1,884 matches
-
să miroasă minuțios un colț al ușii etc. Sunt sigur că procedează astfel înadins, ca să mă țină în loc, ca să-și bată nițel joc de mine. * Disproporția dintre condiția lor de pisică și enorma afecțiune pe care cu toții le-o purtăm motanilor noștri este spulberată într-o clipă (de mare inspirație!) de către Doina, care spune: „Nu se poate să fie doar pisici, Sunt niște duhuri bune, întrupate în pisici, nu, pur și simplu, pisici”. Îmi însușesc cu entuziasm acest fel de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care spune: „Nu se poate să fie doar pisici, Sunt niște duhuri bune, întrupate în pisici, nu, pur și simplu, pisici”. Îmi însușesc cu entuziasm acest fel de a vedea (de a transcende). Asta este, asta explică totul! * Observându-mi motanii, descopăr că simțul lor cel mai dezvoltat, pe care se bazează, în primul rând, este de departe cel olfactiv, și nu auzul, cum credeam. Sunt adevărați detectivi ai mirosului. * Unul din motani a fost numit, prompt, Gălbenuș (variantă: Gălbenel). Celălalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
transcende). Asta este, asta explică totul! * Observându-mi motanii, descopăr că simțul lor cel mai dezvoltat, pe care se bazează, în primul rând, este de departe cel olfactiv, și nu auzul, cum credeam. Sunt adevărați detectivi ai mirosului. * Unul din motani a fost numit, prompt, Gălbenuș (variantă: Gălbenel). Celălalt, inexplicabil, a rămas „nebotezat”. Totuși, când admirația noastră față de el debordează năvalnic îi spuneam, oarecum voievodal, Pițu cel Mare și Bun. Dacă la oameni a mânca decent, cuviincios înseamnă a mânca la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
trântite în pat. Ni se culcă în brațe, pe picioare, pe piept, pe abdomen, în poală sau chiar pe umeri și ceafă, când stau la masă și scriu și poziția corpului meu, studiată în prealabil cu atenție, i se pare (motanului cel mare, el îmi face această onoare) convenabilă. Când Doina se uită la televizor, cu genunchii pe scaun și coatele rezemate de masă, în sezonul puloverelor groase mai ales, Gălbenuș i se cațără pe spatele ce formează o pantă lină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a extinde cât mai mult posibil, întinzându-și nu o dată și gâtul, suprafața de contact. * „Prietene, prietene cu blană”, îi spun adesea - în penuria asta, postrevoluționară, de prieteni bipezi - mai degrabă cu seriozitate decât glumind, cu simpatie și sincer respect, motanului cel mare. * Demnitatea distantă a motanului cel mare mă complexează. Degeaba mă „prostesc” în fața lui, încercând să-i storc un strop de bunăvoință: rămâne imperturbabil. * Și totuși știe să fie, când trebuie, și tandru: când îl mângâi în timp ce doarme pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
întinzându-și nu o dată și gâtul, suprafața de contact. * „Prietene, prietene cu blană”, îi spun adesea - în penuria asta, postrevoluționară, de prieteni bipezi - mai degrabă cu seriozitate decât glumind, cu simpatie și sincer respect, motanului cel mare. * Demnitatea distantă a motanului cel mare mă complexează. Degeaba mă „prostesc” în fața lui, încercând să-i storc un strop de bunăvoință: rămâne imperturbabil. * Și totuși știe să fie, când trebuie, și tandru: când îl mângâi în timp ce doarme pe un scaun - îmi „răspunde”, iar când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
coincidențe? Nu cred. Odată, culcându-mă împovărat de obligația de a da a doua zi de dimineață (nu-l mai puteam amâna) un telefon de refuz, extrem de neplăcut (și acum, la bătrânețe, a spune cuiva, oricui, „nu” mă costă cumplit) motanul cel mare a dormit lângă mine toată noaptea, lipit de omul necăjit care eram. Nici înainte, nici după aceea nu s-a întâmplat așa ceva. Altădată - un adevărat eveniment în ultimii ani -, întorcându-mă acasă cu o veste bună pentru Doina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
subconștientul lor drept foarte periculoase. Mașina de scris în plină funcțiune, tunetele, radioul sau televizorul cu sonorul dezlănțuit nu-i deranjează! Inofensivul târșâit al unui pașnic papuc de casă îi face însă să intre în alertă. De la sărbătorile de iarnă, motanul cel mare, nu numai mai inteligent, ci și mai sensibil, se sperie când aude soneria de la ușă (nu și cea de la telefon însă!), deoarece atunci a fost precedată și urmată de tropăiturile și hărmălaia colindătorilor de bloc. * Motanul cel mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de iarnă, motanul cel mare, nu numai mai inteligent, ci și mai sensibil, se sperie când aude soneria de la ușă (nu și cea de la telefon însă!), deoarece atunci a fost precedată și urmată de tropăiturile și hărmălaia colindătorilor de bloc. * Motanul cel mare are aproape vârsta prieteniei dintre Dani și Alina (patru ani). În complicitate cu Dani, ni l-a adus chiar Alina, din curtea bunicului ei din Militari. Avea vreo două luni și mama lui și a fraților lui murise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
