2,274 matches
-
la televizor, dar acum se întâmpla cu totul altceva. Îi simțeam mirosul, măreția, misterul. Deși mai aveam câțiva pași până să o pot vedea, eram șovăitor (ca orice călător stingher la țărmul mării) și mergeam parcă îndemnat de o forță neștiută. Cine știe? Poate chiar Îngerul trimis de sus să o păzească m-a ajutat să o văd pe tânăra domniță. Am rămas impresionat de nemărginirea frumuseții ei. Doamne, ce frumusețe ai creat! Valurile îi împleteau în păr panglici de un
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și mi-a spus cu un zâmbet plăcut și, în același timp, inteligent:„Când erai mic săpai gropi în nisip și apoi așteptai ca toată apa din mare să intre în groapa ta, acum încerci, cu mintea ta, să cuprinzi neștiutul, să înțelegi neînțelesul și să pătrunzi nepătrunsul? Ai vrea oare ca toată apa din mare să încapă într-o groapă atât de mică?”. L-am privit atent, până ce o adiere de vânt l-a făcut să dispară. M-am trezit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
scriu aceste rânduri, sunt în prezent. Fiecare cuvânt alunecă într-o bibliotecă a Universului. Îmi imaginez cum undeva, într-o margine liniștită de cer există acest locaș al trecutului. Aici s-ar afla întreaga evoluție a lumilor. Printre alte ființe neștiute, ne aflăm și noi, pământenii, cu florile și cu rănile noastre. Totul este imortalizat acolo, în cele mai mici amănunte. Nu lipsesc nici eu, fata cu ochii de viorele. Dacă un locuitor al altei planete ar dori să ,,citească” despre
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un copil. Nu-mi permiteam să mă mai uit înapoi și nu aveam nevoie să mă gândesc la viitor. Aș fi stat la nesfârșit în grădina copilăriei lui Re-mose, dar timpul este dușmanul unei mame. Bebelușul s-a dus pe neștiute și locul i-a fost luat de un băiețel care alerga. Îl înțărcasem deja, iar eu pierdusem modestia din Canaan și purtam un veșmânt de in fin ca toate celelalte femei din Egipt. Re-mose avea părul ras și împletit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de ceva? O mișcare rectilinie uniformă persistă la nesfârșit În absența frecării sau a intervenției unei forțe externe. Organizată, rațională, sociologic situată În media categoriilor superioare, viața fratelui său vitreg părea să decurgă fără frecare, până acum. Era posibil ca neștiute și grozave lupte de influență să se desfășoare În lumea Închisă a cercetătorilor din biofizica moleculară; Bruno se Îndoia totuși. — Ai o viziune foarte neagră despre viață..., spuse Christiane, la capătul unei tăceri ce devenea apăsătoare. — Nietzscheană, preciză Bruno. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am putea imagina o poveste În care un grup de oameni foarte mic - maximum câteva sute pe toată suprafața planetei - continuă cu tenacitate o activitate foarte dificilă, foarte abstractă, absolut de neînțeles pentru neinițiați. Pentru semenii lor, acești oameni rămân neștiuți pe vecie; nu au parte nici de putere, nici de avere, nici de onoruri; nimeni nu e capabil nici măcar să-nțeleagă plăcerea pe care le-o oferă mica lor activitate. Ei sunt totuși cea mai importantă forță din lume, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
abia aștept să mă las purtat de val. În timp ce taxiul vîjÎie pe Upper Street, mă simt destul de mîndră de mine. Se vede de le o poștă că sînt o londoneză sadea. Pot foarte bine să-mi duc prietenii În zone neștiute de nimeni. Pot să găsesc locuri care nici măcar nu există pe hartă. Nu că restaurantul la care m-a dus Jack aseară n-ar fi fost absolut incredibil. Dar ăsta va fi mult, mult mai cool, nu ? Un club secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
se rupse În bucăți. Avea miezul roșu, precum sângele de pasăre, și era mai dulce decât mierea. Răcoros. - Așa, rosti femeia după care se repezi afară, chiuind și sorbecăind Împreună cu celelalte. - Auzisem eu că femeila astea știu tot felul de neștiute, zise Enkim mușcând bucăți Întregi din miezul acela rece. După ce am terminat de mâncat, una dintre femei a venit la noi În casă și i-a făcut semn lui Enkim să meargă cu ea. Am rămas singur și am adormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cuvintele. - Jocul Îl știu până la sfârșit, dar te-am mințit puțin, Îmi mai zise el după o vreme. Dar, dacă ne-am juca Întocmai de-a Krog, fără Îndoială că am muri, fie noi, fie tu. Întâmplările toate, știute sau neștiute, Încheiate sau neîncepute, alcătuiesc o singură pânză de păianjen și, dacă ar apărea doi Krog deodată, pânza s-ar rupe În dreptul tău, căci Krog ar fi prea greu. - Ce vrei să spui cu asta? - Că ai voie să faci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
