2,956 matches
-
Aceste trei principii trebuie puse În relație În așa fel Încît să explice o seamă de lucruri. Unul ar fi că Logosul/Sophia creează lumea, dar și Demiurgul creează lumea, cum se spune În Cartea Facerii. Altul este că Dumnezeu, Logosul/Sophia și Demiurgul ar trebui să se afle În conexiune, Însă În așa fel Încît să lase loc inculpabilității Dumnezeului suprem pentru greșelile lumii noastre și, de asemenea, surprinzătorului fapt că Demiurgul nu știe de existența a ceea ce e mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
loc inculpabilității Dumnezeului suprem pentru greșelile lumii noastre și, de asemenea, surprinzătorului fapt că Demiurgul nu știe de existența a ceea ce e mai presus de el. Acest lucru presupune o clară discontinuitate (nu Însă o ruptură completă), și anume Între Logos/Sophia și Demiurg. În același timp, Demiurgul trebuie să rămînă produsul Logosului/Sophiei, căci astfel ar fi complet zdruncinate premisele Întregului sistem. Întrucît ideea pe care au Încercat s-o propage interpreții platonicieni ai Genezei În această privință era cea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fapt că Demiurgul nu știe de existența a ceea ce e mai presus de el. Acest lucru presupune o clară discontinuitate (nu Însă o ruptură completă), și anume Între Logos/Sophia și Demiurg. În același timp, Demiurgul trebuie să rămînă produsul Logosului/Sophiei, căci astfel ar fi complet zdruncinate premisele Întregului sistem. Întrucît ideea pe care au Încercat s-o propage interpreții platonicieni ai Genezei În această privință era cea a avortului, a nașterii premature sau ilicite etc., cea mai rezonabilă opțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe care au Încercat s-o propage interpreții platonicieni ai Genezei În această privință era cea a avortului, a nașterii premature sau ilicite etc., cea mai rezonabilă opțiune pe care o puteau face era s-o aleagă pe Sophia În locul Logosului și să facă din ea mama unei creaturi nedorite, Demiurgul. (Am văzut Însă că există cazuri În care Logosul a fost preferat Sophiei.) Restul mitului gnostic nu a fost decît o simplă joacă pentru imaginație, Însă trebuia de asemenea să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nașterii premature sau ilicite etc., cea mai rezonabilă opțiune pe care o puteau face era s-o aleagă pe Sophia În locul Logosului și să facă din ea mama unei creaturi nedorite, Demiurgul. (Am văzut Însă că există cazuri În care Logosul a fost preferat Sophiei.) Restul mitului gnostic nu a fost decît o simplă joacă pentru imaginație, Însă trebuia de asemenea să explice cum de existau cele trei lucruri - Abisul, Întunericul și Apele - Înaintea Demiurgului. Ca niște buni platonicieni, gnosticii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Nu se poate preciza ce rol a jucat În toate acestea Simon Magul. S-ar putea ca doctrina lui, care include o GÎndire a lui Dumnezeu feminină, să fi acționat ca un catalizator suplimentar al preferinței gnosticilor pentru Sophia În detrimentul Logosului. CÎt despre locul de Început al Gnosticismului, o speculație neverificabilă, Însă nu și imposibilă ar fi să amintim faptul că Învățații creștini din Alexandria, care demonstrau puternice Înclinații spre platonism, au avut cu siguranță de profitat de pe urma prezenței stimulante a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
el să știe despre acestea mai mult decît alți creștini din alte părți. Atît Basilide, cît și Valentin au fost locuitori ai Alexandriei; la fel și gnosticul creștin Clement și marele platonician Origen din secolul următor, care mai numea Încă Logosul - Sophia, cum făcea cu două secole Înainte Filon din Alexandria. CÎt despre existența unei „gnoze vulgare”, să lăsăm pe seama Învățăturii vulgare dovedirea sau infirmarea ei. Gnoza de care putem lua cunoștință, chiar deformată grav de ereziologi vulgari sau, lucru poate
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
numai două trăsături fundamentale nu este fortuită. Dumnezeul biblic se bucura de un prestigiu atît de scăzut În ochii gnosticilor dintr-un motiv fundamental: acela că, potrivit exegezei lor, trebuia să nu-l fi cunoscut pe adevăratul Dumnezeu și pe Logosul/Sophia acestuia. Unul din episoadele celebre din Cartea Genezei asupra căruia le place gnosticilor să speculeze este 3:9-11, care are loc după ce Adam și Eva au mîncat din fructul oprit al Arborelui Cunoașterii. Dumnezeu se plimbă pașnic prin Rai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pasajul din Geneză. Ca detaliu semnificativ, Teofil nu credea că Dumnezeu Însuși, Părintele universului, care „este nemărginit și nu se află Într-un loc”, ar putea umbla prin Paradis. Cel care a stat de vorbă cu Adam ar fi fost Logosul lui Dumnezeu (pe care Teofil Îl numește alternativ Sophia)269. Pentru gnostici, episodul nu putea avea altă semnificație decît că Demiurgul nu este omniscient și omnipotent. El se preumblă liniștit prin Paradis și ignoră nu numai unde se află Adam
