2,922 matches
-
de Giorgio de Chirico se preconiza "relația structurală dintre elementele precis conturate și în sine banale și nesemnificative ale piesei care numai întreagă poate da efectul artistic". Marginalii la volume de versuri, pagini memorialistice ori de ficțiune (pe fundaluri felurite), monologuri și aforisme veritabile eșantioane de scriitură artistă constituie materia unei cărți de vădit rafinament: Zidirea (1978, reeditare întregită 2004). Eseistul cu imaginație glosează vioi despre "construcția" prin limbaj; termenul "zidire", străvechi, îi pare mai elocvent: "O adevărată construcție impune un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Natanael simbol masculin și acesta. Și solilocviile din Crini pentru domnișoara mireasă (1973) se integrează stilistic tiparelor mentale de până acum; altfel spus într-o mitologie deja consolidată. Deviată în fantastic, Nunta ceremonial cu apariții dematerializate e, în realitate, un monolog înlăcrimat despre moarte. "Domnul mire zboară peste noi" iar mireasa e doar amintire; abstract, letargic, mirele a fost adus "să se cunune cu mireasa moartă". Tăcând, crinii, păsările jalonează drumul absurd spre neant; Ochiul însuși e un crin: Mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
două polarități caracteristică solitarilor și taciturnilor, sufletelor torturate de întrebări și soluții; se îmbină în Ioanid Romanescu tentații hiperbolizante și intenționalități intimiste. O întrebare de genul: Ce știți dumneavoastră, Doamnă? presupune un dialog; în fapt, lectorului i se oferă un monolog interior, nu o convorbire. O aluzie la "uriași", la genii de mărimea lui Beethoven "demiurgul autoflagelat de groaza că niciodată nu putea ști / la ce distanță de oameni se află" (Sonata lunii) se sistematizează, finalmente, în tristețe. La Ioanid Romanescu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
declanșator al amorului devorant: Nu am putere să mă-mpotrivesc; / Chiar de-aș vrea, n-aș îndrăzni pe față. / Și-n loc să te blestem și să hulesc, / Te laud, osândită pe viață" (Iubire). În cele din urmă, aceste 13 monologuri, niște scrisori deschise, larg îmbietoare, pun între paranteze situațiile dilematice, lăsând îndărăt trene de lumină, năzuind să sugereze ceea ce adesea ține de informulabil. Monologuri ca instrumente de cunoaștere! Erosul, formă de umanism fortifiant, e ritual în trepte suitoare. Totul e
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
blestem și să hulesc, / Te laud, osândită pe viață" (Iubire). În cele din urmă, aceste 13 monologuri, niște scrisori deschise, larg îmbietoare, pun între paranteze situațiile dilematice, lăsând îndărăt trene de lumină, năzuind să sugereze ceea ce adesea ține de informulabil. Monologuri ca instrumente de cunoaștere! Erosul, formă de umanism fortifiant, e ritual în trepte suitoare. Totul e spus cu naturalețe, cu simplitate și concizie, cu candoare și feminitate, totul transgresând în farmec, distanțându-se de așa-zisele idei primite; toate: fior
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
filozofice (...) porcii / sunt lăsați în libertate". Surplusul imagistic însuși obosește inevitabil, drept pentru care confesivul încheie la modul compătimitor: "Ați / ajuns la capătul cărții, / sleiți". II Pe temporalități puternic diferențiate, în partituri vocale de o filozofie mai senină se organizează monologul despre neuitare din Când memoria va reveni (1985), operă de gânditor mai degrabă patetic. "Marele coșmar" e "această realitate": timpul ireversibil. Inși cu "nostalgia nemărginirii", marcați de labirintic și dirijați în necunoscut, "coboară din anul 1983, pe sărite, până în anul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
principalele volume ale poetului Ochiul al treilea (1975), Apă neîncepută (1980), Zugravul anonim (1985), Aripă sub cămașă (1988), urmate de Oul de piatră (1995), de Tăcerea asurzitoare (1999), de altele de la început receptate cu simpatie. Ca preocupare constantă, de remarcat monologurile despre Poezie în genere, aceasta fiind: "Precum un cerc cu centrul în afara sa, / Precum o secundă în care începe vecia, / precum un cer născându-și propria stea..." Dintr-o Rugă de aed se reține ideea că un poem "ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
discern analogii cu Blaga; stări de grație, extatice, alternează cu viziuni solemn-metafizice (Universală, Întoarcerea lui Cain); obsedează pythagoreica nostalgie a supremei armonii cosmice: "Tu încă păstrează / proporția pură..." (Secțiunea de aur). Frazarea bate aici, și în alte poeme, spre gnomic. Monologul ceremonios, exhortativ, deschis zborurilor înalte, se vrea unul transtemporal; miraj și cânt merg laolaltă, în indiviziune, recitativul ridicându-se peste abisuri, balansând între un orgoliu franc și suferința de a nu fi găsit Pasărea de aur ("mai ușoară ca sunetele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cel singur, Doamnă, intră pe străzi / Ca soarele-n nouri" (Dialectica străzilor). Se înțelege, această Doamnă, o privitoare ascultând fără să întrerupă, e o abstracțiune, o "Persona" cum se numea în retorica tradițională un astfel de receptor convențional. Din nou, monologul despre alchimia cuvintelor vizează inexprimatul și inexprimabilul; "cuvinte dezlănțuite se sparg în țăndări"; "țipătul vorbelor" și "cenușa cuvintelor" marchează stări-limită; a recurge la cuvinte fără nerv e ca și cum te-ai lăsa pe "un pat de spital". Asemenea altora, ardentul George