primăvara, dar cu puterea de a vedea totul petrecându-se În răstimpul În care ai fi Înfulecat un merișor. Îți spun asta doar ca să vezi că vorba era deja ca un fel de peșteră ce te scotea pe alte tărâmuri, neștiute și nebănuite semn că, deși cuvintele erau puține, tot apucaseră să nască niște meleaguri numai ale lor. Deodată, Barra se Îngălbeni la față: - Și dacă s-a gândit și Scept la fel? Să-l ucidă pe Krog, adică? - era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nunatuk și am mângâiat-o așa cum Îi plăcea ei. La un moment dat, Dyas a spus: - Te pomenești că vorbele o să aducă mai mulți munți de apă peste pământurile noastre... Nu aștepta răspuns. Îi era și lui frică de tărâmurile neștiute pe care vorbele, după cum se vedea, aveau puterea să te ducă. Parcă, adăugase el după o vreme, parcă nu fuseseră atâția munți de apă pe vremea În care cei ca Vishu nu știau să spună cântul mării de la un cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Are dinții? A avut și păr? Ce mai vrea? Să zică mersi că a venit dispoziția asta să-i dăm la familii și să-i reînhumăm, cum vrea fiecare. Că altfel nici dr...Cine mai știa de ei?! Putrezeau acolo, neștiuți de nimeni. Ce mare scofală o tijă, o gaură, un nit, ce-o fi fost tehnica sanitară pă vremea burgheziei. De rămânea acolo, sub coasta de la Chelitura, în bălți, la stuf, și-n ceasul de acu’, era mai bine? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e poate chiar aici în oraș, nu știu ce poate fi, am auzit că a venit și profesoru ăla, Tomnea, și îl plimbă ai noștri peste tot și-i dă onoruri, s-ar putea să fie chiar el, că vine cu taine neștiute și fețe necunoscute după el, e mai bine să nu mă bag și să nu cunosc, oricum generalul Goncea e pe urmele lui, asta-i clar, toată lumea știe și de-asta Vandaxon e nervos, chiar dimineață a trecut pe la cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
soare mușcă pământul cu sulițe arzătoare. Câmpia respiră greu prin scoarța uscată și crăpată. Lacul auriu imens de grâu a încremenit în așteptarea unei brize, dar nicio adiere nu-i răcorește spicele. Până și viețuitoarele au amuțit în adăposturile lor neștiute. Pământul seamănă cu un tablou în flăcări. Sus, în ceruri, se luptă cu căldura puternică doar câțiva nori, însă fără izbândă. Este cea mai călduroasă zi de vară, iar timpul parcă a încremenit și el. clipele se scurg greu ca
Tablou în flăcări. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_667]
-
morții unui alt om. Trase la loc perdeaua și simți cum îi curge o lacrimă pe obraz. Apoi își pipăi din nou pieptul. În ultimul vis (ultima interacțiune cu adevărata realitate, poate?), fusese împușcat. Pe un front al unui război neștiut. Acum se afla în propria casă, cu toate că ultimele imagini de dinaintea acelui vis absurd fuseseră luate acolo, pe pod. Înainte de a pătrunde în... vis. Nu știa cum ajunsese acasă - poate că sunt tot felul de uși între realitate și irealitate, apeși
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tocmai sorbise din pahar, buzele acelea îl fascinau, apoi scosese o altă țigară dintr-o tabacheră argintie), cum să lași un saxofon fără cel care îi atinge clapetele? Nu de acolo, din acele atingeri, vin notele preluate de pe o partitură neștiută? Ei și ce (hohoti în gând, atmosfera era improprie unei astfel de exprimări zgomotoase, iar saxofonul...), doar discutăm prin reducere la absurd, așa că totul este posibil. Un saxofon care cântă singur, frumos, înfiorător de frumos, smooth jazz, lumina unui proiector
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cu tine însuți... nu-i o simplă oglindire. A te privi ochi în ochi cu tine însuți, ca în cazul ”dublului tău”, nu se poate fără a-ți ieși din minți...!”. Prin somn îsi strânse ochii până la durere. Setea de neștiutul tainei, pieri... se stinse în solul rațiunii... alfricii. Conturul uman de pâclă alburie, de la capătul patului, rămas nemiscat, începu să tremure vălurit, si-i întinse o mână. O femeie, cu trup de silfidă, într-un giulgiu alb, pluti o clipă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
