19,332 matches
-
același principiu de funcționare ca un gard electric: îți arată limitele și te ucide în cazul în care ești hotărît să le depășești. Cel mai problematic efect al comunismului a fost acela că a prins la public. Oamenii s-au obișnuit cu el. încep să cred că mulți dintre noi s-au transformat într-un fel de roboți: avem libertatea, dar nu știm ce să facem cu ea. Ce reprezintă comunismul pentru mine? Un gard electric! în momentul de față, nu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9369_a_10694]
-
mai ales dimineața, cînd aveam o limpezime și-o viteză a percepțiilor mărită, exacerbată de fiece amănunt ce-mi lărgea ochiul și-mi surescita pavilionul galant al urechii. Nu am putut citi sau scrie, și nici învăța, noaptea. Adolescent fiind, obișnuiam să rătăcesc prin Iași, singur, în orele toride ale amiezii, pe străduțe necunoscute, la periferia orașului, închipuind scene tandre și obscene, ascunse în spatele geamurilor căscate, negre, mistuitoare... Mă fascinau cișmelele, picurul în van pe cimentul fierbinte, crăpat de smocuri de
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
a Nenorocirii secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea "Șoah"-ului, Alain Besançon este posesorul unui stil clar, direct și lipsit de politețuri. Sau mai pe șleau, cărțile francezului sînt cu totul despuiate de acele zorzoane retorice la care un autor obișnuiește să recurgă atunci cînd, pus în fața unor teme delicate, preferă să-și ascundă gîndurile sau să-și atenueze afirmațiile. Dar lui Besançon nu pare să-i fie teamă de supraveghetorii ideologici ai sănătății noastre mentale și, de aceea, nu se
Lumi paralele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9381_a_10706]
-
ca și cei care i-au urmat, a arătat că relele vechi sunt departe de a fi dispărut, dar că lor li s-au adăugat rele noi izvorâte chiar din libertate. Mama când ne certa sau ne pedepsea pentru ceva, obișnuia să spună " Cine nu știe de rușine, trebuie să știe de frică". În istorie, rușinea dispăruse de mult: când a dispărut și frica, strălucirii pe care o visam i-a luat locul ceva tulbure și amenințător, greu de definit, dar
Ana Blandiana:"...cât cuprind cu ochii, înapoi și în jur, scena vieții publice, sociale, politice, economice, culturale este ocupată de forme fără fond" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9359_a_10684]
-
Drumul ascuns. Lăsând rivalitățile la o parte, Lovinescu nu scrie doar un text de protocolară onestitate, la care îl obligau oricum propriile principii, ci unul de-a dreptul entuziast, fără un pic de ranchiună și fără otrăvurile strecurate, cum se obișnuiește îndeobște, pe furiș, în structura sinuoasă a frazelor. Nimic insinuant, ironic, nici o răutate mascată în cuvintele criticului care râvnea și el, de ani buni, la gloria literară ca romancier. [...] și Călinescu accentuează în cronica sa caracterul exemplar, canonic, al textului
Formula 1 by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9394_a_10719]
-
Și direct, și prin persoană interpusă. Persoana a și murit, de altfel. Trebuie men--ționată? Am uitat să vă spun că, în noul meu cap, nu vreau răposați. Nici unul. În al meu, știți, sunt o gră-ma-dă. Aș reuși, eventual, să mă obișnuiesc cu grădina, dacă cei pe care i-am întâlnit, cunoscut sau frecventat nu ar fi morți cu toții. Așa, grădina rămâne doar în capul meu. Nu e ușor, vă asigur. - Iar începeți cu natura. - Nu, vorbeam despre morți. - Nici morții nu
Cuvântul din cuvinte by Monica Lovinescu () [Corola-journal/Journalistic/9405_a_10730]
-
cei care-și înmormîntează Cadillacul la cei care mănîncă rîme. Filmul miza, ca și semidocumentarul Mondo Cane din 1962 al lui Gaultiero Jacopetti și Franco Prosperi, pe o surprindere a contrastelor, nu cu tezismul unei critici a capitalismului, cum ne obișnuiau călătorii români trimiși cu misiuni "culturale" peste Atlantic, gen Brucan etc., ci cu un fel de dezinvoltură antropologică dublată de un ludic interesant. Oricum lumea americană la care visam ca la un El Dorado părea una de circ în care
Micuța rază de soare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9410_a_10735]
-
cultura americană se manifestă ca o genă recesivă instinctul romantic, aventuros care i-a împins pe pionieri departe în interiorul continentului, instinctul unei frontiere căutate, dar niciodată atinse. Prin urmare nu avem un road-movie cu familia Adams, ci cu niște oameni obișnuiți cu particularități, dintre care singurul care are o problemă serioasă este unchiul Frank, o familie modestă care se confruntă cu dificultăți financiare și de comunicare, de la adolescentul furios care se droghează cu Nietzsche, așa cum în vremurile bune adolescenții de la noi
Micuța rază de soare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9410_a_10735]
