1,851 matches
-
închine. Spărgătorul de lemne mânca lacom grâul dulce, presărat cu bomboane, se ștergea la gură cu mâneca hainei zdrențuite și, când se sătura, se ridica, își sălta toporul pe umăr și pleca. A doua zi după trecerea lui prin mahala, muierile vedeau în câte o poartă drapelul negru al morților. Scuipau în sân și murmurau: - Iar a trecut Tudose! Baba Tinca se jurase pe ochii din cap că-l văzuse la Sfânta Vineri când ieșise dintr-un cavou. - Doarme cu morții
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întinsese pe tot obrazul. - Cum s-a tras tot sângele din el! șoptise bătrâna. Și-a înnodat șorțul, și-a îndreptat șalele și a strigat la Florica: - E țeapăn, ce mai stai?! Pune să fiarbă apa, trebuie să-l spălăm. Muierea plângea cu sughițuri, căinîndu-se: - Cui m-ai lăsat, Gogule? Cui m-ai lăsat? Bătrâna se supără: - Lasă boceala, că știu eu cui te-a lăsat! Vino-ncoace! I-a închis ochii. Pleoapele reci erau grele și aspre. Tot corpul i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
așezat pe plâns, s-o vadă vecina cât suferă. - Ce spui? - Da. Sărăcuța de mine, că rămân singură și pedepsită de Ă-lde-sus! S-a întors repede cu apa. Aglaia despuiase mortul. Mâinile croitorului, păroase și slabe, atârnau peste marginile patului. Muierea îl acoperi cu un țol și-i strânse izmenele aspre și cămașa. - Gata albia? întrebă. -Acu. - Da slab, fă, bărba-tău! -Slab! - Mai putea? - Ei, și dumneata... Cocoșată râse, dezvelindu-și dinții galbeni și rari. Z86 - Că doar nu ți-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fierbinți, și ea își aduse aminte de vorbele Aglaiei... Într-o vară, frizerul o întîlnise pe la pompă. Mergea, mergea, că-și lăsase prăvălia singură. Florica, înaltă, frumoasă, abia pășea peste Cuțarida. I se tăiaseră picioarele lui Tilică. - Bună dimineața, rostise. Muierea râsese parșiv: - Ce faci, domnu Tilică? - Ce să fac? Muncesc. Parcă dumneata nu știi? - Da de cântat, de ce nu mai cânți seara din mandolină? Că tot întind urechea s-auz, și dumneata, domnu Tilică, nimic... -Dă... Treceau vecinele pe lângă ei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nu mă distrează și el, nu se interesează de mine, că sânt tânără încă, slavă Domnului! Altceva decât cărțile nu mai știe. Tilică clipise repede. Acum era ceasul lui, că de când se prăpădea după ochii coanei Florica! Numai că pe muiere o simțise Gogu că prea trăgea cu urechea la vecin când acesta ieșea seara în pragul prăvăliei și cânta din mandolină. A dat în ea, se liniștise Florica. Acum o uitase Dumnezeu în magazie cu apa dinainte și Aglaia striga
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se șterse cu mânecile rochiei pe frunte. Spuma albă umpluse albia. Tot nu-i stătea gura Aglaiei: - Și-așa, fă, cu-al tău! Dărâma patul sub tine! Te melcezea! Da cu Tilică cum e? - Lasă, coană Aglăițo... - Spune, putoare, sânt muiere bătrână. Ca mormîntul! Văduva se codea. - Nu-ș' ce-i cu mine, mi-am pierdut capul, că prea cânta domnu Tilică din mandolină... - Fier al dracului! Ce-ai? Nu-ți dădea Gogu de mîncare? Nu te îmbrăca? Nu se uita la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
După aia se învoi cu văduva când să vină pentru slujba de înmormîntare. În timpul ăsta, meșterii măsurară, scriseră pe o hârtie lungimea și lățimea sicriului și plecară. Florica trimise o vecină la cârciumar să-i aducă țuică și o împărți muierilor. Începuse priveghiul. Se umpluse curtea de babe. Nu lipsea una: Mița adusese o mână de crizanteme albe, atunci culese din grădina ei, Tinca, mai slabă și uscată, bolborosea cuvinte neînțelese, bătând câte trei cruci în toate unghiurile casei, Lixandra privea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luminări să nu le lase să se stingă, iar Chirița se dase lângă văduvă și o sfătuia: - Dacă mături, să dai gunoiul spre coada casei, să nu te iei, Doamne ferește, după răposat! - Las', că știe ea! se amestecase Aglaia. E muiere trecută... Baba Mița se mira că nu-l așezaseră pe Gogu cu capul la ușă. - Nu e bine, soro, nu e bine, când -lo pune-n tronul lui să nu-l lăsați așa, auzi tu, Florico? 