5,396 matches
-
avut noroc să ajungi și tu cineva alături de mine în azil. Păcat. Îmi pare foarte rău, crede-mă. Planurile mele au dat greș. Și știi cum se întâmplă în asemenea situații. Riscul de mărire implică și riscul de a fi micșorat cu un cap. În loc să dorm în cortul de tuareg, voi putrezi probabil aruncat șerpilor și păsărilor în bălării. De ce să ai aceeași soartă? În definitiv, tu n-ai fost decât complice și n-ar fi drept să plătești pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o apreciază În starea ei pură, iubește neliniștea, disperarea profundă, furia și mînia Împotriva lui Dumnezeu. În același timp, detestă nedreptatea socială. Avantajele incorecte de care se bucură cei bogați și mizeria În egală măsură arbitrară a celor săraci Îi micșorează bucuria produsă de suferința În formele ei mai pure, neafectate de circumstanțe care o fac inevitabilă. Bogatul preambalează suferințele săracului. Gustul cărnii din supermaket Îi Întoarce mațele pe dos vînătorului. Ce să găsească un diavol Într-o suferință preambalată, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lăsîndu-l pe bietul artist să se simtă Încă și mai singur. Fiecare pavilion național este Înconjurat de castani și arțari fără frunze, cu zăpadă Înghețată pe ramuri și, pe măsură ce Înaintează, lui Wakefield Îi devine din ce În ce mai clar că nimic nu poate micșora distanța dintre el și Mariana, nici măcar salvarea imediată a o sută de mii de orfani. Din fericire, cele mai recente trei muze ale sale Îl salvează pe el. În fața pavilionului ungar „dau peste el“ prietenele sale. Formează o mini-echipă năucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vreau să împlinesc în scurtul răstimp pe care-l mai am. Acum însă te rog să vorbim despre altceva. Ai găsit la Bobbio ceea ce căutai? După care a revenit imediat la starea ei. - Mă poți învăța ceva care să-mi micșoreze teama și durerea ce se însoțesc cu moartea? Am ocolit cât am putut subiectul, ca să amân răspunsurile cel puțin cu câteva zile, și am început să-i povestesc despre viața la abație și despre învățătorul meu. Când, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
resemnat de cât stătuse întemnițat în poarta de platan. Apoi îl invadase un sentiment de milă, cald și risipit în toată ființa. Ioniță era un bătrânel cu câteva fire albe în barbă, cu obrazul rozuliu, denivelat de urmele bubelor. Ochii micșorați de vârstă purtau o privire obidită, de om învins. Se ruga în țărâna drumului ca Dumnezeu să-i ierte păcatul cel mare și ascuns, pe care nu putuse să-l povestească nimănui: vânzarea lui Pampu, drumul prin livada de pruni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Bobo. Mai cu seamă îi plăcea s-o sărute, ținându-i ceafa în palma lui dreaptă. Zogru aștepta momentul fatal, urmărind semnele pe care le cunoștea foarte bine. Giulia dormea mai mult, mânca mai puțin și începea să i se micșoreze cheful de viață. Tot ce mai putea să facă pentru ea era să încheie cumva legătura ei ciudată cu Andrei Ionescu. Așa că, într-o zi de iulie, când viața îi era pe sfârșite, l-a sunat pe Andrei și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
zestrele lor. Când am întrebat-o pe mama despre asta, a zis „Da, sigur”, iar eu am fost foarte mândră că deja mă pricepeam la treburile lumești. Nimeni nu mai vorbea despre Laban. Cu cât treceau zilele și luna se micșora, parcă ieșeam de sub puterea lui. Iacob nu se mai ducea la coada caravanei, acolo unde Iuda păzea turma și nu se mai uita peste umăr să vadă dacă nu cumva îl urmărește socrul său. În schimb, începuse să se gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Îmi sufla în față, ca să nu-mi țin respirația când venea durerea și chiar m-a făcut un pic să râd și să suflu și eu în fața ei. Cele patru femei stăteau de vorbă peste capul meu când durerile se micșorau, iar când creșteau iar, începeau să murmure încurajări. Îmi puneau suc de fructe în gură și mă ștergeau cu prosoape parfumate delicat. Meryt îmi masa picioarele. Ochii lui Re-nefer luceau de lacrimi. Am plâns și am urlat. Mi-am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gâtul în flăcări. Întinsă pe saltea, am întrezărit lumina care curgea prin ferestrele înalte și am încercat să-mi amintesc ultima dată când fusesem bolnavă. Mă durea capul și am închis ochii din nou. Când i-am deschis, lumina se micșorase. O fată care stătea lângă perete a văzut că m-am trezit, mi-a adus ceva de băut și mi-a pus un prosop rece pe frunte. Au trecut două zile sau poate trei într-o pâclă de somnolență febrilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
