2,169 matches
-
central în derularea acțiunii. În Orestia lui Eschil, întreaga acțiune din Hoeforele se desfășoară lângă movila funerară a mormântului lui Agamemnon, lângă acest colossos unde ar putea să apară psyche-ul răposatului rege. Invocațiile repetate ale lui Oreste, ale purtătoarelor de ofrande care compun corul și ale Electrei asociază de fiecare dată apelul către Agamemnon aceluia către Hermes, călăuza umbrelor celor morți spre meleagurile Infernului, mesager al celor din adâncuri, dar și al zeilor din înaltul cerului, mesager care face legătura între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se petrece în preajma mormântului său, a „movilei funerare sacre” înălțate deasupra acestuia, loc al posibilei sale apariții. Încă de la prima invocație a lui Oreste, textul tragediei spune limpede că, sub movila aceasta, Agamemnon poate auzi cuvintele fiului său, poate primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei întoarcerii răzbunătorului, astfel încât s-ar zice că scena recunoașterii fraților, ce pare să o întrerupă pe aceea a invocațiilor, face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
căci nu e clipă în care să nu-și amintească de odioasa crimă. Pata întunecată a sângelui vărsat de Agamemnon mai stăruie încă în palatul regal, iar asasinii nu vin la mormântul lui să-i facă libații, să-i aducă ofrande. Lespedea care îl acoperă, ciuruită de pietrele azvârlite în ea, e dovada unei crunte batjocuri. După scena recunoașterii, atunci când Electra, Oreste și bătrânul învățător al acestuia pun la punct planul răzbunării, toți trei îngenunchează și bat țărâna cu mâinile, invocând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pus pe legătura cu cultul lui Dionysos sau, dimpotrivă, cu cultul eroilor morți își pierd din importanță. Faptul că altarul (thymele) prezent în centrul spațiului tragic e altarul unui zeu sau e eschara, sediul prin excelență al jertfelor aduse ca ofrandă eroilor dispăruți, semnifică oricum că în acest centru al spațiului tragediei se înscrie dialogul cu morții, dar și cu puterile divine. Un spațiu unde invizibilul devine vizibil prin umbra celui ce se întoarce pe pământ, prin apariția unui zeu sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
glorie postumă. Numai că în inima acestei „frumoase morți”1 a viteazului destinat să rămână în amintirea tuturor, o amintire pașnică, senină, netulburată de prezența fantomelor se strecoară, iată, neliniștitoarea ambivalență a sângelui vărsat cu prilejul funeraliilor. Sânge adus ca ofrandă sufletelor strămoșilor acestor eroi dispăruți și menit să le potolească suferința și să-i îmbuneze, astfel încât cei vii să nu fie terorizați de neașteptatele și înfricoșătoarele lor apariții. Acest sânge sacrificial este însă acela al fiului Tamorei, jertfit, spune Titus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Pentru această falsă moarte, Julieta s-a împodobit ca pentru moartea „cea frumoasă”, scăldată în miresmele florilor și semănând atât de bine cu somnul; totuși mirosul pe care îl împrăștie rozmarinul, floare funebră, anunță, fără îndoială - așa cum o făcuseră și ofrandele Ofeliei -, moartea reală ce va urma. Dar oare cea de-a doua moarte a Julietei, cea adevărată, nu va avea și ea chipul „morții frumoase”? Ca și cum un fel de contopire s-ar produce aici între adevărata și falsa moarte, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
născuse în Armenia, dar ajunsese să o cunoască bine din străvechiul covor moștenit de la tatăl său. Ori de câte ori îl privea, țara aceea pierdută se reconstituia în el din aspirația către propria sa origine, din inefabila genealogie păstrată în sângele său, din ofranda vie a tradițiilor. Se simțea parte din urzeala acelui covor, purtat prin pustiuri, prin lanuri cu maci scuturați, prin munți golași, adăpostit, la apusul soarelui, în cortul de o noapte al păstorilor, ascultând susurul poveștilor despre piramidele îngropate, de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
