2,817 matches
-
fi spus probabil Pascal, dacă s-ar fi aplecat asupra acestui subiect. În fond, cu puța lui treisprezece centimetri și cu erecțiile rare (erecții prelungite nu avusese niciodată, poate În prima adolescență, iar de atunci perioada dintre două ejaculări se lungise considerabil: apoi, nu mai era foarte tânăr), Bruno nu era omul potrivit pentru acest gen de localuri. Totuși era fericit să aibă la dispoziție mai multe vulve și guri decât ar fi Îndrăznit să viseze vreodată; iar asta simțea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o farsă, o ultimă și sordidă glumă a existenței. Nefericirea noastră nu atinge apogeul decât atunci când am Întrezărit, Îndeajuns de aproape, posibilitatea practică a fericirii. Accidentul s-a petrecut Într-o noapte de februarie, la Chris și Manu. Bruno era lungit pe o saltea din Încăperea centrală, cu capul sprijinit pe perne; o ținea de mână Christiane, care i-o sugea. Îngenuncheată deasupra lui, cu coapsele desfăcute, ea Își oferea vulva bărbaților care treceau În spatele ei, Își puneau un prezervativ, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
era scăldat Într-o lumină gri, un gri profund și catifelat. Djerzinski ieșea puțin. Adusese cu el trei DVD-uri cu date, mai bine de 40 de giga. Din când În când, deschidea computerul, examina o configurație moleculară, apoi se lungea pe patul imens, cu pachetul de țigări la Îndemână. Încă nu se dusese la centru. Pe fereastră, vedea valurile de ceață deplasându-se lent. În jurul datei de 20 noiembrie cerul se Însenină, timpul deveni mai rece și mai uscat. Michel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de a mă întinde pe el cu fața în pernă și de a mă scufunda în uitare. Ce drăguț, zic politicoasă. E o cameră foarte frumoasă. — Bine ! Eddie își lovește palmele una de alta. Păi, Samantha, ce s-o mai lungim, ai primit slujba ! Îl privesc prin aburul minții. Slujba ? Ce slujbă ? — Eddie ! sare ca arsă Trish. Nu poți să-i oferi pur și simplu slujba ! Încă n-am terminat interviul ! Interviul ? Mi-a scăpat ceva ? — Nici măcar nu i-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Dar fac totul cît pot de bine ! Dacă mi-ați da o șansă cît de mică... — Ai avut o șansă, la Glen Oil. Ridică din sprînceană spre mine și mă străbăte un val de umilință. Emma, ce s-o mai lungim, pur și simplu nu ești gata să fii promovată. Mai vedem la anu’. La anu’ ? — OK ? Acum hai, la treabă. Simt că mi se Învîrte creierul. Trebuie să accept decizia lui cît pot de calmă și de demnă. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nu-mi spune. Ridică mîna. Un Porsche. Am dreptate ? Jack Îmi Întîlnește privirea Întrebător și eu Îl fixez rugător, Încercînd să-i transmit mesajul că n-am avut de ales, că Îmi pare foarte rău, că, ce s-o mai lungesc, Îmi vine să mor... Înțeleg că am fost deconspirat, spune zîmbind. — Jack ! exclamă Kerry, care și-a reluat aerul superior. Îi zîmbește fermecător și-i Întinde mîna. Îmi pare bine să te cunosc cum se cuvine. — Mă bucur, spune Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
apei trase la toaletă și Wendy iese din compartimentul de wc În care a intrat. — Uite... ăsta-i rimelul de care vorbeam, spune Katie iute, dîndu-mi un tub de rimel. — Mersi, zic. Și zici că... Îhm... dă și volum, și lungește ? Wendy Își dă ochii peste cap. — E OK, zice. Nu trag cu urechea ! Se spală pe mîini, se usucă, apoi Îmi aruncă o privire avidă. Ia spune Emma, e adevărat că te vezi cu Jack Harper ? — Nu, i-o tai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
le lăsa apoi să se usuce la soare. Le măsura pe fiecare În parte, străduindu-se să le facă pe toate la fel. Am vorbit cu el despre vreme. Zicea că-l dor din ce În ce mai tare oasele de când Începuseră să se lungească iernile. L-am rugat apoi să-mi arate cum făcea lespezile alea, iar el m-a pus să stau sub un copac, la umbră, și să fiu numai ochi, căci nu era greu de priceput. - Seamănă cu vorbele tale, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