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
principiului antropic - duce la unul dintre cele mai pesimiste conglomerate ale metafizicii occidentale. Atît pentru gnostici, cît și pentru Marcion punctul de plecare este inferioritatea Demiurgului, Însă fiecare Îl deduc din principii diferite. Gnosticii nu sînt dispuși să creadă că Logosul platonic/Sophia n-ar fi avut cunoștință de Dumnezeul Suprem, cum pare a fi cazul Dumnezeului din Biblie. Marcion și-a Împrumutat raționamentul din ceea ce părea a fi radicala opoziție stabilită de Pavel Între Lege și Credință și s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Registre d’Inquisition de Jacques Fournier (Évêque de Pamiers) 1318-1325, 3 vols., Mouton, Paris, La Haye, New York, 1978. —, Le Catharisme: La Religion des Cathares, Privat, Toulouse, 1976. —, Le Catharisme: L’Histoire des Cathares, Privat, Toulouse, 1979. Otfried Eberz, Sophia und Logos oder die Philosophie der Wiederherstellung, Reinhardt, München Le Basel, 1967. Mircea Eliade, Zalmoxis, the Vanishing God: Comparative Studies in the Religions and Folklore of Dacia and Eastern Europe, trans. W. R. Trask, Univ. of Chicago Press, Chicago, 1972. Mircea Eliade
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Orice activitate comunicativă este, în esența ei, dialogală, chiar dacă, la nivelul structurii de suprafață, apare ca monolog. Dialogul este o practică socială având ca suport limba: o formă de comunicare între doi sau mai mulți vorbitori (< gr. dia, „prin”, „între” + logos, „vorbire”). Pentru ca un dialog să aibă loc trebuie satisfăcute următoarele reguli constitutive: a) să existe cel puțin doi participanți la actul de comunicare; b) participanții la dialog să se afle într-o situație comună de interacțiune (față în față sau
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
regenerescență"127 apa devine "instrument al ordaliei"128 care cântărește axiologic primordialitatea. Primenind lucrurile create, apa se înfățișează ca hierofanie, "sămânță divină", "lumină", "cuvânt, verb generator" 129. Deschiderea lumii ca potențialitate hierofanică transformă valențele expiatorii ale apei în dinamică a logosului tămăduitor. Temelie primordială a universului, simbol al vieții, apa este un element dual, reprezentând, pe de o parte, substanța din care iau naștere toate formele, iar, pe de altă parte, este și un spațiu al regresiunii, adăpostind eterna reîntoarcere a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
s-au retras în lături și pământul stă deasupra apelor mereu până la vremea de apoi...".193 A. OBICEIURI FAMILIALE 1. APA În ritualurile de trecere, la români, apa antropomorfică descrie cadrul universal al desfășurării ceremonialului, făcându-l părtaș la procesualitatea logos-ului întemeietor de noi praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
alta, prin intermediul unei serii de operații succesive și elementare, capabile să surprindă realitatea"; în gândirea modernă se poate vorbi de discursul ca "sistem".26 În sens clasic, raționalul, reprezentat de "cunoașterea discursivă", era opus cunoașterii sensibilului 27, discursul având valențele logos-ului grecesc. Din punct de vedere lingvistic, discursul se definește prin intermediul unor opoziții: discurs/frază (discursul este o succesiune de fraze); discurs/limbă (limba ca sistem de valori virtuale, se opune discursului care utilizează limba într-un context dat); discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
2. RELAȚIA OM-COSMOS Domesticind forțele naturii, care devin părtașe la ceremonialul trăirilor originare, omul tradițional își asumă un destin cosmic. Odată trezite la viață proprie, universaliile ontologice reconstruiesc omul tradițional din temelii, convertindu-se la condiția umană. Înzestrat cu puterea logos-ului primordial, umanul se dezvăluie ca "anima catholica", adăpostind elementele cosmice și dându-le viață din viață proprie. "Cosmos viu", umanul ajunge la consacrare prin împărtășirea din forța creației originare. Semnul poetic, "Omul Cosmos" poate fi reprezentat la nivelul celor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Dar Dumnezeu a văzut, / Că șede rău pe pământ / Fără de om. / Și-a luat trup / Din pământ, / Os din piatră, / Sânge din mare, / Ochi din soare, / Fața din floare, / Sprâncene, / Din stele, / Duhul sfânt din măririle sale."138 Cuvântul originar, Logosul, creează și dinamizează universalul care, prin ritual și ceremonial, participă direct la consacrarea destinului uman: "Dumnezeu a făcut, / Dumnezeu sfântul, / Numai cu cuvântul, / Ceriul și pământul; / Și marea cu câte-s într-însa, / L-e făcut numai cu zisa. / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ascultat, o strategie, dar și "proiect, ordine, sentință și tactică". La Hesiod, mitul este o revelație, un discurs inspirat, asimilat cu creația poetică. Platon pune în opoziție conceptul de mythos, care desemna "o pură povestire, fără necesitate logică, irațională", cu logos-ul, reprezentând abordarea rațională, analitică și adevărată. În Poetica lui Aristotel, mitul este prezentat ca structură narativă din care se dezvoltă tragedia și creația poetică. În epoca modernă, au apărut noi accepțiuni ale conceptului de mit; astfel, G. B. Vico
