2,311 matches
-
aceea atârnată în capătul lui. - Ie-te-te, se hlizi Aulius. Băiatul a scos o mână de om din privată! Verginel întoarse și el capul spre cabine. Omul acela chiar desprindea din gura furtunului un braț, retezat din umăr. Răsuci nedumerit ciozvârta, apoi o aruncă pe iarbă. Lângă roțile din spate ale cisternei. - Ce poa’ să fie? șopti Verginel. Un lichid amar îl podidi între dinți. Deschise larg gura și respiră, ca și cum s-ar fi sufocat. Aulius nu-l mai auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
europene, date mereu de exemplu când veneau cei de la Bruxelles să controleze cum avansau românii pe drumul lor spre integrare. - A dat săracul Preda de belea, oftă cineva de după castan. Verginel sări speriat în picioare. Aulius întoarse greoi capul, privind nedumerit spre insul care se proțăpise în spatele lor. Înalt, bine făcut, cu o umbrelă verde, cu mâner de lemn ămodel 1937), costum crem, cu un papion rozuliu. O barbă deasă îi acoperea fața, lăsând doar ochii să sclipească neobișnuit de reci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu știe ce să facă. Nu-i amuzant, dom’ Aulius? Nici Aulius nu-l auzea. Își continua monologul șoptit, stins, mai mult bolborosind. - Pigasie a venit și mi s-a arătat dintâi atunci, la prima ridicare. Eram singur în celulă, nedumerit, ofuscat oarecum, cu gânduri de deznădejde. Mă fripsese așa de tare pușlamaua aia de arhitect, Lazarovici, că nu puteam să-mi revin. Cum o învârtise, cum o sucise, da el rămăsese și cu banii pe care-i luasem eu de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zi e trecut în calendar, da’ nu mai țin minte acu. M-am luat cu viața și am uitat. Zâmbea atunci și mi-a dat îndemn să rezist și să o iau de la capăt. Și ai văzut... Vergilică îl privea nedumerit, ușor disprețuitor. Se scobea în dinții din față cu o așchie desprinsă din stinghia băncii. Își agățase și ieri pantalonii în ea. Ridică din umeri, oftând. - Dom Goncea a fost de te-a scăpat, bre, ce mai tot o dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
toți nevoiașii. Mulți dintre ei abia silabiseau. Erau încă mulți bătrânei care făcuseră cândva, prin anii ’50, cursurile de alfabetizare. Dar veneau și destui tineri de 17-18 ani, cu atât de firave cunoștințe în ale alfabetului, încât abia buchiseau. Zăboveau, nedumeriți, intrigați și ușor speriați mai ales când dădeau de liniuțele de despărțire a cuvintelor dintr-un rând în altul. Poticnelele lor îi enervau până și pe cei mai răbdători. Mâncau din timpul de lectură și-i defavorizau pe cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
citit impecabil. Unul după altul. Cu dicție, cu pauze de efect, cu intonații, cu respirații lungi. Un adevărat număr artistic de recitat paginile lui Burtăncureanu. O plăcere să-i asculți. Mai ceva ca la radio. Bibliotecarele îi sorbeau din ochi, nedumerite totuși că până atunci niciunul dintre recitatori nu le trecuse pragul. Se vedea bine că sunt niște intelectuali rafinați. „Tre’ să fie dintre cei veniți să cânte în corul Catedralei“, îi șopti Minodora U. colegei sale Ghizela W. Se zvonise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
auzea de-acuma și sforăitul.Trecu în baie, să-și răcoresacă fața. Nu zăbovi decât preț de câteva aruncături de apă rece peste obrajii săi bordunoși. Când reveni în camera sa, privi spre Andromanda. Meșteritoarea nu mai era în pat. Nedumerit, intră în odaia ei. Din dreptul ușii îl privea lung, cu zâmbet feciorelnic, mușcătie și zambilie, o tânără brunetă, înaltă, cu plete lungi, într-o rochie de voal albăstriu, transparentă. Nu doar că i se ghiceau de sub stratul noratec formele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
