2,151 matches
-
la Aureliana cu nu mai mult de două sau trei zile înainte de începutul asediului, un murmur de consternare se ridică împrejur, căci toți știau că în zilele acelea multe sute de persoane se adunaseră în cetate de prin satele devastate. Milițienii hotărâră să-i alerteze imediat pe toți comandanții gărzilor, dându-le semnalmentele lui Eudoxiu. Unii se îndoiau că ar fi fost posibil să-i dea de urmă acelui om în mulțimea eterogenă a refugiaților, întrucât aceștia se amestecaseră cu populația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe-aici pe undeva, nu? V-am spus să nu vă îndepărtați. Maliban unde e? — îl caută acum. Vitalius arărătă cu mâna către Catedrală și continuă: — Când am ajuns aici, pe treptele de la curtea din față era un grup de milițieni. Nu știu dacă tu i-ai observat,, dar... — Da, îmi amintesc. Deci? Vitalius ridică din umeri: — Uite, jucau zaruri, acolo pe caldarâm; la scurtă vreme după ce tu ai intrat în palat, Etbinus s-a apropiat de ei, așa, din curiozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care la o privire mai atentă, se dovedi că reprezentau desenul unei mâini. Era, însă, o mână deosebită. — Patru degete! constată Dubritius, ridicându-se. înțelegeți ce a vrut să spună? — Fără îndoială, spuse Sebastianus, observând gânditor desenul. — Așadar, exclamă Vitalius, milițienii care jucau zaruri... Tulburat peste măsură, Rutilius trase concluziile: — Bineînțeles! Erau bagauzdi și, cu siguranță, acel Eudoxiu era printre ei. încrucișând brațele, Maliban obiectă: — E ciudat, totuși. Nu se poate ca băiatul ăsta să nu-l fi recunoscut imediat. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ton îndurerat. Trebuie neapărat să-l prindem. — Desigur. Dar acum nu de asta trebuie să mă ocup, și nici tu: trebuie să mă însoțești la Sangiban, la bastionul de miazănoapte, îți amintești? Nu fără să șovăie, Rutilius consimți. Lăsând câtorva milițieni ce se opriseră în piață sarcina de a lua de acolo și de a duce apoi în biserică trupul lui Etbinus, se îngriji să întărească paza la reședința episcopului, apoi se îndreptă către ziduri, deschizând drumul lui Sebastianus și tovarășilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
corp, pe un sărman tată de familie, îngrozit, a cărui înfățișare îi amintise lui Dubritius de trăsăturile lui Eudoxiu; în sfârșit, într-un post de gardă, găsiră trei bărbați - un soldat ce nu era chiar în apele lui și doi milițieni - care, la obișnuita întrebare, râzând nu fără un soi de orgoliu stupid, își arătară mâinile ce suferiseră de pe urma rănilor primite în luptă. Unul din ei, însă, declară că îl cunoscuse într-adevăr, cu câteva zile înainte, pe omul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ca niște stindarde, în vreme ce nori de praf se ridicau de pe străzile bătătorite. într-un apus sumbru și lipsit de culoare, semn prevestitor al unei furtuni apropiate, Sebastianus și tovarășii săi, demoralizați de eșecul cercetărilor, își luară rația de hrană împreună cu milițienii lui Rutilius, care îi informă că de la bastionul său fusese observată o mișcare intensă, către miazăzi, a patrulelor hune. Sebastianus, a cărui nervozitate creștea de la un ceas la altul, fu foarte mulțumit, căci agitația aceea putea să însemne că armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre adăpostul pe care comandantul de post îl găsise pentru ei în Palatul Decemvirilor, în sala pătrată, rezervată de obicei adunărilor senatului cetății. în acel loc, de altfel, se instalase din vreme, cu arme și bagaje, un grup numeros de milițieni: o adunătură din diferite detașamente răzlețite, care își găsise adăpost în cetate și se pusese sub comanda unui decurion de cavalerie mai în vârstă. Făceau cu schimbul cu alanii în dispozitivul de apărare al turnului dinspre apus, de la care cobora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus și prietenii săi, după ce urcaseră o scară largă și traversaseră apoi un vestibul în penumbră, intrau în sala Decemvirilor. La lumina celor câteva lumânări de seu, doi soldați răniți, pe care decurionul îi scutise de serviciu, aranjaseră cu câțiva milițieni întreceri cu gândaci pe podeaua din mozaic, iar miza - pe care o puneau la bătaie mai mult ca o glumă bună, ca o reacție împotriva dezamăgirii și a deprimării - era o sumă reprezentând salariul pe care nu-l mai primeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prefectului îi trecu un fior prin șira spinării. — Bine. Să mergem, atunci! Trebui să străpungă mulțimea, înaintând împotriva curentului; fu nevoie