2,523 matches
-
-i lăsa să fie sfâșiați de bestii sălbatice, după cum voia sus-amintita lege, ci a constrâns fetele să reprezinte în circ mitul nemilos și lipsit de pudoare a Danaidei și Dircei, prin care își satisfăcea spiritul său bizar și sufletul său nemilos, mortificând astfel sentimentele religioase ale victimelor și batjocorind învățătura lor morală. În sadismul său sfâșia sufletul ucenicilor lui Cristos, tot așa cum și fiarele sfâșiau mai apoi trupul lor. Despre reprezentarea acestor mituri ne vorbește cu multă claritate papa Clement Romanul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mimări impudice); zborul lui Icar care a căzut din înălțime și s-a zdrobit; isprava lui Hercule care s-a aruncat între flăcări și a pierit; condamnarea lui Isis care a învârtit o roată cu picioarele și mâinile legate (mimări nemiloase); reamintirea faptei consulului Mucius Scaevola (174 a.Chr.) care și-a pus mâinile pe jar încins și pedepsirea lui Laureolus, tâlharul celebru de la începutul Imperiului, care a fost răstignit (mimări istorice). În fața lipsei de pudoare și a cruzimii acestora, Tertulian
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ignorau în bună parte motivul real al persecuției. Persecuția lui Licinius are o fizionomie proprie; distinctă de cea dioclețiană (303-304), care poartă amprenta sufletului lui Galerius (305-311), omul brutal care a inspirat-o. Persecuția galeriană (303-311) a fost generală, violentă, nemiloasă, fără ficțiuni, fără subtilități și fără nici o atenuantă în aplicarea edictelor emanate, pe când cea liciniană, încolțită în mijlocul subtilităților și localizată îndeosebi în regiunea Pontului, a fost mult mai rafinată în alegerea supliciilor și foarte sadică în osândirile la moarte, era
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de la o epocă la alta. Dar situația de la noi din țară este totuși deosebită de cea din alte țări. După patruzeci și cinci de ani de imixtiune brutală în existența socială și chiar în cea familială a unei forțe oarbe, nemiloase, care în numele „fericii umane”, a căutat să ne „ucidă” fericirea și a încercat să creeze „oameni noi”, asemenea unor marionete stângace și supuse, este greu să revenim la normal. Vom observa din propria experiență că nimic nu poate înlocui sfatul
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2278]
-
administrat iv și funcționăresc care, și el, trudește pe același ogor al școl ii d in Dealul Morilor. „La acest moment de bilanț, Liceul „Mihai Emi nesc u” are nevoie de intervenții administrative pentru a corecta deficiențele create de trecerea nemiloasă a timpului, spune dr. Constantin Teodorescu, consilier municipal, președinte al Comisiei de Cultură, în „Cuvânt de salut” cu „Gânduri la aniversare”. Or, intervențiile administrative depind până și d e omul de la poartă, nu!? N. N.Tonitza - de mare actualitate La 20
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
i titlul de membru onorariu.” Solemnitatea înmormântării s-a desfășurat a doua zi, 9 ianuarie 1932, iar Academia a fost reprezenta tă d e secretarul ei general G.Țițeica. Iată textul cuvântării rostite: „Întristată Adunare, Când secerea fatală a morții nemiloase taie p e ne așteptate firul unei vieți scumpe, sufletul e cuprins d eoda tă de adâncă și grozavă durere. În acele clipe mintea refuză să ʹnțeleagă, iar inima se strânge de jale. Numai încetul cu încetul își fac loc
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de păr, carcase goale de telefon mobil expuse în locul telefonului și laptop-uri bătute în piroane precum Hristos, în magazinele de profil, camere de filmat clientul până-n suflet și mai mult, iar printre cumpărători se plimbă cu figuri încruntate bodyguarzi nemiloși, gata să-ți facă oricând pe loc un control rectal aproape profesional, ca să-ți scoată de-acolo un eventual borcan cu maioneză, furat de pe raft. Ehei, și în acest timp marii tâlhari se plimbă cu limuzine de aur, poartă șosete
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
mereu, la jenanta lamentare națională, la penibila, de acum auto-plângere de milă și la cumplita smiorcăială existențială, cu care mulți compatrioți își hrănesc sufletul zilnic și pe care o transmit ca pe o boală urmașilor. Iar timpul trece, trece timpul nemilos pe lângă o nație ce stă bosumflată, mofluză și dezumflată, pe bordura drumului istoriei, privind cu invidie cum alții trec înainte, nu se plâng, nu se lamentează, nu se victimizează aiurea. Aceia tac și fac. Și progresează. Vedeți acum, cât de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