acolo în biserică, la slujbă, privindu-l pe Iacob și repetându-mi, aproape numărând clipele, n-am să-l mai văd, atât de puțin timp a rămas, dintr-o dată parcă m-am văzut cu tata în trăsură la Șoptireanca, privind nedumerită în jur. Nu înțelegeam ce se întâmplase. De ce toată zarva aia? Fusese un stejar și o cruce. Nu mai erau acum. Erau flori. Era frumos și așa. De ce tot țipa tata la ei? - Pentru că mințeau, izbucni el în râs. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e și cu plecarea mea. Dacă-ți spun că chiar Goncea m-a ajutat să plec? Că am plecat trimis de ei, pentru niște... În fine, totul a fost o cacialma pusă la cale de ei, prin Băcănel-Obănceanu! Îl privi nedumerită. Ridică din umeri, nepăsătoare. - Goncea, se pomeni ea râzând, e mare general acum. E în pensie, dar e cel mai tare. Fără el nu mișcă nimic p-aici. Pune deputați și senatori, a pus prefectul... Să-l vezi cum arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ziceai tu că se numea locul ăla? Ce mai contează toate astea, acum Magda? Când singura deviză a istoriei, în jocul ei parșiv cu noi, a fost și rămâne doar Replace all! Izbucni apoi în râs. O îndepărtă, privind-o nedumerit: - O rață sălbatecă. Speriată, săraca, n-ai văzut? Chicoti și ea. Își trecu mâinile prin plete, aranjându-le. - Ce chestie! M-am speriat. Credeam că chiar a venit peste noi sorbul ăla. Cât despre ăla din Baltă... S-au făcut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
adevărat, un băiat puternic - să mă calce în picioare cu ghetele lui!“ — Sună bine chestia asta, spuse Lurch, pronunțând clar, ieșind din bucătărie cu o cană de ceai în fiecare mână. Cine cântă? —The Go-Gos, zisei eu și, vâzându-l încă nedumerit, adăugai: Belinda Carlisle. —Belinda Carlisle? spuse Lurch, căruia îi pică fața, dar nu și cănile de ceai. —„Dați-mi un cowboy!“ țipa Belinda. „Păzea Geronimo, sunt pe urmele tale!“ —Mișto, nu-i așa, Lurchie? zise Bez întinzându-mi o cană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
expoziției pentru case și grădini. Râse. —Ești drăguță. Vrei niște cafea? E proaspătă. Nici nu mă așteptam să nu fie. Nu, mulțumesc. —Păi, ia loc. Arătă spre unul dintre fotolii. — Îmi plac hainele tale. Sunt atât de practice. O privi nedumerită; cu tricoul meu mulat și fusta din lycra, aveam la fel de multe în comun cu Femeia Jaeger ca și cu Nancy Reagan 1. De obicei, am un simț al ironiei foarte dezvoltat, dar Picketteasa mă dăduse complet peste cap; și doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de înțeles. Vorba ceea, doar ea l-a găsit. Și mai era și iubitul ei. Violet n-a făcut-o intenționat, zise ea, impasibilă. Vreau să zic că n-a vrut să mă zgârie, explică ea, când văzu că eram nedumerită. Din nou, alesese să pronunțe acea parte afirmației care se lega de ea sau de piesă. — Doar că e un pic supărată, după cum spui tu. Sunt sigură că va fi mai atentă. Și ea a fost destul de șocată. —Cum ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să-mi vină a crede. Toată lumea vorbea despre cât de importantă ar fi această oportunitate pentru ea. Clătină din cap. Își împletise și-și prinsese părul în cinstea ocaziei. Părea la fel de tern ca de obicei. Din cauza stresului? MM mă privi nedumerită, de parcă nu ar fi înțeles exact despre ce vorbeam. —Stresul? repetă ea. A, nu. Matthew se mutase acum lângă ea și o privea de sus, cu mândrie. —Prea multă administrație, prea puțină regie, clarifică ea, observând că nu înțelesesem ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o comă ireversibilă în aproximativ cinci minute. Philip Cantley își făcuse - sau i se făcuseră - trei, dar Violet era o mână de om. Pentru ea, două ar fi fost fatale. Ești sigură că era un bărbat? zisei eu. Violet părea nedumerită. Păi eu - da, cred că da. Deși n-am văzut cine era. — Atunci de unde știi? insistai eu. Violet închise ochii, încercând să se concentreze. Era mult mai înalt decât mine, cred. Deși, acum chiar că nu mai sunt sigură. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
s-ar fi putut afla. În spatele lui Santa Marina. Știți acea calle Înfundată care duce jos la Rio Santa Marina, În spatele noului hotel? Brunetti Încuviință din cap. Era un loc liniștit, o fundătură. — Celălalt e Calle Cocco. Când Brunetti păru nedumerit, Bonsuan explică: — E una dintre acele două calle Înfundate care se deschid din Calle Lunga, unde pornește spre Campo Santa Maria Formosa. Duce direct la apă. Chiar dacă descrierea lui Bonsuan Îl făcu să recunoască unde se afla această calle, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
a omorât. — Cu ea ce s-a Întâmplat? — O, partea asta din poveste nu ți-o spun niciodată. În orice caz, din cauza fulgerului, ea e sfântul ocrotitor al artileriei. Trase În fața unei alte clădiri joase. Am ajuns, domnule. Apoi adăugă nedumerit: — Mă surprinde că nu știați asta, domnule. Despre Sfânta Barbara. — Nu eu am primit cazul spre elucidare. După prânz, Îi ceru șoferului să-l ducă Înapoi la apartamentul lui Foster. Aceiași doi soldați stăteau În jeep În fața clădirii. Coborâră amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
