2,951 matches
-
virtuți medicale și meteorologice, întruchipare a divinității naturii care moare și renaște în fiecare an.94 Zilele mitice, douăsprezece sau nouăsprezece, dacă se ia în considerare intervalul 20 decembrie (Ignatul) 6 ianuarie care prezintă fața Noului An, se supun, ritualic, metamorfozelor soarelui, ducând povara Sfârșitului și Începutului. Divinitatea solară, care deschide ciclul calendaristic, este Ignat, sărbătorit pe 20 decembrie, în ziua tăierii porcului, ca simbol al spiritului grâului, asociat cu zeitățile vegetației Demeter, Persefona, Attis, Adonis, Osiris sacrificiu ce reprezenta moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să fie posibilă, în imaginarul tradițional există metamorfoze diferite ale soarelui care mijlocesc împlinirea vechiului timp și deschiderea vieții celei noi. Ipostază solară, Crăciunul, îmbătrânit de vreme, la solstițiul de iarnă, moare, pentru a renaște într-un alt spațiu temporal, purificat de puterea sacrificiului: "Măi Crăciune, măi bătrâne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
miruiră, / În dalb veșmânt se primeniră, / Într-un leagăn se urcară, / Sau în slavă se-nălțară, / Sus în slava cerului..."118 Identificarea lui Moș Crăciun cu Isus, "soarele dreptății", se realizează prin utilizarea imaginii binare contrastante ( moș / mititel și-nfășețel). O dată cu metamorfoza creștină, apa în care se scaldă moș Crăciun, ca ipostază a soarelui, este apa euharistică, vinul: "A cui sunt aceste curți, / Așa nalte, / Stoborate, / Cu stoborul pe departe? Dar în ele cine-mi șade? / Șade dumnealui la masă / C-un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mărunte! / Unde joacă căprița / Înflorește-o floricică, / undi intră capra-n joc / Aduce-n casă noroc! / Ța, ța, ța, căpriță, ța! / Frumoasă-i căprița mea / Cu covor și cu basma, / Cu cordele și mărgele, / Bine-i șade caprei mele!"152 Metamorfoză a soarelui, cerbul, prin jocul său, reface drumul soarelui abia renăscut: "Ța, ța, ța, căpriță, ța! / Vine cerbu-n urma ta. / Ța, ța, ța, căpriță, ța! / A trecut cerbul Carpații, / Ca să joace la toți frații, / Cu covor împiestrițat, / Cu luceferi înstelat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
O altă constantă prezentă în mitologia românească este "pasărea-suflet", sculptată în lemn și așezată pe stâlpul de pe morminte.234 În mentalitatea arhaică românească, pasărea este ambivalentă, întruchipând atât forțele întunericului, cât și puterile luminii, prevestind binele sau răul, supunându-se metamorfozelor continue pentru a răstălmăci lumea înțelesurilor simbolice. Astfel, în hieraldica românească, pasărea prezentă este corbul, corbul valah și corbul corvinilor. În unele steme, corbul este înfățișat cu aripile deschise și cu ciocul orientat spre emblema soarelui. Corbul încadrat de soare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în dezordine, găina este un simbol al abundenței, un mediator între treptele existenței, porumbelul este pasărea-mesager, prin excelență, barza reprezintă un alter ego mitic al gospodarului și neamului, fiind "o pasăre augurală, vestitoare a renașterii firii", rândunica este considerată "o metamorfoză a femininului", vrabia este "gureșă" și "păgubitoare, aidoma șoarecelui", cioara are atribute de "furtișag", dar și psihopompe, ciocârlia este prezentă ca "viețuitoare chinuită care tinde spre ideal", cucul este "sfânt", cântecul lui fiind "de factură stihială, un limbaj complex, purtătorul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o rămurea, / Cu doi pui alături. / S-a dus cucul cel bătrân / Ș-a lăsat puii străini, / Da neagra privighetoare / Cara apă din izvoară / Și da la pui să nu moară."289 În imaginarul tradițional, cucul trece prin mai multe metamorfoze, de la pasărea prevestitoare de noroc sau de nenoroc, la pasărea ca mesager al sufletului: "Cucule de la pădure, / Du-te la puica și-i spune / Să facă puica ce-a face / Să-mi trimeată doru-ncoace, / Că de dor nu știu ce-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a băut laptele s-a săturat, / cel ce-a băut vinul s-a îmbătat, / iar cel cu veninul a crăpat; / așa să chiară pociturile din post, / pân-ntr-o clipă să fie lecuit / și să rămâie ca pomul înflorit."316 Metamorfoză a timpului diurn sau nocturn, pasărea prevestește începutul și sfârșitul ritualurilor de trecere care consfințesc hotarele dintre anotimpuri. Astfel, cucul, care prevestește primăvara, la Blagoviștenie, imediat după echinocțiul de primăvară, se transformă în uliu, de Sânziene, la solstițiul de vară