realitate, retractilitatea este semnul atitudinii critice care nu disprețuiește ceea ce întâlnește în cale. Căci atunci când e cazul, "gheara" acestui critic (care este tocmai calibrul său intelectual), tânăr șef de școală academică ieșeană, se vede de departe, și tăietura ei e nemiloasă. Cititorul să se îndrepte spre paginile care vorbesc despre ambiguitatea conceptului de "purificare" din estetica lui Aristotel și despre greșita interpretare nietzscheeană a semnificației corului antic, despre fondul melodramatic al dramaturgilor moderni, precum Camil Petrescu și Eugene O'Neill, și
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care zdrăngăne din toate încheieturile, căruță cazonă trasă de doi cai bavarezi cu cozi scurte și copite cât gura găleții, cai înceți la pas ca niște boi, dar foarte puternici. Peste tot în jur doar iarbă uscată, arsă de soarele nemilos al stepei, pământ galben-cenușiu crăpat ca mâinile țăranului român, tăiat până la orizont de drumul cu făgașe adânci rămase în urma cine mai știe căror ploi de demult, dacă pe aici o fi plouat vreodată. Pe câmpia ceea fără sfârșit mersul lor
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
știe căror ploi de demult, dacă pe aici o fi plouat vreodată. Pe câmpia ceea fără sfârșit mersul lor părea trudnic precum mersul unei furnici pe nisip și priviți de departe căruța lor părea suspendată în cumpăna cerului sub soarele nemilos. Mihu vorbi deodată fără vreo legătură cu ceea ce discutaseră mai înainte. - Eu acolo, în satul meu dintre două dealuri sprijinite pe cer, credeam că lumea se termină dincolo de satul vecin și când colo noi mergem mereu de un an
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
să gâlgâie împrăștiindu-se prin fânul uscat ca iasca. Mihu sări iute și îi înșurubă la loc capacul metalic. Scoase de undeva o cămașă pe care o avea de schimb și o prinse de scânduri deasupra fetiței axscunzând-o soarelui cel nemilos. Se aruncă din mers lângă nenea pe când caii începuseră cu pașii lor greoi să depene iar firul nesfârșit al drumului. Nenea se tot foia uitându- se mereu în spate, mereu neîncrezător. După părerea lui pe aici pe undeva trebuia să
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mărul: „Ai grijă să nu se răstoarne lampa ceea că ardeți cu toții aicea de vii. Eu mă duc să o aduc înapoi , nu este nevoie să moară și ea. Se repezi pe urmele femeii. Primele picături de apă o biciuiră nemilos peste față, noaptea o înghiți hulpavă, cu fiecare pas i se părea că se cufundă undeva tot mai jos pe un povârniș repede. Din fugă era să dea peste colacul de beton al fântânii, îl ocoli și după ce simți pietrișul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
aspru și amenințător de șenile, cineva parcă strigă speriat „Vine buldozerul!”, sunetul devenea din ce în ca mai puternic și parcă se îndrepta direct spre el, căută să se smulgă din locul unde stătea, dar legături invizibile îl țintuiau acolo, nemiloase. Încercă să vadă de unde vine namila de oțel dar nu văzu decât pe moșul acela purtând hârlețul ca pe o baionetă mestecând greu și bolovănos cuvintele „Eu sunt Tofan, înțelegi, sunt Tofan și port cifra unu” apoi slobozi un râs
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
-se tot mai mic. Doamne, ce cald e de când a plecat stopul acela blestemat! Nici genunchiul nu-l mai doare! Deodată ca și cum o cortină uriașă s-ar fi tras la o parte lin și fără nici un zgomot, liniștea năvăli rece, nemiloasă în timpane, în creier. Privi atent în jur. Liniile metalice lucioase sclipind acum stins în lumina alburie a zăpezii, se vedeau până la o distanță destul de mare. Vântul nu mai bătea. Poate obosise și el de trei zile de când sufla mereu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pală întârziată de vânt trecu prin schelăria metalică scoțând un vaiet aproape omenesc... Spaima Un huruit prelung, ca și cum o gigantică stivă de pietre, sau o schelărie făcută din lemne tari, dar ineficient consolidată, sar fi prăvălit deodată, făcând să vibreze nemilos aerul până departe, îi lovi dureros timpanele, prelungindu-se apoi în ființa sa, cu ecouri repetate, nebănuit amplificate . Tresări violent și în piept i se strânse convulsiv ceva mic și sperios ca o pasăre de pădure prinsă în laț. Așa
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
auzea arar șuierul răgușit al unei locomotive al cărei menire nu ar fi interesat pe nimeni și poate de aceea încerca de fiecare dată cu atâta insistență să-și semnaleze prezența. Geamantanul greu, încărcat parcă înadins cu cărămizi, îmi întindea nemilos mâna dreaptă în încercarea lui continuă de a se apropia de pământ. Trebuia să ajung acolo, peste acel deal înnegurat unde se auzea acel sunet de sirenă al locomotivei, de unde un tren mă va duce spre marele oraș. Mă îndreptai
