1,712 matches
-
scuturarea arhaismului aleșilor locali și a modului lor de gestionare clientelistă. Urgența, pentru curentul modernizator, este aceea de a pune în discuție comportamentele depășite ale majorității persoanelor din conducerea locală, mai ales în materie de amenajare și de urbanism. Curentul modernist vedea în modelul administrației consultative posibilitatea de a neutraliza ostilitatea acestora față de dezvoltarea urbană. "Notabilii rutinați și iscusiți ai intrigilor electorale reprezentau tot mai rău "țara adevărată" nota G. Turin -, fiind prea puțin capabili să se deschidă către adevăratele elite
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
pasivitatea, retragerea în viața privată. Efortul de educare democratică nu este necesar doar pentru triumful regimului democratic, pentru apărarea acestuia, ci mai ales pentru a-l face să trăiască 239". Educația democratică este întruchiparea spiritului civic responsabil, pe care mediile moderniste vor să-l promoveze în anii 1960 adresându-se cetățeanului situat într-o anumită realitate socială, în loc de îndoctrinarea morală rigidă și abstractă și de educația civică făcute în timpul Republicii a III-a. "Printr-o inserție socială adecvată, și nu prin
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
cunoștință de cauză. Instituțiile vieții colective, concepute în spiritul unei democrații trăite, trebuie să devină ele însele terenuri de antrenament ale culturii civice 241". Această conversie așteptată a rolului statului se află la originea entuziasmului sociocultural urban care, în viziunile moderniste, întruchipează spațiul privilegiat al participării civice la înălțimea exigențelor democrației moderne. "Statul educativ și, împreună cu el și înainte de el, mișcările democratice spune Joseph Rovan trebuie să favorizeze venirea și ascensiunea acestor notabili de tip nou care pot face viabile ideile
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
care dădea dovadă statul în schimbarea relațiilor sociale în planul muncii prin acceptarea negocierii și a contractului ca mijloc de reglare a conflictelor sociale, asociațiile Educației Populare au devenit, pentru elitele planificatoare, partenere mai deschise activității de propagare a discursului modernist decât sindicatele salariaților. Unele dintre aceste asociații, confruntate cu intoleranța tinerilor, care nu acceptau forme rigide de încadrare morală și aderau la astfel de exigențe pur formal, erau deja gata să se modernizeze. Cercetășia, de exemplu, era în plină reformă
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
delimitate de preocupări specifice. Această formă de cooperare nu există încă decât sub formă de încercări timide și neclare. Intoleranța grupurilor supraviețuiește în tolerantul nostru secol 253". A dota și anima viața socială" era apelul prin care se concretiza ideologia modernistă a Planului. Pentru a reacționa la civilizația "gadget"-ului, nu se putea concepe dotarea fără animație. "O politică a dotărilor sociale și culturale poate avea sens dacă nu este expresia și, într-o oarecare măsură, mijlocul unei politici de animare
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de modernizare a democrației care, asociată planificării urbane, angaja o concepție mai mult funcțională decât civică a spațiului public. Contractul în politicile urbane: o ficțiune în serviciul revalorizării rolului primarului Retorica contractuală este semnalată încă din anii 1960 în mediile moderniste și reformatoare ca fiind instrumentul repunerii în discuție a stilului de acțiune birocratic în felul francezilor. După eșecurile politicii contractuale în ambiția sa de a ordona relațiile de muncă și după ce politicile de parteneriat public-privat s-au intensificat discret în
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Până în prezent, încercările statului de a raționaliza decupajul politico-administrativ al societății franceze au întâmpinat rezistența notabililor locali, preocupați să mențină un sistem marcat de o supra-reprezentare rurală și de o strânsă complicitate între prefect și notabili 492. Finalitatea acestor proiecte moderniste de reformă a colectivităților locale evidenția cu precădere căutarea scalelor pertinente susceptibile mai curând să înlocuiască acțiunea statului, decât să incite la emergența unor veritabile contraputeri locale. Prizonieri ai unui cadru prea îngust pentru ambițiile lor, primarii marilor orașe au
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Paris, Mouton. Godard Francis (coord.) (1997), Le gouvernement des villes. Territoire et pouvoir, Paris, Descartes & Cie. Guglielmo Raymond, Moulin Brigitte (1986), "Les grands ensembles et la politique", Hérodote, nr. 43, "Après les banlieues rouges", pp. 39-74. Hoffmann-Martinot Vincent (1988), "Gestion moderniste à Nîmes, construction d'une image de ville", Les Annales de la recherche urbaine, nr. 38. Ingallina Patrizia (2001), Le projet urbain, Paris, PUF. Ion Jacques, Micoud André (1980), "La commune entre l'État et le quartier. Quelques notes sur l