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
asimilabilă actului efecuat în sens unic, de la cel care dă la cel care primește, de la un subiect care acționează la un obiect asupra căruia se acționează. Acest tip de raport ”lucrătorlucrat” conduce la structurarea concepției ”masajului recital”, un fel de ”monolog tehnic”, în care contează mai puțin ca el să fie 32 ”primit” într-un anumit mod. Mai mult decât atât, șablonul ”Kinetoterapie pasivă masaj pasiv” alăturate, sugerează imaginea ”pacientului obiect”, sediu al unor fenomene provocate din exterior. Chiar și pe
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
decât în funcție de răspunsul dat, suscitând - la rândul său - un nou demers, într un feed back continuu. Inteligența, afectivitatea și chiar emotivitatea fiecăruia dintre interlocutori țes pânza de fond a acestei situații de schimb, care nu este sub nici o formă un monolog și care poate da informații eronate în cazul izolării unui element pe motivul analizei. Dialogul masat - masor se dezvoltă într-o lume a punctelor și zonelor de masat stabilite pe baza unui substrat anatomo-fiziologic clar (puncte de emergență a nervilor
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
confruntarea cu Gorgo, cu vederea fantomei. Iată de ce viziunile profetice ale Casandrei din Agamemnon a lui Eschil sunt aidoma unor vise, acele vise-coșmar populate de fantome și de erinii. Și nu întâmplător vocabularul fantomei și al imaginii visate traversează marele monolog al Casandrei, monolog obsedat de phobos, de teroarea care o face să vadă poarta palatului ca pe o poartă a Infernului, în timp ce din palat ies aburi ce par să se ridice dintr-un mormânt. Viziune premonitorie a propriei morți, moarte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu vederea fantomei. Iată de ce viziunile profetice ale Casandrei din Agamemnon a lui Eschil sunt aidoma unor vise, acele vise-coșmar populate de fantome și de erinii. Și nu întâmplător vocabularul fantomei și al imaginii visate traversează marele monolog al Casandrei, monolog obsedat de phobos, de teroarea care o face să vadă poarta palatului ca pe o poartă a Infernului, în timp ce din palat ies aburi ce par să se ridice dintr-un mormânt. Viziune premonitorie a propriei morți, moarte pe care o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de substanță, niște plăsmuiri ale spaimei. Apropierea merită reținută, scena pumnalului putând fi astfel analizată ca o scenă „a fantomei”, adică generatoare a „efectului de fantomă”, în sensul unei experiențe amintind-o pe aceea a întâlnirii cu o fantomă. În monologul său de la începutul actului al doilea, Macbeth își descrie propria „viziune”: „I see”; e vorba, prin urmare, despre o percepție vizuală reală, al cărei obiect rămâne însă nedefinit. „Is this a dagger?” („Să fie oare acesta un pumnal?”) N-ar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mintea încă încețoșată de băutură a portarului, făcându-l să se creadă dintr-odată portar al iadului. Shakespeare creează aici efecte de corespondență (ironică, desigur) între angoasa reală a asasinului, gata să vadă răsărindu-i dinainte fantoma victimei sale, și monologul portarului chefliu, monolog zeflemitor, dar nu lipsit de o involuntară și stranie intuiție a adevărului tragic. Căci presupunerile lui fanteziste în legătură cu cei ce bat în poartă (poarta infernului, bineînțeles) anticipează, în cheie parodică, adevăratele fantome ce vor apărea în curând
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de băutură a portarului, făcându-l să se creadă dintr-odată portar al iadului. Shakespeare creează aici efecte de corespondență (ironică, desigur) între angoasa reală a asasinului, gata să vadă răsărindu-i dinainte fantoma victimei sale, și monologul portarului chefliu, monolog zeflemitor, dar nu lipsit de o involuntară și stranie intuiție a adevărului tragic. Căci presupunerile lui fanteziste în legătură cu cei ce bat în poartă (poarta infernului, bineînțeles) anticipează, în cheie parodică, adevăratele fantome ce vor apărea în curând. La fel de bine însă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aparență și apariție, opoziție în bună măsură fondatoare a istoriei imaginii în arta occidentală. Când, în tabloul al treilea din Balconul, Generalul își contemplă imaginea în oglindă, în acea „clipă apropiată de moarte”, Genet îl pune să rostească un scurt monolog în care aparența capătă valoare de apariție: „Războinic învățat cu haina militară și la luptă, și la paradă, iată-mă aici în pura mea aparență șs. n.ț. N-am în spate o armată, n-am nimic altceva. Pur și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