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
sat fuseseră moșiți de ea. Vremuri demult apuse încerc să le rememorez aici, pentru a mai colora cenușiul timpurilor pe care le trăim. Nici atunci nu era ușor dar acum parcă este mai al dracului, fiindcă ne-au fost amputate nemilos toate speranțele noastre de a trăi mai bine. Poate că nici românul nu este pregătit nici măcar după atâția ani să treacă în rândul oamenilor civilizați. Un exemplu din această categorie este grăitor. Mai mulți oameni așteptau autobuzul de oraș în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cerceta nepărtinitori acest fenomen am descoperi poate cu o oarecare stupefacție că teroarea revoluționară este o etapă imperios necesară la schimbarea feței unei societăți date. Ceea ce este dureros e că securea terorii care în mod normal ar trebui să amputeze nemilos doar părțile atacate de cangrena trecutului, lovește de multe ori orbește tăind la întâmplare și mădulare sănătoase care din nefericire s-a aflat în fața tăișului ei. Cred că Napoleon nu ar fi fost posibil dacă un Robespiere, Saint Just, Danton
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
iar la prima întoarcere în Polonia după căderea comunismului a primit salariul "restant". și pe el l-a impresionat legătura pe care instituția căuta s-o mențină cu un om care vorbea adesea împotriva Poloniei comuniste, a făcut o analiză nemiloasă a marxismului etc. La noi... Exemplul polonez are unele echivalențe în Ungaria, unde statul-partid a încercat să țină legătura, pe cât s-a putut, chiar și cu cei mai virulenți critici ai regimului lui Kádár. V. N.: Aș da un alt
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
stat, o tradiție îndelungată de negociere și "coabitare" (nu neapărat de "fuziune") cu puterea seculară, nu au reușit să se mențină ca o formă de societate civilă sub comunism? V. N.: Forța catolicilor a fost lichidată din capul locului, efiecient, nemilos, rapid, crud; exista deja experiența răsăriteană, presiunea a fost neîncetată asupra ambelor ramuri catolice din România. La uniți au fost două seturi de episcopi care au stat decenii în închisoare o parte din ei au și murit acolo; și la
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
rezistență culturală, întâlniri și mese rotunde, viața în afara tranșeelor. La apa Vavilonului este o galerie de personaje, o descriere a exilului pe generații din care rezultă o sistematizare a intelectualilor: disidenți, veleitari, clandestini, rezistenți, obedienți. Urgența evenimentelor, timpul care e nemilos, se resimt în torentul de personaje care îi invadează viața. "Întâlnirile cu clandestinii încep să adopte modelul unei liste. Câteva cuvinte, un paragraf două pentru fiecare, neavând nici măcar pretenția de a fi exhaustivă, pot lăsa impresia că numai asta făceam
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
ocupau aripa dinspre dreapta, iar băieții pe cea din partea stângă. Incidentul a avut loc chiar pe data de 29 iunie, ziua Sfântului Petre, o zi însorită a unui an sărac de după un război lung și nenorocit, urmat de o secetă nemiloasă și mai întinsă ca de obicei. O zi de bilanț, cu care prilej se încheia în mod oficial anul școlar. Se anunțau rezultatele la învățătură și se împărțeau premiile elevilor merituoși. Ca de obicei, după cuvântul directorului școlii și a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mai apuca vârsta a treia? Nu-i prea venea să creadă... Acum aerul rece îi sufla drept în față, tot în rafale scurte și furioase. Nu mai era nici urmă de ploaie. Numai fulgii mici de zăpadă, chinuiți de vântul nemilos, erau purtați aiurea și nu reușeau să se aștearnă comod pentru iernat; unii îi pătrundeau chiar sub haină. Era și normal. Mâine va fi Sfântul Nicolae. Începând din noapte aceasta se apropie cu pași repezi anotimpul alb. Oare de ce lumea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Era mândru de noi spunând adesea că suntem sănătoși la minte și la trup și că vom fi zece buni cetățeni ai patriei România... Mama i-a fost alături în toate momentele și la bine și la rău până când moartea nemiloasă și prea grăbită i-a despărțit, el trăind încă 25 de ani în singurătate. Moș Costache - cum îi plăcea lui tata să i se spună după ce împlinise șaptezeci de ani a rămas singur pentru că toți copiii își luaseră zborul precum
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]