O, Tu, Lumină Prea Înaltă, Atotputernică, Înțeleaptă și Mereu Strălucitoare din care se nasc toate luminile!... Vocea Venerabilului se înălța cu o vibrație sporită. Iată, îți aducem lumina și viața pe care Tu ni le-ai dăruit cândva. Depunem această ofrandă dinaintea Ta. ― Așa să fie! intonară cei prezenți cu brațele ridicate, în timp ce asistentul se grăbi să acopere umerii Venerabilului cu o amplă pelerină aurie. ― O, Lumină Prea Înaltă, binecuvântează ofranda noastră! În acel moment plin de tensiunea așteptării, culoarea albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe care Tu ni le-ai dăruit cândva. Depunem această ofrandă dinaintea Ta. ― Așa să fie! intonară cei prezenți cu brațele ridicate, în timp ce asistentul se grăbi să acopere umerii Venerabilului cu o amplă pelerină aurie. ― O, Lumină Prea Înaltă, binecuvântează ofranda noastră! În acel moment plin de tensiunea așteptării, culoarea albă a pulberii viră încet, dar cu atât mai spectaculos, devenind cu totul roșie în final. Masonii începură să cânte pe notele cele mai joase un imn destul de lung, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-și găsească și să-și îmbrace hainele din mers. Era ca un joc cu noi sărutări, cu alte și alte mângâieri. În urma lor, pe o piatră, lăsaseră doar două cupe, umplute pe jumătate cu vin roșu. Gestul semăna cu o ofrandă. ― Asta da aniversare! Oare câți ani de căsătorie au împlinit? Dante Negro ridică din umeri și porni prudent pe urmele celor doi, lăsându-le totuși un mic avans. Medicul se strâmbă cu totul nemulțumit, dar porni și el. Când reușiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de tămâie de la țigara pusă în scrumiera din dreptul cotului se înălța șerpuind, ca și rugăciunile ei, sus deasupra monedei pe care o ridicase ca să-i cerceteze data emisiunii: singura monedă de argint de un dolar ce se găsea printre ofrande. Brățara zornăia, chemând credincioșii spre altar, dar singurul care mai era în templu fusese excomunicat din cauza obârșiei sale și continua să măture. O ofrandă căzu pe dușumea, chiar argintul și Lana îngenunche s-o recupereze. — Hei, mangosito! strigă Jones, violând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca să-i cerceteze data emisiunii: singura monedă de argint de un dolar ce se găsea printre ofrande. Brățara zornăia, chemând credincioșii spre altar, dar singurul care mai era în templu fusese excomunicat din cauza obârșiei sale și continua să măture. O ofrandă căzu pe dușumea, chiar argintul și Lana îngenunche s-o recupereze. — Hei, mangosito! strigă Jones, violând sanctitatea ritului. Îți pică bine, bre, profitu-ncasat de la orfani! — N-ai văzut unde s-a dus? întrebă ea. Ajută-mă să-l găsesc, Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
arăți inima bună... În timp ce vorbea, se străduia să dezlege nodurile basmalei pe care tocmai o scosese din sân. În sfârșit, când a reușit, din legătură a ieșit la iveală o hârtie împăturită mărunt. Mi-a întins-o ca pe o ofrandă, adăugând: --Primește scrisoarea asta, conașule, și vorbele calde de la bărânul care te dorește și te așteaptă mereu - a sfârșit țiganca vorba, uitându-se la mine cu îndemn pe chip. “Să nu-l lași pe bătrân să te aștepte prea multă
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
din realitate?...” - mi-a fulgerat prin gând. Am luat panerul și l-am dus călugărului ca pe un trofeu. El mă privea cu ochii mijiți, poleiți cu lumină și bucurie. A întins brațele și l-a primit ca pe o ofrandă. Apoi, cu gesturi rituale, a așezat șervetul pe iarbă, pe care a pus strachina învârfonată cu plăcinte și alături sticla cu cele două păhărele... Când totul a fost după placul lui, s-a îndreptat cu fața spre soare-răsare, și, cu
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
mai mare se rănește cu securea la mână în timp ce încearcă să doboare un copac din pădure. La fel pățește și fratele mijlociu, rănindu-se la picior. Cauza rănirii este explicită de această dată. Amândoi au refuzat să ofere de mâncare (ofrandă alimentară) „moșneagului din pădure” (un daimon silvestru). „Și lăsându-l în plata domnului pe omuleț [= moșneagul din pădure], nici că se mai sinchisi de el și-și văzu de drum mai departe. Dar pedeapsa nu întârzie să vină, după ce izbi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și văzu de drum mai departe. Dar pedeapsa nu întârzie să vină, după ce izbi de câteva ori cu securea în trunchiul unui copac, se vătămă așa de rău la un picior, că trebui să fie dus acasă.” Dimpotrivă, Prâslea îndeplinește ofranda și moșneagul îi indică arborele care trebuie tăiat și la rădăcina căruia se află gâsca de aur (arbore consacrat). Ulterior, Prâslea amplifică ofranda („un munte de pâine” și „tot vinul dintr-o pivniță”). Ca urmare, „taman pe locul unde doborâse
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
se vătămă așa de rău la un picior, că trebui să fie dus acasă.” Dimpotrivă, Prâslea îndeplinește ofranda și moșneagul îi indică arborele care trebuie tăiat și la rădăcina căruia se află gâsca de aur (arbore consacrat). Ulterior, Prâslea amplifică ofranda („un munte de pâine” și „tot vinul dintr-o pivniță”). Ca urmare, „taman pe locul unde doborâse copacul”, moșneagul din pădure îi meșterește o arcă mirifică, „o corabie năzdrăvană care plutea și pe apă, și pe uscat” (67). Confecționarea unei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
