2,009 matches
-
spiritul de întrajutorare și bunătatea creștină a localnicilor. La sfârșitul războiului ne-am stabilit la Iași .Cu schimbările din țară, cu seceta, am început să cunoaștem tot mai acut și constant lipsurile. Economiile de o viață ale tatei la "Casa Oștirii" n-au mai fost recunoscute, tata a fost pensionat forțat, ca atâția alți ofițeri ai regimului "burghezo-moșieresc", dându-i-se o pensie de mizerie. Pentru a mai câștiga un ban în plus s-a angajat să lucreze pe un șantier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
sabia și cu "țapa" de nu se putea altfel. El considera că Domnul unei țări trebuie să fie, totdeauna și în toate, în frunte exemplu. Cu un curaj nebun, sfidând moartea, se arunca în luptă cu sabia goală ducându-și oștirea la izbândă. Era unul dintre secretele izbânzilor sale. Ștefan a fost un reformator, un ziditor, el nu a fost numai un genial strateg și viteaz războinic; a fost și un înțelept cârmuitor și harnic gospodar al țării; abil diplomat; ctitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
considerându-se vinovat de dezastrul Moldovei. Are un moment de rătăcire, când nu vede altă ieșire din tragica dilemă decât o moarte demnă de un adevărat voievod, cu sabia în mână, în luptă, singur, și singur chiar, potrivnic unei întregi oștiri: îl obsedează moartea împăratului Constantin Paleologu, căzut eroic cu spada în mână, nevrând să supraviețuiască căderii Constantinopolului său: Nu poți fi înfrânt, dacă lupți până la moarte". De fapt, era o sinucidere deghizată, glorioasă însă, ce-i salva onoarea, demnitatea, rămânând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și au fost biruiți creștinii de păgâni și au căzut acolo mulțime mare din ostașii Moldovei..." Îl va obseda amintirea sacrificiului oștenilor, "cei mai buni oșteni ai Moldovei", care, singuri, au ales moartea rămânând acolo cu sabia, ca să acopere retragerea oștirii, acolo pe redută la Valea Albă. Măreția lui Ștefan nu stă în răsunătoarele izbânzi din războaiele sale; și nici în numărul de biserici înălțate; ci în strădania neobosită, în aspirația sa pentru a asigura țării sale dată de Dumnezeu în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
harț, nu pregetă să se împărtășească cu câteva picături din "Sângele Domnului": izbânda se cuvine a fi prăznuită. Ștefan, cu coroana Mușatinilor pe cap, în tronul domnesc o horbotă sculptată în lemn -, vegheat de capul fiorosului bour moldovenesc, alături de flamura oștirii închipuind pe "Sfântul Gheorghe ucigând balaurul", se ridică, în mână cu ulcica sa smălțuită cu margarete și albăstrele. E cam scurticel de stat, dar vânjos și în cabanița de brocart roșu tivită cu blăniță de samur, mustăcios, cu ochi albaștri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mântuirea în Dunăre, că veniseră apele mari, cu sloiuri, de numai hoituri umflate cărau puhoaiele spre Marea cea Mare! adaugă Șendrea, un zdrahon de bărbat, un uriaș ce ridica în spinare un cal cu călăreț cu tot, mare hatman al oștirii și cumnat, ce ținea de soție pe Maria, sora mai mică a Domnului. Mici-mici, dar afurisiți moldovenii iștea, parcă ar fi greci! cuvântă Țamblac cu admirație. Ce frumos a fost! exclamă Alexandru în extaz. E un adolescent blond, cu ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întru nimic mai prejos eroilor antici pe care-i slăvim. Tu, care în veacul nostru, cel dintâi între principii lumii, ai dobândit o atât de strălucită biruință asupra turcilor! După a mea socotință, ai fi vrednic să stai la conducerea oștirilor creștine în lupta împotriva otomanilor; în vreme ce ceilalți crai și domni creștini putrezesc în trândăvie, în desfătări și se pierd în războaie civile..." Monseniorul Jan Dlugosz Istoric, diplomat, episcop al Cracoviei (1415-1480) "Soarta Europei s-ar schimba, dacă ar avea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prelung: Bineînțeles: "de bunăvoie"... Alexandru ia cazmaua fără entuziasm, jignit parcă, totuși o ia și pleacă cu picioarele altuia... Ștefan, cu același zâmbet, se plesnește peste frunte: Era să uit! Principe! Am hotărât în Sfatul de taină! Trei steaguri de oștire, viteji tot unu' și unu' -, îndeajuns ca să dezrobești Mangopul! Alexandru scoate un chiot de bucurie: Trăiască Domnul Ștefan! Când?! Când?! Zbor!! Răbdare. Toate la timpul potrivit. Deocamdată, sapă! Apără Suceava, precum Suceava apără Mangopul! Sapă! Apăr Suceava! strigă Alexandru cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