de multe eforturi ca să ajungă să intre pe strada întunecoasă ce ducea la Poarta de Apus. Acolo întâlniră câțiva milițieni ce se îndreptau în direcția opusă și care, pradă agitației, îi întrebară ce se întâmpla, astfel că Dubritius trebui să se oprească puțin ca să le răspundă, ca să nu trezească suspiciuni inutile. Se izbiră apoi de doi tineri ce alergau, luminându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunii intraseră de acum în cetate alerga de la un colț la celălalt al cetății cu o repeziciune mai mare decât aceea cu care se puteau mișca Sebastianus și tovarășii săi, care zadarnic speraseră la început să întâlnească vreo unitate de milițieni cu ajutorul căreia să încerce măcar să încetinească înaintarea dușmanului. în schimb, se văzură curând obligați să străpungă o mulțime terorizată care, în virtutea unui soi de instinct animalic, se îndrepta într-o goană nebună către piața centrală, unde, alături de edificiile publice, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împingeau cu coatele, se zbăteau ca niște valuri uriașe, cuprinși de panică, doborând orice obstacol, spulberând pe oricine s-ar fi oprit, călcându-i, fără să-i privească măcar, pe cei care cădeau. în mulțimea aceea, Sebastianus zări nu puțini milițieni care fugeau și strigau laolaltă cu ceilalți, ba chiar mai tare decât ceilalți, fără să încerce să se coordoneze în vreun fel. La o cotitură, se pomeni la mică distanță de piață și constată că ieșirea de pe strada sa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pomeni la mică distanță de piață și constată că ieșirea de pe strada sa era deja blocată de mulțimea aflată în fugă; un vuiet confuz, în care accesele isterice ale femeilor terorizate se suprapuneau peste plânsul copiilor, peste indicațiile contradictorii ale milițienilor ori ale capilor improvizați ai gloatei se ridica de peste tot. în mijlocul haosului, câteva grupuri de oameni plini de bunăvoință încercau să mute carele, pentru a alcătui baricade, dar cu greu își puteau face loc în mulțimea tumultuoasă. înțelegând că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus renunță să-și mai facă loc printre oameni și își conduse tovarășii pe o stradă laterală, ce cotea spre miazănoapte. — Sangiban! Strigă. Trebuie să ajungem la el! La prima cotitură, însă, se izbiră de un grup de soldați și milițieni ce alergau în direcția opusă, având înaintea lor un bărbat uriaș, cu tenul bronzat și cu părul negru, lung și răvășit, care îi conferea, împreună cu barba neîngrijită, o înfățișare sălbatică și neliniștitoare. Purta cămașa de zale a soldaților auxiliari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
furie și exaltare, după care, însă, dându-și seama cât de puțini rămăseseră, schimbă direcția și îl urmă împreună cu ceilalți. Ajunseră în goană în imediata apropiere a pieței, unde găsiră drumul blocat de câteva care, așezate mai mult la întâmplare. Milițienii care le păzeau le făcură loc, dar Sebastianus, în loc să intre în mulțime, se opri, împreună cu tovarășii săi, căutând să-și recapete suflul și privind în jur ca să-și facă o idee despre forțele pe care mai putea conta pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câștige ceva timp. Da, să câștige timp, deoarece Etius încă putea să sosească dintr-o clipă în alta și să răstoarne situația. Altă speranță nu mai era. Văzu însă în jur, grupați în spatele bastionul firav de care, câteva zeci de milițieni prost înarmați și livizi de spaimă. Unii își strângeau deja lângă ei soțiile și își îmbrățișau fiii printre lacrimi. Deși nu putea să verifice personal, își închipui că nici în alte puncte de acces în piață situația nu stătea altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cum făcuseră și alții, de altfel - pe lemnăria unui car răsturnat în stradă și putu să distingă atunci, în curtea din fața Catedralei, figura lui Anianus, ce ținea în mână cârja pastorală și îmbrăcase stola episcopală. Flancat de clerici și de milițienii care îi făceau loc, prelatul vorbea mulțimii, în mijlocul căreia câte unul se întorcea, cerând să se facă liniște, către cei care stăteau ceva mai în spate. Mulți îngenuncheaseră, în mod evident la îndemnul său, și întindeau mâinile în gestul creștin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să plece de acolo și să se ducă spre turnul ce veghea la poarta din miazăzi. Nu erau, firește, singurii cărora le venise această idee, astfel că fură obligați să urce scările într-un vacarm asurzitor, dând coate civililor și milițienilor în delir, cu grijă, însă, să nu