2,874 matches
-
Mirosea chimic și dulce, îți venea să-l mănânci. Dacă-l desfășurai, vedeai acolo poze în care oamenii aveau părul alb și fețele negre. Puteai să-ți faci din film un pumnal, trăgând de căpețelul din interior. Atunci țeava se lungea și, dacă loveai pe cineva, intra la loc, încît ți se părea că a intrat în pieptul lui. Când plecaseră, Mircea strecurase filmul în poșeta mamei lui, ca să se mai joace cu el și acasă. Dar mama-l găsise încă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dar primii doi aveau mult mai mult păr. Marx, Engels și Lenin. Ultima carte, singura pe care-o citise toată, era complet roșie și scria pe ea Basme populare românești. O citise încă din clasa întîi, își amintea cum stătea lungit pe lada de la studio, în fața marii ferestre, și citea până se-ntuneca. Atunci foile se făceau roz. La-nceput îi fusese foarte greu. Nu înțelegea multe lucruri. După unele cuvinte scria câte o cifră mică, 1,2 sau 3. Ce
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
îi spuse, privindu-l cu ochii ei reci și totuși suferinzi. Trecură prin spațiul foarte îngust dintre zidul din spate și stivă. Tot locul puțea a urină. Herman mergea după femeie ținîndu-și respirația cât putea de mult, dar drumul se lungea. Cotiră de mai multe ori, fiarele aveau colțuri care-i agățau costumul, bălăriile crescute direct din zid îi pălmuiau fața, dar voința femeii care-nainta nepăsător era mai puternică decât dorința lui de a se-ntoarce la Soile. Soile, fata
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
căutare, erau prea multe, și copiii încercau acum să pună mâna pe lucruri mai valoroase. Florile de hârtie creponată, la capătul unei sârme, ca niște sorcove, erau ceva mai căutate, dar ceea ce vânau copiii în special erau "lozincile", nu cele lungi de câțiva metri, firește, ci unele mici, rotunde, înconjurate de ghirlande. Pe ele scria doar PACE, PMR și alte cuvinte scurte. Astea erau foarte prețioase, fiindcă muncitorii nu le dădeau de obicei, le duceau și ei la copiii lor. Și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
îi țâșnea la subțiori și între picioare. Ouăle lui cât cele de porumbel creșteau acum în volum și-ncepeau să producă peștișorii de aur. Erau ca două aripi încă nedesfăcute de-o parte și de alta a viermelui ce se lungea și el. Acum pielea băiatului ieșise la iveală nu doar la-ncheieturi și la glezne, ci și-n jurul mijlocului, ca o curea înroșită între cămașa smulsă deodată din pantaloni și sfoara cu care aceștia erau legați. Cea mai tristă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
așeză direct pe sticla fragilă și scoase din desagă o coajă mucegăită de pâine și puțină brânză pietrificată. Nu le putu mânca. Timpul șuierase mânios pe deasupra lui. Se privi în oglinda gheții: un chip bătrân, înconjurat de păr cărunt. Se lungi în băltoaca de apă, așteptând să moară. Gheața troznea-n toate părțile: pe alocuri ajunsese subțire ca unghia. Departe, din aisberguri, faleze-ntregi se prăbușeau în mare. Din adânc se ridică atunci o uriașă corabie. O corabie putredă, cu lemnul încrustat
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
porțiuni de pictură ce se limpezeau pentru un timp, ca să sfârșească în alte și alte deformări. Văzu, pe bolta ridicată la o distanță nemăsurată deasupra ei, o femeie goală, cu un fluture mare aproape cât ea în brațe. Fluturele se lungi într-o parte pentru a deveni o față înspăimîntată, urlând neomenesc în infern. Fața se strânse și se-nghesui, rămase în urmă și nu mai era acum decât una dintre miliardele de fețe care avuseseră vreodată ființă, fețe de muște
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și cu toții erau agitați, în mintea ei se înghesuiau larme asurzitoare. - Cred că mă cunoașteți deja, spuse calm Oksana privind feroce la operatori. Alaana se concentra asupra fizionomiei femeii, încercînd să pătrundă dincolo de ochii ei reci. Zadarnic. - Daaaa, rosti Tader, lungind răspunsul și fîcîndu-l să sune precum vorba unui copil răzgâiat. Știm cine ești, dar nu înțelegem... - Tu cine ești? se răsti femeia. Bărbatul îi susținu privirea doar pentru câteva fracțiuni de secundă. - Tader. Sunt cel mai vechi operator și de