soră al Psarei. El e ucigașul de care v-am spus dintotdeauna, și pentru el v-au ales sorții când am fugit din calea Gerului. Știți ce aveți de făcut, așa că nu ne faceți neamul de râs. Prăpădiților li se lungiră fețele, cât erau ei de vânjoși. Oftând, se uitară o vreme unii la alții, apoi Își strigară femeile și rămaseră alături de noi, cu lucruri cu tot, privind cu jind la ai lor cum plecau spre Miazănoapte. Iar noi pornirăm mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
răsucite de vânt. Îi auzeam pe vânătorii cei vânjoși cum Îi luau În râs pe mărunțeii cu care venisem din pădure, dar oamenii lui N’jamo erau dârji și nu rămâneau În urmă, oricât de iute am fi mers. Dacă lungeam pasul, Începeau să țopăie precum țâncii, oameni și femei deopotrivă, făcându-ne pe toți să râdem dar, după o vreme, când ne ajungea oboseala, era rândul lor să ne ia În râs, căci puteau să meargă zile În șir, țopăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
De pildă, văzuserăm cu toții că pe pământurile Dogonului și În pădurea lui N’jamo, În loc ca ziua să se scurteze odată cu apropierea iernii, ea rămânea la fel de lungă ca noaptea. Ce fel de pământuri erau astea? Ce făcea soarele de Își lungea călătoria pe cer? De ce se răcise vremea din nou după ce, zile de-a rândul, ni se păruse că ne apropiem tot mai mult de soare? Și pe urmă, ce fel de stele erau astea pe care le vedeam aici, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se scufundau sub apă, și nici urși nu erau pentru că aveau blana prea scurtă. Trecură multe zile așa și, după un timp, mai-mai că uitasem de ce mă trimisese Moru În călătorie. Era tot mai frig, dar zilele Începuseră să se lungească din ce În ce, lucru care Îi uluia pe mai toți. Ghețarul nostru creștea din ce În ce și, nu trecea nici un nou răsărit fără ca Nunatuk să nu-mi arate unde se mai puseseră maluri de jur Împrejurul Gemenilor. Într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
parcă aș zice că sunt pământuri, căci Într-acolo am văzut nori mărunți adunați În pâlcuri. Cât despre puntea de gheață, ea se Întinde la nesfârșit către Apus. Ne-am continuat drumul de-a lungul punții de gheață. Nopțile se lungeau din ce În ce dar, cu toate astea, Gerul se Înmuia. Norul acela rău și Înghețat părea Încă să ne pândească de departe, dindărătul nostru. Pe măsură ce mergeam, zăream cum pământul pe care Îl lăsasem În urmă, se Întindea spre Miazănoapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În comparație cu necazurile lui reale, corsicanii aceia (Ravelstein gândea că toți acei flics - polițiștii Parisului - erau originari din Corsica și că, oricât de zdravăn s‑ar fi bărbierit, tot aveau țepi pe bărbie) nu puteau fi decât amuzanți. Ca să nu mai lungim vorba, Ravelstein s‑a Întors În grabă ca să participe la banchetul primarului oferit În onoarea lui, și a căzut la pat cu o boală (descoperită Întâi de un francez) care l‑a obligat să se interneze În spital. Doctorii l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
secunda pătrată - asta‑i o metaforă pentru ritmul precipitat În care se apropie moartea, mi‑a spus pe un ton de părinte indulgent. Ți‑ar plăcea ca timpul să se târască la fel de Încet ca atunci când erai copil - când fiecare se lungea cât o viață. - Da, și pentru acest lucru ai nevoie de rezerve de liniște În sufletul tău. - Așa cum spun rușii. Nu știu care rus a spus‑o, dar tu apelezi Întotdeauna la ruși, Chick, când vrei să justifici ceea ce faci. Și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Înmulțiseră atât de uluitor. Brusc, am devenit expert În natură. Așa Încât i‑am descris din nou săculețele acelea strâmte care spânzură din copaci și de pe stâlpii de electricitate. Asemenea unor ciorapi de nailon Întinși, cuiburile astea care adăposteau ouă se lungeau uneori până la vreo zece metri. - Adăposturile lor te duc cu gândul la casele de pe coasta de est, i‑am spus. - Hai să‑i cerem lui Nikki să facem un tur cu mașina, să‑i vedem. Unde‑i cartierul lor general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
dacă n-are sare și piper? N-ai decât să-i pui tu, dacă te crezi așa deștept. GRUBI: Sigur! MAJORDOMUL: Așa! VIZITATORUL (Acceptând.): Binee... Da’ cel puțin să fie mai scurt. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Aici are dreptate. Prea o lungim. BRUNO: Unde-am rămas? GRUBI (Către culise.): Intrați cu toții! Hai! MAJORDOMUL: Ce faci? GRUBI: Lasă-i să intre toți și să-și spună fiecare rolul. Așa e scurt. MAJORDOMUL: Bine, da’ în ordine... (Către VIZITATOR.) Începem? VIZITATORUL: Începem. (S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
