3,421 matches
-
uciși În recentul război cu turcii. Armata greacă, Încurajată de Aliați, invadase vestul Turciei În 1919, revendicând vechiul teritoriu grecesc al Asiei Mici. După ani de viețuire izolată sus pe munte, locuitorii din Bithynios, satul bunicii mele, ieșeau din bârlog, mânați de siguranța pe care le-o oferea Megale Idea - Marea Idee, visul Greciei Mari. Bursa era ocupată acum de trupe grecești. Pe vechiul palat otoman flutura un steag grecesc. Turcii și conducătorul lor, Mustafa Kemal, se retrăseseră spre est, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de pântec și se bătu peste inimă. Se trase doi pași Înapoi și, de la această distanță, se uită din nou la fratele ei. Ideea că Lefty, care avea ochii și sprâncenele ei, care dormea În patul de alături, putea fi mânat de asemenea pofte nu-i trecuse niciodată prin cap Desdemonei. Deși Împlinit din punct de vedere fizic, corpul Desdemonei Încă Îi era străin proprietarei lui. Noaptea, În dormitor, Își văzuse fratele Împingându-se În somn În salteaua de paie de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
15 cenți masa . . . . . . Aceste imagini noi invadau creierul bunicilor mei, luptându-se cu imaginile din ziua precedentă. Insula Ellis ridicându-se deasupra apei ca Palatul Dogilor. Camera de bagaje era plină până la tavan cu geamantane puse unele peste altele. Fuseseră mânați pe o scară În sus, la Registratură. Având prinse În piept numere din declarația de expediție a Giuliei, au trecut Încolonați pe lângă un șir de inspectori care le controlau starea sănătății: li se uitau În ochi și În urechi, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ei simple, gri cu buline maro. Pantofii, pălăria și geanta erau toate de un maro aproape asortat. Deși le prefera automobilelor, Desdemonei nu-i plăceau nici tramvaiele. Avea probleme când era vorba să deosebească liniile Între ele. Tramvaiele cu toane, mânate de duhuri nevăzute, făceau Întotdeauna viraje neașteptate și se trezea În cartiere necunoscute ale orașului. Când se oprise primul tramvai, strigase la vatman: ― Centru? Acesta dăduse din cap. Se urcase, rabatase un scaun și scosese din geantă adresa pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și nici măcar nu se spălase pe cap. Săptămână de săptămână, ajutate sau constrânse de părinți, fetele veneau, și săptămână de săptămână Milton Stephanides se scuza ca să se ducă În dormitor și să cânte la clarinet În fața geamului. Acum, cu Desdemona mânându-l de la spate, veni jos s-o vadă pe Gaia Vasilakis. Tânăra stătea Între părinții ei, pe sofaua durdulie de culoare verde marin, ea Însăși o fată grăsuță, Îmbrăcată cu o rochie albă cu crinolină, tivită cu volane și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
bunătate; de cealaltă ostilitate. Un tânăr scund, Într-adevăr, dar cu Înfățișare plăcută, Împotriva unui băiat sfrijit, bubos, 4-F, cu cearcăne sub ochi ca un lup flămând. Michael Antoniou nici măcar nu Încercase să o sărute pe Tessie, În timp ce Milton o mânase pe drumuri greșite cu ajutorul unui instrument de suflat. Re-uri bemol și La-uri diez lingând-o ca niște limbi de foc aici, Îndărătul genunchiului, aici sus, pe gât, chiar sub buric... inventarul o copleșea de rușine. Mai târziu În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
albă din Detroit a făcut razii la barurile de noapte din cartierele de negri ale orașului. Ideea e, să dea lovituri preventive acolo unde sunt posibilele butoaie de pulbere. De obicei polițiștii Își parchează dubele pe alei lăturalnice și Îi mână pe clienți În mașini fără să vadă nimeni. Dar În noaptea aceasta, din motive care nu vor fi niciodată lămurite, trei mașini de poliție ajung la tipografia Economy, pe Twelfth Street, la numărul 9125 - la trei străzi de Pingree -, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pentru pace de la Paris. „Puterea e cel mai mare afrodisiac“, fusese replica faimoasă a lui Kissinger și probabil că era adevărat, căci Capitolul Unsprezece era lipit de aparat În fiecare seară, urmărind mașinațiunile diplomației. În același timp, pe Milton Îl mâna ciudata dorință a părinților, și În special a taților - de a-și vedea copiii cum le repetă suferințele. ― Ți-ar putea face bine să-ți satisfaci stagiul militar, spunea el. La care Capitolul Unsprezece Îi răspundea: ― O să plec În Canada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Obiectul se prăvăli pe spate pe canapea. Țipă de Încântare, zguduindu-se. Dădu din picioare, dărâmând țigările de pe masă. Avea din nou paisprezece ani În loc de douăzeci și patru și, Împotriva tuturor probabilităților, ne Împrieteneam. ― „Neplânsă, părăsită, făr’ de-al nunții desfăt, mă mână Înainte moartea...