-
spună meșterul mai târziu. Construită în 1855, este cumpărată de Pallady prin 1906 când se întorcea de la Paris proaspăt căsătorit. „Abia la bătrânețe m-am convins că n-am talent, dar acum, nu mai e nimic de făcut, sunt celebru", obișnuia să spună maestrul despre sine. Schitul Bucium, Prodrom, Str. Păun, Nr. 14 Schitul Bucium a fost ̀întemeiat ̀în anul 1863 de ieromonahul Nifon Popescu. Paraclisul a fost sfințit ̀ n 1871 de către Mitropolitul Calinic Miclescu. În 1863, aici
Hoinar în jurul Iaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1200_a_2073]
-
câmp imens cu bănci. Fumez și valuri de fum se ridică din vârfurile copacilor. Soarele are lumina unui spital - singurul lucru care pare să-mi aparțină. Mâinile și fața mea sunt acum dintr-un tablou, cu o camionetă volvo-n spate. Obișnuiesc să văd un domn în vârstă, bine îmbrăcat, cinând singur în episoade lungi. Câteva flori reci îi ating cotul și, după ce masa e golită, el dispare. Mă gândesc la curajul meu, la milă, ca la tot restul vieții mele. Zile
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
țară, atunci prezentarea se făcea în mod direct, eventual la o masă în trei. La plecarea definitivă din România aveam plăcerea (și regretul) de a participa la o ultimă masă oferită de ambasador, de regulă la reședință. În Cuba se obișnuia ca prietenii să ofere la plecarea unui ambasador o "cena de despedida" (o cină de rămas bun). Prietenul care oferea masa îl ruga pe cel care pleca să facă lista de invitați, cu amicii săi. Îmi amintesc că la plecarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1486_a_2784]
-
și că-mi zâmbea fără urmă de neîncredere sau reținere distantă, altfel decât cum mă primiseră cei dinăuntru, și i-am zâmbit și eu, pentru că atitudinea ei mă făcea să mă simt în largul meu, ca și cum ne cunoșteam și ne obișnuiserăm deja să discutăm, și era o complicitate plăcută între noi. Doar de câteva minute, i-am răspuns. Ea a surâs mai mult, și curiozitatea i-a sclipit în ochi pentru o clipă. Era ceva ce o entuziasmase insesizabil la prezența
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
râmele, să învăț de la ele taina regenerării, hrănindu-mă doar cu pământ înmiresmat de frunze și flori, ce peste zi s-au scuturat. trecătoare, moartea trecătoare floare, moartea ne cheamă continuu spre marea strâmtoare. cum, oare, ne vom strecura dincolo? obișnuia să mă întrebe mama, mai mult îngândurată decât speriată. ea a aflat, n-o mai doare, am rămas eu cu aceeași întrebare arzându-mi gândul și mâinile ca o pâine fierbinte. la gură n-o pot duce până ce fierbințeala-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
răbdare să-l ascult, își varsă pe mine povara lui de trufie. nu mi-e bine cu el, mi-e prea mare, prea greu, prea scorțos și rigid în halucinanta lui superbie. oasele lui n-au timp de visat, cum obișnuiau să se piardă în cântec oscioarele-mi pricăjite. inima lui sună a gol, pielea îi e rugoasă ca o piele tăbăcită de pasăre golașe. dar asta și sunt, îmi spune el important, vulturul ce ți-a fost hărăzit să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
în numele Vrancei au fost deosebite, iar următoarele împărțiri ale munților (1815, 1817) s-au făcut prin lăsarea acestor cheltuieli pe seama satelor (Stahl, 1998, vol. I, p. 135). La împărțirea din 1818, satul Poiana este nemulțumit de pierderea unui munte care obișnuia să îi fie atribuit, și nu acceptă împărțirea, făcând recurs la starostie și ulterior la domn, deși, pe parcurs, primise în compensație diferite bucăți „spre a se mulțumi”. Acesta este un prim moment serios de tensiune, diferit de nemulțumirile curente
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
să fie un fel de jurnal de bord completat zilnic. Nu știu dacă vreo localitate s-a gândit să aibă un astfel de jurnal? Mai există poate persoane diverse care își adună amintirile în caiete, jurnale zilnice. Sportivii și artiștii obișnuiesc să-și adune articolele din ziare pentru a le arăta mai târziu prietenilor sau să-și scrie propriile memorii. Într-o localitate evenimentele se pot succeda cu repeziciune, sau dacă acolo nu se întâmplă nimic, este o localitate anonimă. În
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
care apoi se uda cu apă astfel încât să se bătătorească mai bine și să poată rezista în timp. Un astfel de perete odată consolidat era greu de disetrus. Toamna, după terminarea lucrărilor agricole, începea munca torcătoarelor din sat.La războaie obișnuite de la sate, se Țeseau pături de lâna. Lâna provenea din gospodăriile proprii, dar cânepa se cumpăra din satele apropiate: Pojejena, Sichevița, Moldova Nouă.Pentru cămășile din acele vremuri se urma un proces de prelucrare specifice.Lâna era spălată mai întâi