rar pe un ton, al cărui amărăciune, e cu neputință de redat în cuvinte. -... Nenorocită făptură e omul... tare nenorocită!... și, încet, se lăsă să alunece în pat. Se simțea ca o floare tăiată... un ram rupt dintr-o tulpină neștiută... Și, în ochi îi licări acea flacără mistuitoare, care la ființele simțitoare, vestește lacrimile... Steaua Vasilicăi nu mai este... s-a stins... În ziua a doua, după Sf. Arhangheli Mihail și Gavril... Încă de dimineață, dintr-un cer plumburiu începu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cu fața îngropată în iarbă râzând în hohote. Și cânta. cânta cu glasul ei grozav că se auzea în toată livada. Apoi, râzând, fugea cât o țineau picioarele... Râdea necontenit. Și noaptea în somn râdea... Ajungând la vârsta când, pe neștiute, în trup și în suflet se petrec prefaceri îngrijorătoare ce dau întreaga ființă în pragul neliniștilor, în acele clipe copilei care se îneca, doar Tăntica, sora geamănă a bunicii de pe mamă, a fost singura care îi întinse mâna... “-Mamaia, femeie
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
nu le vom putea ști și, de aceea, spunem că infinite sunt căile Domnului. „Știu că nu știu nimic” a spus celebrul filosof Socrate. De vreme ce un mare gânditor era convins că nu știa nimic (În raport, desigur, cu infinitul lucrurilor neștiute), cu atât mai mult noi, cei de rând, nu știm nimic. Aceasta este a unsprezecea carte publicată de autor. E mult, dacă se are În vedere că abia la vârsta de 64 de ani, În anul 1998, Își făcu debutul
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
acolo În ocean și În Univers. Ceva se rupsese pe dinăuntru, un fel de fluid Începuse să curgă, cald și sărat, spălând și lipind Între ele toate fărâmițele. roata Înțepenită a unui altfel de timp, care curge În altă parte, neștiut de nimeni, s-a urnit din loc și am alunecat mai departe, Înspre miezul sălbatic și misterios al ființei mele. Undeva, În straturile rarefiate ale materiei, existența mea se contorsionase și capătase o nouă consistență, de o moliciune nemaiîntâlnită până
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
tren, dincolo chiar de mine Însămi. Era un punct care mă atrăgea ca un magnet, ca o gaură neagră spre centrul căreia Înaintam. Ca și drumul spre București, punctul acela, care nici măcar nu era punct, ci mai degrabă un loc neștiut și dureros, din centrul existenței mele, mă absorbea În el, iar eu nici măcar nu aveam forța să mă Împotrivesc. Nu eram sigură că făcusem bine că mă urcasem iarăși În acel tren. Stăteam acolo paralizată, fărĂ să mă pot hotărÎ
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
acolo în ocean și în Univers. Ceva se rupsese pe dinăuntru, un fel de fluid începuse să curgă, cald și sărat, spălând și lipind între ele toate fărâmițele. Roata înțepenită a unui altfel de timp, care curge în altă parte, neștiut de nimeni, s-a urnit din loc și am alunecat mai departe, înspre miezul sălbatic și misterios al ființei mele. Undeva, în straturile rarefiate ale materiei, existența mea se contorsionase și capătase o nouă consistență, de o moliciune nemaiîntâlnită până
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
tren, dincolo chiar de mine însămi. Era un punct care mă atrăgea ca un magnet, ca o gaură neagră spre centrul căreia înaintam. Ca și drumul spre București, punctul acela, care nici măcar nu era punct, ci mai degrabă un loc neștiut și dureros, din centrul existenței mele, mă absorbea în el, iar eu nici măcar nu aveam forța să mă împotrivesc. Nu eram sigură că făcusem bine că mă urcasem iarăși în acel tren. Stăteam acolo paralizată, fără să mă pot hotărî
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cu al său, neliniștea. Thomas tocmai avea În minte un pasaj din cursul despre morala clasei de mijloc, pe care trebuia să Îl țină În fața studenților chiar a doua zi, cînd și-a zis: Copiii mei! Nu gîndul acelui părinte neștiut stîrnise ceea ce avea să urmeze, dar o astfel de presupunere nu ar fi fost exclusă de Antonia, dacă i-ar fi fost dat să pătrundă În minți străine. După cum singură zicea, se afla mai aproape de gîndul lui Dumnezeu decît de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]