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-s mere, nici nu-s pere, / Ci-s mai multe suflețele."320 O altă reminiscență a noului an agrar, este prezența "rândunicii" în unele colinde românești. Simbol al veșnicei reîntoarceri și al învierii, în mitologia universală, rândunica este considerată o metamorfoză a zeului apelor, al cuvântului, dar și al vegetației: "Acolo jos pe râturele, / Florile dalbe, / Trece-un cârd de rândunele, / Maica Sfântă după ele, / Tot plângând și blăstămând / Și de ele întrebând: / Cum îți trece Dunărea? Noi Dunărea așa om
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
s-au aprins, / Atât de bucuroase au fost, / Clopotele singure au bătut... / Și orga a cântat singură... / Și cine va bea din ea? / Însuși Isus cu sfinții, / Preasfânta Fecioară / cu mironosițele! / Aleluia!..."326 În literatura populară, pasărea este prezentă ca metamorfoză a sufletului aflat în ipostaza sa ritualică: "M-aș duci, m-aș duci / Unde arî cucii, / Să văd cucul cornărind, / Boii brazda răsturnând. / Ciocârlia fată mare / Li cara la cuci mâncare, / Ciocârlia li făce, / Rândunica li pune, / Perpelița li-așterne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
misterului subteran, al tainei aflate dincolo de mormânt, el își asumă o misiune ce devine simbolul clipei dificile a unei revelații sau a unei taine taina morții biruite de făgăduiala reînceperii."339 Mare regenerator, stăpân al "pântecului lumii", șarpele este o metamorfoză a soarelui la zenit care ia formă ofidiană, ascunzându-se în măruntaiele pământului, până la o nouă răsărire.340 Lunar și teluric, în același timp, cu puteri de regenerare și fecundatoare, nemuritor și în continuă metamorfoză, șarpele este "izvorul înțelepciunii, întrevede
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pântecului lumii", șarpele este o metamorfoză a soarelui la zenit care ia formă ofidiană, ascunzându-se în măruntaiele pământului, până la o nouă răsărire.340 Lunar și teluric, în același timp, cu puteri de regenerare și fecundatoare, nemuritor și în continuă metamorfoză, șarpele este "izvorul înțelepciunii, întrevede viitorul" care deschide calea spre realitățile transcendente.341 b. Imaginea spațiu-timp În mitologia românească, șarpele se înfățișează în trei ipostaze mitice: șarpe propriu-zis, balaur, zmeu: "între aceste trei ipostaze există o filiație mitică și o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
EDP, București, 1983. NOICA, Constantin, Devenirea întru ființă, vol. I, Încercare asupra filosofiei tradiționale, vol. II, Tratat de ontologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981. ONG, Walter I., Oralità e scriittura, Le tecnologie della parole, Il Mulino, 1986. POULET, Georges, Metamorfozele cercului, traducere de Irina Bădescu și Angela Martin, Studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1987. RALEAMihai, Prelegeri de estetică, Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Pascadi, Editura Științifică, București, 1972. RICOEUR, Paul, Metafora vie, traducere și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Vechi, Culegere alcătuită de Veronica V. Buzic, Ediție îngrijită de Ion Filipciuc, Biblioteca "Miorița", Câmpulung Bucovina, 2009. VULCĂNESCU, Romuls, Coloana cerului, Editura Academiei RSR, București, 1972. VULCĂNESCU, Romulus, Mitologie română, Editura Academiei RSR, București, 1985. Cuprins PREFAȚĂ 7 CAPITOLUL I METAMORFOZELE SOCIO-CULTURALE ALE IMAGINII ȘI IMAGINARULUI 11 I.1. ARHITECTURA IMAGINII 11 I.1.1. IMAGINE. IMAGINAR. IMAGINAȚIE PROLEGOMENE 11 I.1.2. IMAGINEA. TIPOLOGIE ȘI SEMNIFICARE 18 I.2. SPAȚIUL IMAGINAR 33 I.2.1. DE LA ARHETIP LA IMAGINE MITICĂ
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pp. 294-295) În ceea ce ne privește, considerăm imaginea-cronotop ca fiind predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează, la nivelul discursului, devenind temporalitate și spațialitate. 30 v. Georges Poulet, Metamorfozele cercului, traducere de Irina Bădescu și Angela Martin, Studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1987. 31 v. C-tin Noica, Op. cit., vol. I, Încercare asupra filozofiei tradiționale, cap. I, Cercul în conștiința filosofică, pp. 13-30. "Orice mișcare este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Carol Davilla” din București, este și el originar din părțile Tecuciului și rudă cu George Emil Palade, laureatul Premiului Nobel în medicină. Constantin Dimoftache a găsit-o pe Natalia, în iarna lui 1959, lucrând la revizuirea unei vechi traduceri a Metamorfozelor lui Ovidiu și la un poem, Nirvana, inspirat din filozofia indiană. Poeta Natalia Negru moare în uitare la Tecuci la 2 septembrie 1962. Se pare că drama celor trei poeți a fost subiectul unui roman intitulat „Șarpele”, început de Liviu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