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu bine, / Fiți fericiți, / Să vă deie Domnul / Totul ce doriți!"135 Împărtășirea din rodul mărului pune în valoare în-omenirea lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului, transcendentul care se smerește până la trăirea umană și omul care se înalță spiritual, prin cunoașterea Logos-ului primordial: "Masă rotilată, / Galbănă de t`atră (piatră), / Da` în cornu mesei / Pomuț rămurat / De poame-ncărcat. / Drumari pe drum trece / Și poame culege / Pe mânuri, p-în sânuri. / Luna-n drum le-o stat, / Mândru i-o-ntrebat: Cine vi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sau în apă, veninul său are proprietățile focului ceresc sau a focului htonian, iar, ca șarpe înaripat, aparține văzduhului, aerului. Ca întruchipare a primordialului, a pământului și a apei, a amestecului dintre elementele naturii, șarpele este și un simbol al Logosului divin, al rațiunii supraumane. Ca mitologem universal, șarpele este o epifanie a strămoșilor mitici, un arhetip al antinomiilor și un simbol al reînvierii ciclice a naturii.336 Ca mit simbolic, șarpele este prezent ca inteligență nefastă, ispititoare, dar și ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mai mult sau mai puțin de împărțit întregul,/ dar și un al treilea spre care tinde, starea pură a Sfântului Duh", ruptă de contigent ca în teologia lui Origen, aflat sub înrâurirea ideilor platonice, care acordă un mare rol acțiunii Logosului. Arie, preotul eretic de la începutul secolului IV, susținea că, în treimea dumnezeiască, numai Dumnezeu-tatăl este Dumnezeu adevărat, că Fiul Logosul nu este egal cu tatăl, este numai asemeni lui, nu homoousios, ci numai homoiousios. Întinși sub cumpănă/ livizi și goi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Duh", ruptă de contigent ca în teologia lui Origen, aflat sub înrâurirea ideilor platonice, care acordă un mare rol acțiunii Logosului. Arie, preotul eretic de la începutul secolului IV, susținea că, în treimea dumnezeiască, numai Dumnezeu-tatăl este Dumnezeu adevărat, că Fiul Logosul nu este egal cu tatăl, este numai asemeni lui, nu homoousios, ci numai homoiousios. Întinși sub cumpănă/ livizi și goi, aidoma unul cu altul/ ascultăm piatră de piatră cum crește nenorocu-n ea." Uneori, autorul imnelor își asumă ipostaza de nou
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Excelent orator, charismatic în evoluția sa profesională și profesorală, el deține taina persuasiuni despre care Platon comentează că trebuie să fie necesarmente morală și în folosul comunității. Adunând funcțiile obligatorii ale discursului retoric teoretizat și practicat de către anticii greci, respectiv, logos, patos și ethos, întrunim arsenalul comportamental corespunzător și lui Alexa Visarion. El poate deveni virulent în spiritul în care "arete", virtutea ardentă și combativă necesară unui discurs bun, este un instrument necesar dar numai atunci când este bine cunoscut și stăpânit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
regizorul, consideră autorul, are un scop major: reconfigurarea cronotopului dramatic în și prin ochii spectatorului. Din acest, motiv rolul creatorilor (al regizorului și al actorilor) va fi cel de călăuză, de dezrobitor de conștiințe. Și, alături de cuvânt (de limbaj, de logos), artele cu care teatrul se învecinează și pe care scena le invită mereu să i se alăture în chiar actul creației, vor face vizibile elementele de specificitate, ca și cele de unitate artistică. Iar prin enunțarea sincretismului la care teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ales prin numirea unei părți a trupului omenesc, în locul însușirii/calității/acțiunii (cap, frunte, tâmplă - metonimii pentru cugetare/inteligență/rațiune; inimă - metonimie a sensibilității, a bu nătății etc.; ochii, figurând metonimic cunoașterea contemplativă; gură, buze - simboluri metonimice pentru Eros și Logos; carne, sânge, rană - metonimii ale ființei biologice; mâinile, figurând prin metonimie dexteritatea, picioarele, agilitatea etc.) sau a materiei/substanței din care este făcut un obiect, în locul obiectului: Sălbaticul vodă en zale șin fier (G. Coșbuc); Domniță din țară bârsană, / Lumină
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]