n-am mai găsit nimic din acel băiat în bărbatul plin de el din fața mea, ale cărui stări și voce păreau că se schimbă de la o clipă la alta. - Mă simt slăbit, a zis Iosif. Furia nu mi s-a micșorat și nu simt nici un pic de milă în inima mea pentru Iacob, care a orbit, la fel ca tatăl lui. Și totuși nu pot să-i spun nu. - Mesajele se pierd, am zis eu încet. Mesagerii greșesc câteodată drumul. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate pe punte măturau cea mai mică urmă de cavitate În stînci, Marie urmărise, cu o speranță care se micșora cu trecerea orelor, cel mai infim semn de viață. Toată noaptea, În portul unde se adunaseră treptat, uniți Într-o neliniște comună, locuitorii insulei așteptaseră și se rugaseră, plecînd doar pentru cîteva minute ca să bea o cafea și să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gînd pentru Ryan, pentru ceea ce el Îi spusese exact Înainte ca totul să sară În aer. Își dăduse viața pentru ea. Avea o datorie față de el. Adresă un zîmbet de regret fraților ei și micuțului Nico, a cărui siluetă se micșora și, fără tragere de inimă, făcu totuși cale-ntoarsă. Lucas simți că-i țîșnește inima din piept văzînd cum i se contractă trăsăturile feței atunci cînd Începu să tușească pentru a elimina apa de mare pe care o Înghițise. Viața nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-i mărturisească toată dragostea ei, dar, În familia Kermeur, dragostea nu se exprima decît prin fapte, pudoarea Îi Împiedica pe membrii familiei să spună te iubesc; cu cît sentimentul era mai puternic, esențial, cu atît Însemna pentru ei să-l micșoreze spunînd simplu acele cuvinte. Pentru prima oară, Jeanne i le oferise. - Vouă, ție și tatei, vă datorez ceea ce sînt, nimănui altcuiva. - Nu-ți renega părinții, Marie, ei n-au avut fericirea de a te vedea crescînd. - Am făcut totul ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
seară, ieșind din patiseria Sud Tunisien, o Întâlni pe Annick. După scurta lor Întâlnire din vara lui 1974, n-o mai văzuse. Se urâțise și mai mult, acum era aproape obeză. Ochelarii pătrați cu ramă neagră și lentile groase Îi micșorau și mai mult ochii căprui, subliniau albeața bolnăvicioasă a pielii. Băură o cafea Împreună, fu un moment destul de penibil. Era, și ea, studentă În Litere, la Sorbona; locuia chiar În vecinătate, Într-o cameră cu ferestre spre bulevardul Saint-Michel. Plecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
care Îmi mai vorbise vreodată. - Așa trebuie. Moru spune că doar așa se vor așeza lucrurile la locul lor. Că numai așa, oamenii și femeile o să poată să stăpânească. - Asta spui tu, nu Moru, mă ghici ea și mă privi, micșorând ochii. Asta vrei tu, de fapt? Să stăpânești? Și... În ce fel te-ai gândit să stăpânești? Râse când Își dădu seama că mă dădeam de ceasul morții ca să nu Înțeleagă și mai mult din ce-mi venise În minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mumei mele, i-am spus. Rămase pe gânduri. Aruncă un vreasc pe foc și se uită la vânătorii lui care Înlemniseră privindu-mă. - Hm. Ia zi: cum se cheamă sulițele alea mici ale lui Krog? Întrebă Vindecătorul după o vreme, micșorând ochii. - Săgeți. Le pui În arc așa, și le ațintești asupra vrăjmașului. Runa! am strigat În minte, iar ea s-a ridicat, cu burta mare de-acum, și a scos arcul cu săgețile din traiste. A văzut un trunchi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Am mâncat ceva carne uscată și am băut lapte. Aban nu ne-a dat voie să Înghițim decât câteva guri de apă. Apoi, ne-a dat din ierburile lui care aduceau somnul și ne-am culcat. Ziua Începuse să se micșoreze. Când soarele prinse să coboare, strânserăm casa din piei și ne pregătirăm de plecare. Aban ne scoase de sub stânca scobită și ne urcă până pe culmea unei dune. Se Înnoptase deja. - Ia-te după Leul