până ce se scurge tot.) Pentru tine o fac. E bine să te obișnuiești cu bătaia. PARASCHIV: Dar nu mă lovi așa tare... La început e bine să mă lovești mai încet... MACABEUS: De ce să pierdem timpul? (Ia altă sticlă.) Se lungește prea mult... E bine să știi de la bun început despre ce e vorba... PARASCHIV: Dar nu vreau să mă lovești așa de tare de la început... Vreau ca totul să meargă firesc... Pas cu pas... MACABEUS (Așteaptă cu răbdare scurgerea picăturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o înfige în vârful unui țigaret.) DOAMNA CU VOAL: Nu se prea fumează aici, da’... BĂRBATUL CU ZIARUL (Care nu se poate concentra să citească ziarul.): Fumați, doamnă, fumați. Acu’ tot un drac. BĂTRÎNUL CU BASTON: Văd că le cam lungește dumnealui. DOAMNA CU VOAL: Așa sunt compozițiile astea pentru coarde. Lungi. BĂTRÎNUL CU BASTON: Ăsta trebuie să fie oboi, nu? BĂRBATUL CU ZIARUL: Oboi sau violoncel. BĂTRÎNUL CU BASTON: Da. Una din două. DOAMNA CU VOAL: A, nu! E violoncel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
târziu. Iulia și Alexandru trec în sus pe bulevardul Carol către Biserica Armenească, merg fără să vadă, văzând fiecare altceva, imposibil altfel, fiecare altfel, de nespus, spus. Nici nu bănuiesc când trec pe lângă fereastra de la demisol că de cealaltă parte, lungit în pat, un moșneag a suflat într-un fluier de bâlci din cele care în loc să scoată sunet, scot o potecă de hârtie foșnitoare. Acum îl ia de la buze și preț de o clipă, imaginea unei fetițe în fustă verde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dacă nu dădeam jos regimul atacau și Consiliul Culturii. Și cercetați temeinic viața de excepție a profesorului Tomnea, sosit printre noi. Nu insist.“ Tăcu, chircindu-se mușcat de durere. Încerca să-și dea seama ce ar putea fi. Ficatul? O lungise cam mult aseară la barul de la recpția hotelului. Apoi și la restaurant. Se ținea fătuca aceea de capul lui de parcă ar fi fost Bogard în Casablanca. Bine că n-a mai adus-o și în cameră. S-a mulțumit doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ușor cu degetele pe spatele ei și se înfiora de atingere, ca și cum o pisică ar fi pipăit-o cu ghiarele abia scoase din perinițele labelor. - Știu la ce vă gândiți, oftă insul. Nu-l mai suportați pe Emilian Țongu. Prea lungește toată povestea asta cu doamna Adina. Sunt împreună de ani buni, încă de pe vremea Pieții Universității. Era mai bine credeți dacă doamna Adina rămânea cu colonelul Goncea? Era tare p-atunci, da acu e și mai tare. I-ați văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
chiar, dacă mă gândesc la căldurile astea. Dar altă soluție nu există. Trebuie să avem certificatul, trecut prin comisie. După aia, totul e formalism. - Bine, dom’le, am înțeles asta. Înghit totul, că n-am ce face. Dar ce-o lungesc atâta? A treia săptămână de când zac aici, și nu iese hârtiile alea. Că doar n-oi fi de-adevăratelea bolnav. Sau cel puțin s’o știu și eu. Că am variante destule. - Nu, dom’le. Trebuie să iasă, acolo, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
le la inimă pe toate. Ce vă gândiți la viața ăluia, când concentrarea tre’ să fie acu pe răbdare și seninătate. Cum semnează Wintris chestia aia și comisia o ștmpilează, cum se luminează valea! V-am spus, maestrul Pârțângău o lungește cât e cazul. - Știu, Vergilică, da eu nu mai apuc momentul. Pigasie mi-a spus că a venit sorocul și gata. Decât că mă gândeam și eu, că am mai citit chestii d’astea cu dusul dincolo. De ce nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
era într-un costum crem, cu un papion rozuliu. O barbă deasă îi acoperea fața, lăsând doar ochii să sclipească neobișnuit de reci. Încolonați, toți trei se apropiară de barcă, traseră de capătul dinspre cel cu ghionderul și o mai lungiră de câteva palme. Se cățărară, găsindu-și fiecare câte un loc lângă un vâslaș. Polileu arăta cu arcușul spre capătul rămas liber al barcazului. Apăru un fel de baldachin, susținut pe patru stâlpișori sculptați cu șerpișori. Încolăciți, șerpuleții, se tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]