“ ― „...soartas...“ ― „...soarta. De vie spre al morților lăcaș cobor. Nicicând...“ ― „...făr’ de noroc...“ ― „Făr’ de noroc!“ Urăsc chestia asta! „Nicicând, făr’ de noroc cum sunt, n-o să-mi ridic de-acuma ochii spre zei, dar pentru a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
meu se mișcă cu încetinitorul și cum eu eram atât de rapid printre gloanțele care șuierau în jurul meu. Se apropiau de mine și treceau prin mine, oprindu-se abia în interiorul mantiei. Eu eram Corvium! Vedeam și trăiam prin el! Era mânat de o ură care-i mistuia inima și sufletul și de o nerăbdare care-i făcea mâna rece să tremure. Cu pași rapizi trecu de prima fereastră. Fusese împușcat de două ori de cei doi care se ocupau de coridorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de trei ani și jumătate! Acum erau risipiți de vânturi și în fiecare zi astrul își redobândea fostul teritoriu. Aici se termină pentru noi, nu-i așa? În jurul lor, din când în când, câte un fulg mai dansa în aer mânat de muzica domoală a vântului. El, cuprins de un sentiment ciudat de déjà-vu, îi răspunse: Pentru noi, da. Dar aici începe totul! Deși noi ne oprim, drumul continuă să se aștearnă la picioarele noastre și nu va avea sfârșit. Rămaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
clipă de tăcere. Evită intenționat orice aluzie la confratele său. — Am să fac între timp niște calcule astrologice să văd ce mâncăruri ți-ar putea ușura digestia în contextul zodiacal actual. Face o plecăciune adâncă în fața cuplului imperial și iese, mânându-și de la spate, ca pe o turmă, discipolii. După ce-i vede pe Themison și pe asistenții săi retrăgându-se, Antonius Musa începe și el, tăcut cum îi e felul, să-și strângă instrumentele pe un inel spiralat, asemănător unui trusou
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
minciuni și să luăm drept bune, cu o totală lipsă de răspundere, tot ce pretind delatorii... care se jură că au văzut cu ochii lor și au auzit cu urechile lor tocmai ce n-au văzut și n-au auzit, mânați de ură, mituiți de dușmanii celor pe care-i acuză sau, dimpotrivă, pentru că nu li s-a cumpărat tăcerea cu aur. — Un cetățean de rând poate săvârși greșeli, însă un con ducător de stat se cuvine a fi deasupra oricărei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Frica nu face altceva decât să le alimenteze puterea. O vede înfoindu-se, gata de luptă. Știe că e răutăcios cu ea. Ar vrea să se stăpânească, dar parcă ceva îl îmboldește de la spate. Trebuie să o tragă de limbă. Mânată de pasiune, s-ar putea să nu-i deslușească de la bun început stratagema. Poate se mai dumi rește puțin, până-și dă seama. Se ridică anevoie și, cu ajutorul ei, își sprijină spatele de perna făcută sul. — Șarlatani or fi, replică
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
imagina cât de anevoios este numai ascultatul plângerilor adresate unui conducător, nu s-ar mai repezi ca orbeții să culeagă de jos o diademă căzută. Trio încuviințează slugarnic în timp ce în sinea sa cugetă la pofta de putere care l-a mânat pe Augustus o viață întreagă de la spate și l-a ajutat să rămână sus, în ciuda disprețului afișat față de diademele regale. Cezarul își sprijină gânditor spatele de pervazul oblonului care face trecerea din birou spre grădină. Oftează adânc. Intrigantul are dreptate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vrea și ăsta? I-a dat-o pe Vipsania. Ea a fost răsplata cu care i-a cumpărat tăcerea. Acum începe să se întrebe dacă nu cumva a fost un preț prea mare pentru un intrigant ca el. Că îl mână dorința de glorie de la spate, ca și pe taică-său. Dar într-un sens rău. Nu a moștenit nimic din decența, onestitatea și demnitatea lui Pollio. Imbecilul vrea o bu cată din conducerea imperiului. Și nu e singurul. Mai sunt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