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Christian Lacroix, "La planification urbaine", în L'administration des grandes villes, Cahier nr. 14, Paris, Cujas, 1977, p. 155. 163 Fără să facem aici sociologie, este vorba în primul rând de înalți funcționari și de experți asociați planificării. Acest curent modernist constituie o minoritate activă care s-a dezvoltat în afara partidelor politice. 164 Jean-Pierre Worms, "Le préfet et ses notables", în Sociologie du travail, 1966, p. 257. 165 "Administrarea de misiune este adaptată unei probleme, unui timp și unui loc; ea
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
p. 370. 221 Vezi Raymond Boisdé, Pour une modernisation de la politique, Paris, Plon, 1962. 222 François Fontaine, La démocratie en vacances, Paris, René Juillard, 1959. 223 Un capitol al lucrării L'État et le citoyen, carte de referință a curentului modernist, este consacrat vieții private. Aceasta trebuie să fie susținută de un proiect, dar pretențiile sale trebuie să fie limitate de exigențele colective. Clubul Jean-Moulin, L'État et le citoyen, Paris, Le Seuil, 1961. 224 Pierre Viau, "Un nouveau style de
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Éd. de l'Iris, 1986-1987, p. 146. 425 Philippe Méjean, Intervenția la actele Colocviului de la Valence, "Ensemble refaire la ville", 24-25 ianuarie 1987, în Colocviul de la Valence, Gérer et transformer la ville, Paris, Syros Alternatives, 1988. 426 Vincent Hoffmann-Martinot, "Gestion moderniste à Nîmes, cons-truction d'une image de ville", Les Annales de la recherche urbaine, nr. 38, "Villes et États", iunie 1988. 427 Vezi D. Lorrain, op. cit., 1995. 428 D. Drouet, D. Lorrain, 1991, op. cit., p. 62. 429 J. Bozec, art. cit
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
revistă „Simbolul” (1912) îi are ca inițiatori pe S. Samyro (viitorul Tristan Tzara) și pe I. Iovanaki (viitorul Ion Vinea), iar drept colaboratori, printre alții, pe Adrian Maniu și, pentru partea grafică, pe Marcel Iancu, ulterior puternic implicat în mișcarea modernistă. De altfel, mulți dintre viitorii avangardiști debutează sub auspiciile simbolismului. Mai mult decât în alte literaturi europene, în spațiul românesc a existat, cu excepția momentelor de radicalitate doctrinară, o disponibilitate a a. pentru valorizarea literaturii în termenii modernismului. O atestă, bunăoară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
acolo (Vaticanul a vizat stabilirea unor relații diplomatice cu consecințe juridice pentru statele în care existau credincioși catolici). Această reașezare a Bisericii s-a produs atât din interior datorită coștientizării nevoiei de modernizare și în urma confruntărilor de idei între mișcarea modernistă și ce intransigentă, cât și din exterior, la inițiativa intelectualilor catolici laici care s-au implicat activ în acest proces de repoziționare a Bisericii în societate. Contextul istoric și schimbările care s-au produs în state catolice importante aflate în
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
unul care trata diverse subiecte, precum politică, religie și multe altele. În primul rând, nu era permisă încurajarea și răspândirea ereziilor, deoarece "cine nu are credință catolică nu este catolic". Pentru a sprijini această idee, oferea ca exemplu existența ziarelor moderniste, care au susținut că sunt catolice până când au fost interzise de către episcopi. La fel, unii scriitori se numeau catolici, dar răspândeau erezii scriind despre religie fără să aibă cunoștințele necesare, nelăsându-i pe cei cu autoritate în domeniu să citească
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
și de fapt nu erau. Episcopatul era îndemnat să ia măsurile necesare pentru ca ziarele să respecte Magisteriul 88. Exista un avertisment difuzat sub egida Sfântului Scaun, în care erau menționate publicațiilor în cauză. Această amenințare era făcută în contextul "crizei moderniste", când unii dintre autorii blamați de Vatican au publicat în ziare catolice. Apendicele cuprindea și o scrisoare deschisă către Marchizul Filippo Crispolti. Era un răspuns la un opuscul pe care-l scrisese acesta, în care punea problema existenței a două
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
XX-lea pentru impunerea Suveranului Pontif. Acesta a adoptat și a aplicat viziunea și linia sa de gândire. Pontificatele Papei Pius al IX-lea (1846-1878) și Papei Pius al X-lea (1903-1914) au întreprins o campanie de condamnare a ideilor moderniste prin enciclicile date și prin numirea în poziții foarte importante în ierarhiea pontificală a unor oameni care si-au expus ideile antimoderniste, cum a fost cazul profesorului Umberto Benigni, care a scris numeroase articole de opinie la ziarul ultraconservator La
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
