3,779 matches
-
Wakefield și-a sorbit ultimul espresso supraevaluat la o tejghea din Gara de Nord, rememorînd blestemul lui Baudelaire Împotriva plictiselii: „Din obișnuință, cultivăm remușcarea, așa cum cerșetorii Își hrănesc păduchii“. Funcționari de birou mișunau În jur, grăbindu-se spre casă, spre jumătățile lor nemulțumite. Auzi o americancă plîngîndu-se unei prietene de soțul ei francez: — Nici nu mi-ar păsa că fute tot ce prinde dacă ar avea mai mult bun simț. Dar are pretenția ca eu să-i calc cămășile, să-i gătesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tăcere și să o ia pe mama ei de mână. — Și pe tine te iubeam, mamă. Numai că păreai atât de greu de abordat, atât de ocupată și de agitată și de prinsă în universul tău domestic. Credeam că erai nemulțumită pentru că voiam să lucrez, să devin ziaristă, ca tata. Că îți închipuiai că respingeam sistemul tău de valori. Phyllis îi strânse mâna o clipă. — Atunci am fost foarte neroadă. Se opri, șovăind. Sunt mândră de tine, să știi. Blândețea neașteptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sufletul undeva. Încă nu m-am liniștit. S-au oprit în fața cafenelei Couillon. Se auzeau dinăuntru acordurile unei melodii franțuzești duioase. Cafeneaua era cunoscută pentru atmosfera pariziană. — Sunt sigură c-o să-ți placă, Gaston. — E îngrozitor locul ăsta, protestă Takamori nemulțumit. E adevărat că vin oameni de cultură și studenți, dar pe mine mă trec fiorii când îi văd. Pentru că nu era altceva mai bun pe aproape, au intrat. Înăuntru era întuneric ca într-un acvariu. Lumina de afară nu pătrundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
crește un copil. Dar, cînd te uiți la ceilalți doi copii, la cît de fericiți sînt Amy și Tom, pentru că eu și Lisa le-am stabilit un program, și-apoi te uiți și la Oscar, care e mai tot timpul nemulțumit, deoarece eu sînt convinsă că nu doarme nici pe departe atît cît ar trebui, ajungi inevitabil să te Întrebi dacă Trish face ce trebuie. Îmi place la nebunie să fiu mamă și acum, că mă bucur de tovărășia prietenelor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
psalmi și atât. ― Dar nu e un semn rău, pentru noi toți, că te simți mai bine printre chiparoși decât printre oameni? ― De când am ieșit pe poarta Inchiziției, nu fac decât să explic că n-am dorit să mor. Cei nemulțumiți că trăiesc sunt aproape la fel de neînduplecați ca inchizitorii care m-au amenințat cu moartea. Nu-i ușor să înduri asta. ― Nu mă pot stăpâni să-ți spun că te afli, încă, între clipa în care pădurarul s-a trezit îngrozit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
casa aceea de ani de zile. I-o interzicea bătrâna Olimpia, vrăjitoarea aceea proastă și băgăcioasă care toată viața nu făcuse altceva decât să păzească intrarea unui bloc, iar acum Îl ținea departe de copii și de ea. Amorțit și nemulțumit, Antonio Încercă să-și revină, Întinzându-se pe scaun, dar era puțin spațiu, și el era Înalt, iar genunchii i se Înțepeneau În volan și papucii În pedale. Din cauza poziției incomode, avea oasele fărâmate, de parcă ar fi fost bătut. Trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o fac? Cine-ți plătește vacanțele, cine a cumpărat microscopul lui Vale, cine a cumpărat Ferrariul de plastic pentru fi-tu? Și nu merit nimic În schimb? Când mă Întorc acasă e ca și cum aș intra Într-un frigider. Ești mereu nemulțumită. Eu stau cu nervii Întinși toată ziua, chiar nu reușești să Înțelegi că am nevoie de liniște? Valentina trânti cu zgomot ușa casei. Emma se gândi că o fată de unsprezece ani n-ar trebui să meargă la școală singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cine știe ce madonă. Picioarele lor, aparatele de fotografiat, umbrelele și șezuturile Îi ascunseră dezamăgirea Valentinei. Țiganul cu acordeonul Îi puse sub nas un pahar de carton. Câteva monede străluceau pe fundul lui. Emma nu-l văzu, iar țiganul trecu mai departe nemulțumit. A venit vremea să-i spun totul. De-acum e destul de mare. Poate va reuși să mă ierte. Poate. O, de-ar veni mai repede ziua de mâine. LEPANTO. Emma Îl coborî pe Kevin de pe genunchi, se ridică, luă rucsacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
