6,900 matches
-
pectoralii firavi cu o loțiune autobronzantă. O fată tânără, tremurând de emoție, îi aduse o Coca-Cola. - Cititoarele noastre ar dori să știe cum trebuie să fie o femeie pentru a face din bărbatul ei un erou! Fata asta slăbuță, cu ochelari, cu teniși și rochie peste pantaloni nu-l intimida deloc pe Mișu. În schimb întrebarea era destul de dificilă. Ce făcuse Mariana pentru ca el să ajungă un erou? Să fim cinstiți: nimic! - O femeie trebuie să fie frumoasă și să încurajeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
lui Nexus. În spatele oglinzii opace, doamna Popa aștepta cu emoție să-l vadă pe răpitorul soțului ei. Horațiu intră cuminte și se așeză pe scaun. Doamna Popa se apropie de oglindă până se lovi cu burta de ea. Își scoase ochelarii de citit și se uită încă o dată la poza din ziar. Da, sub toate murăturile, pe motocicleta Maicii Tereza stătea exact acest tânăr. - El e! Gabrielescu și Smith intrară în biroul amenajat pentru interogatoriu. Horațiu își frământa nervos mâinile. - Bună ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trebuie. Cazul pentru care venise părea mult mai complex. Dacă de fapt acest individ șters - un perfect posibil agent secret - era în cârdășie cu halterofilul? Domnul Smith nu era un ageamiu, avea și el pistele lui! Domnul Smith își puse ochelarii de soare și își aprinse un trabuc, suflându-i lui Horațiu fumul în nas. Doamna Popa se înfioră. În condiția ei, n-ar fi vrut să asiste la vreo scenă de violență. Domnul Smith îl apucă pe heruvim de guler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Are you talking to me? răcni a treia oară Horațiu, crăpând lentilele lui Will Smith. - Atunci te întorci în celulă și când îl vom găsi pe Popa... stai liniștit, n-o să dureze mult! Will Smith își stinse trabucul, își aruncă ochelarii de soare la coșul din celălalt capăt al biroului, se apropie de oglinda în spatele căreia stătea doamna Popa și își privi o carie. Ei bine, el are tot timpul din lume. El are totul sub control. El are pistele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
picioarele unui Jerry deocamdată fără cap, simțiră că împlinirea visurilor bune e neașteptat de aproape. Atât de aproape, încât trebuiau numai să se întoarcă puțin. Și când se întoarseră, Maica Tereza, într-o lumină orbitoare, le zâmbea blajin din spatele unor ochelari fumurii și a unei mustăți care, așa cum hotărâse și Contesa, nu se punea la socoteală. Cei doi, heruvim și diavol, amândoi curați, amândoi păcătoși, se aruncară în genunchi. Maica Tereza zâmbi și ridică mâna în semn de binecuvântare. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
împăcați cu soarta lor. Nea Ovidiu datorită sticlei de Coca Cola de doi litri, iar Horațiu datorită încrederii că sentimentele lui sunt legitimate de însăși patroana beatificată a Contesei, care, iată, i se arătase doar lui. Sub privirea blândă din spatele ochelarilor fumurii, cei doi simțeau un impuls aproape organic de a-și povesti viețile, de a cere iertare, de a se spovedi încontinuu în cele mai mici detalii ale faptelor și gândurilor lor. - Palatul Contesei se află undeva în... spunea Horațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Așa era. - Și dacă mi-ai adus-o tu, a fost numai ca să mă încerci, nu-i așa? Maica zâmbi din nou. - Dar numai diavolul ispitește, așa e, Maică? Ea își mișcă aprobator capul aproape invizibil, din cauza acoperământului și a ochelarilor imenși. - Și asta înseamnă... asta înseamnă că tu ești diavolul? se îngrozi nea Ovidiu de rezultatul silogismului pe care îl făcuse. Zâmbind, Maica aprobă din nou, cu toată bunătatea gesturilor ei bătrâne. - Blasfemie! strigă Horațiu. E o blasfemie, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nea Ovidiu sărută mâna aspră și cam păroasă a Maicii, îl pupă pe frunte printre gratii pe Horațiu și plecă împleticindu-se, sub efectul ultimei minuni de doi litri. Maica se uită lung la Horațiu. Privirea ei, chiar și din spatele ochelarilor fumurii, îl străpunse până în suflet, iar mustața parcă mai aspră ca de obicei îi inspira o severitate absolută în privința plăcerilor trupului. „Acum între noi”, părea să zică bătrânica, și Horațiu se gândi cu frică la visele păcătoase cu Mariana, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
