5,217 matches
-
comparată), investigații legate de existența unui grai originar sau a unui limbaj din care să fi evoluat ulterior toate celelalte, erau socotite aberație curată. Între demersul obiectiv, stiințific și rațional al lingvistului și improvizațiile sau invențiile celui sedus de depărtările miticului, spune Vernant, părea să existe, cu probabil cam mai bine de jumătate de secol în urmă, o netă separație. Cartea lui Olender, pasionantă după părerea mea, se străduiește să atingă două scopuri: unul "eretic", ar spune savanții de demult de la
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
psychologie", adică de a sonda chestiunea originii limbajului, dar și acela de a analiza tocmai cum de a ajuns primul obiectiv să pară simplă aiureală. Cîndva trebuie să fi existat o vreme cînd cele două, a privi îndărăt, către rădăcinile mitice ale graiului originar, și totodată a nutri ambiția unei riguroase scientizări a studierii limbajului, să fi coexistat. Această epocă pare a fi fost, în viziunea autorilor Limbilor Paradisului, secolul al XIX lea, cînd pozitivismul a înflorit la un loc cu
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
Odată cu Renașterea în toate colțurile Europei apar descoperiri ale "adevăratei" limbi a Paradisului, după cum vrea fiecare să atribuie strămoșilor săi un idiom care va fi fost cîndva comun întregii omeniri. Vernant citează o parodie semnificativă pentru această explozie de graiuri mitice, scrisă prin secolul al XVII-lea de un suedez. Pentru că fusese alungat din țară de către reprezentanții clerului luteran, autorul, un anume Andreas Kempe, se distrează descoperind burlescul savuros al acestei goane după Eden și descrie un Paradis care pare mai
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
pentru om!", aceștia vin într-un număr mare să distrugă atotdominatoarea mașină de gândit. Practic, Pythia, mai devotată condiției umane decât oamenii, se sinucide. Dar nu singură, ci împreună cu aliatul ei, Paul Fargiss, cu care formează un cuplu eroic și mitic, om-mașină. În ciclul de povestiri Planetarium (care are drept motto un citat din Stanislaw Lem: "Dar să privești la stele, prietene, și să știi că aceste mărunte, alb-strălucitoare scântei sunt - când pui piciorul pe ele - regate ale mizeriei, ignoranței, ale
UN CRISTIAN TUDOR POPESCU MAI PUȚIN CUNOSCUT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17138_a_18463]
-
oameni, care țes pînza aproape fantastică a unei lumi pline de capcane și, în cel mai înalt grad, primejdioase. Lectura aceasta va fi nepolitică. Nu m-ar mira ca și ea să atribuie drumurilor (confuze, întortocheate) ale protagonistului anumite înțelesuri mitice, la fel ca și cuplului central, oarecum în felul în care rătăcirile prin iarna grozavă din Căderea în lume ale naratorului și ale mai vîrstnicului său prieten au părut unui student, ca ținînd mai degrabă de miticul eliadesc decît de
Cum citim by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17170_a_18495]
-
protagonistului anumite înțelesuri mitice, la fel ca și cuplului central, oarecum în felul în care rătăcirile prin iarna grozavă din Căderea în lume ale naratorului și ale mai vîrstnicului său prieten au părut unui student, ca ținînd mai degrabă de miticul eliadesc decît de politic, așa cum credeam noi, care vedeam în ea iarna nemulțumirii noastre și a unei maxime confuzii.