transforma pe nesimțite într-un dialog mut, fiecare vorbește pentru el sau fiecare vorbește cu toată lumea, comentariile se succedă cu repeziciune, dar fără nici o finalitate formativă. Sunt situații în care comunicarea între cadrul didactic și studenți se rezumă la un monolog plictisitor, cu efecte formative, de asemenea, foarte reduse. La unele seminarii, aceiași studenți sunt cei care participă și aceiași sunt cei care nu participă, astfel încât de la prima și până la ultima oră de seminar/laborator/atelier situația nu se schimbă cu
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
să fie „crispat moral”, acest lucru se datorează tendinței lui de a-și restructura continuu impresiile, de a le amplifica prin prelucrare, ceea ce face să aibă un răsunet / ecou deosebit în conștiința sa. Iată unul din acele numeroase și tulburătoare monologuri interioare ale lui Șt. Gheorghidiu, prin care acesta face eforturi disperate de a se smulge de sub tirania sentimentului de îndoială, pe care-l trăiește. Acest monolog îi este prilejuit de găsirea, la un moment dat, printre lucrurile soției sale, a
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
un răsunet / ecou deosebit în conștiința sa. Iată unul din acele numeroase și tulburătoare monologuri interioare ale lui Șt. Gheorghidiu, prin care acesta face eforturi disperate de a se smulge de sub tirania sentimentului de îndoială, pe care-l trăiește. Acest monolog îi este prilejuit de găsirea, la un moment dat, printre lucrurile soției sale, a unei scurte scrisori, care explică absența „nemotivată”(!) de acasă a acesteia, într-una din seri: „Simt că amețesc, că mi se deschide o perspectivă uluitoare, deși
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
etc.), CUI i se adresează (unui vorbitor mediu, unui specialist, unui copil, unui adult, unei persoane cu probleme psihiatrice etc.), PE CE CANAL (într-o comunicare față în față, la telefon, prin intermediul unui text tipărit, la televizor), ÎN CE FORMĂ (monolog sau dialog, întrebare sau ordin, text în proză sau în versuri etc.), UNDE ȘI CÂND (locul și momentul comunicării influențează elaborarea mesajelor: un cadru academic, în magazin, pe stradă, la serviciu, dimineața sau la miezul nopții, imediat după un eveniment
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
comunicării, schimb informațional și negociere. Competența de comunicare se învață și se perfecționează prin acțiuni organizate și coordonate, prin experiențe de comunicare variate și repetate. 4. Structura interacțiunii verbale Comunicarea în cadrul societății poate lua una din cele două forme posibile: monologul sau dialogul. În unele situații de interacțiune, secvențele monologale alternează cu cele dialogale. Când o persoană produce un mesaj, adresându-se unui public (real sau imaginar) fără a aștepta un răspuns imediat de la acesta, comunicarea ia forma monologului. Monologul se
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
forme posibile: monologul sau dialogul. În unele situații de interacțiune, secvențele monologale alternează cu cele dialogale. Când o persoană produce un mesaj, adresându-se unui public (real sau imaginar) fără a aștepta un răspuns imediat de la acesta, comunicarea ia forma monologului. Monologul se caracterizează prin lipsa alternanței la cuvânt. Monologul autoadresat se numește solilocviu. În structura lui internă, orice monolog are, în esență, caracter dialogic prin două trăsături definitorii: dialogism și plurivocitate. Orice activitate comunicativă este, în esența ei, dialogală, chiar dacă
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
posibile: monologul sau dialogul. În unele situații de interacțiune, secvențele monologale alternează cu cele dialogale. Când o persoană produce un mesaj, adresându-se unui public (real sau imaginar) fără a aștepta un răspuns imediat de la acesta, comunicarea ia forma monologului. Monologul se caracterizează prin lipsa alternanței la cuvânt. Monologul autoadresat se numește solilocviu. În structura lui internă, orice monolog are, în esență, caracter dialogic prin două trăsături definitorii: dialogism și plurivocitate. Orice activitate comunicativă este, în esența ei, dialogală, chiar dacă, la
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
interacțiune, secvențele monologale alternează cu cele dialogale. Când o persoană produce un mesaj, adresându-se unui public (real sau imaginar) fără a aștepta un răspuns imediat de la acesta, comunicarea ia forma monologului. Monologul se caracterizează prin lipsa alternanței la cuvânt. Monologul autoadresat se numește solilocviu. În structura lui internă, orice monolog are, în esență, caracter dialogic prin două trăsături definitorii: dialogism și plurivocitate. Orice activitate comunicativă este, în esența ei, dialogală, chiar dacă, la nivelul structurii de suprafață, apare ca monolog. Dialogul
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]