290 Văduva - de care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pilda popii, mai moțăind, mai dând din cap în semn că înțeleg. Nepoții îi țineau curați pe lângă casă, în straiele lor de moarte. Pe câte unul îl uitase Dumnezeu pe pământ, trecea de o sută de ani. Se spovedeau ca muierile și țineau posturile ca să intre în rai, împăcați cu lumea. La sâmbăta morților, așteptau rânduiți în prispa bisericii, să li se dea din colivă. Erau cuviincioși, și unele femei le pupau mâinile cu respect. Când bătea vântul în câte un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui Banculea... . - Atunci nici eu nu m-am lăsat. O dată am scuipat-o-ntre ochi și i-am dat cu huideo! - Bine-i făcuși! râdea Chirița veninos. 291 Bătrânii stăteau pe scaune privind mortul, Gogu, nemișcat, țeapăn pe o masă. Muierile nu mai terminau: - Da taci, că muri acum, soro, spunea Tinca. Dacă apuca săptămâna negrilor nu mai vedea lumină pe lumea cealaltă, oricâte luminări i-ar fi aprins Florica! Baba Marghioala, care fusese de față la slujba preotului, adăugă: - Păcat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a croitorului. - Sărăcuța! oftau femeile după uluci. - Cui mă lași, mielușelule? Cui mă lași? Bocitoarele jeleau și ele, la spate, în gura mare: - Ăl cu milă, ăl cu dor! Ăl cu milă, ăl cu dor! Și când auzea Florica vaietul muierilor, mai rău se pornea, s-o afle toată lumea: 292 - De ce mă pedepsești, Doamne, că pe el îl aveam și la rele, și la bune! Sufletu meu! În fața prăvăliei lui Stere, convoiul se opri și părintele coborî să arunce agheasmă în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o bată, Gogu! Parcă n-a prins-o-n adopter cu frizerul? -Nu mai spune?! - Cu frânghia, întrebați-o și pe Aglaia... - Da, am auzit și eu că era al dracului, întări Mița. - Cartofor, curvar, vai de capul ei de muiere! - Și-a vândut casele de la Matache Măcelarul și le-a jucat în cărți, păi cum să nu-l dai dracului de om și să te uiți după altul?! - Tăceți, frate, că v-aude frații lui și ne dă afară, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dat afară și s-a apucat să-și iubească ibovnica. Striga Didina în brațele lui de plăcere, și Paraschiv a auzit-o. A pândit până a adormit Stăpânul și-a intrat în odaia de-alături. Îi mirosea a carne de muiere. Pe la două, a ieșit țiganca numai într-o cămașă scurtă. S-a uitat afară. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvășit și ațâțat. Gura îi era umedă și prin cămașa lucioasă pungașul i-a văzut țâțele, puternice și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a putut. Cel tânăr i-a mușcat gura de câteva ori, pornit, nebun. 296 Starostele a scos cuțitul de sub pernă. S-a ridicat ușurel într-un cot și s-a apropiat de ușa deschisă. Tremura, orb și înfricoșat de vânzarea muierii. Glasul Didinei se auzi limpede: - Mai bine vino sâmbătă, noaptea, dar să nu știe Bozoncea, că ne omoară pe-amîndoi. Spune-i că pleci undeva, și eu o să te-aștept... - Dar dacă doarme la tine? - Îl mint eu și nu mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
liniști pe măsură ce ura lui pentru amândoi fl făcea să se gândească la ce pedeapsă să-i țină, să-i chinuie. Paraschiv trebuia ucis pe îndelete, fără grabă, să se învețe minte să se mai ridice la femeia lui de Stăpân. Muierea scăpase din brațele pungașului. Starostele se aruncă în pat prefăcîndu-se că doarme. Didina călca în vârful picioarelor, ușurel, să nu-l deștepte. Celălalt răsufla greu dincolo. Umbra lui subțire juca pe pragul scund, luminat de lampă. Bozoncea simți carnea tare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
subțire juca pe pragul scund, luminat de lampă. Bozoncea simți carnea tare a femeii de lângă el, și pofta i se iscă, arzătoare. Îi veni să plângă de mila lui. Se prefăcu că se trezește atunci și puse mâna pe pieptul muierii. - Tu dormi? întrebă. -Nu. Și-o mușcă dornic de țâțe. - Stai! se împotrivi Didina. -Nu. - Să închid ușa. 297 Stăpânul o lovi cu sete peste fată de două ori. Ea nu scoase nici un cuvintel. Îl primi așa cum era, sălbatic și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-mi vii cu ele, să le pun să joace cu mine, că voi nu mai sînteți în stare. Da repede, că n-am timp. A plecat ăl bătrân, îi era frică de nebun. Într-un ceas a fost cu cinci muieri după el. Au umplut circiuma. Se ruga negustorul de ei: - Da mai duceți-vă, neiculiță, și la altul, că m-am săturat, ajunge... - Nu