fi Exegeza biblică, Teologia Fundamentală sau oricare alta. Din acest motiv, modernismul se înfățișa într-un mod nestructurat și avea influență în medii foarte diverse, ceea ce explică dificultatea de a lupta contra lui, precum și exagerările unor intelectuali care vedeau urme moderniste oriunde (E. Poulat, Storia, dogma e critica nella crisi modernistica, Morcelliana, Brescia, 1967, p. 9). 143 În Franța, o importanță deosebită a avut-o M. Blondel (1861-1949). El a publicat L'Action (1893), care favoriza o gândire cu slabe rădăcini
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
gândire cu slabe rădăcini transcendente. În Anglia, George Tyrrel (1861-1949), un iezuit convertit de la calvinism la anglicanism și apoi la catolicism, a ajuns la concluzii asemănătoare celor ale lui Loisy, insistând asupra elementului spiritual, mistic la religiei. În Italia, curentul modernist s-a dezvoltat în jurul revistei Studi religiosi, fundată în 1901 și condusă timp de șapte ani de către biblistul Salvatore Minocchi (1869-1943), profesor de Limbă și Literatură Ebraică la Universitatea din Florența. La ea vor colabora barnabitul Giovanni Semeria (1867-1931), preotul
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
în Madrid și Barcelona: La Civilización, La Sociedad, El Conciliador și El Pensamiento de la Nación. 171 J. Andres-Gallego, A.M. Pazos, La Iglesia en la Espana contemporanea, 1800-1936, Encuentro, Madrid, 1999, p. 209. 172 Alături de presa de partid, consolidată precum cotidianul modernist La Época (1849-1936) se aflau ziarele carliste: El pensamiento español, La Fidelidad, La Regencia, El Legitimista español, Altar y Trono, El Padre Cobos, La Cruzada, El Altar del pueblo. Dintre ziarele republicane cităm: La discusión, El Pueblo, La República Federal
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
2.11. David Lodge: Cui îi e frică de romanul modern? / 124 2.12. David Lodge: Ghici cine gândește aici / 131 2.11. "Pinterescul" Acest alt fel de literatură 139 Capitolul 3. Poezie / 151 3.1. T.S. Eliot: Intensitatea lirică modernistă / 151 3.2. T.S. Eliot: Tradiția bucuria secretă a poetului modernist / 154 3.3. Peter Ackroyd: Tradiția basmului marea absentă din poem / 157 3.4. Fleur Adcock: Convenția sentimentului în poem / 162 3.5. Alan Brownjohn: Ce pune la cale
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
124 2.12. David Lodge: Ghici cine gândește aici / 131 2.11. "Pinterescul" Acest alt fel de literatură 139 Capitolul 3. Poezie / 151 3.1. T.S. Eliot: Intensitatea lirică modernistă / 151 3.2. T.S. Eliot: Tradiția bucuria secretă a poetului modernist / 154 3.3. Peter Ackroyd: Tradiția basmului marea absentă din poem / 157 3.4. Fleur Adcock: Convenția sentimentului în poem / 162 3.5. Alan Brownjohn: Ce pune la cale limpezimea textului de după Modernism / 170 3.6. Ruth Fainlight: Poeta verticală
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și putem aranja altfel întâmplările decât copilărie-maturitate-deznodământ. Această descoperire că autorul e liber să modifice convenția limbajului clar și a cronologiei sunt punctul de pornire al marii deconstrucții (a limbajului, a istoriei, a sensului în final), altfel zis a ironiei moderniste à propos de tot ce s-a scris până la ea. După nouăsprezece veacuri te tradiție a basmului în literatură, sunt de ajuns câțiva ani de Modernism pentru a descoperi antidotul convenției (care nu este altceva decât o altă convenție, evident
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Pentru ei schimbarea convenției e o necesitate firească, la fel ca spălatul pe dinți. Autorul Desperado nu dorește să facă tabula rasa. Din contră, el recuperează. Ce anume recuperează autorul trans-romanului? Cum se deosebește un text Desperado de un text Modernist? Primul semn inconfundabil este revenirea la convenția verbală. Autorul în primul rând romancierul Desperado e cât se poate de conștient că, dacă se năștea un al doilea Joyce, romanul ar fi fost ras de pe fața pământului. Nici poezia n-a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dar poezia nu e în primul rând narațiune (deși Moderniștii așa o concep, doar că în maniera lor eliptică și care ar putea păcăli pe mulți), deci Eliot e mai bine tolerat. Din nevoia imperioasă de a supraviețui salturilor sinucigașe Moderniste, trans-romanul Desperado e în primul rând clar. El respectă limbajul și prin aceasta recâștigă pe cititor. Face din nou lectura posibilă, după ce Joyce își jurase în barbă că va ține în alertă mai multe generații de învățați. Criticii literari îi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iubirilor ce se țes și se destramă între ei? Ori pe Eliot indiferent la iubire, după denigrarea ei pătimașă și disperată din The Waste Land? Pe lângă textul uscat al acestui (aparent) domol, clar și foarte pervers de fapt trans-roman, literatura modernistă este un început naiv. Bătaia de cap abia cu Era Desperado începe. Odată ce romanul a înțeles că nu poate exista în afara limbajului findcă limbajul este singura convenție inviolabilă, fără de care autorul nu poate fi autor, nu poate comunica pofta lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]