Cum citim by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17170_a_18495]
-
de exploratorul Giovanni da Verrazano În 1524, dar pentru o altă zonă, și anume pentru peninsula Delmarva de pe coasta estică a Statelor Unite, În apropiere de Washington. Exploratorul italian fusese fermecat de vegetația bogată a peninsulei și a comparat-o cu mitica Arcadie. Ulterior, când Arcadia a fost asociată cu țărmurile canadiene, r-ul a dispărut datorită, probabil unui fenomen de contaminare cu un cuvânt al amerindienilor locali micmaci. Există chiar supoziția că numele Acadia nu ar avea nici o legătură cu Giovanni
Un Ulise colectiv. In: Editura Destine Literare by Mircea Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/81_a_353]
-
apartenenței la o patrie pierdută și la un ansamblu de tradiții culturale păstrate și transmise cu grijă, pe cale orală de la o generație la alta, indiferent de locul sau zona de rezidență. Putem spune că abia după 1755 numele Acadia devine mitic aidoma modelului ei Îndepărtat, Arcadia grecilor. Romanul Antoninei Maillet, Pélagie-la-Charrette narează lunga călătorie de Întoarcere din colonia americană Georgia În patria natală, a unui grup de acadieni. Deportații călătoresc În căruțe trase de boi și, de la un ținut la altul
Un Ulise colectiv. In: Editura Destine Literare by Mircea Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/81_a_353]
-
de prim-plan nu lipsește. Cele mai multe dintre siluetele critice vibrează reținut de plăcerea dialogului cu opere și scriitori „de nivel european”. B. amendează tacit opinii curente, avansează ipoteze de lectură neconvențională pentru T. Arghezi (ca romancier) și Mihail Sadoveanu (componenta mitică și inițiatică). Paralelele comparatiste (Urmuz - Kafka, Mateiu I. Caragiale - E. A. Poe, Ibrăileanu - Alfred Valette, M. Blecher - Th. Mann) vin de la sine, constituind repere pentru ipoteticul cititor străin. Trecerea sub tăcere a tensiunilor și disputelor dintre grupări și reviste face ca
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
und der alten Kirchen, din 1895 - tradusă în engleză în anul 1896, Bousset, urmând lui Hermann Gunkel, propune teoria potrivit căreia mitul Anticristului ar fi existat în iudaismul precreștin sub forma unei tradiții orale, cea a lui Beliar. Această tradiție mitică orală s‑ar fi transmis ezoteric, elementele sale putând fi reluate atât de Sfinții Părinți, cât și de unele texte apocrife. În opinia cercetătorului german, modelul direct al „legendei Anticristului” ar fi mitul balaurului, lipsit de orice conotație politică. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cruțat în această campanie pe edomiți, moabiți și amoniți; ei vor fi considerați aliații cei mai apropiați ai Anticristului pe toată durata domniei lui. Cele trei popoare nu par a fi fost alese la întâmplare. Într‑adevăr, aceștia sunt dușmanii mitici ai Israelului: Gen. 49,3; Num. 24,20; Ier. 49,35; Ps. 78,51; 105,36. Împrejurările morții lui Antiochos al IV‑lea îi sunt necunoscute autorului capitolului 11 din Cartea lui Daniel. Versiunea sa asupra faptelor nu corespunde realității
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
antepenultimul”, acesta poate fi chiar Domițian. În alcătuirea portretului fiarei din capitolul 17, autorul îmbină trăsăturile monstrului marin din capitolul 13 cu tradiția lui Nero rediuiuus. În felul acesta, el face un pas semnificativ spre ceea ce Peerbolte numește „personificarea” personajului mitic sau, în consonanță cu terminologia noastră, istoricizarea lui. Fiara este încadrată, ca un al optulea membru, în seria împăraților a căror domnie dă ritm cursului istoriei. Apocalipsa reprezintă, fără îndoială, un moment de răscruce în evoluția ideii adversarului eshatologic. Didahia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trebuie să fie cel contemporan lui Commodian. Altfel spus, știind că între Nero, împăratul primului secol, și senatul epocii respective relațiile de cordialitate erau imposibil de imaginat, mai ales de la un anumit moment, suntem nevoiți să presupunem că, sub masca mitică a lui Nero, se ascunde în realitate un alt personaj istoric. Decriptarea istorică a textului nostru a fost făcută de Marta Sordi - ulterior lui Jean Gagé - într‑un studiu intitulat „Dionigi d’Alessandria, Commodiano ed alcuni problemi della storia del