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ceea ce dinastia Boszt crezuse dintotdeauna, quinții nu îi erau devotați întru totul. Mulți dintre înaintașii săi nici nu se întrebaseră până unde merge loialitatea quinților. Nu fusese necesar atâta vreme cât însăși existența quintaratului nu fusese în pericol. - Să înțeleg..., începu împăratul lungind cuvintele în speranța că avea să fie întrerupt. N'Gai Loon dădu aprobator din cap. - Sunt prea multe în joc pentru a îngădui încă o tactică greșită. Fără mine nu mai există Ordinul quinților. Și asta nu se poate admite
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
sale. Era într-o armonie perfectă cu vocea mantiei și se blocase în genul acela de apărare despre care copiii de pe Kyrall învățau încă de mici că e bine să o folosească atunci când sunt atacați în câmp deschis. Xtyn își lungi cu bună știință drumul către necunoscut, urîndu-se însă în același timp pentru negura care îi acoperise mintea ce forfotea mai întotdeauna de idei. - Ce vrei? îi strigă el de departe. - Tribul Ulanni vrea să îi fie predat ucigașul. - Nu avem
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
îi va lămuri pe oamenii Klemplantului de măreția civilizației zeților. - Sire, un atac orbital e iminent. Își vor da seama destul de repede din ce cauză nu le mai răspund operatorii. Clonele din psiac nu trebuie subestimate, spuse calm Perse. - Daaaaa, lungi Bella cu satisfacție un răspuns, savurând amintirea încă vie a bătăliei care îi recucerise palatul imperial. Tare bine ați gândit atacul. Așa e, n-au de unde ști ce s-a întîmplat. Dar asta e bine. Două detașamente de zeți aterizaseră
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
a doua zi, la primele licăriri ale zorilor. Capătul călătoriei era departe, iar hunii îi lăsaseră marcomanului doar un scurt răgaz ca să-și ia rămas bun de la nevastă și copii. De altfel, nici el nu era, desigur, omul care să lungească vorba la despărțire, drept care, odată încărcat puținul care îi făcea trebuință pe singurul cal ce-l mai avea - un bătrân, dar robust frizian de tracțiune -, își salută fără prea multă tandrețe femeia, care în acea noapte încercase mângâierile brutale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liniștită spatele ca să se ocupe de foc, deasupra căruia stătea atârnată o oală de fier. Lăsând la o parte vătraiul, se duse în colțul din dreapta al peretelui din fund și începu să scotocească într-o ladă mare. — Acum trebuie să lungesc fiertura, bolborosi nemulțumită. Oaspeții săi se așezaseră în tăcere pe băncile puse de o parte și de alta a mesei - o masă veche, lungă și cu scândurile desfăcute. Balamber încă se străduia să-și revină din tulburare. întunecat, nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușa, ce nu fusese bine închisă, se deschise cu un scârțâit. înăuntru, totul era cufundat în întuneric. Khaba sforăia tare, scuturându-se când și când, apăsat de greutatea capului lui Odolgan, care îi atârna pe umăr. Balamber și Kayuk dormeau lungiți pe masă. Audbert se trezi; făcu un efort uriaș ca să se dezmeticească. Reuși să se ridice de pe bancă, însă, după câțiva pași, căzu lângă vatră. încercă din toate puterile să se ridice din nou, dar în zadar. „Vrăjitoare blestemată!“ mormăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fier încheieturile copilei, sub privirile îngrozite și neputincioase ale tânărului Waltan, care încerca în zadar să se ridice să o ajute. — Așaaa, bravo! Ai văzut că până la urmă am câștigat eu? Acum, că reușise să depărteze picioarele tinerei fete, se lungi din nou deasupra ei, cu o mână îi ridică pe dedesubt bazinul și, după câteva smucituri, o pătrunse, împingând din șale iar și iar, de câteva ori. Ea scoase un strigăt, deschise ochii mari și, cu un răcnet, își eliberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în atrium. Trecând printr-o poartă cu arcadă, o apucară pe un coridor și apoi pătrunseră în loggia vechiului peristil, în a cărui grădină, invadată de buruieni și părăsită cu totul, stăteau în așteptare, angajați în mici conciliabule ori dormind lungiți pe jos, înveliți în pături aspre, o mulțime de slujitori și scutieri ai delegaților încă găzduiți în palat. La pașii lor, ce răsunau sec sub arcade, se adăugaseră acum cei ai lui Vitalius, care, venit în fugă din marea piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a găsit refugiul toamna trecută la Atila, iar Divicone, împreună cu alți câțiva, era cu el. Povestea călătoriei lor prin pădurea din Harz până în Turingia ar fi demnă de pana lui Homer, dar te scutesc de ea. Ca să n-o mai lungim, acolo, Eudoxiu a reușit, nu fără a face mai întâi mai multe tentative inutile și nu fără să aștepte binișor, să intre în cortul lui Atila și