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
despre configurație, semnificațiile ori denumirile obiceiurilor din Banat apar ,aproape sistematic, în finalul capitolelor ori în note. Tot sistematic, introducerea lor se realizează prin recursul la formule de conexiune de genul: prin părțile Banatului însă, tot atunci, româncele din Banat obișnuiesc( s.m., O.H.) sau, pur și simplu, în Banat este datina de... și urmează relatarea unei practice complet diferite în raport cu ceea ce fusese documentat anterior. Pe vremuri se făceau șezători toamna până-n primăvară, între posturi( până la postul Paștelui, pânăn Sântoader).Se
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
așează patru lumânări, care se aprind pe rând, duminică de duminică, până în Noaptea de Ajun. Lumânările simbolizează lumina adusă pe pământ de Iisus Mântuitorul, fiind un simbol al speranței. Pentru a îndulci așteptarea Crăciunului, în comunitățile de germani se mai obișnuiește să se facă un calendar de Advent - „Adventskalender”. Calendarul conține câte o ferestruică pentru fiecare zi care a mai rămas până la Crăciun, în spatele căreia copiii vor găsi câte o jucărie, dulciuri sau imagini din istoria Nașterii. Tot în prima zi
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
de care au fost privați. Nu îi răzbună nimeni și nimic. Moartea îți șterge cu buretele viața și te azvârle între morți în pielea goală, în singura postură care merită să fie aprofundată pe lumea asta. * În timp, te-ai obișnuit cu înfrângerea, cu nenorocul, cu zădărnicia. Doar trupul nu s-a ridicat împotriva ta, el încă mai are materia fugii, din el încă urcă rugăciunea spre toamnă, miracolul simplu al visului către cealaltă ființă a ta, care nu a vrut
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
mai înalte ale demnităților administrative și politice au grijă ca mai întâi să-și confecționeze obraji de toval. Adevăr Cel ce nu a cunoscut greul și răul, nu prețuiește binele de care dispune. Grav Este grav dacă cineva s-a obișnuit cu răul dar e și mai grav dacă respectiva persoană și-a pierdut dorința de mai bine. Liniștea Mult-căutata liniște din ambianță poate fi dăunătoare dacă se asociază timp îndelungat cu singurătatea. Prăpăstioși Temerile devin tot mai greu de suportat
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
-i cu atenție privirea. Infractori Cum să nu sporească numărul infractorilor din moment ce legile sunt blânde iar închisorile s-au transformat în hoteluri confortabile și chiar case de odihnă? Pensionari Din păcate, mulți dintre condamnații la privare de libertate s-au obișnuit cu excelentele condiții din închisori, au devenit pensionari ai acestora și au renunțat definitiv la viața în libertate. Savoare O ceașcă de cafea capătă alt farmec dacă este savurată concomitent cu o țigară și asezonată cu o bârfă împreună cu vecina
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
dreptul simplist. Ca să nu mai punem la socoteală difuzarea profund atomizată, care plasează Editura Universității din București undeva către marginea oricărei competiții cu Humanitas, Polirom, Cartea Românească, Corint, Brumar și chiar - pe drept cuvânt - Vinea. Până la urmă însă, pentru cei obișnuiți cu manuscrisele ilizibile sau cu veșnicele erate din tipăriturile anilor anterevoluționari, acestea toate n-ar fi tocmai piedici definitive în calea textului. Numai că deficiențele studiului Esența înfricoșătoare a lui Franz Kafka nu se opresc cu strictețe la nivelul epidermic
Cititori, vi se pregătește ceva by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9466_a_10791]
-
Aripa dreaptă s-ar cuveni să se spună că este "o vistierie", pentru că bijuteriile literare sclipesc în fiecare fragment și pe fiecare pagină. Când intri în roman ești, la început, orbit de mulțimea de raze. Curând însă, când ochii se obișnuiesc cu vârtejul lucirilor colorate, din această îngrămădire dezordonată se disting clar cristalele și aranjamentele pline de tâlc. Mircea Cărtărescu și-a propus, în ultimii ani ai secolului XX, să scrie o trilogie intitulată Orbitor. I-a dat, din capul locului
Zborul cărților by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9463_a_10788]
-
în sine. Cînd totuși distrugerea nu are loc, atunci fanaticul urîtor se mulțumește cu intimidarea celorlalți prin teroarea pe care amenințarea lui le-o inspiră. Nici măcar nu mai trebuie să facă crime pentru a răspîndi spaima, e destul să-și obișnuiască adversarii cu gîndul că oricînd le poate săvîrși. Și atunci europenii vor acuza toate simptomele unor ființe timorate ce sunt dispuse la orice compromis pentru a scăpa de teroare, dar de o teroare exercitată de niște fanatici care își trag
Ura planetară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9476_a_10801]