același timp. Dac-ar fi mers să lucreze... Dac-ar fi fost acolo Navidad, nici măcar nu i-ar fi trecut prin cap - era o fată atât de bisericoasă, senină, de modă veche. Doar că, dintr-o dată, se simțise atât de nemulțumită. Întâlnirea cu Emma Buonocore o răvășise. Să-ți dai seama că o mamă de familie poate să-și lase așa, dintr-o dată, bărbatul, să-și ia copiii și să plece. Cei doi păreau atât de Îndrăgostiți. O familie atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
blocă. Era complet blocat. Nu reușesc, spuse șoptind. Mă doare. — Frumusețea la durere rabdă, o certă Miria, aruncând proiectilul Însângerat care traversă baia, trecu prin deschizătura ferestrei și dispăru undeva afară, poate pe trotuarul de dedesubt. O privi În oglindă nemulțumită. Mi-a venit o idee. Te fac și mai atrăgătoare, spuse. Atelierul părea Închis, firma luminoasă era stinsă. Miria Își parcă scuterul În fața ușii și sună. Pe vitrină scria USE YOUR BODY, PAINT YOUR SKIN. Le deschise un tânăr care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
complicat al meditației. Este o carte frumoasă, bine scrisă, care aduce în actualitate lectura voluptoasă, grija față de poveste și o memorabilă invenție stilistică. Ioan Groșan Zogru 1. Nu-i rămânea decât să-l aștepte pe Andrei Ionescu. Era mulțumit și nemulțumit, nerăbdător și totodată dornic să se pregătească pentru întâlnire. Voia să fie ceva memorabil și care să-i dea satisfacția de care avea nevoie. Niciodată nu-și imaginase că va ajunge până aici, că își va pierde până-ntr-atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
scurse și ele în ritmul timpului, ca un borcan de gem. Era epuizat și adus la punctul de sosire. Se vedea plecând din Comoșteni, printre Iscru și Ioniță, conștient că în jurul lui se naște o a doua parte a lumii, nemulțumit și înfricoșat de propria soartă, fără să știe încotro se îndreaptă și până unde va ajunge. Își vedea pașii lăsați în urmă, ca pe o dâră otrăvitoare, șerpuind descumpănită, fără direcție. Apoi renunțase să-și mai plângă de milă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
el ne strecurăm printre ei și o luăm la sănătoasa spre tribune. În drumul nostru și ceilalți polițiști de pe stadion încercară să ne oprească, dar nici ei nu reușiră.. După ce ne liniștim și ne așezăm la locurile noastre, Nică exclamă nemulțumit: Măi! Muzica asta mă surzește! Dă-o mai încet! Timp de cinci minute, Nică strigă din toate puterile: Dați muzica mai încet! Dați muzica mai încet! După ce îl opresc, îmi spune: Când dă muzică populară? Facem hora pe pământul ăla
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
greșit și să luăm conceptele celor pe care îi numim primitivi, neînțelegându-le modul de viață, datorită influenței a ceea ce numim „Libertate” și „Tehnologie”. Dragomir Andreea, clasa a V-a Colegiul Național „Mihai Eminescu” București profesor doctorand Dîrmină Mădălina-Violeta Obiectele nemulțumite A fost odată ca niciodată un băiețel pe care îl chema Andrei. Acesta era elev în clasa a doua și învață bine. Avea, însă un defect foarte mare: era dezordonat! Acesta deranja obiectele din casa lui. Mereu se plângeau că
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai curățat, cred că de un an! E oribil acest mediu de viață, spuse televizorul. Biblioteca plângea cu lacrimi mari. Plânsul ei era ca o ploaie de meteoriți. Canapeaua tremura, iar televizorul era împietrit! Obiectele din bucătărie erau și ele nemulțumite: Pe mine nu mă curăță nimeni! Toți își prepară mâncarea, dar niciunul nu mă curăță! Sunt murdar de grăsime și sunt casă pentru gândaci care m-au năpădit. M-am săturat, spuse aragazul. Rafturile mele sunt pline de vase cu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pentru că sunt îmbâcsite de aburul gras al mâncării. Gresia este casa firimiturilor și a petelor de murdărie. Hota este supărată că nu mai funcționează și este folosită la depozitarea celor nefolositoare: pâine uscată, ziare și reviste. Dormitorul este și el nemulțumit. Aici domnește dezordinea totală. În dulap este harababura. Hainele sunt aruncate încât nu știi care sunt curate și care sunt murdare. Patul se plângea: Pe mine sta așternutul murdar și plin de firimituri. Nu cred că există vreun pat așa
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