săgetează la picior sau la mână, la ambele membre sau la inimă și atunci moare” (127, pp. 48 și 97-98). 7. Întemeietorii înainte vreme, stabilirea pe cale magică a unui loc consacrat, precum și efectuarea riturilor adiacente întemeierii unei noi construcții (sacrificii, ofrande, libații) intrau în atribuțiile unor preoți- magi. Este de presupus că aceștia formau un corp de preoți specializați - inițiați care cunoșteau și puneau în practică prescripții magico- -rituale tainice, știute numai de ei. Odată cu dispariția acestora, nu au dispărut și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
par să coincidă cu informațiile pe care le deținem privind misterele întemeiate de Zalmoxis : a) practica sacrificiilor și b) practica banchetelor rituale. a) în privința periodicității sacrificiilor („aproape în fiecare zi”), este vorba fie de relatarea unor gesturi sacrificiale minore (libații, ofrande alimentare), fie de o exagerare a autorului. Lactantius a fost un autor creștin (circa 260 - circa 325 e.n.) care a scris strict de pe această poziție. Mai ales lucrarea la care mă refer (De mortibus persecutorum), în care a prezentat, de pe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
rege legendar al Romei, după Romulus - este descris felul în care, după o furtună îngrozitoare, suveranul se „tocmește” cu Jupiter pentru a înlocui sacrificiile umane prin decapitare (ritual care te făcea stăpân al fulgerelor) cu sacrificii de substitute sau cu ofrande alimentare. Iată dialogul descris de Ovidiu (Fastele, III, 333) și de Plutarh (Numa, XV) : Numa : Spune-mi, care-i ispașa trăsnetului..., părinte de zei ? Jupiter : Taie un cap. Numa : ...voi tăia un cap de la ceapa din strat. Jupiter : De la om
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
atribute magice și oraculare ; vezi recitativele de tipul „Cu căciula lui Mihai/ Plină cu coji de mălai” (33 ; 51, p. 273) sau „Cu un mai/ Cu un pai/ Cu plăcintă de mălai” (13, p. 94). 3. De la sacrificii umane la ofrande alimentare De-a lungul timpului, sângeroasa practică a sacrificiilor umane a fost supusă unei serii de modificări care vizau „îmblânzirea” ritualului. Inițial, cel sacrificat (la geți, de exemplu) era „tras la sorți” (Herodot, Istorii, IV, 94) sau era „cel mai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
omului” (42). Omul sacri ficat este înlocuit cu animalul, dar practica decapitării se perpetuează. Ultimul recitativ sugerează o altă practică magică uzuală : carnea animalului jertfit era preparată și mâncată în mod ritual (53). în schimb, abundă recitativele ce amintesc de ofrande alimen- tare, care aveau menirea de a opri ploaia, grindina sau furtuna : Stai, ploaie călătoare, Că mămuca-i vrăjitoare Și nenica ghiocel [diecel ?] Și ți-a face-un colăcel Și ți-a da de suflețel (7, p. 363) ; sau Stai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Domnul face pita/ Pita se despică/ Ploaia nu mai pică/ Nici o țirică” (11, p. 146), sau „Popa frământă pita/ Pita se dospește/ Ploaia se oprește” (9, p. 162 ; 40, p. 28), se observă relația direct proporțională dintre pregătirea rituală a ofrandei de către un „popă” păgân și oprirea ploii. Aceeași determinare magică se regăsește în unele atestări (destul de rare) privitoare la mai vechi practici ale adulților : ca să oprească ploile, vrăjitoarele pun într-o strachină tot soiul de grâne, un ou, cânepă și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
într-adevăr, practica se regăsește la adulți, care întâmpină „craiul nou” cu pâine (sau mămăligă), din care o parte este mâncată, iar cealaltă parte este aruncată în direcția Lunii, pentru sănătate și prosperitate (14, p. 126). O împărțire asemănătoare a ofrandei în bucăți rezultă din versurile copiilor de invocare a Soarelui de primăvară sau a Lunii noi : Una mie, Una ție [planetei invocate], Una popii Irimie (33, p. 36 ; 11, p. 123). Acest tip de practică religioasă este extrem de vechi, datând
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
11, p. 123). Acest tip de practică religioasă este extrem de vechi, datând din preistorie, deci dinainte de invazia triburilor indo-europene pe continentul nostru (mileniile IV-III î.e.n.) (vezi 66). Odată cu degradarea și dispariția acestor practici sacrificiale, s-a pierdut funcția magico-rituală a ofrandelor, astfel că, în folclorul infantil mai nou, prinosurile alimentare tradiționale (pâine cu sare, colac, pită, turtă etc.) au fost înlocuite în cadrul invocațiilor cu alte produse, mai puțin rituale, dar mai pe gustul copiilor - mere dulci, nuci, alune, cireșe, fragi, mure
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]