Adormit, ține Pruncul mereu deasupra creștetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-i ia răsuflarea, Îl ținea legat de un bulumac noduros. Mi-am Înghițit scuipatul. Frumosul ăsta de Logon... Omul care mă privise cu ochi de femeie... Sfătuitorul meu din nopțile grele de pe puntea de gheață... - Bună ziua, Logon... M-a privit, micșorând ochii. Nările i se căscară și păru să adulmece. După o vreme Însă, se lăsă păgubaș și se apucă să mă scotocească din priviri. - Ce vrei? - Curând o să dăm lupta de sânge. - Trebuia să vină și asta. Nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cooperări în domeniul dezvoltării relațiilor bilaterale... ─ This can be the beginning of a beautiful friendship... În poarta casei, Iliuță zărește pe cineva, nu deslușește cine. Să fie taică-su? N-a mai dat pe-acasă de alaltăieri, iar Ilie se micșorează la gândul snopelii cu parfum de șliboviță care-l așteaptă. Mai făcând un pas, mic, înainte, își vine în fire, nu e taică-su, e prea înalt, n-are șapcă, nu înjură, nu se clatină, ce mai, nu-i el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cam grasă. I-am spus să o facă mai nesățioasă, dar văd că nu mă ascultă. M-am uitat vreme îndelungată la blidul în care se răsuceau fragmente de legume. Minutele au trecut, aburul ce-mi gâdila fața s-a micșorat, a ajuns cât un ac, apoi a dispărut. Legumele s-au oprit din mers. Aveam înainte o baltă de ciorbă moartă, cu bucăți încremenite de cartofi și morcovi, pe care am dat-o pe gât fără să-i simt gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
gloanțe ricoșau, își schimbau traiectoria și nimereau santinelele din apropierea porții, netezind drumul lui Fitz. Când focurile celor trei cazemate și ale soldaților de pe balcon se încrucișară asupra reporterului, acesta părea că nu mai are nici o șansă. Distanța dintre proiectile se micșora tot mai mult, praful se ridica în jerbe, făcând apoi rotocoale imense, și în scurtă vreme nimeni nu mai văzu nimic. Vocea lui Frank, subțire, ordonă încetarea focului. Nu-l auzi nimeni și trebui să răcnească până la epuizare. Armele tăcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ca un supercreier, dominându-l pe tipul de departe, a cărui siluetă părea pipernicită, ai fi zis capul vrăjitorului din Oz uitându-se la omul de tinichea, și fata a făcut scamatoria că a strigat Beni și s-a apropiat, micșorându-și capul până la dimensiunile lui, așa că au putut să se sărute. Beni a bolborosit ceva și a strigat încă ceva, din care n-am mai înțeles decât „...dracului cu lumina lor cu tot”, a aruncat țigara și a plecat. Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Îți vine să-ți iei câmpii. — Dar e foarte bună. Tocmai de aia, naibii, zise Ben, lăsându-mă fără replică. Abia aștept să le văd pe amândouă în Casa păpușilor. O să iasă cu scântei. Scena se schimba; luminile s-au micșorat și apoi s-au stins, actorii au tăcut. Mașiniștii trăgeau de cablurile lor și trei dintre mobilele mele pluteau în întuneric, coborând sub noi, lucitoare ca niște sateliți. Un moment am uitat de toate, contemplând rezultatul muncii mele; Sam se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
obicei în cazul amenințărilor cu moartea sau a iminenței unei partide de sex. Încercasem să nu mă gândesc la momentul în care avea să se ridice cortina și urma să-mi văd mobilele atârnate în aer; și pe măsură ce lumina se micșoră și începu să se ridice cortina, mi-am dat seama că închisesem ochii, lucru ușor ridicol. În jurul meu auzeam oameni care-și trăgeau sufletul, după care începeau să comenteze în șoaptă, la urechea vecinului. Am deschis din nou ochii, precaută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Femeile nu sunt periculoase, tâmpitule. Doar războinicii. Păi, americanul ăsta trăiește aici și încă nu l-au mâncat. Poate că sunt legende. Te pomenești că sunt niște indieni căcăcioși. — Fă tu numai prinsoare pe capul tău și o să ți-l micșoreze cât pumnul, îi răspuse Rafalo. Peste o sută de garimpeiros au pătruns pe teritoriul yubani și nici unul nu s-a mai întors vreodată. Eu am văzut la Santa Marta capul unuia dintre ei. Rămăsese atâtica... — Și lui, de ce nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]