vin. — Cum a fost la Vicenza? Întrebă ea. — Întreabă-mă mai bine cum a fost În America. Da, știu, zise ea. E incredibil, nu-i așa? — Ai fost vreodată acolo? — Cu ani În urmă. Cu soții Alvise. Văzându-i privirea nedumerită, explică: — Colonelul, când a fost trimis la post În Padova. A avut loc un fel de petrecere la clubul ofițerilor, pentru cadrele italiene și americane. Cam cu zece ani În urmă. — Nu-mi amintesc. — Nu, tu n-ai venit. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Mare afacere pentru signor Gamberetto. Foarte, fu de acord celălalt. — Îți spune ceva numele? Întrebă Brunetti. — O, da, spuse Ambrogiani, apoi adăugă: E cineva de care ni s-a spus să nu ne apropiem. Când Brunetti Îi aruncă o privire nedumerită, Ambrogiani explică: — Păi, n-a fost niciodată dat ordin precis - ceva de felul ăsta nu e niciodată -, dar vorba circulă că signor Gamberetto și afacerile lui nu trebuie cercetate prea amănunțit. — Altfel? Întrebă Brunetti. — O, făcu Ambrogiani cu un chicot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
prin gând Paolei să spună că el ar fi persoana mai potrivită să Înțeleagă fenomenul adolescenței masculine, n-o spuse, ci, În schimb, răspunse: — Signora Pizzutti a stat astăzi de vorbă cu mine pe scări. El Îi aruncă o privire nedumerită, apoi se dumiri. — Mama Sarei. Paola Încuviință din cap. — Mama Sarei. — O, Dumnezeule! Nu! — Da, Guido, și e-o fată simpatică. — Raffi are doar șaisprezece ani, Paola. Auzi behăitul din vocea sa, dar nu-l putu Înfrâna. Paola puse mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
discute cu tine o clipă. El se Întoarse În camera de zi și ridică receptorul. — Bună seara, zise. — Bună seara, Guido, spuse contele. Am niște vești pentru tine. — Despre groapa de gunoi? — Groapa de gunoi? repetă contele, reușind să pară nedumerit. — Groapa de lângă lacul Barcis. — A, te referi la șantier. O firmă privată de transport a fost acolo la Începutul săptămânii ăsteia. Tot locul a fost curățat, totul a fost luat, pământul a fost nivelat cu buldozerul. — Șantier? — Da, armata s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
frumoasă și ciudată! am spus eu. Mă întreb, ce însemnau literele acelea... Atunci n-am știut nici eu, spuse bunica. Dar acum știu că voi trei, Mihai, Ana și Sabina, veți afla până la urmă... Am plecat cu toții la culcare puțin nedumeriți, dar, nu știu de ce, în noaptea aceea, fiecare dintre noi a visat câte o cameră din visul bunicii...
Poveste la gura sobei. In: ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
sufletul la gură povestea. Eram sigur că e vorba despre o poveste interesantă, pe care n-o mai auzisem până acum. Tu știi cine a fost Eminescu? M-a întrebat pe neașteptate bunicul. Cum să nu știu, i-am răspuns nedumerit că se îndoiește de cunoștințele mele. A fost cel mai mare poet al românilor. Eu știu o sumedenie de poezii scrise de Eminescu. Cel mai mult îmi place Glossa, pe care am recitat-o și la școală... Bine, bine... Mă
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
înflăcărare, luându-l pe Mihai Eminescu de după umeri. După o clipă de gândire însă își continuă ideea pe un ton abia șoptit: Ce zici să legăm un jurământ? Eminescu își ridică privirile senine spre noul său prieten, dar pare ușor nedumerit: Anume? Ce jurământ vrei să facem? Să jurăm că oriunde vom merge, oriunde vom ajunge și vom călca pe pământ românesc, să aprindem o flacără de cultură și de omenie, să luminăm sufletele oamenilor. De la noi se vor aprinde alte
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
cameră. Lângă el, Amanda respira repede și gâfâit. Nu se poate, a auzit-o Hugo șuierându-și singură. —Soția mea, Alice, tocmai anunța Jake. Te simți mai bine? a întrebat-o el plin de solicitudine. Nu prea, a bănuit Hugo nedumerit. Pentru că Alice se uita fix la Amanda. Chipul ei calm înregistrase un șoc neplăcut. Lotti nu sesizase însă acest episod dramatic. —Vorbește-ne despre tine, a zâmbit ea cu toți dinții către Alice. În momentul de față lucrezi? Hugo a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]