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
existența păcatului? Potrivit Apocalipsei, instaurarea millenium‑ului coincide cu înlănțuirea diavolului. Augustin se vede nevoit să reinterpreteze în manieră proprie datele apocaliptice. El consideră că diavolul rămâne ascuns în timpul millenium‑ului în „adâncul” sufletelor păcătoase, și nu în vreun loc mitic. Cea de‑a treia caracteristică, psihologizarea, apare ca o consecință firească a demitizării. Individul își asumă existențial datele scenariului tradițional, actualizând, la nivelul conștiinței, vechile mituri, al căror conținut semantic rămâne intact. Odată cu Augustin, anticristologia devine practic o cufundare a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pas în primul rând natura, martoră a itinerariilor păstorești din vremuri imemorabile. Construit pe schema baladei Miorița, dezvoltând o variantă mai puțin cunoscută a „măicuței bătrâne”, romanul întoarce sensul resemnat al textului popular în altul, activ și justițiar. Mari umbre mitice însoțesc astfel o narațiune realistă, care învie o civilizație străveche, cu legile, rosturile ei, ființând paralel cu cea modernă, contemporană, necomunicând nicăieri. Ilustrând cum funcționează rânduiala, normele etice într-o societate arhaică, tradițională, romanul este și una din principalele personificări
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
boierul care vrea să le ia pământurile (Neamul Șoimăreștilor, 1915). Începând cu Hanu Ancuței, narațiunile sadoveniene de acest tip se purifică. Localizarea istorică suportă o estompare, trecând în contur legendar, iar trecutul, chiar atunci când privește anume domnii, capătă o aură mitică, devine illo tempore. La Hanu Ancuței, pe vreme de pace, printre necurmatele lupte care pustiesc Țara Moldovei, oamenii zăbovesc împrejurul focului, golesc ulcele cu vin vechi și spun „povești”. Cartea e un Decameron românesc, cuprinzând istorisiri cumplite (Județ al sărmanilor
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
la o formulă elegiacă fie suav melancolică, fie liric eroică, sub semnul virtuozității formale. Reportajele din Privire de pe Cetățuie (1978) sunt, de fapt, poeme în proză, în care observația se întemeiază pe sentimentul duratei și al apartenenței la un topos mitic. SCRIERI: Apărătorii, Cluj-Napoca, 1975; Privire de pe Cetățuie, Cluj-Napoca, 1978; Altminteri, Cluj-Napoca, 1979; Anotimpuri, Cluj-Napoca, 1986. Traduceri: Balla Zsófia, Așa cum trăiești, pref. Grete Tartler, București, 1983; Kenécz Ferenc, Zeu cu picior de lemn, pref. Andrei Roman, București, 1985. Repere bibliografice: George
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
filosofică și estetică la prozatorii „generației vârstnice” a simboliștilor ruși, ale căror modele au fost Vladimir Soloviov, Friedrich Nietzsche și Arthur Schopenhauer. De asemenea, Filosofia mitului în literatura rusă (1996), carte scrisă în românește, este o substanțială prezentare a imaginarului mitic în literatura rusă de la creația romanescă simbolistă a lui Dimitri Merejkovski și Andrei Belâi la modelul bulgakovian, generator, la rândul său, al unor continuatori ai viziunii „demoniadei”, precum Vladimir Orlov sau Nikolai Evdokimov; mai cuprinde un excurs privitor la utopie
SOPTEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289791_a_291120]
-
din 1967, la numeroase teatre din țară și din Europa de Est. Pe de altă parte, în măsura în care nu sunt exerciții în vederea unor piese de teatru sau scheciuri umoristice, schițele și povestirile lui ambiționează să „consemneze” dialogurilor lui Arhip, personaj omniprezent, emblematic, un Mitică actualizat, ca în Desene rupestre (1989). În Teatrul ca metaforă (1976) și în Dialog interior (1987) se reproduc cronici dramatice ale unor spectacole, precum și extrem de interesantele „însemnări ale unui telefob”, meditații asupra raporturilor teatrului cu televiziunea. Acestora li se alătură
SOLOMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
secvențială de ipostaze ale ființei umane, intim corelate Între ele și aflate Într-o relație de continuitate, de devenire. Deși sunt net diferențiate Între ele, suprapunerea, confruntarea sau amestecul acestora va duce la construirea unui tip uman idealizat, a omului mitic cu care persoana dorește, aspiră, să se identifice, iar viața acesteia va fi treptat Înlocuită de o „mitologie biografică”, de un „roman individual” (A. Stokvis, S. Bataglia, J. Starobinski, M. Robert, C. Enăchescuă. Orice mitizare este un act de sublimare
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
din lume este continuată și Împlinită de tendința de a intra În comuniune cu divinitatea, altfel spus, de a transgresa realul perisabil și de a intra În eternitatea transtemporală. Natural că acest mod de Înțelegere a lucrurilor are un caracter mitic particular, dar trebuie să avem În vedere faptul că tendința de reprezentare mitică sau nevoia individului de mitizare este una dintre tendințele sale fundamentale, prin care acesta anulează compensator o realitate inacceptabilă. Fabulosul mitic Înlocuiește Întotdeauna banalitatea realului. Transcendența face
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cu divinitatea, altfel spus, de a transgresa realul perisabil și de a intra În eternitatea transtemporală. Natural că acest mod de Înțelegere a lucrurilor are un caracter mitic particular, dar trebuie să avem În vedere faptul că tendința de reprezentare mitică sau nevoia individului de mitizare este una dintre tendințele sale fundamentale, prin care acesta anulează compensator o realitate inacceptabilă. Fabulosul mitic Înlocuiește Întotdeauna banalitatea realului. Transcendența face posibil faptul ca persoana să poată avea permanent la dispoziție două planuri virtual
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Înțelegere a lucrurilor are un caracter mitic particular, dar trebuie să avem În vedere faptul că tendința de reprezentare mitică sau nevoia individului de mitizare este una dintre tendințele sale fundamentale, prin care acesta anulează compensator o realitate inacceptabilă. Fabulosul mitic Înlocuiește Întotdeauna banalitatea realului. Transcendența face posibil faptul ca persoana să poată avea permanent la dispoziție două planuri virtual posibile ale existenței sale: planul realității obiective, concrete și planul realității transobiective, imaginare, ale aspirațiilor unei deschideri nelimitate. În felul acesta
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
caracterizat prin deschidere, lipsă de prudență și de măsură, cel care Întâi acționează și ulterior gândește și evaluează consecințele actelor sale, tipul extravert. Tipologiile culturale sunt sinteza simbolică a modelelor de personalitate și de viață marcate de o mare Încărcătură mitică, ele fiind În primul rând, prin personajele care le incarnează, o „ilustrare” a unor modele umane și de existență cu caracter exemplar. 4. Tipologiile etnoculturale În această categorie sunt grupate tipurile de personalitate și modelele psihobiografice corespunzătoare diferențelor specifice ale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
tensionata interogație care cuprinde În ea Întreaga panoramă a vieții trăite, este așteptarea răspunsului final, care nu este altceva decât judecarea destinului personal. Efectele Judecății de apoi. Judecata de apoi este un bilanț moral al existenței persoanei umane. Dincolo de aspectul mitic, ea vine dintr-o grijă, o permanentă preocupare a sinelui de el Însuși, fiind de fapt o elaborare așteptată a unei analize amânate a conștiinței de sine, care promite că odată, În viitor, totul va ieși la iveală. Este, de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]