deja pe cer și noi ar fi trebuit să fim de mult plecați, dar Iacob stătea singur în vârful dealului și se uita înspre drumul care venea de la Haran, căutând să-l vadă pe Laban venind. Fiii lui Iacob mormăiau nemulțumiți. Zilpa se ducea și se întorcea de la bamah, își sfâșia tunica și își punea cenușă în păr. Se lăsa zăpușeala deja, iar turmele tăcuseră din cauza căldurii. Atunci Rahela a trecut printre Ruben, Simon, Iuda și Levi care stăteau la poalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Hamor nu era prea nerăbdător să se întâlnească cu acel fiu al lui Iacob, cel certăreț care îl acuzase că-i înșelase familia. De ce s-ar fi supus regele încă unui rând de acuzații din partea acelui băiat de cioban veșnic nemulțumit? Dacă ar fi fost Ruben în locul lui, Hamor l-ar fi primit cu drag, l-ar fi invitat la masă și l-ar fi găzduit peste noapte. Cu adevărat, dacă ar fi fost oricare dintre ceilalți, chiar și Iosif, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
țărmului care trecea pe lângă mine și mi-am amintit profeția Innei că eu o să-mi găsesc fericirea pe malul unei ape. Am dat din cap de ironia viziunii ei și m-am întors la magazia mea din grădină, neliniștită și nemulțumită. Pentru prima dată din copilărie, nu mai aveam stare. Nu-l mai visam pe Shalem și nici moartea lui, dar mă trezeam în fiecare dimineață bântuită de viziuni cu peisaje deșertice, oi scheletice, femei bocitoare. Meryt a văzut că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se temea să n-o spargă. Dragostea cu el era ceva tandru, blînd, pudic. Regreta uneori că el nu arăta În dragostea ce-i purta aceeași pasiune pe care o arăta plecării pe mare și se acuza considerîndu-se o veșnică nemulțumită. MÎinile bătătorite ale marinarului știau să devină atît de blînde ca s-o mîngîie Încît simți că o cuprinde amețeala. Ele Îi cercetară obrajii, Îi atinseră ușor curba dulce a buzelor, linia bărbiei voluntare, apoi i se afundară În plete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
frumos cu tine, Samantha. Am făcut o groază de eforturi. Îi simt reproșul din glas. Și ne așteptăm ca și tu să faci același lucru. — Îmi pare foarte rău, spun pentru a milioana oară. Trish mă săgetează cu o privire nemulțumită. — Ei bine, în seara asta mă aștept să-ți dai și mai multă silință decât de obicei. În seara asta ? repet după ea bulversată. — La cină. O văd cum își dă ochii peste cap. Dar mi-ați dat seara liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Trish își țuguiază ușor buzele în oglindă, cu ușor regret. — Păi, tatăl lui a murit pe neașteptate și a urmat toată povestea aia îngrozitoare cu pub-urile. Și s-a răzgândit. N-a mai cumpărat pământul. Se mai privește o dată, nemulțumită. Oare să-mi iau mai bine costumul roz ? — Nu, rostim într-un glas Eddie și cu mine. Mă uit la chipul exasperat al lui Eddie și-mi înăbuș un chicot. Arătați foarte bine, doamnă Geiger, zic. Pe cuvântul meu. Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
gropii alături de BRUNO și GRUBI; MAJORDOMUL e în plin extaz; VIZITATORUL intră mai greu în joc, dar se lasă inițiat și începe să respire puternic, voluptuos.) MAJORDOMUL: Ei? VIZITATORUL: Mda. MAJORDOMUL (Către BRUNO și GRUBI.): Hai, băieți, fruntea sus! BRUNO (Nemulțumit.): Tțțț! MAJORDOMUL (Împăciuitor.): Ha-ha! Hai, că doar e loc destul. (MAJORDOMUL își scoate pantofii și își suflecă pantalonii rămânând cu picioarele goale în groapă.) MAJORDOMUL (Către BRUNO și GRUBI.): Ce mai face Pendefunda? Ai? Ați uitat-o de tot. (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
FETIȘCANĂ.): Da’ să nu se mai întâmple! FETIȘCANA (Scoate capul.): Nu, domnule. Iese de tot și se îndreaptă spre groapă cu găleata cu lături.) Ha! Stați aici și fumați. O să vi se-nverzească burțile. BRUNO și GRUBI (Gest de profundă nemulțumite.): Pfui! GRUBI: Unde vezi tu că fumăm? FETIȘCANA (Palidă, ca după o gafă uriașă.): Păi... GRUBI: Ce trebuia să faci tu aici? (MAJORDOMUL dă din cap mustrător către BRUNO și GRUBI.) FETIȘCANA: Păi... eu... (Se smiorcăie.) VIZITATORUL (Profund satisfăcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
senzațiile pe care le simte cu picioarele în groapă.): Ce s-a-ntâmplat? MAJORDOMUL: Se-ncurcă ăștia... BRUNO (Către FETIȘCANĂ.): Hai, aruncă drăcia aia și cară-te! (FETIȘCANA aruncă peste capetele personajelor conținutul găleții; face câțiva pași de retragere dar, nemulțumită, îmbufnată, se întoarce și aruncă și găleata în groapă; fuge; personajele din jurul gropii se apleacă brusc deasupra gropii, ca să urmărească efectul aruncăturii; câteva secunde de tăcere; apoi urmează bufnitura, care poate produce o mișcare teribilă a scenei, astfel încât personajele sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]