numai fiere a vărsat și numai gânduri de cruntă răzbunare a clocit. N-a vrut s-o primească nici pe mă-sa, pe Mara Sârboaica, care umbla despletită pe culoarele Sublimei Porți, jelindu-se că "Nicicând, de la începuturile Islamului, nicicând, oștirea otomană n-a suferit o așa rușine, un așa crunt dezastru". Și... și s-a aflat gândul cel cumplit urzit Moldovei? întreabă Țamblac cu îngrijorare. Aflat, oftează Ștefan. În zorii celei de a patra zile, și-a chemat astrologii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stă cu crugul vremii; dacă conjuncția constelațiilor îi este favorabilă. A jurat pe Coran cruntă răzbunare Moldovei și spurcatului ei ghiaur. Apoi, mânios foarte, a poruncit beilor, pașalelor, căpeteniilor, le-a poruncit, sub cumplită pedeapsă, degrabă să purceadă la tocmirea oștirii, cea mai teribilă oștire ce s-a pomenit pe fața pământului. El însuși, Luminăția sa în persoană, în fruntea oștirii, va porni la primăvară chiar, cel mai crunt război, "Jihadul", împotriva afurisitei țări, astfel să se războiască, ca piatră pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dacă conjuncția constelațiilor îi este favorabilă. A jurat pe Coran cruntă răzbunare Moldovei și spurcatului ei ghiaur. Apoi, mânios foarte, a poruncit beilor, pașalelor, căpeteniilor, le-a poruncit, sub cumplită pedeapsă, degrabă să purceadă la tocmirea oștirii, cea mai teribilă oștire ce s-a pomenit pe fața pământului. El însuși, Luminăția sa în persoană, în fruntea oștirii, va porni la primăvară chiar, cel mai crunt război, "Jihadul", împotriva afurisitei țări, astfel să se războiască, ca piatră pe piatră să nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ghiaur. Apoi, mânios foarte, a poruncit beilor, pașalelor, căpeteniilor, le-a poruncit, sub cumplită pedeapsă, degrabă să purceadă la tocmirea oștirii, cea mai teribilă oștire ce s-a pomenit pe fața pământului. El însuși, Luminăția sa în persoană, în fruntea oștirii, va porni la primăvară chiar, cel mai crunt război, "Jihadul", împotriva afurisitei țări, astfel să se războiască, ca piatră pe piatră să nu mai rămână din blestemata Țară a Moldovei! A... a mai pus paie pe foc și Marele Vizir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de râs. Ștefane, îți mulțumesc pentru ajutorul ce-l dai lui Alexandru! se avântă Maria cu multă căldură, recunoscătoare. N-aveți de ce-mi mulțumi, Maria, bălmăjește Ștefan. Îmi închipui cât de greu ți-a fost. Trei steaguri rupte din oștire tocmai acum... Aș fi fericită să cred că acest sacrificiu l-ai făcut și pentru mine. Într-adevăr, nu mi-a fost ușor, îngaimă Ștefan. De-aș fi putut, îi dădeam mai mulți. Vezi și tu, cu "turcii" aiștea... Sacrificiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dacă Vodă ar fi ascultat și de ale noastre păsuri, de mult dezrobeam Mangopul! Maria se așează pe bancă lângă Voichița, care înfășoară de zor, pe vârtelniță, feșile. Înțelege-l și tu, turcii bat la porțile Moldovei... Trei steaguri de oștire numai?! Și pe ăștia și i-a rupt din inimă... Pentru fratele soaței sale "Doamna Țării" putea face mai mult, spune Alexandru acuzator, agitat. Oare nu pentru această pricină ai acceptat să te însoțești cu el?! Cine era Ștefan Vodă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale, dangătul clopotelor a umplut Europa. A fost o sărbătoare. Te prinde uimirea... Oștiri de cavaleri, Europa adunată în cruciade la Cossovo, Nicopole, la Varna n-au reușit, adaugă intrigat Alexandru. Și... și au dobândit o asemenea biruință "niște țărani proști luați de la cornele plugului". E de neînțeles. Cum a fost posibil aceasta? N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moldav, acest "Miracoloso voywodae Stephano?" De unde a răsărit această "Miracoloso țărișoară, Moldaviae", de care nimeni nu știa nimic o căutau pe harta Europei și n-o găseau , dar care, totuși, a făptuit minunea de a face de petrecanie prea puternicei oștiri a Împărăției otomane, cu mijloace așa de modeste. David și Goliat, spune cu mândrie Maria. E un miracol, desigur... Miracolul se cheamă spiritul de sacrificiu, disprețul față de moarte al acestor viteji "țărani proști" cum spui tu, Alexandre -, dar se cheamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o dată, m-am