să-i vorbească. Iar Divicone al nostru era prezent. Solicitat de Etius să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se opri lângă ea, privind, la rândul său, într-acolo. — Poate doarme... îi spuse cu o voce șovăitoare. Chiar! De ce nu se gândise imediat? Bineînțeles! Flavia dormea! Sărăcuța, mica Flavia! Răpusă de descurajare și de gândurile negre, probabil se lungise pe iarbă și își găsise pacea în somn. însuflețită din nou, înaintă, făcând lumină cu felinarul: — Flavia! Oh, comoara mea, trezește-te! Hai să mergem, Fla... Numele i se stinse în gât. într-un foșnet violent de frunze, din spatele tufișului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acesta - făcu semn către Dubritius, ce stătea nemișcat la un pas în spatele său, cu brațele încrucișate - îl cunoaște de ani de zile și o să-i poată ajuta pe oamenii tăi să-l descopere. îi povesti mai departe, fără să se lungească și fără multe amănunte, despre misiunea pe care i-o încredințase Flavius Etius, despre separarea ce apăruse în sânul Bagaudiei și despre implicarea lui Ambarrus în susținerea armatei romane; în fine, ceru îngăduința episcopului pentru a-i da cuvântul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doarmă afară, sub porticul micii livezi, deja devastate de bivuacurile ajunse înaintea lor, a unei case încă în picioare. După ce-și îngrămădiseră lucrurile în baloturi fără formă și le rezemaseră de zidul înconjurător, oamenii săi cei mai fideli se lungiseră printre meri și peste porțiunile cu zarzavaturi, iar acum dormeau greu, obosiți de lungul marș al acelei zile. Regulat, monoton, îi ajungea la urechi sforăitul lui Mandzuk, întins și el la o oarecare depărtare. N-ar fi putut spune ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
noaptea aceea îi transmisese vreun mesaj, el nu-l putuse primi, fiindcă somnul îi fusese întrerupt pe neașteptate. Simțind atingerea unui corp și o oarecare apăsare în jurul taliei, se răsuci să se ridice și se lovi de cineva care stătea lungit în spatele lui. Auzi un geamăt de copil, apoi simți că brațul care îi încinsese mijlocul aluneca de pe el și intui în întuneric că persoana ce-i stătea alături pe podeaua de frasin prăfuită își schimba atunci poziția. Ciulind urechea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fusese începutul său, își aminti dureroasa măcinare interioară care îi marcase ultimii ani ai copilăriei și îi veni în minte duritatea urcușului său către ieșirea din acea prăpastie a înfrângerii și a singurătății. încet-încet, atent să nu o trezească, se lungi cu fața în sus, renunțând să-și dea mâna la o parte. Nu știa unde să-și pună mâna dreaptă, aflat acum într-o poziție nefirească astfel că îl trase înapoi și îl înălță, cu intenția să se întoarcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Aubis fără probleme, fără să vatăme carele și să piardă mâna de animale pe care mingan-ul le avea cu el. în apropierea unui mic burg, ceva mai la vale, era un pod, însă cercetașii anunțaseră că francii râureni, infanteriști, o lungeau și întârziau să traverseze; de aceea, dată fiind lărgimea râului și adâncimea mică a apei, el hotărâse să câștige timp, părăsind drumul și traversând cu mingan-ul prin vad. Trebuia să se grăbească fiindcă ziua se apropia de sfârșit, iar vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sinuos, descriind de-a lungul albiei majore un șir nesfârșit de coturi, care de cele mai multe ori au înfățișarea de meandre rătăcitoare tipice, cum sunt cele de la Nord de Tg. Drânceni, ori cele de la răsărit de Râșești și Pogănești. Aceste coturi lungesc considerabil lungimea râului, cea ce pentru navigația fluvială este un mare inconvenient. Afară de cursul actual al Prutului, în albia lui majoră se observă apoi o mulțime de gârle, prutețe, coturi rupte (meandre părăsiteă și bălți, toate formând la un loc
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
făină în fundul colibei, căruța în latura colibei și sub căruță locul coteiului lângă o roată acoperită cu fân ca să aibă și el umbră. Mai departe, cujba pentru așezat ceaunul. Cu toată apa din apropiere, căldura parcă denaturaliza tot, pâlpâirile cerului lungeau în sus sămănături și arbori, broaștele dormeau, cerul era alburiu-metalic fără pată de nori. Încet și răcorindu-se puțin, veni seara, cu imense roiuri de țânțari, cu țârâitul ușurel al greierilor, cu pregătirea cinei și a fumarului pentru vremea nopții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]