinică a monstrului de oțel pe șine e Însoțită de un strigăt turbat. La orizont, cu privirea dementă, turma cu ochii injectați de ură ca un taur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
taur furios, așteaptă cu lăcomie Înfruntarea cu fierul care vine. Impactul o spulberă Într-o fracțiune de secundă, Împrăștiind sub roți, printre grelele spițe, peste biele și motor bucăți de carne, piele, oase, viscere și valuri de sânge pe care locomotiva le duce sub bătăile ucigașe ale „cravașei” acum spre un definitiv pierdut orizont. Imensa câmpie e devastată de o liniște absolută. Locomotiva ucigașă a trecut pe aici precum glonțul prin ceață. Departe, aproape insesizabil, ciobanul cu oaia lui, Încremenit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
grelele spițe, peste biele și motor bucăți de carne, piele, oase, viscere și valuri de sânge pe care locomotiva le duce sub bătăile ucigașe ale „cravașei” acum spre un definitiv pierdut orizont. Imensa câmpie e devastată de o liniște absolută. Locomotiva ucigașă a trecut pe aici precum glonțul prin ceață. Departe, aproape insesizabil, ciobanul cu oaia lui, Încremenit În timp și spațiu. Câmpie În față, câmpie În spate, câmpie În dreapta, câmpie În stânga. Fără să tulbure veghea câinelui, care doarme alături de copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de la o înălțime, pe care atunci o socoteam amețitoare, revoltat la început și dezarmat mai apoi de seninătatea îngerească a privirilor mele. Parcă-l văd și acum, înfipt, cumpănind pe degetele ciolănoase și neobișnuit de lungi un „Rostopf” oxidat, cu locomotivă pe cadran. Tic-tacul ceasornicului se auzi deslușit până în fundul clasei. - Ce-i cu ăsta? întrebase el pereții, catedra și soba de teracotă într-o dimineață la unsprezece jumătate, când mi-am făcut apariția, plin de praful prin care m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
căzu leșinat, de-a dreptul în brațele unui vecin care tocmai trecea spre fântână. Trenul sosea la amiază. Îl așteptam pe puntea șubredă de lemn. Dihania gâfâia obosită și horcăia cât ținea panta. Trecea pe lângă mine la pas. Porneam alături de locomotivă, până când mașinistul întorcea o rotiță de alamă și trăgea de un mâner. Armăsarul, înhămat în curele și paftale de arabă, necheza înăbușit, scuipa aburi fierbinți din plămâni ferecați, cu răbufniri tot mai repezi și un țipăt ascuțit spărgea cerul parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
urmă”. ...Și fiindcă veni vorba de sinucidere, Ferdinand Sinidis îmi vorbi de domnișoara Nora, care ocupase până mai deunăzi, camera cu numărul opt: Moștenise fata, din părinți, mania sinuciderii. Soră-sa mai mare, Herma, s-a lăsat călcată de o locomotivă, numai pentru că ținea mult să-i pârâie oasele, după ce încercă o viață întreagă să-și pocnească degetele mâinilor, fără să ajungă la un rezultat satisfăcător. Nora spunea că Herma mințise. Că auzise cu urechile ei cum, într-o noapte, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ca de obicei să-și pocnească degetele: „Bine”, a mai zis surioara mea îmbrăcându-și ciorapul, „mă duc să-mi pârâi oasele”. Nu cred să-i fi rămas vreunul netrosnit: craniul, fălcile și nasul, bazinul: peste tot au trecut roțile locomotivei. „Nora vorbea domol. Nu izbuteam întotdeauna să desprind vreun tâlc din graiul ei lipsit de nuanțe. Privirea ei stranie și dezolată nu găsea niciodată obiectul potrivit de care să se prindă. Cercetam cu falsă nepăsare, chipul pământiu, nasul lustruit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vânt. Trenul suie. Dihania de metal își trage sufletul, cu horcăit în respirație. Când coboară, însă, alunecă hoțește, ca un șarpe negru. Zgomotul de tăvălug al roților îmbucate fier în fier se confundă cu fâșâitul pârâului ce curge paralel, până când locomotiva se dă în petec, cu un țipăt de alarmă. Îl văd de sus, cum parcurge șinele, ce par un șiret negru, scurt, trasat în curbă, între cele două grupe de arbori împliniți. Dincolo de terasament, se înalță pădurea celuilalt munte, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
artistului. Intitulat Considerație delicată, Îi arăta pe copiii lui Du Maurier În grădina din spatele casei, ținându-se de mijloc, unul În spatele celuilalt, În ordinea Înălțimii și a vârstei, În timp ce Trixy Îi explica mamei: „Ne jucăm de-a trenul. Eu sunt locomotiva, Guy e vagonul de clasa Întâi și Sylvia e vagonul de clasa a doua, iar May e vagonul de clasa a treia și Gerald, și el e tot de clasa a treia... adică el e doar un vagon de marfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de râs. Unii trebuiau să se întoarcă pe front din permisie, alții veneau în permisie. Fetele din Liga Fetelor Germane împărțeau băuturi calde și acceptau, chicotind, să fie pipăite de răcani. Ce anume se simțea mai pregnant: fumul dens al locomotivelor cu aburi sub acoperișul doar parțial avariat al gării sau mirosul de ars? Stăteam în fața unui număr derutant de mare de indicatoare îndrumând spre puncte de adunare, de prezentare și de coordonare. Doi jandarmi de front, de recunoscut după plăcile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
parte bucata de piele sintetică a ușii de la puțul de aeraj, să las trenul să treacă, să închid ușa puțului, să alerg până prind din urmă ultimul vagonet și să sar în el din mers. De cele mai multe ori, mecanicul de pe locomotiva electrică cu care eram în tură îmi lăsa destul timp, așa că doar o dată sau de două ori am pierdut trenul și a trebuit să o iau în urma lui pe jos, singur pe toată distanța aia lungă. Un ritm atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să avem umbre uriașe, care bântuiau peste pereții înalți ai galeriilor. Din galerii proaspăt deschise, din scocuri oscilante amuțite, din adâncurile de sub tavanele galeriilor, îi vedeai venind: mineri, havatori, meșterul genist, șeful de sector, băieții de la cuple cu mecanicii de locomotive. O adunare pestriță, alcătuită din tineri care învățaseră la iuțeală munci necalificate și din muncitori cu vechime - unii aproape de vârsta pensiei - care ședeau la un loc pe durata unei pane de curent. După scurt timp, mormăielile lor se împotmoleau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]