n-o mai aud... Dar auzeam... Le-am cerut alor mei să o luăm în casă, pentru un timp, până găseam pe cineva la care să o plasez... M-am izbit de un refuz categoric. Aveam deja două pisici, doi motani, de fapt de la ei pornise totul... toată nebunia asta... L-am convins atunci pe nepotul meu (cel care mi-l adusese în casă, în urmă cu doi ani, fără să prevadă consecințele, pe primul motan) să se ducă jos, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Aveam deja două pisici, doi motani, de fapt de la ei pornise totul... toată nebunia asta... L-am convins atunci pe nepotul meu (cel care mi-l adusese în casă, în urmă cu doi ani, fără să prevadă consecințele, pe primul motan) să se ducă jos, să o caute și să-i dea ceva de mâncare... A găsit-o, n-avea mai mult de câteva luni și, în loc să se repeadă asupra pachetului pe care i-l adusese și pe care i-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
privești cât poftești”. * „ - Mi-a plăcut mult cartea dumneavoastră, de anticipație, ca să zic așa, Stele reci se numea, dacă nu mă înșel; deși ceea ce vedem aici și acum, realitatea cu alte cuvinte, pare să infirme îndrăznețele dumneavoastră ipoteze...” * „ - Eu sunt motanul lui Nikolai Alexandrovici Berdiaev, la care marele filozof, stăpânul meu, s-a referit când a scris că nu concepe să fie în paradis fără mine... Iar eu sunt cățeaua din Cântecul cățelei de Esenin”. * „ - Soldatule, bunule soldat! Dumneata trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din ele, cu o prezentare și o fotografie-icoană de Lütfi Özkök. Vizită la Spitalul de boli nervoase, unde prietena noastră, criticul de la Expressen, Pia Zandelin, a fost internată, la sugestia psihologului ei, după apatia care a cuprins-o după moartea motanului ei iubit. O înțeleg pe Pia în privința felinelor, eu cred, ca și japonezii: pisicile sunt mult mai prețioase decât cei care pretind că le iubesc. Am sfătuit-o pe Pia să facă totul ca să iasă cât mai repede de acolo
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Otravă și arsenic”, aluzie la acuzarea scriitorului de omor cu arsenic, lucru care l-a obligat să fugă în America, unde a și murit îndurerat. Cu toți prietenii mei în spate, în plus admiratoarea care mi-a cumpărat tabloul cu motanul negru strâns în brațe. Totul a fost excelent, dar există o mare tensiune în aer. Ajunsă acasă am aflat că, în timp ce noi citeam poeme în amintirea lui Almquist, hoții s-au strecurat prin tavan, furând două tablouri de Picasso și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de faptul că știu că mâine vei avea vești proaspete de la mine, ca atunci când mănânci pâine proaspătă dimineața. Aștept multe pâini calde de la tine! Te strâng în brațe foarte puternic, îți ling urechile ca un câine, miaun ca un cotoi, motanul tău, René. Ianuarie Noaptea în care anul vechi a trecut, și cel nou, 1995, a sosit, a fost plină de vise. L-am visat chiar pe Hikari, fiul scriitorului japonez Kenzaburo Oe. Era într-adevăr plin de aur, ca un
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
A fost odată de Achim Stoia, după un basm românesc, Poveste de dragoste de Sabin Păutza, Povestea micului Pan de Laurențiu Profeta, Povestea nu-i poveste de Dumitru Capoianu, Toate pânzele sus de Ștefan Lory, Prețioasele ridicole de Vasile Spătărelu, Motanul încălțat de Cornel Trăilescu, Fata moșului cea harnică de Florin Comișel, Punguța cu doi bani de Theodor Bratu sau vodevilurile de succes Piatra din casă și Harță răzeșul de Victor Iusceanu, ori Pescărușul de Roman Vlad (compozitor italian de origine
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
erau și ei, totuși, doar niște oameni, cu instruirile plicticoase și comandamentele de la consiliul unic și chiar cu avansurile verbale neîntrerupte ale instructorului, care de teama șefilor nu îndrăznea mai mult. Mă ținea totuși sub o permanentă observație, asemenea unui motan care își aștepta pisica să intre în călduri, ceea ce, din nefericire pentru el, nu s-a întâmplat niciodată. După un timp, a fost mutat în alt consiliu unic datorită unor afaceri cu grâu în care era implicat el și secretara