o dezvoltare dialectică a ceea ce numim esența poeziei. Lucrarea de față s-a născut și dintr-un sentiment de dezaprobare, generat de atitudinea unor profesori din liceele noastre în raport cu fenomenul poetic actual. Descumpăniți în fața sensurilor schimbate în lumea cuvintelor, în fața metamorfozelor petrecute în viața metaforelor și a simbolurilor, și rezistenți la ce este nou, predau capitolele destinate poeziei actuale cu rezerve și cu multă prudență. Maria PAVNOTESCU Experiențe poetice și valori în evoluția liricii contemporane Fenomenul poetic actual nu este cristalizat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să nu mai teoretizeze în metafore cum să scrie și ce să scrie, și pe fondul unei sensibilități lirice, al unei structuri solare statornice, se va întoarce la valorile depozitate cândva în "Cântece de pierzanie". Poetul devine reflexiv, poet al metamorfozelor firii, un cântăreț grav al "Comunei de aur", al timpului, expresie a rodului său, a trecerii, în contactul viselor cu materia. Germinația ca motiv liric și generozitatea specifică materiei, dar și a poetului, se dimensionează în memorie și profeție"1
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
creatoare ("Dimineața simțurilor") pentru ca în "Edict" să-și definească arta poetică: "Eu, voievodul adolescenței și/ prin însăși voia simțurilor flaut/ al unei neaflate maladii/ pe care cu viața mea o caut". Ca și natura, poetul se află într-o permanentă metamorfoză: "Sunați-mi fulgerele de vară trunchiul/ eu nu îmi sunt aidoma nicicând". Alteori zeu, pe jumătate sunet, se definește într-o muzică barbiană: "Desprinși din cântecul-inel,/ Văzduh și ape împânziră/ Suavii zei pe care el/ Aievea îi isca din liră
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce troienesc lumea ca și amintirile. Un Bacovia într-o formulă nouă din care lipsesc gesturile și disperările, dar din care rămân câteva obsesii iubita care, chiar dacă mai există, nu mai e cea de altădată; sentimentele sunt într-o permanentă metamorfoză: "Nevăzute lumini vin spre tine și alte depărtări te cheamă/ și tu stai toată vremea cu spatele la fereastră". O iarnă permanentă de amintiri, o iarnă funebră, generată de sentimentul că ființa vie odinioară s-a ridicat, într-o seară, să închidă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
durerea întregii lumi, trăiește sentimental clipa și trecerea timpului, însă cu decență ("Rug"). "Moară a timpului, greier, fierăstrău înfipt în labele/ nevăzuților sfincși/ șampanie zuruind în cupa destinului,/ râu întorcându-se în gura izvorului". V. Nicolescu este un poet al metamorfozelor transpuse în imagini lucrate, căutate până la gratuitate. "Alteori merg pe un culoar nesfârșit/ din care se desfac/ asemeni degetelor celor două mâini/ alte și alte culoare,/ și trebuie sa merg pe toate odată,/ să smulg din inșii mei câte un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
S. P. L. A., 1958; "Cele mai frumoase poezii", Editura Tineretului, 1959, "Torentul", E. S. P. L. A., 1959; "Poezii", cu un cuvânt înainte de Tudor Vianu, E. S. P. L. A., 1961; "Prin orașul cu minuni", Editura Tineretului, 1961; "Magnet", E. P. L., 1962; "Metamorfoze", E. P. L., 1962; "Diamantul", E. P. L., 1965; Tocmai ieșeam din arenă", E. P. L., 1967; "Portretul din Fayum", Eminescu, 1970; "Magie întârziată", comedie, 1970; "Scrieri I-II", Minerva, 1971; "Noru visătoru și amicii săi", Ion Creangă, 1971; Oricine și ceva", Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu viitoare culegere, "Destine paralele" în care discursul poetic este aforistic și demonstrativ: "A te ridica până la ideea de copac până la capăt,/ a te ridica până la ideea de monstru până la capăt" ("Conștiința"). "Scrisorile de dragoste" revin la sentimentul timpului, al metamorfozelor, al plictisului și al angoasei adâncite în ciclul intitulat "Recviem",vibrație surdă cu lucide observații legate de existența mamei, care în clipa aceasta a dispărut: "Nu-mi vine să cred/ nu că eu nu te văd/ ci că tu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ei, la mormântul Julietei: "În peștera aceasta e patul ei, iubitei/ Și perna ei de piatră și învelișul sfânt." Dragostea învăluită de fiorii morții pornește din Mihai Eminescu, dar îi lipsește voluptatea și senzualitatea caracteristice marelui poet. Trupul se supune metamorfozelor, se preface în pom, preot, aripi albastre, în pui, în șarpe sau " Iese un bărbat frumos și femeia lui". Imaginea morții este redată în acele păpuși de piatră, (preluate din folclor), în crini (simbol al purității, dar și al morții
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]