ne supăra! a zis blând Mînă-mică, atunci trezit din somn cu poftă de băutură. - O, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Țiganca îl aștepta cu masa întinsă, numa-ntr-un capot, cu privirile speriate și cu poftă de bărbat. A întrebat de staroste: -Unde -lai lăsat? - Petrecea cu hoții. - Și n-a băgat de seamă? - Da de unde! fi cântă lăutarii. Ușurată, muierea 1-a așezat să-i guste mâncarea. Era flămând pungașul. Știa gagica să trăiască. Pe masă, stăteau câte bunătăți și vinul starostelui. A ciugulit și ea puțin. Se uita mai mult la el. De când îl plăcuse, și-acum d avea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ședea la geam și asculta. S-a ridicat, scuturîndu-și lenea. A auzit lăutarii mai aproape. Atunci a văzut ibovnica o umbră lungă mișcîndu-se în curte. A țipat, astupîndu-și gura cu pumnul: - Nu știu cine-i afară! S-a răcit pielea pe el. Muierea tremura. Pungașul și-a tras nădragii și cămașa. A scos șișul. Ușa s-a dat de perete și în prag îl văzură pe Bozoncea. Luna îi lumina umerii puternici și juca pe preșuri. Îl ținea c-o mână pe Gheorghe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mână pe Gheorghe, care gâfâia asudat. Încă se auzeau lăutarii și chiotul curvelor venind din urmă. - Aici erai, Paraschive? a întrebat starostele. Didina a căzut pe așternuturi. A înțeles cel tânăr. Stăpânul s-a întors către codoș: - Asta o fi muierea lui, Treanță, că tu mi -lai trimis la însurătoare. Și -la plesnit cu pumnul de -la pus jos. Paraschiv s-a dat doi pași înapoi, a apucat lama suriului și-a așteptat. De-abia se dezmeticise din plăceri și o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
repede. Nicu-Piele juca în curte, de gât cu o coardă. Când urcară, tăcură speriați. Dumitru bătea țambalul în neștire: clampa, clampa... Nu mai avea loc pe scările înguste și se încălzea, mișcând repede mâinile înghețate. Pe urmă se auzi țipătul muierilor.. " în odaie se făcuse frig. Lumina de afară poleia pereții. Bătea în perdelele albe și cădea ca o ploaie peste lucruri. Bozoncea strânse bine cuțitul său lung și făcu doi pași înainte. Paraschiv nu-i vedea fața. Umbrele lor se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cunună cu a lui. De dimineață plouase în duminica aceea. Niște vecine o ajutaseră pe țigancă să strângă lucrurile, să nu le strice potopuLFusese o ploaie repede și caldă, apoi ieșise soarele. Iar au așezat scaunele sub duzi. În casă, muierile o găteau pe gagică. Bozoncea se învîrtea de colo până colo, fără treabă. Se îmbrăcase în haine negre și dăscălea lăutarii, ce să-i cânte și cum să-i strige la masă darurile. Nerăbdător și vesel, se mai uita cum
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plângea alături, strîngîndu-și rochia ruptă și murdară. - Iar tu, s-a răstit Paraschiv la ea, dacă mă mai vinzi vreodată, știi ce te-așteaptă! Ceilalți râdeau gros. Numai Sandu se gândea că în sufletul lui tot o mai ținea pe muierea asta batjocorită pe care i-o furaseră alții. I-a întins pe furiș mâna si-a mînguat-o. Gagica i-a aruncat scârbită degetele. Era deselată de dureri și-i vâjâia capul. De-acum se dusese liniștea ei, trebuia să-l
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ligheane pline de apă. Ei își adânceau tălpile crăpate și negre, să se răcorească. Peste Cuțarida se lăsa o ceață ca scama de păpădie. Mirosul mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii erau trimiși după țuică. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici, cu trei picioare. Băutura era tulbure și ardea când o dădeau pe gât. Zidarii mâncau dumicând, osteniți. Ciorba acră luneca până în măruntaie. Era caldă și bună. Lângă neveste se gudurau dulăii, așteptând oasele. Era ceasul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plină. Toți bărbații din mahala se tundeau atunci. Meșterul își luase un ucenic și doi lucrători, dar acestora le plăcea mai mult mandolina. Lucrau cam în silă, și asta-l supăra, pentru că, spunea el, mandolina-i mandolină și meseria, meserie. Muierile priveau prin geamul aburit și, dacă zidarii nu erau la frizerie, o luau spre cârciuma lui Stere, să-și aștepte bărbații la întuneric. Meșterii erau arțăgoși și cântau. Atunci își băteau nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]