că, la o adică, mai sunt și alte păreri, dar eu trebuia să trec purgatoriul, trebuia să fac o trupă care să mă scuipe la prima ocazie. Văzând că nu are cu cine sta de vorbă, Fialka și-a pus ochelarii și, protocolar, mi-a urat succes. Am ieșit din teatru cu bucurie, ca și cum întâlnirea asta fusese o corvoadă. ― Unde mergem? întreabă, cu accent absolut colosal, ghidul nostru. ― La o bere, spun eu. ― A, păi suntem foarte aproape. Uite, acolo este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
toate părțile și distrug mediul natural pe care‑l transformă într‑unul artificial; însă Anna și Rainer nu pun așa problema, doar ei vor cu tot dinadinsul să răspândească peste tot artificialitatea. Fețele lor palide, nedormite se ascund în spatele unor ochelari de soare ieftini, degetele lui Rainer, îngălbenite de nicotină, tresar și se îndreaptă spre țigări, cu gând să provoace un incendiu în pădure. Se aud păsări țipând strident. Frunze se preling ușor la pământ. Trenurile fluieră în depărtare. E duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care au viața înainte; cu un singur picior e mai greu să te ridici, cum, în general, totul merge mai greu când ai un singur picior. Și încă și mai mult aur tace (probabil pentru totdeauna): proteze dentare, rame de ochelari, coliere și brățări puse deoparte, monede, inele, ceasuri; aurul tace fiindcă se trage din tăcere și se întoarce apoi iarăși în tăcere.Din tăcere nu iese decât tăcere. Nu mă lăsa să stau atâta goală pe frigul ăsta, acum când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pentru neisprăviții care‑și fac veacul la Café Sport sau la Hawelka. Nu, nicidecum, ci pentru o educație solidă de care lui momentan i se rupe. Chiar și aici, unde este un clarobscur permanent, Rainer poartă niște frumoși și moderni ochelari de soare din plexiglas, de formă pătrată, și și‑a pieptănat părul în jos, pe frunte. Asta vrea să fie o tunsoare à la Cezar, dar Rainer nu arată ca din Roma antică, ci ca din Viena contemporană, care‑i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ți mărturiseam dragostea... Roșind... îmi ascultai jurământul de iubire. Sărutări... Ți‑am sărutat buzele roșii, lumânări ardeau înaintea noastră, iar noi priveam prin flăcările albe și prin sticla șlefuită a paharelor. De unde să iei aici altă sticlă șlefuită în afară de sticla ochelarilor, că‑n rest nu există decât niște căni ciobite? În ceea ce‑l privește pe Rainer, mimica sa rămâne în continuare sub control. În camera de alături care este, de fapt, o cămăruță, nimic mai mult, Hans bâiguie grohăind tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lui vizuală se află un frigider vechi, a cărui ușă a fost smulsă cu ani în urmă de un om fără suflet. Înăuntru sunt mere, o pușculiță în formă de porc, un ceas vechi cu o singură limbă, mai mulți ochelari (scoși din uz), un ghiveci de flori, diverse soluții de curățat, tacâmuri într‑un suport de plastic, o trusă de bărbierit, câteva articole de toaletă într‑o pungă colorată de plastic, o scrumieră, un portofel mic și gol, mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care simțise o dorință sexuală privind marea, Înconjurată de florile de canna, În grădina de mandarini de pe colina din spatele casei. Se pare că obiectul acelei dorințe sexuale era un anume Duke Dackes, basist al unei trupe de rock, care purta ochelari cu ramă lată. — Nu i-am mai povestit asta nimănui, niciodată În cei treizeci și trei de ani de când m-am născut, nici măcar bărbatului cu care mă vedeam Înainte de a te cunoaște pe tine. După aceea a Început să-mi povestească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
oarbe, ci era chiar acea Încăpățânare. Mă pricepeam mult mai bine decât el să descopăr lucruri noi și apoi să le transform În ceva sofisticat. Bărbații nu au capacitatea de a disocia esența lucrurilor. De exemplu, dacă le vorbești despre ochelari de soare, nu le vine În minte decât Ray-Ban. Totuși, numai bărbații sunt În stare să accepte provocarea de a picta această frescă și, prin aceasta, să creeze cuvinte noi, concepte noi. Noriko era distrusă de aceste cuvinte și concepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