La atât se reduce rolul lui. Armăsar de prăsilă, bun să o lase borțoasă. Să-i facă copii. El nu e decât un pion în lupta ei pentru putere. Un pion pe care îl împinge tot timpul în față. Îl mână din urmă ca pe un servitor. Nu cu biciul sau cu ocara, cum face cu sclavii, ci cu gheața din suflet, cu focul orgoliului și al trufiei ce se ascund sub masca de soție supusă și ascultătoare. Găsește puterea să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
descurajat. Cu tatăl Vipsaniei s-a înțeles neașteptat de bine. Pentru mulți a fost o surpriză mai mult sau mai puțin plăcută să constate că omul nou al epocii revoluționare și moștenitorul Claudi ilor nu erau deloc diferiți. Amândoi taciturni, mânați de ace eași virtute republicană, care îi făcea să considere serviciul în slujba statului o nobilă servitute. Dar amândoi conștienți de monstrul pe care îl reprezintă imperiul. Răzbunarea provinciilor asupra Romei! Se revede brusc călărind alături de feciorul său Drusus și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nopții dulce, mistică cântare, Cânt din Valhala. {EminescuOpI 10} Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace, Inima îmi bate, bate, și nu tace, Tremură ușor, În fantasii mândre ea își face cale, Peste munți cu codri, peste deal și vale Mână al ei dor. Mână doru-i tainic colo în spre tine, Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline, Inima mi-e grea; Astfel totdeauna, când gândesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine, Bucovina mea! {EminescuOpI 11} SPERANȚA Cum mângâie
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
sunt numai un nume, Ci-aievea s-a serbat. Încingeți-vă spada la danțul cel de moarte, Aci vă poarte vântul, cum știe să vă poarte A țopăi în joc! Aci vă duceți valuri în mii batalioane, Cum în păduri aprinse, mânat în uragane, Diluviul de foc. Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie Poporului roman; Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate, Și frunțile cărunte le nalță, de departe Un Cesar, un Traian. Cad putredele
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și-i cu barba pieptănată; Țapăn, drept, cu schiptru-n mână, șede-n perine de puf Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf... Acum iată că din codru și Călin mirele iese, Care ține-n a lui mână mâna gingașei mirese. Îi foșnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii, Fața-i roșie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii; La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale, Care-i cade peste brațe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
te-nspăimînt, Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ. Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vârtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
care le ofereau apă fierbinte de băut sau care își exprimau recunoștința pentru efortul lor. Drumul acesta, care i se înfățișase data trecută într-o priveliște de iarnă, era acum și el plin de flori, iar pe câmpuri țăranii își mânau agale vitele. A doua zi le apăru în depărtare oceanul scăldat în razele unui soare cald, norii pluteau pe cer pufoși ca niște vălătuci de bumbac. În cele din urmă samuraiul și ai săi zăriră corabia plutind în zare. — Aaa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
făcute din pământ, cu acoperișuri de frunze și surcele. Erau casele băștinașilor indieni. Un băiat mai mult gol văzu convoiul și se ascunse repede în casă. Japonezii rămaseră uimiți de cele câteva animale negre cu păr lung pe care le mâna băiatul. Asemenea animale le erau necunoscute, după cum necunoscuți le erau și cactușii. Munții de granit păreau să nu se mai sfârșească. Soarele dogorea întruna. Legănat de cal, samuraiul își aduse aminte de valea sa. Și pământutile lui erau sărace, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și solii nu știam nimic. Neștiutori, ne pregăteam să plecăm în Spania urmând din toată inima un vis. Dar n-a fost decât un castel de nisip. Mai scria că o dată edictul proclamat, misionarii din toate colțurile Japoniei au fost mânați ca niște dobitoace la Nagasaki. Fără îndoială că printre ei s-a aflat și părintele Diego care aștepta să mă întorc înapoi în coliba noastră din Edo. Bunul meu confrate cu ochii săi roșii și lăcrimoși. Parcă îl văd părăsind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]