strivească de zidul de piatră vreun copil. Cu toate acestea, când ieșiră în sfârșit la creneluri, găsiră suficient spațiu pentru a putea ajunge la marginea bastionului. în aerul limpede al acelei zile splendide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un excelent general de infanterie. Se afla acolo și Elvius Metronius, dar prea în umbră pentru ca Sebastianus să-l poată vedea; Etius îi încredințase misiunea ingrată de a comanda legiunea, abia instruită, dar incredibil de numeroasă, a bagauzilor, armoricanilor și milițienilor voluntari pe care îi adusese cu sine din provinciile de apus: circa șase mii de oameni, cu armament eterogen și adesea sumar, cei mai mulți lipsiți de orice instruire militară, ce se adunaseră cu generozitate sub însemnele Romei, pentru a duce ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-mi place spectacolul. Merg către casă, abătut cum nu s-a mai pomenit. Aveam o carte în mână, ceva despre viața lui Gogol. Deschid și citesc la întâmplare, citesc, citesc, mă luminez și strig din toți rărunchii, de se sperie milițianul din poarta Ambasadei SUA: ― Am dreptate, am dreptate! Scria acolo că Gogol a fost impotent, or, eu muncisem la spectacol exact nouă luni, timp în care nu mă culcasem nici cu nevasta. Impotența lui Gogol îl făcuse să vadă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
a început să arunce înspre ei cu tot ce le pica în mîini, și el țuști înapoi, s-a făcut nevăzut băgînd și mai tare dracii în audiență. Cînd mare revelație, Gulie. Dendé îl vede pentru o clipită pe Copoi, milițianul, securistul, numai el putea să fie, în civil, discret, ăsta trăgea sforile, el și cu Picioruș de Ghips, îi simt cum adulmecă, cum nu se scapă din ochi unul pe celălalt, e mare miza dom’ Roja, zice Tîrnăcop, și paletele
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
paharele goale, preluînd comenzi, suportînd ciupiturile bețivanilor care nu-și puteau stăpîni instinctele, rîsetele necontrolate. Danturi îngălbenite, fețe țepoase, scăfîrlii care nu înțelegeau niciodată că ora închiderii trebuia respectată. Numai barmanii știau cît le dădeau de furcă pramatiile alea, chemau milițienii să-i zvîrle cu forța în stradă, înjurături, bastoane pe spinare, dar degeaba, uitau cu toții repede, a doua zi istoria se repeta, o luau de la capăt, asta era viața lor, treaba mergea ca unsă, asta era Rusia. O cu totul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cu o intonație de actor, de parcă s-ar fi aflat în mijlocul acțiunii. Ora 14, marșuri militare pe calea undelor, cîntece patriotice, Radioul își face încă datoria, se aud pîrîiturile discului intitulat sugestiv „Apărăm pămîntul țării“. Pe Magheru apar primele pancarte, milițienii sînt băgați la înaintare, bastoane de cauciuc, bocanci grosolani, uniforme uzate, ținuta de iarnă. Ora 14 și ceva, „Apărăm un strămoșesc meleag“ tocmai se sfîrșise, iar Ansamblul Doina al Armatei se pregătea să atace, „Sunați trompete de argint“, cînd evenimentele
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
că Securitatea, Miliția, Armata au tras în aer, păi unde să fi tras, dom’ Colonel? Doar nu puteau să spună că au tras în vid, zice Poștașul, și ca să vezi cum se brodește de-o povestioară interesantă, în primul rînd milițienii cu căști albe și scuturi, în spatele lor Armata, iar apoi Securitatea, ca blatul unui tort, înțeleg unde bateți, dom’ Colonel, adică dumneavoastră prinși la mijloc, curată făcătură, numai că și noi am putea spune același lucru, se gîndește. Și asta
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
să camuflezi o mizerie mică acoperind-o cu o grămadă de gunoaie de zece ori mai mare și mai puturoasă mi se pare o manevră de doi bani venită parcă din alt secol. Numai așa puteau să le dea curaj milițienilor să li se urce în cap și să-i manevreze ca pe niște păpuși de cîrpe, spune Poștașul. — O să vă roadeți unghiile de ciudă, dom’ Roja, zice Gulie, dacă după ce o să punem toate boarfele astea pe foc, n-o să mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
se întîmplase și a fost de acord să pună și ea umărul la repararea prostiei, chiar și numai prin a nu interveni în ceea ce avea să se întîmple la București. Adică nu pe gratis, dom’ Colonel, tăcerea costă, au tăcut milițienii, dar în schimb au avut undă verde să se infiltreze în toate structurile statului, să devalizeze toată economia națională, s-o împartă între ei, să treacă toate avuțiile la privat. Cam așa ceva, e de acord Bătrînul, și ia uite cum
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]