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
resturile unui uriaș mamut, un schelet uriaș, îngălbenit de ani, osos. Puține semne de viață sunt pe aceste câmpuri periferice. Nici măcar șobolani nu se mai văd; după ce au mâncat tot ce se putea, au părăsit locurile. Nici câini vagabonzi, nici motani, noaptea, nici bufnițe. A crescut vreo doi ani la rând o tufă de bostani galbeni, dar au dispărut și ei. Odată, nu se știe din ce pricini, pe câmpia aceea s-a întins un foc mare, poate din uscăciunea secetei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-l mai cu seamă de frig, ținându-l, în lunile calde, într-o marchiză (era o casă frumoasă, gospodărească) și, din octombrie până la sfârșitul lui martie, în camera de oaspeți, aproape de fereastră, dar și de sobă. Domnișoara avea și un motan pe care îl iubea, împărțindu-și sentimentele, în măsură egală, între eucalipt și motanul care creștea văzând cu ochii. Era un motan uriaș. La domnișoara noastră veneau cam în fiecare după amiază Marița și Didița Popovici (și ele nemăritate) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
era o casă frumoasă, gospodărească) și, din octombrie până la sfârșitul lui martie, în camera de oaspeți, aproape de fereastră, dar și de sobă. Domnișoara avea și un motan pe care îl iubea, împărțindu-și sentimentele, în măsură egală, între eucalipt și motanul care creștea văzând cu ochii. Era un motan uriaș. La domnișoara noastră veneau cam în fiecare după amiază Marița și Didița Popovici (și ele nemăritate) și Madam Stavrat, văduva răposatului negustor. Nu avea nici una copii cum doamne iartă-mă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
până la sfârșitul lui martie, în camera de oaspeți, aproape de fereastră, dar și de sobă. Domnișoara avea și un motan pe care îl iubea, împărțindu-și sentimentele, în măsură egală, între eucalipt și motanul care creștea văzând cu ochii. Era un motan uriaș. La domnișoara noastră veneau cam în fiecare după amiază Marița și Didița Popovici (și ele nemăritate) și Madam Stavrat, văduva răposatului negustor. Nu avea nici una copii cum doamne iartă-mă să fi avut copii surorile Popovici, că erau fete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nemăritate) și Madam Stavrat, văduva răposatului negustor. Nu avea nici una copii cum doamne iartă-mă să fi avut copii surorile Popovici, că erau fete mari? Iar doamna Stavrat era o femeie serioasă dar iubeau la nebunie și eucaliptul și pe motanul Ivan care le răsplătea acest sentiment printr-o dezvoltare fizică extraordinară. Unii zic acum, după mulți ani (ceea ce este de necrezut), că motanul era pe jumătate leu. Să zicem semi-leu, cum au fost atâtea personaje mitologice, și tot era ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fete mari? Iar doamna Stavrat era o femeie serioasă dar iubeau la nebunie și eucaliptul și pe motanul Ivan care le răsplătea acest sentiment printr-o dezvoltare fizică extraordinară. Unii zic acum, după mulți ani (ceea ce este de necrezut), că motanul era pe jumătate leu. Să zicem semi-leu, cum au fost atâtea personaje mitologice, și tot era ceva... O doamnă foarte bătrână, care poate fi întâlnită în fiecare seară, pe un scăunel în fața localului recent înființat, cu firma "BAR. LA MOTANUL
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
motanul era pe jumătate leu. Să zicem semi-leu, cum au fost atâtea personaje mitologice, și tot era ceva... O doamnă foarte bătrână, care poate fi întâlnită în fiecare seară, pe un scăunel în fața localului recent înființat, cu firma "BAR. LA MOTANUL LEGENDAR", își aduce aminte foarte bine de Ivan și jură că, dacă nu era un semi-leu, era totuși ceva mai complicat decât o pisică: "o fi fost doar panteră sau tigru". Oricum, neavând alte informații, rețineam esențialul, și anume grandoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu era un semi-leu, era totuși ceva mai complicat decât o pisică: "o fi fost doar panteră sau tigru". Oricum, neavând alte informații, rețineam esențialul, și anume grandoarea animalului. * Să nu uităm totuși că numele străzii evocă eucaliptul, și nu motanul. Să nu pierdem firul poveștii. Acesta, eucaliptul, este personajul titular. Altfel s-ar fi chemat Strada Ivan. Dar prin partea locului nu se întâlnise până atunci nici un eucalipt (motani au mai fost, chiar dacă nu atât de uriași). Arborele de eucalipt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]