ars, mărturisește Țamblac. Intră Bârsan acum un oștean-curtean abia descălecat de la drum lung. Căpitane!! strigă Alexandru repezindu-se la el. Au sosit?!?! Căpitanul Bârsan se înclină adânc: Mărită Doamnă! Principe! Domniță! Galioanele genoveze și trei steaguri de oștire așteaptă porunca Principelui Alexandru și vânt prielnic în pânze pentru a pluti victorioase spre Cetatea Mangopului! Dat-a Domnul! își face cruce Alexandru și o îmbrățișează pe Maria. Azi e o zi mare, sora mea dragă! Să crezi în mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și totuși, la o adică, "sângele apă nu se face", adeverește Bodea. Stanciu clatină din cap a îndoială: Și crezi că Mateiaș a putut uita noaptea aceea de pomină de la Baia, când l-ai lăsat gol-goluț, orfan de făloasa-i oștire și cu o săgeată în spinare, biruit, rănit, umilit? A venit cu sabia... Doar nu era să-i ies înainte cu pâine și sare, se scuză Ștefan. Ce-a fost, a fost! Săgeata aceea buclucașă ce a avut nerușinarea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l durea nu atât spinarea, cât rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan. Altfel am visat eu unirea noastră.... Pe vremea aceea eram la Veneția, povestește Țamblac. Săgeata aceea, zdrobirea falnicei oștiri a stârnit mare vâlvă și mirare în Europa, cu atât mai mult cu cât mai nimeni nu auzise de țărișoara aceea de-i zice Moldova și nici de voievodul ei Ștefan. I-am dat o bună lecție înfumuratului să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost de față, Ștefane, se minunează Țamblac. Într-un fel... am fost, spune Ștefan, încetișor, mai mult pentru sine. Osmanlâii se buluceau cu răcnete sălbatice: Allah!!! Allah!!!... Constantin s-a aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur împotriva unei oștiri întregi!"... repeta Ștefan obsedat. Noi, cei câțiva ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Allah!!!... Constantin s-a aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur împotriva unei oștiri întregi!"... repeta Ștefan obsedat. Noi, cei câțiva ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime! Cu părul vâlvoi, plin de răni, orbit de sânge, lupta și hohotea! Era fantastic! N-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un rege mare. Să-mi dea Mateiaș cei cincisprezece mii de oșteni juruiți în tractat, în frunte cu viteazul Vlad Țepeș Drăculea, pe care, în sfârșit, s-a înduplecat a-l slobozi din temniță ca să-l ridice "căpitan general" al oștirii maghiare... Închipuiți-vă! Cu Vlad! Împreună! Să-i simt cotul! E fantastic! Cât am visat clipa aiasta! "Împreună"!... Vlad mi-a cerut ajutor ca să-și recucerească domnia. Îi plătesc astfel o veche datorie, când m-a ajutat el pe mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să nu se vadă cât e de emoționat. Tăutu continuă: "...Tu, care, în veacul nostru, cel dintâi între principii lumii, ai dobândit o atât de strălucită biruință asupra turcilor; după a mea socotință, ai fi vrednic să stai la conducerea oștirilor creștine în lupta împotriva otomanilor; în vreme ce ceilalți crai și domni creștini, putrezesc în trândăvie, în desfătări și se pierd în războaie civile!..." E trist! O față bisericească a înțeles ce nu înțelege regele său, remarcă Ștefan, vădit tulburat. Înțelepții ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
reușește să vorbească Duma, gâfâind, și face o pauză să-și tragă sufletul, că urcase în goană scările spre spătărie ca să ducă vestea soliei de pace la sultan. L-a întâlnit pe Luminăția sa Padișahul la Adrianopole. Era în cătarea oștirii. Și... și tocmeala de pace?! întreabă repezit Ștefan, măsurând spătăria de colo-colo. Chorazics i-a înmânat scrisoarea Craiului Cazimir și, o dată cu ea, urările lui de sănătate și viață lungă Sublimului Padișah. Și... și tocmeala de pace?! repetă Ștefan întrebarea, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu toată nădejdea mea într-înșii, deși aveam cu ei jurăminte și învoieli, m-au înșelat și m-au lăsat singur... Turcii, tătarii și muntenii m-au înconjurat din trei părți și m-am găsit singur pe mine, cu toată oștirea risipită. Gândească-se Luminăția Voastră câte Puteri erau împotriva mea, singur... Eu, împreună cu oastea mea de curte, numai, am făcut ce am putut... Și s-a întâmplat nenorocirea, care socotesc că a fost voia lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]