două, trei minute, apoi a Început: „Am auzit că sunteți pretenar cu Yazaki, regizorul japonez de comedii muzicale...“. Auzi la el, pretenar, chiar așa mi-a spus. Ditamai omul, Îmbrăcat la costum, cu cravată, un om În toată firea, cu ochelari, și-mi spune: „Am auzit că sunteți pre-te-nar“. Eram Înmărmurit! Tipul ăsta nu era decât un rahat de câine, ba nici măcar atât, era o pisică moartă-n stradă, lovită de un camion. Asta gândeam eu despre el! Știi, cum vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Gan. Privisem Îndelung acea fotografie de atâtea ori Încât puteam să reconstitui cu ochii minții expresia figurii fiecărui personaj, chiar și cel mai mic detaliu al peisajului. În fundal se vedea o clădire albă și, dincolo de ea, marea. Yazaki purta ochelari de soare, Gan era singurul care stătea În picioare, Keiko Kataoka stătea cu capul plecat pe umăr, iar Reiko, orbită de soarele puternic, strângea așa de tare din ochi Încât ușoare riduri se formaseră În jurul lor. Fotografia era făcută, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
zgomotul unor tocuri ascuțite, ce mergeau hotărât. În fața ochilor mei apăru o femeie cu o siluetă atât de slabă Încât s-ar fi putut strecura prin orice loc oricât de strâmt. Purta o rochie neagră mini, strânsă pe corp. Pe deasupra ochelarilor mă privea discret Reiko. Am dat să mă ridic În picioare și să mă prezint, dar m-a Întrebat cu o voce pe care parcă o mai auzisem undeva — Sunteți domnul Miyashita, bănuiesc?. Am dat din cap afirmativ. Ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mă ridic În picioare și să mă prezint, dar m-a Întrebat cu o voce pe care parcă o mai auzisem undeva — Sunteți domnul Miyashita, bănuiesc?. Am dat din cap afirmativ. Ce mai face Maestrul? mă Întrebă ea, scoțându-și ochelarii de soare. Și atunci când Reiko a intrat În bar, și În momentul În care și-a scos ochelarii de soare, atât barmanul, cât și cei doi clienți de la masa Învecinată, femeia mai În vârstă și tânărul cu părul lung, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
o mai auzisem undeva — Sunteți domnul Miyashita, bănuiesc?. Am dat din cap afirmativ. Ce mai face Maestrul? mă Întrebă ea, scoțându-și ochelarii de soare. Și atunci când Reiko a intrat În bar, și În momentul În care și-a scos ochelarii de soare, atât barmanul, cât și cei doi clienți de la masa Învecinată, femeia mai În vârstă și tânărul cu părul lung, și-au ațintit privirile În direcția noastră. — Maestrul e bine, sănătos? Nu l-am mai văzut de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
are niște teorii foarte puțin obișnuite. Nu sunt sigur că îi înțeleg opera, dar e un om de o inteligență sclipitoare. Doctorul, un elvețian, purta un costum din trei piese făcut din tweed, un jabou cât o molie imensă, plus ochelari și o barbă lungă și albă ca a unui om sfânt din India. Mi-a împins în sus mâneca de la pijama și mi-a prins un mic pendul deasupra părții de jos a încheieturii. L-a privit o vreme cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
omu’ nostru, i-am spus. La etajul al doilea, apartamentul 9. — Ai un nume? — Cel al amicului nostru de la clinică, Klaus Hering. — Foarte frumos, toate bune. Cum arată tipu’? — Cam cât mine de înalt, subțire, dar cu mușchi, păr blond, ochelari fără ramă, la vreo treizeci de ani. Când a intrat era îmbrăcat într-un costum albastru. Dacă pleacă, vezi dacă te poți strecura înăuntru să găsești scrisorile de dragoste ale amorezilor. Dacă nu, stai calm. Mă duc să mă întâlnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
legiști din țară, așa că suntem foarte norocoși că lucrează alături de noi. Illmann dădu din cap în semn de mulțumire și continuă cu rularea perfectă a țigării sale. Era un bărbat cu o constituție fragilă, cu părul negru și rar, cu ochelari fără rame și cu o barbă mică. Termină de lins hârtia și o rulă, vârând apoi țigara în gură - părea făcută cu mașina pentru țigări. M-am minunat în tăcere. Faptul că era un medic strălucit era nimic pe lângă acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
dintre noi deja bănuiam. Că exista un alt Gormann pe străzile din Berlin. Majoritatea băieților presupun că de-aia v-ați întors dumneavoastră în poliție. Cei mai mulți dintre civilii pe care îi avem acum n-ar putea să-și găsească nici ochelarii de pe nas. Darămite un Gormann. Ei, aia a fost o treabă bine făcută. — Mersi, Tanchistule. — Oricum, domnule, țăcănitul ăsta mic din Sudeți pe care l-ați reținut nu pare că ar fi putut să o facă, nu-i așa? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]